Google

În căutarea timpului pierdut (CLVI)

Written on:mai 5, 2021
Comments
Add One

Este un mister al antichităţii cum a dispărut armata împăratului persan Cambyses al-II-lea, pornită să cucerească oaza Siwa din deşertul Libiei. Atunci ca şi acum Siwa aparţinea Egiptului. Oaza este celebră pentru uleiul de trandafiri şi pentru milenara nărăvire a siwanilor de a fi homosexuali. Despre nefireştile căsătorii între bărbaţii siwani relatează Byron de Proroc în cartea “În căutarea lumilor pierdute” şi Robin Maugham în volumul “Jurnal în Siwa”. În vechime Siwa era celebră şi pentru templul închinat zeului egiptean Amon. Când străbătea pustiul spre Siwa oastea persană a pierit fără urmă. Herodot scrie că s-a abătut asupra persanilor o furtună de nisip gigantică şi o puternică străfulgerare de lumină. Unii cred că nişte nepământeni au volatilizat oastea lui Cambyses cu o bombă nucleară. Ce interes aveau? În pustiul Libiei nici nu s-a găsit radioactivitate mărită, cum s-a găsit la Marea Moartă, pe locul Sodomei şi Gomorei, nimicite de o explozie care după cum o descrie Biblia, fusese atomică. La sud de Siwa s-ar afla tainica Zerzura, oaza pierdută despre care am scris! Spun textele egiptene că în Zerzura era păstrată la un templu străvechi o piatră venită “din Cer”. Era numită Pasărea Bem. Când sorţii războiului erau potrivnici egiptenilor, piatra era scoasă din templu şi adusă în faţa oştii. Pasărea Bem emitea atâta energie încât spulbera armata rivală. Ce era Pasărea Bem în realitate nu ştim. Putem presupune că era o armă nepământeană, dăruită de extratereştri. Se prea poate ca Pasărea Bem să fi nimicit şi oastea lui Cambyses! În 1932 exploratorul ungur Lazlo Almasy a căutat Zerzura şi sunt destule indicii că a avut succes. Totuşi în cartea “Sahara Necunoscută” dedicată expediţiei din 1932, contele Almasy nu recunoaşte că a găsit oaza. A păstrat secretul, dar de ce? Probabil Almasy nu a căutat Zerzura, cât mai ales Pasărea Bem, de mare interes militar. În 1945 comuniştii unguri îl arestează pe Almasy la Budapesta. Vroiau să-l dea ruşilor, dar nu au apucat. Almasy era atât de important, încât spionii britanici îl scot din Ungaria şi-l duc în Egipt. În Egipt primeşte un post guvernamental, dar după şase ani sfârşeste asasinat prin iradiere. Pe mâna cui a ajuns Pasărea Bem dacă o fi fost descoperită? Oricum cine o are nu a folosit-o. Poate că nu ştie să-i controleze energia, aşa cum ştiau preoţii egipteni! Folosirea unor forţe nestăpânite este un act sinucigaş. Am amintit de experimentul Philadelphia din 1943, când americanii au teleportat un vapor. Au aplicat descoperiri făcute de Albert Einstein şi Nicolas Tesla, dar poate şi informaţii de la extratereştri care se spune că au relaţii cu guvernul american din 1917. În 1943 americanii nu au putut controla fenomenul teleportării. În timpul experimentului mulţi marinari au dispărut în neant, alţii au ars prin combustie spontană, alţii au fost îngropaţi în pereţii de oţel ai navei. Puţini au scăpat. Supravieţuitorii au fost lăsaţi la vatră. Ulterior unii s-au volatilizat pur si simplu. Alţii au rămas în lumea noastră, dar cei care au povestit despre experiment au murit la scurt timp în condiţii dubioase. Pare-se că învăţatii antici aveau cunoştinţe mult mai profunde decât savanţii contemporani. Aşa au fost bunăoara magii geţilor, ktistaii, care vindecau bolile, stăpâneau levitaţia, teleportarea şi clarviziunea! Pe muntele Gugu din Masivul Godeanu este o peşteră, despre care localnicii zic că duce într-o cavitate enormă unde sălăşuiau magii dacilor. Poate că în cavitatea aceea o fi tainica Cetate a Babanului unde făceau ucenicia ktistaii. Localnicii se tem de peşteră şi nu se aventurează în adâncul ei. Totuşi scrie Alexandru Borza, în cartea “Sanctuarele dacilor”, că un cioban a intrat până la o sală sprijinită de coloane din marmură, dar în final teama l-a învins şi a făcut cale întoarsă. Uneori deasupra Muntelui Gugu se văd globuri luminoase care ies parcă din pământ. Gugu este inima Țării Gugulanilor. Înălţimea gugulanilor depăşeşte media naţională, iar în graiul lor sunt cuvinte care nu au asemănare în nicio altă limbă. În cartea “Enigmele miturilor astrale”, Victor Kermbach arată că gugulanii au obârşie nepământeană. Dealtfel gugulanii zic că pe străbunii lor i-a adus un zmeu din Cer. Desigur “Zmeul” era un OZN. Gugulanii i-au sfidat mereu pe comunişti şi de aceea securitatea le făcea viaţa grea, dar uniţi fiind au reuşit să-şi păstreze valorile. Pentru ţăranii din