Google

În căutarea timpului pierdut (CLI)

Written on:martie 30, 2021
Comments
Add One

Au ajuns geţii în America? Greu de crezut, dar totuşi unele indicii arată că aşa a fost! Etnonimul maiaşilor o evocă pe Maya, fiica titanului Atlas, care la rândul lui este nepotul lui Saturn-Cronos, regele pelasgilor. Maya însărcinată cu o rază de soare, adică înseminată artificial de nepământeni, l-a născut pe Zalmoxe. Popol Vuh, lucrare clasică maiaşă, spune despre indienii Quiche care trăiesc în munţii Guatemalei că au venit din est, de peste mare, deci de dincolo de Atlantic. În 1794 Ramon de Ordonez descoperă într-un sat al tribului de indieni Tzeltal din Guatemala un manuscris care spunea că imperiul maiaşilor a fost fondat de eroul Votan venit cu însoţitorii lui de peste Atlantic. Oamenii lui Votan au întemeiat prima lor aşezare în America pe malul râului Usumacinta din Guatemala, spune manuscrisul găsit de Ordonez. Spre deosebire de indienii americani cu trăsături mongoloide, bruneţi şi spâni, Votan şi însoţitorii lui erau oameni blonzi şi cu barbă. Manuscrisul s-a pierdut, dar Ordonez redă legenda în volumul “Crearea Cerului şi Pământului”. Exploratorul american Matthew Stirling, autorul cărţii “Mexicul Necunoscut”, a descoperit în zona satului La Venta din statul mexican Tabasco, statui antice care înfăţişează oameni albi. Chipurile de piatră au barbă, ori sculptorii acestora, indienii olmeci, sunt spâni. Pe Votam îl regăsim consemnat pe partea europeană a Atlanticului. Cronicarul Saxo Gramaticus din sec. XII scrie în lucrarea “Gaesta Danorum” că regatul danez a fost fondat de un personaj numit Votan, descendent din familia regală a cetăţii Troia, ori troienii erau traci, rudele geţilor. Votan cu fiii lui a călătorit mult pe mare, spune Gramaticus, confirmat un secol mai târziu de poetul islandez Snorri Sturluson în epopea “Edda”.  Înfiinţarea Danemarcei este legată de regele Votan şi de tuath a danan, adică de geţii care au cucerit Irlanda de la fomorieni, un popor de uriaşi. Venirea tuath a dananilor pe ţărmul Irlandei a fost miraculoasă, după cum spun cronicile irlandeze. Au fost aduşi de corăbii purtate prin văzduh, de “nori negri”.  Dispariţiile de vapoare şi de avioane în Triunghiul Bermundelor se produc într-o ceaţă neagră care apare brusc. Nori negri în care pier vapoare şi avioane s-au semnalat şi în ceea ce pescarii denumesc apele blestemate de lângă Insula Șerpilor. Oamenii, navele ori avioanele intrate în norii negri, alteori în nişte ”limbi de foc” ieşite din mare, ajung în alt univers şi dispar pentru totdeauna. În alte cazuri sunt teleportate tot în lumea noastră şi după mulţi ani reapar în alte locuri de pe Pământ. În această ultimă situaţie sunt grăitoare cazurile relatate anterior. Ne amintim de avionul de pasageri de pe ruta Rio de Janeiro-Havana care în 1946 dispare într-un nor negru deasupra Triunghiului Bermundelor şi reapare în 1992 pe aeroportul din Bogota, Columbia. Asemănător este cazul tânărului Albert care în 1984 dispare în nişte “flăcări” ieşite pe apa Mării Negre lângă Insula Șerpilor şi reapare după 17 ani pe ţărmul golfului Hudson în provicia canadiană Labrador! Din operele anticilor Iordanes şi Flavius Josephus rezultată că tuath a danan veneau din sudul Transnistriei de azi. Erau deci geţi din tribul tyrageţilor şi primul lor rege a fost zeul Tiras, de la care vine numele Nistrului. Este interesant că regiunea românească din sudul Transnistriei, riverană Mării Negre, se numeşte Vozia. Toponimul aminteşte de Votan! Poate că nu de Votan cel ajuns în America, ci de un alt rege get care a avut acelaşi nume! Probabil corăbiile unor navigatori geţi intrate în apele blestemate de lângă Insula Șerpilor, au fost prinse în temutul nor negru şi au fost teleportate pe coasta Irlandei. Celţii au invadat Irlanda şi i-au învins pe tuath a danan. În limba celtă tuath a danan înseamnă poporul dac (get). După înfrângere magii tuath a dananilor s-au refugiat în lumea subterană, iar poporul a luat calea pribegiei. Unii au ajuns pe nişte insule îndepărtate din vestul Atlanticului, adică probabil pe continentul american. Alţii au migrat în alte locuri. Astfel de la tuath a dananii plecaţi din Irlanda vine toponimul comitatului englez Devon şi numele englezesc Dan regăsit la români! O parte din tuath a danan în frunte cu regele Votan au debarcat în peninsula Iutlanda şi au fondat un regat care le-a perpetuat numele, Danemarca. Votan a venit în Iutlanda nu întâmplător. Peninsula Iutlanda era locuită de tribul german