Google

În căutarea timpului pierdut (CLXXVII)

Written on:octombrie 4, 2021
Comments
Add One

Diada de Sant Jordi 2013

“Cărţile sunt averea de preţ a lumii şi moştenirea de drept a generaţiilor şi a naţiilor”, scria filosoful Henry Thoreau.   În septembrie 2015 am văzut în zona duty-free a aeroportului din  Dusseldorf o librărie cu cărţi, folosesc pleonasmul pentru că astăzi la noi tot mai mulţi numesc papetăriile, librării. Total incorect! Librăria, deşi pe aeroport, era mare raportat la standardele româneşti actuale care mai că nu lasă loc culturii. Dealtfel în oraşul german, puţin cât l-am vizitat, am văzut multe librării, dar am remarcat una imensă, parter şi patru etaje spaţioase, pline de clienţi. Am văzut că mulţi oameni, fie în tramvai, pe băncile din parc ori în sala de aşteptare a aeroportului, erau adânciţi în lectura unei cărţi. Nu am văzut niciun neamţ perzând timpul cu jocuri pe tabletă ori pe telefon. Bill Gates interzisese jocurile electronice fiicei sale mezine în vârstă de zece ani. O punea să citească! Oare de ce Gates interzicea copilei sale otrava pe care o vindea altora? În nişte note de călătorie prin Elveţia, scrise la mijlocul sec. XVIII, Jean Jacques Rousseau povestea că în excursia sa a ajuns pe un vârf de munte. Pe vârful muntelui a întâlnit o librărie. Clienţii librăriei erau doar păstorii şi drumeţii şi totuşi afacerea librarului mergea bine, spunea filosoful! Şi iată roadele culturii: Iosif Constantin Drăgan nota în memoriile sale intitulate “Prin Europa”, că în al doilea război mondial a văzut cum miniştrii eleveţieni călătoreau în străinătate cu trenul la clasa a-II-a ca să facă economie la bugetul federal! În Finlanda sunt biblioteci mobile finanţate de stat. Autocaravanele cu cărţi vizitează fermele izolate în care trăieşte populaţia rurală. Ca rezultat, finlandezii nu închid uşa locuinţei când pleacă de acasă, la ei nu sunt borfasi pentru că gradul de educaţie este ridicat! La Barcelona şi în toată Catalonia este un obicei care datează din sec. XVI, ca de Sf. Gheorghe să se ofere cadou cărţi şi flori. Minunată alăturare! UNESCO a instituit pe 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii. În România este totodată şi Ziua Bibliotecarului. La 23 aprilie au trecut în nemurire poetul şi dramaturgul William Shakespeare, romancierul Miguel de Cervantes, poeţii William Wordsworth şi Rupert Brooke, prozatorul Jules d’Aurevilly şi istoricul peruvian Inca Garcilaso de la Vega, urmaş al familiei imperiale incaşe. A fost hărăzit ca Ziua Cărţii să fie sărbătorită când creştinătatea prăznuieşte pe Sf. Gheorghe. Aşa cum Martirul a purtat biruinţa împotriva necuratului, cartea poartă biruinţa spiritului asupra întunericului. În Japonia librăriile mari sunt deschise non stop. Zi şi noapte oricine intră în librărie poate alege o carte şi aşezat într-un fotoliu să citească cât vrea. Pentru asta nu plăteşte nimic, ba chiar este servit cu ceai! În final poate cumpăra cartea, iar dacă nu, o pune la loc în raft! În Marea Britanie cererea de carte este în continuă expansiune, iar în SUA apar anual 250.000 de noi titluri de carte. Povesteşte Raluca Feher în volumul “Splendidul loc al fericirii supreme” ce a văzut în Corea de Sud la chefurile coreenilor. La chefurile coreenilor se bea pe rând. Fiecare, când îi vine rândul să bea, ridică paharul şi spune un citat din literatură. Care nu ştie un citat, nu bea, înghite în sec şi următorul închină paharul! Şi iată Corea de Sud  este a zecea putere economică a lumii! Desigur astăzi internetul este o importantă sursă de informare. Totuşi să nu uităm că cei de la Google zic că le-ar trebui trei secole ca să posteze electronic tot ce s-a scris în lume pănă în ziua de azi! În Germania este o librarie la 10.000 de locuitori, la noi nici măcar una la 100.000! În Germania sunt publicate anual o sută de mii de noi titluri de carte. An de an marile noutăţi literare sunt lansate pe piaţă în două valuri editoriale, unul de primăvară în aprilie şi celălalt de toamnă în septembrie. În Elveţia, atât Confederaţia la nivel federal, cât şi la nivel local fiecare din cele 26 de state care o alcătuiesc, cantoanele, cum sunt ele denumite, organizează o multitudine de concursuri menite să motiveze scriitorii. Ca exemplu unul dintre premiile oferite scriitorilor de cantonul Zurich este “un an de viaţă”. Constă dintr-o sumă de bani suficientă ca să asigure un trai decent timp de 12 luni. Casele de lectură şi cluburile literare sunt instituţii omniprezente în oraşele Germaniei, Austriei şi Elveţiei. Oamenii vin la lecturile publice şi plătesc pentru