Google

În căutarea timpului pierdut (CLXXII)

Written on:august 27, 2021
Comments
Add One

“Ştiinţa fără spiritism nu va reuşi să explice anumite fenomene, doar pe baza legilor ce guvernează materia”, scria Allan Kardec. Încheiem seria articolelor dedicate lumii invizibile cu alte câteva fapte care deşi nu o explică, îi pun în evidenţă existenţa.Un om intrat în moarte clinică visează că era într-un loc frumos, cu dealuri domoale acoperite cu livezi şi dumbrăvi. Într-o vale lângă un pârâu, era o casă ţărănească albă şi curată. Merge într-acolo. În faţa casei era o bucătărie de vară. Lângă sobă, la o masă de lemn, stătea tatăl lui, iar mama  turna mămăliga. Părinţii omului erau morţi. Tatăl îl îmbie să mănânce. Omul dă să se aşeze pe scaun la masă, dar imediat ceva il face să se răzgândească. În clipa aceea se trezeşte pe patul de spital. Dacă mânca, rămânea pe lumea cealaltă. Murea! O întâmplare personală! Mă visez pe un drum care trecea pe creasta unui deal. În vale era un parc în stil englezesc, adică o pădure îngrijită. Parcul semăna cu Grădina Publică din Bârlad, iar dealul de unde-l priveam părea a fi Dealul Brânduşelor. În dreptul locului unde eram, o scară monumentală ducea la o alee asfaltată, mărginită de trotuare cu borduri vopsite în alb. Aleea ducea în vale, spre mijlocul parcului, la un scuar unde oameni mulţi, bărbaţi şi femeii, se plimbau. Pe feţe nu se distingeau trăsăturile, semn că vedeam nişte morţi din lumea cealaltă. Cobor scara şi de la ultima treaptă păşesc pe trotuarul din stânga. Merg la vale. Banda albă separa trotuarul de alee, până jos la scuar. La un moment dat vreau să trec pe aleea largă ca să pot admira mai bine împrejurimea. Dau să trec banda albă de pe bordură, dar renunţ în ultima clipă. Imediat mă trezesc. Dacă treceam banda, muream în somn. Banda era hotarul dintre lumea noastră şi lumea morţilor! Sunt multe întâmplări care confirmă existenţa vieţii după moarte. Tata visează un prieten mort. Stătea sub un cireş. Când trăia omul avusese mulţi cireşi în vie.”De ce stai sub copac”, întreabă tata. “Nu am unde în altă parte, iar ca să am ce mânca muncesc cu ziua la cineva”, răspunde mortul. Rudele nu-i făcuseră pomana de 40 de zile, când se dă casa mortului de sufletul celui plecat. Când visăm un mort este semn că acesta cere pomană. La Ghidigeni se zice că un aliment scăpat jos este adevărata pomană dorită de un răposat. Romanii răsturnau din pahar o picătură de vin pentru mani, străbunii decedaţi. La fel facem şi noi pentru morţi. Tot romanii puneau pe altarul din casă alimente ca jertfă pentru mani şi iată că în Țara Luanei din Buzău, gospodarii lasă colivă pentru morţi în căsuţe agăţate pe gard şi care seamănă cu căsuţele stupa unde în India se pun ofrande. Dealtfel sanscritul stupa este înrudit cu românescul stup. Dulciuri, fructe, cad jos aparent fără motiv în zilele cât mortul rămăne în casă. De fiecare dată rudele îşi amintesc că alimentul căzut plăcuse celui decedat. O colegă povestea că la un priveghi a văzut un glob luminos apropiindu-se de pomul mortului. Imediat cade din pom o cutie cu bomboane şi într-adevăr răposatului îi plăcuse dulcele. Globul de lumină a fost forma sub care femeia a văzut corpul astral al celui plecat. În realitate trupul astral are formă umană. Este trupul de slavă care arată cum îl avea omul la 30 de ani, zice Biblia. În trupul de slavă S-a Inălţat la Cer Iisus de pe Muntele Măslinilor. Cei vii văd corpul energetic al mortului ca un glob luminos datorită distanţei uriaşe care-i separă. Mortul este alături, dar totuşi foarte departe, în altă lume. Elena Iliescu scrie că sunt nouă lumi unde merg sufletele după moarte. De aceea se pun pe pieptul mortului bani pentru cele nouă vămi. Cea mai pură este lumea a noua unde ajung sufletele sfinţilor. Din a noua lume se vede ca un soare blând Opalul-Cetatea lui Dumnezeu, unde sufletele omeneşti nu ajung. Despre corpul astral scrie Florin Gheorghiţă în cartea „Corpurile invizibile ale fiinţei umane”. Ion Țugui, scriitor şi mare iniţiat, a împărtăşit din tainele spiritelor. Numai că unele taine nu trebuie dezvăluite, alminteri spiritele se răzbună. Țugui a spus lucruri interzise şi pentru asta a plătit cu viaţa. Mai întâi spiritele l-au avertizat. Astfel o emisiune televizată s-a întrerupt tocmai când Țugui făcea dezvăluiri. În acest timp aparatura din platou a funcţionat normal, dar televizoarele nu au mai captat semnalul! După ce a publicat cartea “Manual de supravieţuire” care învaţă pe oameni cum să controleze energia cerebrală, generalul Vasile Rudan a suferit