Google

În căutarea timpului pierdut (CIXL)

Written on:ianuarie 19, 2021
Comments
Add One

“Fantasticul este tot una cu realul; fără real nu există fantastic”, spunea romancierul Feodor Dostoievski. Că avea dreptate o arată exemplele care urmează! În 1975 germanul Karl Brugger aflat la Rio de Janeiro întâlneşte un indian, Tutunca Nara, care s-a recomandat ca fiind cacicul, căpetenia tribului Mogulala din Amazonia Braziliană. Tutunca avea trăsături amestecate de indian şi alb. De asemenea ştia ceva germană. De unde? Cacicul spunea că în al doilea război mondial pe teritoriul tribului au fost paraşutaţi militari germani care să pregătească un atac asupra Braziliei. Germania a capitulat înainte ca planul de invazie a Braziliei să se materializeze. Soldaţii nemţi au rămas în junglă printre indieni. Mogulala erau săraci şi ca să atragă atenţia asupra lor şi turismul să le aducă bani, Tutunca a povestit lui Brugger taina tribului. Mogulala aveau sălaşul într-un oraş subteran numit Akakor, construit tare demult într-o peşteră uriaşă de extratereştri. Oamenii din stele aveau pielea albă cu nuanţă albăstrie, părul blond şi ochii albaştri. La mâini şi la picioare aveau şase degete. Erau cetăţenii unui imperiu cosmic numit Șvera din care făceau parte mai multe lumi. Nepământenii au deprins pe indieni să construiască colibe, să respecte o sumă de legi morale şi de igienă, să cultive plante, dintre care unele fuseseră aduse din alte lumi. Indienii au învăţat de la străini limba acestora numită quecha şi scrierea alcătuită din 1.400 de semne, a căror înţeles varia după context. Cu aceste semne vracii au scris în vremurile vechi o cronică a tribului, devenită pentru Mogulala cartea sfântă. Străinii blonzi din stele au fost atacaţi de alţi extratereştri, de data asta nişte oameni cu părul negru şi cu cinci degete la mâini. Conflictul dintre extratereştrii blonzi şi bruni a făcut ravagii pe Pământ până când beligeranţii au plecat în Cosmos să se războiască acolo. După ce protectorii cosmici au plecat, indienii Mogulala s-au mutat în peştera Akakor. În peşteră este un sistem neînţeles de iluminare şi creşte vegetaţie. În provincia chineză Guangdong s-a descoperit enorma peşteră a Reginei în care creşte junglă, sunt râuri cu cataracte, lacuri, iar pe tavanul cavernei se formează nori. Interiorul cavernei este uşor luminat, de la aerul ionizat. În podişul Pamir s-a găsit o peşteră cu vegetaţie, ale cărei frunze sunt albastre. Inspirat de povestea indianului, Brugger va publica în 1976 cartea “Cronicile din Akakor”. În anii următori trei europeni, independent unul de altul, au vrut să ajungă în Akakor. Toţi trei au fost asasinaţi în junglă. În 1984 la Rio de Janeiro, un necunoscut îl ucide pe Karl Brugger cu focuri de armă. Mobilul crimei nu se cunoaşte, dar sigur nu a fost jaful. În următoarele zile sunt asasinaţi patru colaboratori ai lui Brugger. Înainte de a se întâlni cu Brugger, Tutunca contactase un preot de la o biserică din Rio de Janeiro. I-a povestit istoria trinului şi preotul impresionat a adunat bani de la enoriaşi pentru poporul Mogulala. Drept mulţumire pentru ajutor, indianul i-a dăruit câteva pagini din cronica tribului. Preotul a raportat povestea şi un emisar papal a preluat paginele de cronică ca să le ducă la Vatican. Avionul în care emisarul făcea cale întoarsă spre Roma s-a prăbuşit în Atlantic dintr-o cauză necunoscută. După alte câteva zile preotul din Rio este asasinat. Teritoriul Akakorului, unde au călcat extratereştri, este sacru pentru indienii Mogulala şi probabil tainicii initiaţi ai tribului apără sacralitatea locului. Asemănător este cazul în tribul Baduy din insula Java. În centrul teritoriului Baduy sunt trei sate sfinte în care nu pot călca străinii şi ale căror locuitori nu pot părăsi pământul Baduyilor. Satele sfinte sunt înconjurate de alte sate Baduy, dar în care pot intra turiştii şi ale căror locuitori pot părăsi teritoriul tribal ca să facă comerţ ori să muncească. Italianul Flavio Barbiero arăta în cartea “Civilizaţia de sub gheaţa Antarcticii” că în regiunile litorale ale continentului: Țara Reginei Maud, Țara Victoria, Țara Peary ori Țara Coats s-au identificat în baza fotografiilor din satelit piramide, urme de aşezări, o împrejmuire uriaşă din piatră, probabil zidul unei cetăţi. Toate sunt îngropate sub gheaţa veşnică, depusă de 12.000 de ani. Un zid de piatră şi o piramidă au fost găsite la lumina zilei în Alpii Antarcticii. Prin 2002, nu se ştie cum, patru ziarişti americani au aflat de existenţa unor ruine