al cimbrilor, rude cu geţii, explică dr. Alexandru Bădin în volumul “Dacia din vestul Europei”. Chiar cronicile germanilor atestă înrudirea lor cu geţii. Spun cronicile nemţilor că obârşia triburilor germanice pleacă de la un personaj numit Boerinius şi de la fiii acestuia: Geate (Getul), Dacus (Dacul), Suethedus, Fresus, Gethinus, Wandalus, Iutus, Gothus şi Cinrinicus. Spuneam că tuath a danan au roit şi în alte locuri din Europa şi chiar din America. De la ei vine numele oraşului Tarascon din regiunea franceză Provansalia. Oraşul a fost făcut celebru de romanele lui Alphonse Daudet cu eroul lor Tartarin din Tarascon. Mai departe iată că în statul mexican Zacatecas există tribul indienilor Tarascani. Codexul maiaş Popol Vuh spune că Paradisul se află la răsărit, dincolo de Atlantic şi mai spune că din Paradis a venit divinul Quetzalcoatl, descris ca un bărbat blond şi cu barbă. În “Originile misterioase ale civilizaţiei”, autorul Graham Hankok susţine că Quetzalcoatl este de acelaşi neam cu Viracocha, eroul civilizator al incaşilor şi cu însoţitorii acestuia, poporul blond Viracochas. Semeni cu Quetzalcoatl şi Viracocha sunt şi învăţaţii conduşi de un anume Thimpa, care ar fi ajuns demult în regiunea Altiplano din Bolivia. Este remarcabilă asemănarea între numele lui Thimpa şi numele muntelui Tâmpa din Carpaţi! Oamenii lui Thimpa aveau straie albe, erau blonzi, bărboşi, cu ochii albaştri. Cine au fost aceste personaje blonde din antichitatea Americii? Tuath a danan, extratereştrii, atlanţii? Incaşii spun că cetăţile Tiahuanaco şi Sascayhuanan au fost ridicate de uriaşii din piatră numiţi Kari, stăpâniţi de Viracocha. Kari erau poate roboţi aduşi de nepământeni sau poate chiar erau din piatră, dar însufleţiţi prin magie. Prin magie erau însufleţiţi şi uriaşii de piatră Moai din Insula Paştelui, spun textele rongo-rongo din insulă. La Sascayhuanan este o clădire de piatră numită casa oamenilor zburători. Nu are uşi, ci doar găuri pe acoperiş. Cine erau oamenii zburători? Indienii azteci din Mexic au un festival al oamenilor zburători. La festival un bărbat stă în picioare pe vârful unui stâlp şi cântă din fluier. De stâlp sunt legate frânghii de care sunt agăţaţi alţi bărbaţi. Stâlpul este rotit, iar bărbaţii prinşi de frânghii plutesc în aer, purtaţi de forţa centrifugă. Ei întruchipează oamenii zburători! Tema Zburătorului care noaptea fură inima fetelor apare şi în basmele noastre. La tribul Nuer din Sudanul de Sud, fetele execută dansul păsării. Complet goale fac salturi graţioase în aer, ca şi cum şi-ar lua zburul. Aceste obiceiuri rememorează contactul cu seminţii venite din Ceruri. Tradiţia indienilor Quecha din Altiplano vorbeşte de o seminţie de extratereştri numiţi Lupaka- Oamenii din Soare. Indienii credeau că Lupaka sunt zei şi că sălăşluiau în Paradis. În Paradis, adică în lumea zeilor Lupaka, ajungeau după moarte numai indienii care în viaţă împliniseră poruncile sacre: să nu furi, să nu minţi, să nu fii leneş! Urmaşii extratereştrilor Lupaka trăiesc şi azi în Anzi. Pe teritoriul lor, lângă oraşul Puno, se ridică o barieră de stâncă. În stâncă era o poartă invizibilă pentru oamenii de rând, dar pe care Marele Preot Inca o deschidea cu o cheie din aur. Prin poartă preotul trecea în altă lume şi tot prin poartă oamenii din stele intrau în lumea noastră. Când au venit spaniolii în Peru, ultimul Mare Preot Inca cu nişte cărţi vechi a trecut prin poartă şi nu s-a mai întors. Cheia a rămas la el, iar acum în stâncă se vede locul unde era păstrată. O poveste redată în almanahul “Lumea misterelor” spune că o trupă de muzicanţi a făcut popas lângă stânca de la Puno. Cât se odihneau le-a venit ideea să cânte. Cum cântau ei, poarta din stâncă se deschide şi apare un bărbat înalt, blond, îmbrăcat în togă albă. În spatele lui se vedea o lumină albăstruie, plăcută. Bărbatul i-a chemat să vină pe tărâmul lui ca să-i cânte. Muzicanţii s-au codit la început, dar lumina albastră îi fascina, aşa că au hotărât să răspundă invitaţiei. Unul dintre ei a rămas în urmă ca să urineze. Cât a stat locului colegii lui au trecut prin poartă. Poarta s-a închis în urma lor şi nu s-au mai întors. Când spaniolii au năvălit peste incaşi, unii Viracochas au fugit în Polinezia ori în Amazonia. În Amazonia sunt triburi de indieni blonzi, foarte agresivi. Alţi Viracochas au trecut prin poarta de la Puno. Aşa se explică dispariţia subită a poporului  Viracochas, mister remarcat de Dan Apostol în cartea “Tainele naturii”. Marian Rotaru

Leave a Comment