Google

În căutarea timpului pierdut (CLIX)

Written on:mai 21, 2021
Comments
Add One

Textele antice sumeriene sunt se pare primele care amintesc de reptilieni. Îi numesc anunnaki şi spun că au venit din steaua Tabur, despre care astronomii moderni cred că aparţine constelaţiei Draco. Reptilienii ajunşi în lumea noastră au învins slaba rezistenţă a pământenilor primitivi, dar nu au rămas la lumina zilei, ci s-au ascuns în cavităţile uriaşe de sub pământ. Mai zic textele sumeriene că unii anunnaki au avut relaţii sexuale cu pământencele şi au zămislit pe uriaşi. Desigur ca efect al incompatibilităţii genetice, am spune noi, dar şi a împrejurării că reptilienii sunt mult mai înalţi decât pământenii. Uriaşii au fost un “accident”, pentru că iată străinii anunnaki au creat prin mutaţii genetice nişte hibrizi pământeni-reptilieni. Hibrizii se deosebesc greu de oamenii obişnuiţi, trăiesc printre noi şi ne domină. Ei stau în spatele Ocultei care aduce nenorocire lumii, arată David Icke în cartea “Secretul suprem”. Indienii Hopi din Arizona spun că strămoşii lor, ca şi ai altor indieni, au obârşia intr-o ţară subterană numită Sipapuni. În ţara aceea de străbunii lor aveau grijă oamenii furnică, care erau un fel de sclavi, dar societatea din Sipapuni o dirija un popor dominant numit de Hopi, “fraţii noştri şerpi”. Cum arătau la fizionomie fraţii şerpi este o taină pe care vracii Hopi o transmit între ei din generaţie în generaţie fără a o dezvălui profanilor. Cine o va face va muri, cred vracii. Reptilienii nu vor să fie demascaţi! Sclavii oameni furnică erau creaţia anunnakilor. Am scris de mirmidoni, un popor războinic care trăia în regiunea grecească Boeţia. Spune Ovidiu în lucrarea “Metamorphoze”, că pe mirmidoni zeii i-au creat din furnici! Nu întâmplător s-a folosit material genetic de la furnici. Sunt harnice, disciplinate şi războinice. Într-o zi străbunii Hopilor şi ai altor indieni au ieşit din Sipapuni. La suprafaţa pământului a apărut o pasăre uriaşă care le-a “încurcat graiurile” şi de atunci indienii vorbesc limbi diferite. Legenda Hopi aduce cu mitul turnului Babel. Pasărea din legenda Hopi nu putea fi decât o navă extraterestră. Arată David Icke că legenda hopi despre pasărea care a încurcat graiurile şi mitul turnului Babel evocă conflictele care la un moment dat s-au iscat între reptilieni. Turnul Babel care trebuia să se “înalţe până la Cer”, urma să fie de fapt un cosmodrom. Răzvrătiţii voiau să se întoarcă în lumea lor ca să ceară ajutor de la Anu, căpetenia supremă a anunnakilor, în lupta contra consângenilor dictatori din lăuntrul Pământului. Oculta reptiliană a manipulat pe lucrătorii de la cosmodrom, “le-a amestecat graiurile”, adică a semănat între ei discordia şi nu au mai putut munci. Se poate ca şi strămoşii indienilor să fi plecat din Sipanuni tot în urma unor neînţelegeri. Aceaşi Ocultă a semănat vrajba şi a spart pentru totdeauna unitatea indienilor nordamericani. Spuneam că reptilienii au zămislit pe uriaşi şi ecoul acestui fapt îl găsim în legenda argonauţilor, evocată de Ion Chiru Nanov în cartea “Pe căile Profeţilor”. Se stie că argonauţii  în frunte cu eroul Iason au plecat din ţara grecească a Argolidei ca să caute lâna de aur. Peregrinarea lor îi duce pe ţărmul caucazian al Mării Negre, în Colhida. Aetes, regele Colhidei, avea lângă palat un câmp pe care “semăna colţi de balaur ca să crească uriaşi”. Pentru oamenii din popor balauri sunt  şerpii mari, ori şarpele este simbolul reptilienilor. Pe altă parte reptilienii sunt totuna cu zmeii din basme şi iată că Aetes l-a plimbat pe Iason în zbor cu un “car de foc” tras de zmei. Desigur carul de foc era o navă pilotată de extratereştri reptilieni aflaţi în slujba lui Aetes. Berbecul cu lâna de aur era păstrat în templul lui Marte din grădinile lui Aetes, iar templul era păzit de un balaur cu 24 de ochi, veşnic treaz. Altfel spus reptilienii supravegheau templul cu camere video. De ce păzeau reptilienii “berbecul”? Pentru că era o navă zburătoare creată de o civilizaţie rivală. Berbecul cu lâna de aur era a lui Zeus, deci a unui nepământean. De frica mamei vitrege care-i voia moartea, Frix, prinţul Tesalei, a zburat călare pe berbecul cu lâna de aur până în Colhida. Aici, ca să primească azil, a dăruit berbecul lui Aetes. Iason a furat lâna de aur, a furat-o şi pe Medeea, fiica a lui Aetes şi după aşa isprăvi s-a îmbarcat pe corabie şi a luat calea mării. Când nava trimisă de Aetes ca să prindă fugarii s-a apropiat  de corabia argonauţilor, Medeea scoate o “bobuşoară” din