ciclopice în munţii Antarcticii. Au plecat într-acolo, dar nu s-au mai întors. Au dispărut. Militarii americani au găsit numai aparatul de filmat al ziariştilor. Aparatul cu filmul a fost confiscat. Zadarnic redacţia ziarului a intentat proces ca să-l recupereze. Zona oraşului ciclopic a fost ocupată de armată. În 2016 doi militari au confirmat, sub acoperirea anonimatului, existenţa ruinelor unui oraş antic. Spuneau că între ruine, adesea soldaţii încearcă în mod inexplicabil o stare de slăbiciune. Cert este că sub gheţarul Antarcticii sunt lacuri cu apă caldă şi tunele, în care după părerea unora s-au ascuns băştinaşii Antarcticii, sălbăticiţi. Savantul american Norman Horowitz se afla la staţia Admunsen- Scott din inima Antarcticii, regiunea Țara Regelui Hakon al VII-lea. Într-o zi unul din colegi cade într-o crevasă. Horowitz a coborât cu frânghia în interior. Pe pereţii crevasei se deschideau tunele care plecau în direcţii diferite. La lumina lanternei zăreşte o siluetă umană şi crede că este colegul, dar ajuns jos pe fundul crevasei găseşte o manuşă a acestuia şi nimic altceva. Câteva zile mai târziu un alt camarad iese din staţie cu treburi. Nu se mai întoarce. Pe gheaţă s-au găsit hainele omului şi pete de sânge. După alte câteva zile Horowitz iese afară. Era noapte. La lumina Lunii vede un umanoid cu aripi de liliac care plana spre el. Horowitz avea un pistol. A tras opt focuri de armă, până când umanoidul zburător a făcut cale întoarsă. Oamenii din Țara Maramureşului sunt convinşi ca în codrii lor umblă Fata Pădurii. Unii zic că are trei metri înălţime, alţii că are statură obişnuită, dar toţi recunosc că este frumoasă şi cântă cu glas dulce. Pe bărbaţii care-i găseşte în pădure îi omoară ori îi schilodeşte. Un bătrân povestea că în copilărie păştea oile părinţilor la marginea pădurii. Deodată apare o fată împreună cu nişte băieti de vârsta lui.  Fata s-a repezit la el ca să-i scoată ochii, dar băieţii au oprit-o. Vorbeau limba îngerească,  spunea bătrânul, dar el o înţelegea telepatic, în mintea lui. Un cioban atacat de Fata Pădurii reuseşte să o alunge cu pumnalul. Fata Pădurii a fugit, dar el a zăcut bolnav patru zile, timp în care a avut viziunea unui pitic, căruia maramureşenii îi zic Omul Nopţii. Piticul a zis ciobanului că o va prinde pe Fata Pădurii şi o va ucide. Fata Pădurii pare că a venit din lumea subterană şi nu mai ştie calea înapoi. Este blondă, foarte înaltă şi stăpâneşte magia, întocmai ca oamenii din Continentul Interior subpământean, vizitat în 1947 de exploratorul american Richard Byrd. Într-o noapte din vara anului 1967 sătenii din Dumeşti, judeţul Hunedoara, văd că în pădurea de la marginea satului aterizează un obiect luminos. Din pădure răzbăteau lumini şi zgomote ciudate. Dupa câteva minute, nava a decolat. Dimineaţă bătrânii satului au hotărât să cheme miliţia şi până la venirea autorităţilor nimeni să nu intre în pădure. La hotărâre nu s-a supus Codruţ, un băiat de 12 ani. Puştiul a intrat în pădure şi a ajuns într-un loc unde iarba era arsă. Acolo aterizase OZN-ul! Tocmai voia  să fugă, când vede printre copaci un om îmbrăcat în combinezom. Era înalt cât Codruţ, avea capul mare şi ochi ca de pisică. După ce le-a trecut spaima, s-au apropiat unul de celălalt. Au ajuns faţă în faţă şi s-au atins. Codruţ a vorbit străinului, străinul i-a răspuns într-o limbă ciudată. S-au înţeles prin gesturi şi, ce-i mai important, s-au împrietenit. Codruţ ştia că s-a anunţat miliţia şi a intuit că aceasta va face rău prietenului, aşa că l-a ascuns într-o grotă unde locuiseră cândva nişte pustnici. Trei zile Codruţ a vizitat prietenul. După trei zile apar trupele de securitate care înconjură pădurea, iar dumeştenilor le interzic să părăsescă satul. Codruţ reuşea să se strecoare în tabăra militară şi se ascundea sub un camion parcat lângă cortul sanitar. A doua zi spre seară, soldaţii vin cu un sac în care se zbătea şi ţipa o fiinţă. Prizonierul este dus în cortul sanitar. Codruţ a ştiut că prietenul lui a fost prins. I-a auzit pe medici spunând că individul capturat nu-i pământean şi că situaţia îi depăseşte. După alte trei ore apare un elicopter care preia extraterestrul vârât în sac. În pădure, pe locul unde aterizase nava, securiştii au adunat iarba uscată şi au săpat locul ca să nu se mai cunoască nimic. Înainte de a pleca din Dumeşti au spus sătenilor că în pădure nu au găsit nimic. Codruţ a tăcut toată viaţa şi tocmai în 2015, pe patul de moarte, a povestit întâmplarea unei ziariste. Marina Rotaru

Leave a Comment