Google

În căutarea timpului pierdut (CLXXXVI)

Written on:decembrie 2, 2021
Comments
Add One

În comuna Ghidigeni este un sat cu nume ciudat: Gefu. Vechii vikingi aveau o scriere cu litere numite rune. Runa dedicată zeului suprem Odin se chema gyfu și simboliza legătura dintre lumea materială și lumea spirituală, între om și zei. Runa gyfu era asociată glandei pineale, al treilea ochi, poarta de acces a spiritului spre alte lumi și alte timpuri. În limba localnicilor din insulele Frizone, împărțite între Olanda, Germania și Danemarca, Gefyr este nume feminin și înseamnă noroc. În limba saxonă, înrudită cu vikinga, gyfu înseamnă dar, iertare. În yoga, știința Indiei străvechi, gebu este mantra comuniunii. Mantrele sunt desene ce ajută la concentrarea mintală. Peste deal de Gefu, lângă satul Sălcieni, este lacul Bălăneasa. Din lac pleacă pârâul omonim care trece prin Gefu și se varsă în râul Bârlad, dar și râul Gârbovăţ, de asemenea afluent al Bârladului. Hidronimul râului a împrumutat numele satelor Gârbovăţ şi Gura Gârbovăţului. Gârbovăţ este un toponim românesc, regăsit în Moldova, Basarabia, Alba, dar şi în Banat, prin Ţara Nerei şi Ţara Almaşului. Este numele pădurii Gârboavele din ţinutul Covurluiului. Cuvântul are origine getică şi nu bulgară, cum zic unii. Toponimul Gârbovăţ este răspândit în spaţiul românesc de la un capăt la celălalt, ori asta arată clar că nu poate fi bulgăresc. Bulgarii, prea puţin numeroşi la nordul Dunării, nu puteau avea o influenţă lingvistică generalizată. Este mai sigur că migratorii slavi şi bulgari au luat substantivul gârbov de la românii suddunăreni din Moesia, pe pământul cărora s-au înstăpânit. Gârbov este bătrânul, omul vechi. Geţii au zis gârbovi păstorilor ausoni, stirpe mai veche decât a lor. Și fiind vorba de păstori, substantivul gârbov este înrudit cu sanscritul gau-vită. În treacăt fie zis şi etnonimul seminomazilor gauchos, văcarii din Pampasul argentinian, are originea în sanscritul gau. În limba geților, balas înseamnă alb, de unde românescul bălai sau toponimul oraşului Balcic de pe Coasta de Argint a  Cadrilaterului. Prin urmare Lacul Bălăneasa este Lacul Alb din care curge Râul Gârbovăţ – Râul Bătrânilor. Albul este culoarea senectuţii, înţelepciunii, a purităţii şi liniştii sufleteşti. Coroborând etimologiile Bălăneasa, Gârbovăţ si Gefu concluzionăm că în zonă a fost cândva un altar unde slujeau preoţii geţilor, înţelepţi şi venerabili. Locuirea străveche a arealului este dovedită nu numai de toponimii, ci şi de vestigiile culturii Noua descoperite în raza satului Garbovăţ. Un toponim interesant are satul meu natal Ghidigeni, aşezat pe valea Bârladului, la graniţa dintre două vechi judeţe: Tutova şi Tecuci. Pentru toponimul Ghidigeni sunt trei variante de etimologie, una mai năstruşnică decât cealaltă! Prima spune că numele aşezării vine de la un haiduc numit Ghidici, care cu ceata lui de voinci făcea şi dregea! Ghidici şi ciracii lui ar fi avut sălaşul într-un pâlc de stejari pe malul lacului Balta lui Cotan. Lacul există într-adevăr, or fi existat şi stejarii, dar Ghidici cu voinicii lui sunt doar pură fabulaţie. În copilărie am apucat bătrâni născuţi pe la 1880 şi nu i-am auzit să pomenească de haiducul Ghidici. A doua variantă susţine că numele satului vine de la boierul Ghidigeneanu. Acesta a jucat poker la Paris cu un alt boier, Nicolae Chrissoveloni. Ghidigeneanu a pierdut partida şi odată cu ea moşia de la Ghidigeni. Nicolae Chrissoveloni a devenit proprietar la Ghidigeni în 1872. Dacă luăm de bună povestioara cu pokerul, înseamnă că acel Ghidigeneanu a înfiinţat satul pe la jumătatea secolului XIX. Totuşi satul Ghidigeni este notat în Impozitarul  Principatului Moldovei din anul 1816! Impozitarul spune că proprietar la Ghidigeni era Constantin Palade, personaj pomenit de bătrânii pe care i-am cunoscut, ca fiind primul boier din sat. Constantin Palade moare în 1834. Fiica sa Lucica, măritată cu un marchiz spaniol, vinde moşia prinţului Dumitru Mavrocordat. Prinţul o vinde în 1872 inginerului agronom Nicolae Chrissoveloni. Documentele de arhivă atestă aceste tranzacţii. În fine, a treia variantă spune că Ghidigeni este un toponim ceangău şi că în graiul ceangăilor înseamnă Loc Rece. Altă bazaconie! Niciodată nu au locuit ceangăi în zona Ghidigeniului. În plus, clima din partea locului nu este rece, ci dimpotrivă este mai caldă decât în împrejurimi. Este mai caldă decât clima văii Tutovei bunăoară. Marele Dicţionar Geografic al României, publicat între anii 1898-1902, spune că iniţial