În căutarea timpului pierdut (CLXXIII)

În 1923 s-a născut în sud-estul Alaskăi, pe atunci teritoriu federal, o mişcare de emancipare a ţinutului faţă de restul ţării. Zona care se numeşte Seward cuprinde oraşul capitală Juneau şi o lungă fâşie muntoasă întinsă între ţărmul Pacificului şi teritoriul canadian Yukon, la care se adaugă arhipelagul Insulelor Alexander din vecinătatea ţărmului. Seward concentrează cam toată industria statului, are clima cea mai blândă şi este singurul ţinut din Alaska unde se face agricultură cât de cât notabilă. Seward a cerut primirea în Uniune ca stat neatârnat, dar a fost refuzat. Ideea separării regiunii aparţine preşedintelui american Warren Harding. Acesta vedea într-un ipotetic stat Seward motorul dezvoltării economiei regionale. Planul secesioniştilor nu a prins viaţă, iar în 1958 teritoriul Alaska devine în întregul său stat federal american. În extremul nord al Alaskăi, la ţărmul Oceanului Îngheţat, se întinde un ţinut aspru de tundră numit Nord Slope. Până acum şapte decenii aici erau câteva sălaşe ale indienilor şi eschimoşilor, plus vreo două factorii comerciale. S-a dovedit însă că zona este bogată în hidrocarburi şi în anii 1960 începe exploatarea masivă a petrolului. Au venit cohorte de colonişti din sud, regiunea a început să conteze economic, dar totodată banii au născut dorinţa noilor veniţi de a crea un stat Nord Slope, rupt de Alaska. Un sâmbure istoric de secesiune există în regiunea Westmoreland din Pennsylvania. Westmorelandul a dorit să se constituie ca stat încă din anul 1787. Nu a reuşit până în prezent şi nu se ştie dacă va reuşi vreodată. Cert este că după mai bine de două veacuri ideea statului Weestmoreland a rămas vie. La fel se întâmplă şi în statul Delaware unde se vrea desprinderea unui nou stat numit Delaware de Nord. Continui exemplele de preconizate state americare din care iată, unele au nume bizare: Kanawha separat din Kentucky, Nova din Maryland, TransPeco din Noul Mexic, Chippeva din Montana, Kootenai din Idaho, Vegas din Arizona sau Cascadia desprinsă din statul Washington. Unele secesiuni chiar au reuşit în oarece măsură. Este vorba de statul Seqouyah, desprins în 1907 pentru câteva săptămâni din Oklahoma, precum şi teritoriile federale McDonald, separat în iulie 1961 din Missouri, Walla-Walla şi Columbia rupte din statele Washington şi respectiv Idaho. Toate cele trei teritorii nu au fost recunoscute şi s-au destrămat aproape imediat după constituire. Walla-Walla este singura care are încă propria universitate. Secesionismul american ascunde tendinţe expansioniste la fel de vii. Mulţi americani văd în Cuba, Filipine  şi în statele mexicane Sonora, Chihuahua, Baja California şi Baja California de Sud, viitoare membre ale SUA. Independenţa Cubei, fostă colonie spaniolă, a fost recunoscută la 5 decembrie 1898 prin tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Spania şi SUA. Până în 1902 Cuba a constituit un dominion al coroanei spaniole, pentru ca din 20 mai 1902 să devină republică sub protectorat american. Protectoratul american s-a menţinut de facto până la 1 ianuarie 1959. În anul 1902 este alipit la SUA oraşul cubanez Guantanamo, pe care americanii îl stăpânesc şi azi contra unei chirii plătite guvernului de la Havana. Tratatul de pace încheiat între spanioli şi americani nu a specificat statutul insulei Pinilor, cea mai importantă dependenţă a Cubei. Juridic insula a rămas spaniolă, dar SUA o anexează în 1907, o colonizează şi crează aici plantaţii de pomi fructiferi tropicali. În cele din urmă Spania şi SUA renunţă la bogata insulă în suprafaţă de 2.200 kilometri pătraţi şi o cedează Cubei la 13 martie 1925. Desigur, în sec. XX Cuba nu a interesat numai pe americani. Ernest Hamingway amintea în romanul autobiografic “Insulele lui Thomas Hudson”, a cărui acţiune se petrece în anii 1940, de insula Noul Versailles care aparţine Cubei, dar care la vremea aceea era concesionată unor colonişti francezi. La 18 august 1972 guvernul lui Castro înlocuieşte numele insulei Blanco de Sud, din arhipelagul cubanez Grădinile Reginei, cu numele fostului lider comunist german Ernest Thaelmann. Actul s-a săvârşit în prezenţa ambasadorului Republicii Democrate Germane, iar pe plaja insulei a fost arborat cu fast drapelul est german. Germania Răsăriteană a interpretat gestul cubanezilor nu ca o curtuoazie, ci ca cedare teritorială. În anii următori a folosit insula în propriile interese, dar este adevărat, cu acordul părţii cubaneze. În cele din urmă pentru a îndepărta orice echivoc periculos la