Google

În căutarea timpului pierdut (CLXXX)

Written on:octombrie 14, 2021
Comments
Add One

În lucrarea “Documente istorice needitate”, Bogdan Petriceicu Haşdeu publică Diploma Bârlădeană din 20 mai 1134, parte dintr-un set de documente dăruite lui de strănepotul lui Dimitrie Cantemir care locuia la Moscova. Registrul analitico-cronologic din 1885 a documentelor cuprinse în tomurile I şi II ale Arhivei Istorice a României conţine următorul extras din Diploma Bârlădeană: “Fora loco, 1134, Maiu 20. Ivancu I. Ostiskvovici, principele Bârladuluî sub suzeranitatea regeluî Galiţiei, scutesce pe neguţitoriî din Mesembria de plată a vamei la descărcarea mărfurilor depeste Dunăre în oraşulu Galicâmicu (Galaţi, n.n.), dându-le latitudinea de a o plăti în Tecuci, şei Bârlad, şeii în alte oraşe; şi-i scutesce de plată a vamei la încărcarea mărfurilor pămentene, ungare, ruse şi boeme, în oricare altă urbe afară de Galicâmicu, unde se va solvi dupe preţuirea ce va face voevodulu”. Textul cu limbaj arhaic, a fost tradus din slavonă, pe atunci limbă de cancelarie. Diploma publicată de Haşdeu arată că principele din Bârlad avea autoritate asupra Tecuciului şi Galaţiului, de vreme ce reglementa vama mesembrienilor în aceste târguri, dar important este că diploma oferă prima atestare documentară a Bârladului, deşi mulţi istorici de azi îi neagă autenticitatea. Recunosc autenticitatea diplomei Alexandru Papadopol Calimah în articolul “Scrisoare către Tecuci”, publicat în 1893 la revista “Convorbiri Literare”, Cicerone Poghirc în lucrarea “B.P. Haşdeu, lingvist şi filolog” şi istoricul Grigore Tocilescu. Oficial se recunoaşte că prima atestare  a Bârladului este hrisovul din 28 iunie 1401 prin care Alexandru cel Bun donează veniturile vămii târgului Bârlad mănăstirii Bistriţa. Ca martor în actul de donaţie apare boierul Duma Negru din Bârlad, dar care era cneaz pe valea superioară a râului Bârlad. Cnezatul său cuprindea 20 de sate, spune Lucian Valeriu Lefter în cartea “Boieri şi domenii în Ţinutul Vaslui, înainte şi în vremea lui Ştefan cel Mare”. De la Duma Negru vin numele localităţilor vasluiene Negreşti şi Dumeşti. Numele Duma se trage din termenul get dumas- întunecat, ascuns. Actul lui Alexandru cel Bun aminteşte pe locuitorii români ai Bârladului care trebuiau să plătească dări pentru cârciumi, măcelării şi pentru producţia de mied, în vreme ce evreii erau scutiţi. Prin măsurile adoptate de Alexandru cel Bun se recunoaşte importanţa economică a oraşului, deşi ele în sine nu au fost  favorabile românilor bârlădeni. Miedul sau hidromelul este o băutură alcoolică obţinută din miere de albine dizolvată în apă şi pusă la fermentat în prezenţa drojdiei de vin. În tratatul de la Lablau semnat la 15 martie 1412 între Regele Poloniei Vladislav Jagello şi regele Sigismund al Ungariei, se consemnează “villa Berlam”-oraşul Bârlad, ori asta denotă importanţa localităţii pe plan internaţional. Mihail Costăchescu publică în “Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare”, un hrisov datat pe 2 august 1414, prin care Alexandru cel Bun dăruieşte trei sate, probabil sălaşe de robi ţigani, lui pan Toader Pitic: „pentru credincioasă lui slujbă: un sat la Cobâla, unde este casa lui, alt sat la gura Jeravăţului, unde cade în Bârlad, anume unde au fost cneji de ţigani Lie şi ţigăneştii, iar al treilea sat pe Bârlad, unde are altă casă a lui şi unde sunt cneji de ţigani Tamaş şi Ivan“. Pan Toader Pitic din satul Cobâla avea deci o casă şi la Bârlad, aşa cum avea Duma Negru! Pan înseamnă domn în limba poloneză care era la modă în Moldova medievală. Hrisovul de împroprietărire a lui Toader Pitic este cea dintâi atestare a ţiganilor în Moldova. Călugărul Mauro, de la Mănăstirea Sf. Mihail aflată pe insula omonimă din arhipelagul veneţian Murano, publică în anul 1450 o hartă a lumii pe care este consemnat Bârladul. Este cea mai veche hartă pe care apare Bârladul şi pentru că apare pe o hartă a lumii şi nu pe una regională, înseamnă că la 1450 era un oraş cunoscut şi desigur vechi. Și într-adevăr Bârladul este atestat cu mult înainte de 1401. În cronica rusească Ipatievskaia scrie că în anul 1144 cneazul din Zvenlgorod, Ivan Rostislavici, aflat în război cu cneazul Haliciului, fuge în Ţara Bârladnicilor. În 1160, continuă cronica, bârladnicii s-au războit cu ruşii, iar în 1174 cneazul rus David Rostislavici este exilat la Bârlad, în Ţara Bârladnicilor. Un vechi basm rusesc vorbeşte de un tată care avea trei fii. Tatăl zice fiilor: “Tu pleci în Ţara Leşească, tu în Ţara