Google

În căutarea timpului pierdut (CLXXVIII)

Written on:octombrie 4, 2021
Comments
Add One

Despre Nicolae Malaxa am scris în articolele anterioare, aici doar aduc câteva completări privitoare la viaţa celui care a pus bazele industriei româneşti moderne şi care, ca cetăţean român şi întreprinzător, continuă să ofere un model demn de urmat. Pe linie paternă, Nicolae Malaxa este de origine aromân din ramura pindenilor, aşa cum li se spune ca băştinaşi ai Munţilor Pindului. Mihai Eminescu acria în volumul “Românii din afara graniţelor Ţării şi unitatea spirituală naţională”: “Valahii Tesaliei se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele Dunărene. locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui. Sunt sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii sunt în privirea acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte. Totuşi aceşti ciobani, simpli şi de rând, au o eminentă aptitudine pentru lucrări de metal. Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint pe care le admirăm la arnăuţi şi palicari, au ieşit din atelierele vlahilor (aromânilor, nn). Asemenea mantalele cu glugă nepătrunse de ploaie şi foarte bine cunoscute în toate oraşele de port ale Mării Mediterane sub denumirea de cappa sunt în cea mai mare parte un produs al industriei postăvarilor vlahi”. Se vede că Nicolae Malaxa a moştenit din neamul lui prodigioasa înclinaţie pentru industrie. În latineşte miscere înseamnă amestecare, mix-amestec, iar de aici în dialectul aromânilor, malaxa denumeşte pe cei care amestecă, frământă lutul, adică pe olari. Deci strămoşii industriaşului au fost meşteşugari, oameni dedaţi muncii manufacturiere. Aromânii au dat României o pleiadă de personalităţi, dintre care amintesc pe Ion Luca Caragiale, Toma Caragiu, Ion Caramitru, Neagu Djuvara, filosoful Constantin Noica, filosoful Athanasie Joja, istoricul, scriitorul şi traducătorul George Murnu, cel ce a tălmacit în limba noastră Iliada şi Odisea lui Homer, lingvistul şi poetul Matilda Caragiu, istoricul Constantin Papanace, Elena Caragiani care a fost prima femeie aviator din România ori diplomatul şi scriitorul Marcu Beza. În anii 1940, până la instaurarea regimului comunist, Marcu Beza a servit ca administrator al Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă. Beza este cel ce i-a descoperit şi i-a făcut cunoscuţi în România pe gebeli, beduinii valahi din Sinai. Tot origine aromânească a avut şi familia Assan. Gheorghe Assan construieşte în 1853 prima moară acţionată cu motor din Ţara Românescă, ceea ce reprezintă actul de naştere al industriei maşiniste româneşti! Înfiinţează în 1856 compania Fabricile Assan care produceau uleiuri vegetale, vopsele, lacuri, chituri, săpunuri. Firma a avut cele mai mari silozuri de cereale din Bucureşti, iar din 1903 propria centrală electrică. Bazil Assan, fiul lui Gheorghe Assan, a fost inginer, inventator, explorator şi scriitor. A inventat extracţia cu benzină a uleiului rămas captiv în turte după presarea seminţelor oleaginoase. Procedeul este folosit în toată lumea şi în ziua de azi. În premieră europeană a produs la fabrica din Bucureşti ulei din germeni de porumb. Bazil Assan a publicat numeroase articole pe teme tehnico-ştiinţifice în revistele de specialitate şi note de călătorie în Buletinul Societaţii Regale Române de Geografie. A proiectat un tunel rutier şi feroviar care să lege pe sub Dunăre oraşele Călăraşi şi Turtucaia din Cadrilater. A proiectat deasemenea Canalul Dunăre-Marea Neagră şi în 1918 a donat statului 110.000 de lei, sumă uriaşă pe atunci, pentru a elabora şi marca pe teren planul topografic al canalului. Statul a realizat lucrarea topografică în anii 1920. În activitatea de explorator Basil Assan a descoperit trei noi insule în arhipelagul Svalbard din nordul Atlanticului şi alte opt insule în Pacific. A declarat insulele ca fiind posesiuni ale României. Cum nu puteau fi colonizate, în 1925 Romania vinde Norvegiei insulele din arhipelagul Svalbard, iar în 1930 insulele din Pacific le vinde Marii Britanii. Străbunul lui Nicolae Malaxa, Mihalachi, a venit în Moldova la anul 1818. Domnitorul Mihai Suţu al-II-lea îl numeşte în 1819, ispravnic (prefect) al ţinutului (judeţului) Tecuci. Deţine funcţia până în 1821. Fiii lui Mihalachi: Iancu, Panaite, Alecu şi Neculai, erau născuţi în Pind. Cum scrie Constandin Sion în “Arholdologia Moldovei”, dintre fiii lui Mihalachi, Iancu se stabileşte la Huşi. Acesta va fi străbunicul patern al industriaşului Nicolae Malaxa. Pe linie maternă, după Ruxandra mama