adresa integrităţi sale teritoriale, Cuba solicită imperios şi reuşeşte să obţină la 14 februarie 2001 declaraţia din partea guvernului german care recunoaşte că insula Ernest Thaelmann aparţine exclusiv Cubei. Cu toate acestea pe unele siteuri de pe internet insula continuă să apară ca posesiune germană. Republica Molossia, o micronațiune americană din deşertul Nevadei, pretinde că la 2 noiembrie 1983 a încercat să ocupe insula Ernest Thaelmann pentru a îndepărta prezenţa estgermană în Antile. Greu de spus dacă în cele spuse există un sâmbure de adevăr! Cert este că Molossia a cerut prin scrisoare oficială RDG-ului să renunţe la insula cubaneză. Cum Berlinul a ignorat misiva, guvernul Molossiei a declarat război Germaniei de Est! A emis obligaţiuni de război şi se pare că a adunat ceva bani de la americanii creduli. Banii servesc pentru organizarea de atentate pe teritoriul est german, declara Kevin Baugh, fondatorul belicosului stat. Dar ce reprezintă Molossia? Cetăţeanul american Kevin Baugh proclama în 1977 un stat independent, regatul Molossia, care din 1998 devine republică, pe amplasamentul a trei proprietăţi pe care le deţine în comitatul Dayton din statul Nevada. Este vorba de casa şi grădina sa care ocupă 4 ari, o împrejmuire anexă întinsă pe 4,6 hectare şi o fermă în deşert a cărei întindere depăşeşte cu puţin un hectar. Este numită Provincia Harmony. Limbile oficiale ale Molossiei sunt engleza, spaniola şi esperanto. Baugh declară că numele statului vine de la tribul antic al molossienilor care au trăit în regiunea grecească Epir. După spusele lui Baugh, colonişti molossieni s-ar fi stabilit în urmă cu două milenii şi jumătate pe teritoriul Nevadei de azi. Din păcate lipseşte dovada că lucrurile s-au petrecut aşa. Faptul că republica Molossia nu-i recunoscută de SUA nu i-a oprit expensiunea teritorială. Astfel îşi impune protectoratul asupra teritoriului New Antrim în suprafaţă de 3,2 hectare situat în statul Pensylvania. Numele protectoratului vine de la cel al comitatului Antrim din Irlanda de Nord. Nu după multă vreme Noul Antrim avea să declare independenţa faţă de Molossia. Pierderea teritorială suferită l-a determinat pe Baugh ca în 2003 să înfiinţeze pe teritoriul Californiei de Nord colonia Farfalla. Din motive financiare renunţă la Farfalla în 2005. Teritoriul acesteia este vândut unei terţe persoane. Banii obţinuţi au folosit lui Baugh să pună în funcţiune instalaţii ce asigură republicii sale energia din surse solare şi eoliene Mai multe parcele de teren din California de Sud, moştenite de Baugh de la bunicul său, sunt alipite Molossiei sub denumirea de provincia Homestead. Teritoriul noii provincii a rămas nelocuit, fiind declarat de preşedinte „rezervaţie naturală”. Molossia îşi declară suveranitatea asupra unei zone de pe planeta Venus, pe care a numit-o Vesperia şi a unui teritoriu, Neptun, de pe fundul Atlanticului. Baugh vrea ca prin apropiaţiunile făcute să capete un drept „al primului venit” atunci când omenirea va înţelege că viitorul nu poate fi asigurat decât prin colonizarea oceanelor şi a spaţiului cosmic. Molossia a fost prima care a recunoscut statul Kosovo şi este recunoscută de Monaco, Andorra, San Marino, Kosovo, Seborga, Lichtenstein şi Sealand. Veniturile Molossiei vin din vânzarea de timbre, monede numismatice şi medalii emise, de obiecte mărunte cu sigla statului şi de illustrate cu chipul şi semnătura lui Baugh! O sursă de venit o oferă turiştii care vizitează provincia Harmony din Nevada şi rezervaţia Homestead din California. Pot admira vegetaţia de deşert. Un colţ din teritoriul Harmony este acoperit de cactuşi plantaţi pentru admiraţia vizitatorilor. Oaspeţilor li se asigură servicii de cazare şi catering. Molossia este o afacere. Turiştii vizitează teritoriul din deşert contracost şi mulţi apelează la serviciile de pensiune. Dealtfel ferma lui Baugh este vizitată de tineri care plătesc ca să fie declaraţi căsătoriţi. Legea Molossiei este permisivă în privinţa vârstei minime de mariaj. Dar mai înainte de toate Molossia face investiţii pe piaţa de capital, iar în oraşul Dayton deţine o bancă, o fabrică de săpun şi de produse de igienă umană, precum şi un serviciu de comerţ prin coletărie. Baugh a organizat un târg anual de carte în oraşul Anahelm din California şi donează bani pentru proiectele spaţiale private. A trimis petiţii la ONU şi la Casa Albă prin care cere recunoaşterea micronațiunilor şi a finanţat un congres al acestora. Viitorul aparţine micronațiunilor dezvoltate economic, crede Baugh. Marian Rotaru