Ungurească, iar tu în Ţara Bârladului”. Referitor la Bârlad, Haşdeu a publicat în revista “Foiţă de istorie şi literatură” un al doilea document, de data aceasta dat în 1374. Este un uric prin care principele Podoliei, Iurg Koriatovici, acordă vasalului Iacşa Litavor proprietatea asupra satului Zăbrăuţi. În uric sunt amintite Bârladul şi Ţara Bârladnicilor, deşi Zăbrăuţiul se afla în Ţinutul Putna, viitorul judeţ Putna cu capitala la Focşani de până în 1950. De menţionat că în slavonă uric înseamnă dovadă. “Marele Dictionar Geografic al României” spune că nu se ştie anul când Ţara Bârladului s-a unit cu Moldova, dar cert este că în 1374 unirea era făcută. Dicţionarul geografic, lucrare în cinci volume publicate între anii 1898-1902, a fost alcătuit de George Lahovari, C.I. Brătianu şi Grigore Tocilescu cu ajutorul financiar al Regelui Carol I. Cât de întinsă ajunsese stăpânirea Ţării Bârladnicilor spune Viorel Dolha într-un articol publicat de revista “Agero”: ”Partea de sud a Zaporojiei, din zona pragurilor Niprului până la Marea Neagră face parte în sec. XII-XIII din Statul Bârladnicilor, întins de la Carpaţi până dincolo de Nipru și având capitala la Bârlad”. Nu numai Diplomei Bârlădene i se contestă autenticitatea, ci şi uricului dat de Iurg Koriatovici. Se spune despre ambele documente că sunt “falsuri patriotice” săvârşite de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Savantul ar fi scris textele şi a fiert pergamentele în infuzie de tutun ca să pară vechi. Însă falsurile nu au fost demonstrate ştiinţific prin investigaţii de laborator şi-i greu de crezut că un savant ca Haşdeu s-a pretat să “fabrice” documente false! Haşdeu s-a născut la Cristineşti în judeţul basarabean Hotin. A activat la Cahul, Iaşi şi Bucureşti. La apusul vieţii s-a retras la castelul său din Câmpina. Nu a fost legat de Bârlad, de Tecuci ori de Galaţi, oraşe amintite în diplomă! Atunci de ce să se compromită contrafăcând documente care să “umfle” istoria Bârladului? Cu documentele false Haşdeu voia să demonstreze vechimea noastră, au zis unii! Dar de ce a ales tocmai Bârladul ca exponent? Deja în sec. I poetul latin Ovidiu scria că Aegyssus, Tulcea de azi, este cea mai veche cetate din lume! Orice acţiune omenească are o cauză determinantă, un mobil. Care a fost mobilul care l-a îndemnat pe Haşdeu să săvârşească falsuri? Înainte de a-l acuza pe savant, trebuie răspuns pertinent la această întrebare! Încă din sec. XVIII Dimitrie Cantemir afirmase că Bârladul este urmaşul Palodei, cetate amintită de Claudiu Ptolemeu în Geografia sa din sec.I. Despre Cetatea de Pământ, sit din aria Bârladului, Cantemir spunea în Descrierea Moldovei că: “La depărtare de o milă italienească în jos, pe malul râului, se văd rămăşiţele unei cetăţi foarte vechi, numită azi Cetatea de Pământ, adică oraş de pământ. Nu s-au găsit nici temeliile vreunei case, nici vreun izvod din care să se poată afla cu siguranţă de cine a fost zidită. N-au mai rămas în picioare decât ziduri de pământ. Bănuiesc că au fost ridicate odinioară de locuitorii ţării pentru a stăvili năvălirile tătărăşti”. Se spune azi că Cetatea de Pământ a fost ridicată de Ștefan cel Mare în 1476. Dacă era aşa, principele Moldovei Dimitrie Cantemir ar fi ştiut şi apoi cetăţile lui Ștefan cel Mare erau din piatră şi ridicate la marginea ţării, pe Carpaţi şi pe Nistru. Deci Cetatea de Pământ datează dinaintea sec. XV. În 1856 Gheorghe Asachi şi Ion Heliade Rădulescu publicau Cronica lui Huru, a cărei autenticitate este contestată azi. Zice Cronica că Boldur cneazul Ţării Bârladului a fost socrul lui Dragoş, voievodul întemeitor al Moldovei. Anul întemeirii Moldovei şi legat de acesta, perioada în care au domnit Dragoş şi Boldur, este incert. Cronica de la Putna atestă anul 1342, Miron Costin anul 1304, Grigore Ureche anul 1299, iar istoricul basarabean Pavel Parasca susţine anul 1285. Atunci voievodul maramureşean Dragoş trimis de regele Ungariei, a înfrânt pe tătari şi i-a alungat peste Nistru. După ce a alungat tătarii, Dragoş întemeiează marca Moldovei pe valea râului omonim. Capitala era la Baia. Întocmai ca Dragoş, un urmaş la tronul Moldovei, Bogdan I la origine tot un voievod maramureşean, va încheia la rându-i o căsătorie cu interes politic. Aleasa va fi Maria, fiica cneazului din Ţara Șipeniţului, ţinut din Bucovina de Nord ocupată azi de Ucraina. Coroborând ce a spus Cantemir în “Descrierea Moldovei” cu scrierea lui Huru, rezultă că Cetatea de Pământ şi implicit Bârladul existau în sec. XIII. Marian Rotaru

Leave a Comment