sa, Nicolae Malaxa este urmaşul familiei Bădărău, mici boieri din ţinutul Fălciului. Tatăl viitorului industriaş, Constantin Malaxa, a avut o casă la Bârlad, în apropierea liceului Roşca Codreanu. Aşa se face că fiul său va urma şcoala primară la Huşi, dar clasele gimnaziale şi secundare ale liceului le va urma la colegiul bârlădean Roşca Codreanu. După absolvirea liceului în 1901, Nicolae urmează facultatea de inginerie mecanică în Germania, la politehnica din Karlsruhe, landul Baden. Între anii 1906-1909 lucrează ca inginer la compania de stat: Atelierele Nicolina din Iasi, specializate pe reparaţia de material rulant. În 1909 se întoarce la Bârlad şi porneşte prima sa afacere, o presă de ulei. Împreună cu un editor şi librar bârlădean, Ioan Barbu Popov, cu Iancu Dumitrescu, directorul Băncii Moldovei de Jos şi cu alţi oameni de afaceri bârlădeni, Nicolae Malaxa începe în 1910 construcţia Fabricii de Ulei din Bârlad. Fabrica finalizată tehnic în noiembrie 1911, intră în exploatare în aprilie 1912. Utilajele fabricii proveneau de la firma germană Nissen din Hamburg. O pompă Nissen Hamburg, produsă în 1910 şi care a făcut parte din instalaţia originală a fabricii, este în funcţiune şi azi. În perimetrul fabricii de ulei, dar independent de fabrică, Malaxa înfiinţează atelierele de prelucrări mecanice, service auto şi turnătorie, de care am mai scris. Nicolae Malaxa rămâne la Bârlad până în 1921. Între timp, în 1915, se căsătoreşte cu cea care îi va fi alături restul vieţii, bârlădeanca Natalia Crăescu. Din 1921 Malaxa se stabileşte la Bucuresti unde porneşte adevărata sa carieră de industriaş. De la un atelier de reparat material rulant, înfiinţat în Halta Titu în 1921, se va dezvolta rapid concernul Malaxa, cel mai mare grup industrial românesc. În concern intrau Uzina Faur şi Fabrica de ţevi Malaxa Tub din Bucureşti, Uzina Tohan din Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi. În 1945 Malaxa începuse construcţia Uzinei Mecanice de la Sibişel, judeţul Sibiu, dar după naţionalizarea din 1948 statul va sista lucrările. Concernul Malaxa deţinea participaţii la Întreprinderea Optică Romană, Uzinele şi Domeniile Reşita, ASTRA Arad, UNIO Satu Mare. La Faur s-a proiectat şi fabricat în 1936 prima locomotivă diesel românească. Locomotivele Malaxa, cele mai puternice din Europa, au deţinut supremaţia mondială, obţinând locul întâi la târgurile de la Belgrad în 1937 şi Milano în 1940! La Malaxa Tub s-au fabricat prima dată în lume ţevi de oţel fără sudură. Uzina Faur cu 8.000 de muncitori era cea mai flexibilă şi mai productivă din Europa. Clădirile uzinelor Malaxa erau proiectate după cele mai înaintate norme ergonomice şi funţionale de arhitectul Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă. Spre deosebire de alte firme, în timpul marii crize economice din anii 1929-1933, Malaxa nu a recurs la concedieri. Salariile la Malaxa erau cele mai bune din industria românească. Salariaţii primeau o masă gratuită la cantina întreprinderii, lunar alimente pentru familie, asistenţă socială, echipamente de lucru, beneficiau de facilităţi moderne: vestiare, săli de duş etc. Fiecare angajat primea anual un costum de haine şi lunar produse pentru întreţinerea şi igiena personală. Bunicul meu Vasile Ivas din Ciocani avea în satul vecin, Râpa Mâţului, trei hectare de grădină pe care le cultiva cu varză. Pe bază de contract, producţia de varză era încărcată în vagoane CFR şi trimisă la cantina Uzinei Faur. Pentru angajaţi, Concernul Malaxa avea la Bucureşti propriul spital şi blocuri de locuinţe. Aşa cum am mai scris, Nicolae Malaxa a ajutat şcoli, biblioteci şi biserici. A finanţat Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul de Revistă Cărăbuş condus de Constantin Tănase, a fondat Asociaţia Generală a Inginerilor din România în 1938 şi a ajutat Fundaţia Culturală pentru Literatură şi Artă Regele Carol al-II-lea. A finanţat elaborarea şi editarea Enciclopediei Române, ediţia din 1938 coordonată de sociologul Dimitrie Gusti. Gusti este cel ce a organizat Muzeul Satului din Bucureşti, deschis în 1936. Malaxa a acordat burse studenţilor români merituoşi, a editat cărţile multor scriitori români debutanţi, a sprijinit inventatorii şi oamenii de ştiinţă români. După naţionalizarea din 1948 Nicolae Malaxa reuşeşte să plece în SUA. În lipsă este condamnat la moarte nevinovat. A fost acuzat că Uzina Faur a produs 350 de transportoare blindate pentru înzestrarea Armatei Române şi care au servit cu succes în războiul contra URSS. Marian Rotaru

Leave a Comment