satul Ghidigeni s-a chemat Drăghiceni. Informaţia venită dintr-o asemenea sursă este credibilă. Istoricii se vor grăbi să spună că satul a fost întemeiat de un strămoş numit Drăghici. Nu este aşa, nicio familie numită Drăghici nu a locuit în Ghidigeni. Totuşi ceea ce spune Marele Dicţionar Geografic nu vine în contradicţie, ci se completează cu legenda întemeierii satului pe care mi-a povestit-o bunicul Gheorghe Rotaru. Bunicul spunea că satul a fost întemeiat de trei familii: Rotaru, Gălăţeanu şi Prisecaru, venite dintr-un sat numit Galaţi, situat în Ţara Bârsei. Familiile plecaseră de pe vatra lor de răul secuilor. Azi în Ţara Bârsei nu există niciun sat care să se cheme Galaţi. Desigur satul străbunilor mei a dispărut. Însă sate numite Galaţi regăsim în Ţara Haţegului şi în judeţul Alba. În Asia Mică este o regiune istorică mumită Galatia, locuită în antichitate de celţi. În vremurile vechi unii galatieni au migrat şi s-au aşezat pe teritoriul Transilvaniei de azi. De la ei au rămas satele numite  Galaţi. Galatienii erau păstori pentru că etnonimul lor este înrudit cu sanscritul gau-vită, irlandezul gaba-capră, românescul grajd şi cu grecescul gala-lapte, de unde mai departe a derivat termenul galaxie, cu trimitere la galaxia noastră, Calea Lactee-Calea Laptelui. Este interesant că în vestul Europei a supravieţuit un trib de celţi nomazi, enişii. Enişii sunt rude cu gaborii,  nomazi care hălăduiesc prin Panonia şi Transilvania. Puţini au ajuns în Moldova. Gaborii, urmaşii degeneraţi ai galatienilor, sunt mai cu seamă geambaşi. Li se mai zice ţigani albi, iar în Moldova de Jos, ţigani ungureni, deoarece au venit din Transilvania. În Ghidigeni a exista o mahala de ţigani ungureni, căruţaşi ca vocaţie. Apropiate ca toponim de Galatia Anatoliană sunt regiunea spaniolă Galicia şi regiunea poloneză Galiţia. Acum în Galiţia trăiesc slavi, iar în Galatia turci. În Galicia se vorbeşte galiciana, limbă apropiată de portugheză. În ciuda acestui fapt Galicia se consideră ţară celtică. John Wain face referire în romanul “O iarnă printre coline” la un festival al ţărilor celtice unde alături de Irlanda, Ţara Galilor, Scoţia, Cornwall, Bretania, Ulster, insula Man, Galicia avea reprezentanţi. Numele municipiului Galaţi vine de la fondatorul său, generalul roman Coecius Galatius-Coecius Galatianul. Găsim etnonimul galatienilor şi în numele cartierului Galata din Constantinopol, dar şi al mănăstirii Galata din Iaşi. Strămoşii mei plecaţi din Ţara Bârsei au întemeiat un sat pe lunca râului Bârlad. La început satul s-a chemat Galaţi, după obârşia întemeitorilor. Că aşa au stat lucrurile arată două aşezări numite Epureni. Una este vecină Bârladului, iar cealaltă se află în judeţul basarabean Lăpuşna. Epureniul Lăpuşnei a fost întemeiat de ţăranii din Epureniul Tutovei, mutaţi pe moşia lor din Basarabia de boierii bârlădeni Costache Boldur. Lunca Bârladului era pe vremuri o baltă, aşa că oamenii s-au aşezat pe insule. Spuneau bătrânii pe care i-am cunoscut în copilarie că la începutul sec. XX unele dintre uliţele de azi ale satului erau gârle, Albiile secate ale gârlelor sunt acum drumuri. Pe grindurile din bălţi trăieşte o viaspă numită drăghici. De la această gânganie vine numele Drăghiceni, notat în Marele Dicţionar Geografic. Turcii din Dobrogea prădau adesea aşezările Moldovei de Jos. Astfel numele satului Tupilaţi vine de la nevoinţa localnicilor de se tupila în pădure când apăreau turcii. Nici Drăghiceniul nu a fost ocolit de năpastă. Drăghicenii, obişnuiţi să se bată cu secuii, s-au bătut şi cu turcii, nu s-au lăsat prădaţi! Spunea bunicul că turcii au fost fugăriţi, dar unul din ei a fost prins. Pe turcul prins îl chema Ghiudum. Drăghicenii i-au crutat viaţa. Turcul a rămas în sat şi s-a botezat. Lui Ghiudum i s-a dus vestea. Oamenii începuseră să vorbească despre Drăghiceni ca despre satul lui Ghiudum şi de aici Drăghiceniului i se va schimba numele în Ghidigeni! Probabil Ghiudum era în viaţa civilă cârnăţar, pentru că turcii ca şi tătarii au ca specialitate culinară ghiudemul, un cârnat de oaie, uscat şi picant. În Bucureşti este strada Ghidigeni unde pe vremuri locuiau cârnăţarii turci, iar lângă Chişinău este satul Ghidighici. Numele Ghidighiciului vine de la un turc care a avut pe vatra aceea prăvălie la drum. Pe lângă Ghidighici curge râul Sireţi, tizul Siretului de la marginea Carpaţilor. În limba geţilor, sireta însemnă lung. Am moştenit getul sireta în substantivul şiret (de legat), care este un obiect lung! Marian Rotaru

Leave a Comment