Google

În căutarea timpului pierdut (CIVL)

Written on:februarie 21, 2021
Comments
Add One

Se zice că în nopţile de Sânziene şi de Sf. Andrei cerurile se deschid. Adică lumea noastră interferează cu altă lume. Strigoii şi pricolicii, fiinţele din altă lume imaginate de popor, umblă atunci printre oameni.  Locuitori din Munţii Poiana Ruscăi, numiţi pădureni, spun că în noaptea de Sf. Andrei oamenii blestemaţi devin vârcolaci, adică iau chipul de lup biped, cu aliură umană. Vârcolacii atacă animalele din curte şi pe oameni. Mărturii despre vârcolacii din Țara Pădurenilor a adunat Marcel Lapteş în volumul “Anotimpuri magico-religioase”. În Țara Pădurenilor satele sunt greu accesibile, aşezate pe vârf de munte, deoarece văile sunt înguste şi întunecoase. Cu totul deosebită de Țara Pădurenilor se prezintă Țara Făgetului, ţinut de pe panta vestică a Munţilor Poiana Ruscăi. Aici satele stau pe văi însorite. Țara Făgetului a devenit o marcă de agroturism. Vârcolacii sunt adesea asociaţi cu vampirii, morţii vii. În unele sate din Oltenia, cum ar fi Bulzeşti din judeţul Dolj căruia scriitorul Marin Sorescu născut acolo i-a dedicat volumul “La Lilieci”, se crede despre cadavrele rămase întregi în mormânt că sunt morţi vii. Acelor cadavre le este înfiptă o ţepusă în inimă, ca sufletul să nu mai revină în trupul mort. Învierea morţilor a fost unul din obiectivele  medicului nazist Joseph Mengele. Se spune că Mengele a curăţat cu apă distilată vasele de sânge ale unui cadavru, i-a injectat sânge proaspăt, i-a pompat aer în plămâni  şi a aplicat şocuri electrice pe inimă. Inima a repornit, cadavrul a mişcat mâinile şi a deschis ochii. Apoi a murit definitiv. Însemnările lui Mengele au fost capturate de ruşi. Un medic sovietic a dus cercetările mai departe şi în 1950 a reuşit să pună în mişcare cadavrele a 34 de deţinuti politici. Câteva zile “înviaţi” s-au mişcat. Mergeau haotic, dar nu aveau conştiinţă de sine, deşi se zice că unii au mâncat. În 1949 ruşii au sintetizat un gaz care inhiba necesitatea de a dormi. Gazul a fost testat pe cinci prizonieri de război. Li s-a zis că dacă nu vor dormi 30 de zile vor fi eliberaţi. Cei cinci au fost închişi într-o cameră cu atmosferă în care se adăugase gazul energizant. Aveau  hrană pentru 30 de zile, paturi, cărţi, toaletă. Salonul era monitorizat cu microfoane, dar nu şi cu camere de luat vederi, în ideea că prizonierii să se poarte natural. Prizonierii puteau fi văzuţi doar printr-un vizor montat pe uşă, dar care nu permitea completa supraveghere vizuală. După cinci zile prizonierii au devenit violenţi, se certau între ei, iar apoi după alte patru zile, dubios de tăcuţi. În a 15-a zi medicii au vrut să întrerupă experimentul pentru a evalua starea pacientilor. Prizonierii au fost anunţaţi prin staţia de amplificare că se introduce aer obişnuit în salon, medicii vor intra, iar ei să se întindă pe paturi cu faţa în jos şi cu mâinile la spate, cât va dura vizita. Cine nu se supune va fi împuşcat, iar dacă se supun, unul din ei va fi eliberat pe loc. Prizonierii au răspuns că nu vor să fie liberi şi că vor gaz. În fine s-a pompat aer proaspăt în salon şi uşa a fost deschisă. Prizonierii atacă doctorii. Medicii închid usa şi cheamă soldaţii. Militarii intră în salon, dar prizonierii îi atacă şi pe ei cu o forţă fizică şi cu o agilitate ieşite din comun. Au sărit pe soldaţi ţipând că vor gaz. Aproape