Google

În căutarea timpului pierdut CLXVII

Written on:iulie 18, 2021
Comments
Add One

Lumea subterană este un spaţiu magic, de aici şi tendinţa iniţiaţilor de a se refugia în peşteri. Iisus s-a născut într-o peşteră. Zalmoxe, marele învăţat al dacilor, trăia într-o peşteră pe muntele legendar Kogaion. Ktistaii, magii geţilor şi apoi solomonarii, magii românilor, erau instruiţi în Cetatea Babanului din tainica peşteră Crugul Pământului. Chiar şi ultimul solomonar ştiut, care trăia prin anii 1990 în Apuseni, spunea că a făcut ucenicia într-o peşteră, căreia nu i-a precizat locaţia. Sunt peşteri în Carpaţii Orientali despre care ciobanii zic că duc în Cealaltă Lume sub pământ, unde sălăşuiesc zmeii. Se crede că peşterile ascund comori şi iată că în folclorul actual se vorbeşte despre peştera de aur, ascunsă pe undeva în Carpaţi. O comunitate subterană este Damanhur creată în 1975 de Oberto Airaudi, scriitor şi specialist în medicină naturistă. Damanhur poartă numele unei cetăţi antice din Egiptul de Jos, unde pe vremea faraonilor era un templu închinat lui Horus, protectorul Egiptului şi fiul lui Isis, Marea Preoteasă din tarot, zeiţa magiei. Damanhur se declară stat independent. Ocupă 500 de hectare în valea Chiusella din Piemont. De precizat că teritoriul este parte integrantă a Italiei. Damanhur deţine cele 500 de hectare doar ca proprietar civil. În subsolul Damanhurului se află un uriaş templu neopăgân, construit pe cinci nivele. Cel mai de jos nivel este la 30 de metri adâncime. Spaţiile subterane însumează nouă hectare. Templul vrea să fie o replică a oraşelor Atlantidei, iar italienii îl consideră a opta minune a Lumii! În 1975 statul Damanhur avea 24 de cetăţeni, dar s-au adăugat noi prozeliţi şi acum comunitatea are peste 1,000 de membri! Damanhurienii au religia lor, inspirată din credinţa antică egipteană şi folosesc o limbă creată artificial şi care are propiul alfabet. Damanhur are domeniu pe internet, emite moneda numită credo, timbre şi paşapoarte onorifice care nu sunt recunoscute de alte state. În Damahur funcţionează o universitate, un institut de cercetări ştiinţifice şi unul de studii medicale, o editură, redacţiile unui ziar cotidian şi a unei reviste, precum şi studiouri pentru artiştii plastici. Viaţa cotidiană a cetăţenilor se desfăşoară la suprafaţa pământului, într-o aşezare organizată după principii ecologice. Spaţiile verzi amplasate inclusiv pe acoperişul clădirilor, ghivecele cu plante din încăperi, valorificarea tuturor deşeurilor, dar şi utilizarea energiei dată de soare şi vânt, caracterizează societatea damanhuriană. Veniturile Damanhurului vin mai puţin din turism, cât mai ales din valorificarea proprietăţii intelectuale: drepturi de autor, brevete de invenţie, proiecte, contracte de cercetare, de consultanţă şi de training. Damanhurul are în proprietate pe teritoriul Italiei unităţi de alimentaţie publică naturistă, patiserii şi plantaţii viticole. Au apărut 30 de noi colonii de damanhurieni în alte state vesteuropene, Japonia şi SUA. Toate acestea sunt unite într-o federaţie al cărei centru este Damanhurul Piemontez. Despre Damanhur s-au scris cărţi: ”Damanhur. Un vis real” şi „Damanhur. Povestea unei comunităţii artistice italiene”, de Jeff Merrifield, “Damanhur.Templele omenirii”, autor Esperide Ananas, „Atlantis din munţii Italiei” a lui Ross Robertson. Societatea damanhuriană este tipic intelectuală şi apropo de asta iată o frumoasă tradiţie din capitala Argentinei, Buenos Aires, semnalată de Raluca Feher în cartea “America dezgolită de la brâu in jos”. La Buenos Aires, în noiembrie, sfârşit de primavară australă, se ţine Noaptea Librăriilor în care librăriile, anticariatele şi tonetele cu cărţi rămân deschise până dimineaţă. În noaptea aceea numai de pe bulevardul Coriente două milioane de clienţi pleacă cu braţele pline de cărţi. Vede Raluca Feher un grafiti scris de un puşti pe un zid din Buenos Aires: “Apropie-te de carte. Nu muşcă!”