un atac psi din partea unor entităţi din Neştiut, care i-a adus o boală grea ce era să-l doboare. Ion Țugui a colaborat cu misteriosul conte Incappucciato. Nu ştim prea multe despre conte. În tinereţe, pe vremea lui Ceauşescu, a citit cărţi de yoga difuzate pe ascuns. Fascinat de ştiinţele orientale, fuge din ţară şi ajunge în India. În India a fost iniţiat de un maestru yoga, după care ajunge în Shambala, tainicul regat din Himalaia. În ţară revine in 1990, iar relatarea sa despre Shambala, marele centru spiritual al lumii,  apare în cartea lui Țugui, “Cei şapte ani apocaliptici”. Contele este redactorul revistei “Cosmos” şi scrie cărţi de spiritualitate. Într-o vreme noaptea, găseam lumina aprinsă în bibliotecă fără să o fi lăsat eu, ori auzeam în bibliotecă paşi şi aveam sentimentul că acolo este cineva, deşi nu avea cine. Uşa dintre dormitor şi bibliotecă are un geam mat. Într-o noapte văd în geam o lumină albastră, aşa cum o dă flacăra de aragaz. Evident că nu am aragaz în bibliotecă, iar aragazul din bucătărie era stins. Priveam fascinat lumina, când aud pe cineva cum trece prin bibliotecă. După ce paşii nu s-au mai auzit, a dispărut şi lumina! Lumina albastră este drumul spre altă lume. Este drumul care duce “În zarea nemuririi”, cum sună titlul unei cărţi scrise de Prentice Mulford. Prin lumina albastră a trecut o entitate din afara lumii noastre, neinteresată de existenţa mea! Într-o zi vin de la serviciu şi găsesc pe pat o carte deschisă. Nici eu şi nici părinţii mei nu o lăsaserăm acolo. Era o istorie a chimiei deschisă la pagina cu modelul simplificat al atomului, uşor de asemuit cu o ţintă de tir. Era un avertisment! A doua zi la serviciu sufăr un accident stupid. M-a ferit Dumnezeu, dar urmările puteau fi grave! În final am chemat un preot. După ce casa a fost purificată cu aghiazmă, fenomele stranii au încetat. Relata Ion Țugui într-un articol din revista “Magazin”, că prin anii 1950, asupra unor elevi aflaţi într-o excursie pe munte s-a abătut o ploaie de pietre, venită parcă din neant. În lipsa unei explicaţii a fenomenului autorităţile au zis că partizanii anticomunişti au atacat copii cu pietre. Total absurd! Eroii aceia luptau contra bolşevicilor, nu se războiau cu copii şi nici nu puteau pricinui o ploaie de pietre. În realitate obârşia ploii de pietre nu ţinea de lumea noastră. Un coleg a povestit un experiment pe care l-a făcut acasă, în satul lui din ţinutul Fălciului. Într-o noapte a pus o bandă nouă la casetofon şi a lăsat aparatul pe înregistrare. Dimineaţă pe casetă erau înregistrate şoapte neinteligibile, paşi, şuierături etc. Sunetele nu puteau veni de afară, geamul fusese închis şi nu erau nici foşgăitul cariilor de lemn. Sunetele înregistrate erau din altă lume! Și alte fenomene auditive bizare au avut probabil sursa în altă lume. Astfel într-o pădure, lângă oraşul Sioux Lookout din provincia canadiană Ontario, s-a auzit un urlet fioros. Părea de animal, dar asemenea urlet nu scoate nicio virtate din fauna locului. În armată locotenentul povestea că elev militar fiind, a făcut o aplicaţie pe un poligon în Ardeal. Într-o zi el şi camarazii lui se odihneau pe iarbă, când aud cum un tren trecea chiar pe lângă ei. Se simţea inclusiv  trepidaţia şinelor. Totuşi calea ferată era departe, nu bătea vânt care să aducă sunetul, iar poligonul era înconjurat de coline împădurite. Deci zgomotul unui tren nu putea ajunge la elevi, deşi ei l-au auzit clar! Din tăria cerului au auzit zgomot de tren şi locuitorii oraşului francez Anger din Lorena. Sunete greu de asemuit cu ceva cunoscut, s-au auzit într-o noapte pe cerul Bucureştiului, dar şi la Borhaci în judeţul Cluj. Sunete din înaltul cerului au speriat locuitorii oraşului Bandajoz din regiunea spaniolă Estremadura. Localnicii au ascultat îngroziţi ceva ce părea muzică celestă, dar întreruptă de ţipete disperate. Sunet de trâmbiţe parcă izvorât dintr-un nor inelar au auzit locuitorii Ierusalimului. Eram pe Dealul Morilor, în afara Bârladului şi deodată aud deasupra mea un şuierat puternic. Parcă ceva se deplasa prin aer cu viteză. Acel ceva pe care nu l-am văzut, zbura pe direcţia nord-sud. În 2006 deasupra oraşului Comăneşti a explodat ceva. Bubuitura zdravănă s-a auzit şi în Valea lui Ilie, loc aflat între Bârlad şi satul Iveşti. Care a fost sursa exploziei nu se ştie. Nu s-a văzut nimc! Meteorit nu a fost! Era depistat pe radar şi lăsa o dâră de fum. Tot pe atunci s-au auzit explozii inexplicabile, fără sursă detectabilă, pe cerul oraşelor Cluj Napoca şi Madrid. Marian Rotaru

Leave a Comment