cutia cu vrăji şi o aruncă spre urmăritori. Bobuşoara ridică un val care împinge înapoi vasul colhidenilor. Bobuşoara era deci o grenadă, pe care prinţesa o avea de la prietenii nepământeni ai tatălui ei. Argonauţii s-au întâlnit cu o maşinărie extraterestră şi pe ţărmul Cretei, unde au acostat ca să se aprovizioneze. Aici i-a pus pe fugă uriaşul de fier care păzea ţărmul insulei. Uriaşul era un robot android, pe care binenţeles regele Cretei îl avea de la extratereştri. Autorul Nicolae Densuşianu credea că regatul lui Aetes nu se afla în Colhida, ci la vărsarea Siretului în Dunăre. Acum un veac Densuşianu a cules de la ţăranii de la gura Siretului legenda că a existat o cetate numită Ţiglina cu ziduri înalte şi cu “drumuri şi mai multe pe sub pământ”. În cetate domnea un rege bogat, păzit de uriaşi. Vedem că legenda din Covurlui face trimitere la uriaşii reptilieni şi la lumea lor subterană. Într-un articol din almanahul “Dracula”  scria că la San Francisco, după un cutremur, au ieşit printr-o fisură a scoarţei terestre 20 de uriaşi. De pe un blindat al gărzii naţionale californiene s-a tras cu mitraliera în ei, dar uriaşii au reuşit să fugă. Relatarea este confirmată de o întâmplare petrecută în catabombele Mosta din Malta. Un grup de elevi însoţitţi de doi profesori vizitau catacombele. La un moment dat dascălii şi ghidul au rămas singuri. Elevii au şters-o şi ca să râdă au închis poarta de acces. În cele din urmă profesorii au fost scoşi afară, dar cât au stat în catabombe au văzut pe culoare nişte umanoizi foarte înalţi. Pe ghidul grupului l-au pierdut din vedere. Dealtfel ghidul a dispărut pentru totdeauna. Să-l fi răpit uriaşii? David Icke pune pe seama reptilienilor şi celebra peşteră Kinkaid din Arizona. Într-o secţiune a Marelui Canion Colorado situată în comitatul Yuma  din Arizona, un arheolog amator, G.E. Kinkaid, a descoperit în 1909 o peşteră cu artefacte egiptene şi tibetane, inscripţii hieroglifice şi mumii. Peştera găsită de Kinkaid adăpostise cândva un oraş cu 50.000 de locuitori. Din cavitate plecau radial galerii spre adâncul pământului. Despre peştera din Yuma s-a scris la 5 aprilie 1909 în “Gazeta Arizonei”, apoi subiectul a fost uitat. Atâta doar, va inspira  pe Wolfgang Hohkbein pentru romanul „Anubis”. Veird True susţine în cartea “Istorii bizare” că în anii din urmă profesorul S.A. Jordon de la Institutul Smithsonian a redescoperit în secret peştera din Yuma. O peşteră din Marele Canion a fost pierdută şi apoi regăsită! Se poate una ca asta? Pare-se că da! În 1972 americanii au găsit în Marele Canion un trib necunoscut de indieni, scrie Dan Grigorescu în volumul „Marile Canioane”. În 1932 indieni dintr-un trib necunoscut au atacat un oraş din Munţii Aguila, Arizona. Indienii au scalpat şase americani şi apoi au fugit, fără a mai fi găsiţi! Studiind fotografii aeriene arheologul sudafrican Lyn Wadley a constatat că în Munţii Lebombo din Mozambic se ascund la zeci de metri adâncime ruinele unui oraş. Oraşul are 200.000 de ani vechime şi este aşezat pe o mină de aur, susţine Wadley în revista “Science Magazin” din Capetown. Pământenii de acum 200.000 de ani nu aveau oraşe şi nu preţuiau aurul. Reptilienii erau cei interesaţi de aur, iar oraşul a fost al lor, scrie pe internet. Crede arheologul că în Munţii Lebombo se afla tainica Abzu, ţara aurului despre care zice epopea lui Ghilgameş. Aşa o fi! Azi reptilienii controlează Marea Finanţă. Interesul pentru aur nutrit de reptilieni răzbate în folclorul din provincia portugheză Estremadura. În pădurile Estremadurei umblă fetele şarpe. Ele îi răsplătesc pe flăcăii care le iubesc, arătându-le comori ascunse! De la pasiunea pentru aur a reptilienilor vine şi zicala tutovenilor, că “şerpii fac pietre scumpe”. Însă pentru ţăranul tutovean adevărata piatră scumpă a fost pâinea. Povestea tata de brutăria şi covrigăria pe care bunicul Gheorghe Rotaru le-a avut la Ghidigeni până să vină comuniştii. Bunicul cocea covrigii într-un cazan cu apă clocotită, iar pâinea în cuptor de lut. Se ardeau numai lemne. Pâinile aveau două kilograme şi ca să fie egale, aluatul era măsurat în vase numite capoade şi care dădeau şi forma pâinii. Bunicul făcea focul până se încingea vatra, apoi scotea jarul afară. Câte o sută de pâini intrau în vatra încinsă, înşirate pe scânduri acoperite cu pânză albă. Pâinea era săţioasă, avea aromă şi bunătate cerească. Nu semăna cu pâinea din supermarketuri, făcută din aluat congelat importat din Ungaria şi coaptă la microunde! Marian Rotaru

Leave a Comment