. Bulevardul Corientes este ocupat exclusiv de librării şi anticariate. Alături de Madrid, Bogota-capitala Columbiei, Conakry-capitala Guineii fostă franceză ori Kuala Lumpur-capitala Malaeziei, Buenos Aires a avut onoarea de a fi capitală mondială a cărţii. Cea mai elegantă librărie din Buenos Aires, veche de 220 de ani, un obiectiv turistic în sine, are anual peste 700.000 de clienţi! Doamna Feher remarcă şi librăriile din Bogota, unde în fiecare zi sunt invitaţi scriitori, iar tinerii se înghesuie să vorbească cu ei şi să ia autografe! În Argentina gunoaiele nu fac parte din peisaj, aşa cum fac parte la noi de ceva vreme, pentru că se colecteaza şi se valorifică absolut orice deşeu! Alt fapt lăudabil pentru Argentina este că aici nu au pierit meseriaşii. În Buenos Aires sunt cartiere ale breslelor de meşteşugari: pantofari, croitori, fierari etc. Produc mărfuri de calitate şi atrag turiştii. La Mendoza, centru viticol şi capitală a provinciei omonime, autoarea  a cunoscut un cetăţean care a făcut avere vânzând bere, vodcă, ciocolată cu mentă, zacuscă de vinete, bulion de ardei şi dulceţuri, preparate de familia lui. Industria casnică ţine de apecificul local. Noi nu, dar alţii ştiu să o valorifice! Turiştii vin în oraşul columbian Barichicha din provincia Santader ca să mănânce specialitatea locală, furnici uriaşe prăjite. La final servesc o ceaşcă cu cafea în care s-a pus o bucăţică de brânză de capră! Numele Argentinei vine de la legendarii Munţii de Argint, de care în 1510 exploratorul Juan de Solis a auzit de la indienii guarani băştinaşi. Munţii bogaţi în filoane de argint n-au fost găsiţi de europeni. Au rămas doar de poveste! Argentina a căpătat independenţa faţă de Spania în 1816, dar păstreză pe drapel, culoarea albă, simbolul familiei de Bourbon căreia îi aparţin regii Spaniei. Prin războaie duse cu triburile de indieni, Argentina a cucerit Patagonia. În 1910 ultimii indieni patagonezi liberi, conduşi de căpetenia Topor de Piatră, capitulează în faţa armatei federale argentiniene. Numele Patagoniei vine de la uriaşii înalţi de cinci metri văzuţi în acele locuri de expediţia lui Magelan în 1519. Cronicarul expediţiei, Antonio de Pigafeta, i-a numit patagoni, adică „picior mare”. În 1495 Papa a tras o linie  pe harta lumii şi a decretat că teritoriile descoperite la est de linie vor aparţine Portugaliei, iar cele de la vest, Spaniei. Teritoriile Argentinei şi ale insulelor Falkland se întind în partea dată spaniolilor. Prin urmare Argentina fiind succesoarea Spaniei, cere Marii Britanii să-i cedeze arhipelagul Falkland. Împărţirea Lumii de către Papa este discutabilă din punct de vedere juridic. Pe altă parte Falklandul nu era descoperit în 1495. Abia în 1763 îl va descoperi francezul Louis de Bougainville. Bougainville scrie în cartea „Înconjurul Lumii”, că a numit insulele Maluine după portul francez St. Malo de unde a plecat în expediţie. Franţa are şi azi pretenţie teritorială asupra arhipelagului. Maluinele au rămas pustii până în 1833, când redenumite Falkland, sunt alipite de Marea Britanie şi colonizate cu englezi. Falklandezii sunt crescători de oi şi pescari. Printre exporturile lor se remarcă ca mărci de regiune puloverele de lână împletite manual şi gemul făcut dintr-o specie locală de fragi. Au nivelul de trai ridicat. În 1980 când românii visau la o Dacie, familiile din Falkland aveau în medie câte trei automobile! Când s-a găsit petrol în marea teritorială a Falklandului, Argentina şi-a amintit de edictul papal din 1495 şi în 1982 atacă prin surprindere şi ocupă Falklandul. Redenumeşte arhipelagul Malvine de la francezul Maluine. Mai mult, Argentina ocupă şi insula Georgia de Sud, colonie britanică din sudul Atlanticului, locuită de norvegieni. Georgia de Sud a fost descoperită de exploratorul englez James Cook. Locuitorii sunt crescători de oi şi insula lor este un centru pentru vânătoarea şi prelucrarea balenelor. Agresiunea argentiniană a declanşat războiul cu Regatul Unit. Argentinienii, fără şansă în faţa armatei britanice, cea mai bună din lume, au fost zdobiţi. Lovitura cruntă au primit-o de la trupele britanice de gurka, a căror armă este pumnalul. Gurka este un trib din Nepal care furnizează Marii Britanii ostaşi pentru trupe speciale. Londra plăteşte gurkaşilor soldă, iar guvernului nepalez un milion de lire sterline anual. La fel furnizează ostaşi Regatului Unit poporul siks din statul indian Punjab. În 1982, din solidaritate cu fiica ei Argentina, Spania cere Londrei să-i cedeze Gibraltarul. Demersul a eşuat. Peninsula Gibraltar a fost dată Angliei în 1704 printr-un tratat, iar oraşul Gibraltar a fost ctitorit de englezi. Spania a încercat să ia Gibraltarul şi în 1968. Atunci a închis graniţa cu Gibraltarul şi a oprit furnizarea de apă şi electricitate coloniei. Madridul va renunţa la boicot deoarece pierdea economic. Fermierii spanioli nu mai puteau vinde pe piaţa coloniei, turismul şi comerţul aveau de suferit, iar englezii au construit în Gibraltar o uzină electrică şi o uzină de desalinizarea apei de mare ca să nu mai cumpere utilităţi de la spanioli.  Marian Rotaru

Leave a Comment