asta. Vin ca să-i cunoască pe scriitori, să-i înţeleagă şi să fie ghidaţi în profunzimea operei. Adesea autorii scriu la vedere sub ochii publicului, în cafenele literare. Lăudabilă este iniţiativa Bibliotecii Stroe S. Belloescu din Bârlad de a amplasa din loc în loc, la margine de trotuar, nişte căsuţe în care se pun cărţi din ediţii vechi. Cărţile acestea ieşite din inventarul bibliotecii sunt oferite gratuit celor ce vor să le citească. Am văzut că sunt interesaţi de ele adolescenţi şi vârstnici deopotrivă. Un exemplu demn de urmat în orice localitate! ”Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi istoria este mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate”, aprecia istoricul american Barbara Tuchman. Într-adevăr lipsa de cultură naşte aberaţii. Bunăoară printre încercările de a explica etimologia Bârladului se numără şi inepţia că unul a aruncat o ladă în râu, apa a luat lada, iar respectivul mergea pe mal din urmă şi o mâna: “bâr ladă”, de aici ar proveni denumirea râului Bârlad şi mai departe a oraşului. Sigur, doar ca inventar al folclorului urban, un istoric aminteşte într-o monografie “minunăţia” de mai sus. Grav este că idioţenia cu lada îi spusă elevilor în şcoală! Ciudată rău este şi părerea că hidronimul râului Bârlad, de unde vine numele Țării Bârladului şi a oraşului Bârlad, se trage din latinescul Perlatus-Perlat. Spune autorul teoriei că romanii au numit râul Perlatus, întrucât cursul apei face o buclă care aminteşte de conturul unei cochilii de scoică perliferă. Toate bune şi frumoase, numai că până în 1795 râul Bârlad se vărsa direct în Dunăre şi bucla care în antichitate ar fi inspirat hidronimul Perlatus nu era deloc proeminentă ca astăzi. În plus romanii n-au înaintat până în centrul Moldovei şi deci n-au cunoscut cursul superior al Bârladului! Dintre variantele etimologice acceptate, 15 la număr, lipseşte tocmai cea mai apropiată de realitate. Am auzit-o la un bătrân şi spune că Bârlad înseamnă Ţara Oilor. Cu interjecţia bâr ciobanii mână oile. Zice Gheorghe Mihăilă în lucrarea “Cuvintele de origine autohtonă din limba română” că bâr este cuvânt moştenit de la geţi. La geţi bâr insemna oaie. De aici provin numele satului tutovean Bârlăleşti, a satului Bârseşti din Ţara Vrancei ori a râului Bârsa din Transilvania Mică şi a Ţării Bârsei. Din bâr a derivat alt cuvânt getic, bâc, care înseamnă baci şi de aici numele satului tutovean Bâcleşti, dar şi hidronimul râului Bâc din Basarabia. A doua parte a numelui Bârlad este lad. Lad are rădăcina în arianul lend-pământ, ţară. Cu acest înţeles substantivul lend a intrat în limbile germanice sub forma land. Că geţii aveau termenul lad cu înţelesul de ţară o dovedeşte albanezul lendine-păşune, pâmănt. Suntem înrudiţi cu albanezii. Strămoşii noştri geţii şi strămoşii lor ilirii erau neamuri de traci. În limbile celtice, precum irlandeza, arianul lend a dat substantivul lann ce înseamnă ţară, câmpie. În Franţa este regiunea Les Landes, veche vatră celtică care se prezintă ca o câmpie săracă. De aici câmpiile aride sunt numite în geografie lande. Cam la fel ca la celţi, arianul lend a dat în română cuvântul lan (de cereale) ori lanurile cresc pe câmpie. Spaniolii zic llanos la câmpiile înerbate, de unde regiunile Llanos din statul venezuelean Bolivar şi Llano Encantada-Câmpia Vrăjită din Texas. Etimologia Bârlad-Ţara Oilor se potriveşte cu lunca râului Bârlad cândva băltoasă, ori iarna bălţile erau raiul ciobanilor. Ca dovadă satul Bădeana de lângă Bârlad s-a numit înainte Balta Oii. Numele Perieniului, alt sat vecin cu Bârladul, este legat tot de oierit. Spunea bunicul meu că acolo a fost stâna unui cioban numit Ene. Omul avea lângă stână nişte peri buni. Cum perilor li s-a dus vestea, locul s-a numit Perii lui Ene şi de aici Perieni. Până în deceniile trecute mocanii veneau în transhumanţă cu oile pe lunca Bârladului. Ca să ajungă pe lunca Bârladului, treceau pe valea Tutovei. În grădina bunicului meu din Ciocani, sat de pe valea Tutovei, este o fântână. Bunicul spunea că în copilăria lui, fântâna nu era în mijlocul grădinii ca acum, ci la drum. În faţa fântânii, pe o bătătură de pământ, poposeau mocanii să adape oile. Unii mocani nu s-au mai întors la munte, ci au rămas pe lunca Bârladului, în Ţara Oilor. Cum localnicii le spuneau munteni, de la mocanii rămaşi vin numele cartierului bârlădean Munteni şi ale satelor Munteni de lângă Vaslui şi Tecuci. Fiind veniţi din Transilvania, mocanilor li s-au mai zis şi ungureni, ca în balada Mioriţa!  De aici numele satului tecucean Ungureni. Marian Rotaru

Leave a Comment