Banatul Montan, din Țara Gugulanilor şi din Munţii Orăştiei, magia face parte din cotidian. Bunăoară povestesc în chipul cel mai firesc întâmplări cu pricolici, moroi şi vârcolaci – aşa zişii morţi vii, fiinţe prinse la hotarul dintre lumi. Vârcolacii sunt morţi a căror suflet revine în trup şi capătă o viaţă nefirească. Vârcolacul ucide animale domestice cu privirea, îşi îmbolnăveşte rudele şi chiar le omoară. În satele din Munţii Orăştiei când cineva se îmbolnăveşte şi doctorii nu au leac, se deschide mormântul unei rude a bolnavului decedată recent. Dacă mortul are trupul întreg, înseamnă că-i vârcolac. Cadavrul este ars şi astfel vârcolacul este anihilat, iar victima se însănătoşeşte. Lipsit de trup, sufletul pleacă la Cer. Hinduşii ard morţii pe rug ca sufletul să se elibereze. Nu numai vârcolacii sunt o problemă în Munţii Orăştiei, ci şi moroii. Moroii sunt săteni care prin vrăji fură grăsimea laptelui de la vacile altuia. Vacile atacate dau lapte slab, grăsimea lor trece la vacile moroiului. În timp ce gospodarii păgubiţi nu au lapte bun, moroii duc la piaţă nefiresc de multă smântână şi unt. Aşa sunt prinşi. Puterea moroilor dispare dacă sunt daţi de gol. Pe bănăţeni îi necăjeste Mama Pădurii, închipuită ca o femeie urâtă. Cirezile care pasc în poieni o atrag pe Mama Pădurii, zic ei. Uneori seara însoţeşte vitele până în sat şi dacă întâlneşte copii pe drum, Mama Pădurii îi deoache, iar deochiul dacă nu-i descântat, ucide. Legat de pricolici iată o întâmplare veche povestită de un bătrân din Țara Gugulanilor. Trei băieţi urcă pe munte la un pârâu ca să prindă păstrăvi. Ajunşi la pârâu, unul din ei merge în josul apei ca să facă un baraj de crengi care să oprească peştii. Ceilalţi doi văd pe amicul din vale cum îi apare păr pe corp şi capătă înfăţişare de urs. Individul era pricolici, om care se transformă  în animal. Pricoliciul îi atacă. Băieţii au luptat cu el, dar fără izbândă. Pricoliciul era puternic. A sfâşiat abdomenul unuia, celuilalt i-a scos un ochi. Victimile reuşesc să fugă în sat. După o vreme apare şi pricoliciul. Era iarăşi om şi nu-şi amintea ce făcuse. Ca să-l lecuiască sătenii i-au făcut o tăietură. Tăietura nu s-a vindecat niciodată, dar băiatul nu s-a mai transformat în urs. Povestea o bătrână centenară că pe când era copilă, vara dormea cu familia pe prispă. Într-o noapte a intrat în curte un fel de lup biped care vrut să o fure. Tatăl şi fraţii au sărit să prindă creatura. Nu au reuşit. Pricoliciii sunt foarte iuţi! Vechii învăţaţi aveau o cunoaştere profundă asupra lumii şi a lumilor în multitudinea lor. Există mai multe universuri, unele materiale, altele subtile. Prin interacţiunea dintre universuri se nasc fenomene stranii. Astfel în Dobrogea, lângă Mănăstirea Dervent şi peştera unde s-a adăpostit Sf. Andrei, creşte din pământ o cruce de piatră făcătoare de minuni. Se înalţă singură! Ceva similar există în satul Zaronovo din Bielorusia. Acolo, lângă o biserică demolată de comunişti, se ridică din pământ cruci de piatră. O cruce a ieşit unde era altarul bisericii. Iarna crucea este caldă, topeşte zăpada din jur. Odată a căpătat culoarea sângerie, ieşită din piatră. După o vreme sângeriul a dispărut, dar uneori apar pe cruce imagini de flori ori de îngeri, dar care după un timp se şterg. Numai oamenii curaţi la suflet pot pune mâna pe cruce. Crucea arde mâinile păcătoşilor care o ating. Cei ce au păcătuit o pot atinge numai după ce s-au spovedit. Într-o noapte nişte pelerini s-au rugat la crucea de la altar. Ei nu au văzut nimic, dar pe o fotografie apare o rază de lumină care cobora din Cer asupra lor! În 1988 un montaniard împătimit, inginer pensionar, descoperă o poartă de trecere în altă lume în zona Șapte Scări din Munţii Piatra Craiului. Mergând pe potecă inginerul vede la un moment dat o strălucire. Se apropie şi găseşte între copaci o membrană transparentă. Brazii din spatele membranei se vedeau distorsionat. A înconjurat membrana şi a privit iarăşi prin ea. La fel, brazii de pe partea opusă se vedeau distorsionat. A luat un băţ şi l-a împins în membrană. A simţit o rezistenţă uşoară, apoi băţul a străpuns, dar capătul trecut prin membrană nu se vedea deloc. Când a tras băţul înapoi constată uimit că partea care trecuse prin membrană lipsea. Băţul fusese secţionat! Inginerul a scrijelat un semn pe un brad şi a plecat. A doua zi membrana nu mai era, doar semnul rămăsese pe copac. Se crede că membrana de la Șapte Scări era o trecere în altă lume. Marian Rotaru

Leave a Comment