imediat şase militari sunt ucişi, iar unul este rănit grav. Cu greu prizonierii sunt imobilizaţi. În salon era o imagine de coşmar. Unul dintre prizonieri fusese mâncat de ceilalţi. Supravieţuitorii se automutilaseră. Îşi sfâşiaseră carnea de pe abdomen încât se vedeau organele interne. Nu simţeau durerea. S-a hotărât să fie operaţi pentru a li se reface abdomenul. Primul dintre prizonieri pus pe masa de operaţie a rupt chingile în care era legat şi l-a rănit grav pe chirurg. Soldaţii l-au imobilizat greu, dar odată imobilizat s-a observat că prizonierul nu mai respira, nu mai avea puls, encefalograma era plată. Murise. Cu toate acestea, deşi era mort, încă trei minute omul s-a zbătut şi a cerut gaz. Celorlalţi trei li s-a injectat morfină, de zece ori doza normală. Morfina trebuia să-i paralizeze, dar lor abia le-a redus mobilitatea oarecum. Efectul drogului a trecut repede, totuşi timpul a fost suficient ca prizonierii să fie legaţi de masa de operaţie. Prizonierii nu au putut fi anesteziaţi, dar nici nu simţeau durerea. După operaţie, aşa legaţi, sunt duşi în salon şi conectaţi la aparate. Prizonierii erau agitaţi. Cereau într-una gaz şi cum fără gaz dădeau să adoarmă, se chinuaiu să rămână treji. Unul din ei nu voia să pună capul pe pernă. Când scăpa capul pe pernă inima se oprea, iar encefalograma devenea plată. Omul era mort. Aproape imediat însă revenea la viaţă şi ridica capul de pe pernă. În final moartea l-a învins. Rămăseseră doi prizonieri vii. Comandantul experimentului, ofiţer KGB, a cerut să le fie administrat gaz şi a desemnat un medic care să stea cu ei în salon pentru a-i studia de aproape. Medicul desemnat nu a acceptat. A scos pistolul, l-a ucis pe comandant, apoi pe prizonierii rămaşi în viaţă, după care s-a sinucis. Lumea morţilor este o lume subtilă, dar sunt şi lumi materiale care coexistă cu lumea noastră, iar uneori aceste lumi paralele se întrepătrund. Iată exemple! Într-un experiment din 1943 americanii au teleportat nava militară Aldrige din portul Philadelphia, statul Pennsylvania, în portul Norfolk, statul Virginia. În cursul teleportării unii marinari au ars prin combustie spontană, iar alţii au dispărut fără urmă în alt univers. Cei scăpaţi au fost lăsaţi la vatră, dar şi aşa au avut necazuri. Bunăoară un sergent de pe Aldrige lua masa cu familia. La un moment dat, fără explicaţie, s-a ridicat, a luat pălăria din cuier, a părăsit încăperea trecând prin zid şi dus a fost! Alt matelot de pe Aldridge era într-un bar. Începe să se certe cu cei din jur, se iscă o bătaie generală şi în toiul bătăii matelotul se volatilizează. Un aviator decolează de pe aeroportul San Juan din Porto Rico pentru un zbor la Miami, Florida. Traseul trece prin Triunghiul Bermundelor. Ajuns în Triunghi avionul intră într-un nor negru şi imediat semnalul radio dispare. În nor aparatele de bord nu mai indicau poziţia aeronavei. În sfârşit avionul iese din nor şi pilotul vede coasta Floridei. Ajunge la Miami, dar spre uimirea sa constată că zborul San Juan-Miami durase 48 de minute, când normal trebuia să dureze 150! Practic se teleportase. Într-o zi de septembrie a anului1880, fermierul David Lang din oraşul Galattin, statul Masachutetts, se pregătea să plece cu şareta. Copiii lui se jucau pe aproape, iar pe drum trecea judecătorul oraşului. Bărbaţii se salută, după care, sub ochii magistratului şi a copiilor, fermierul se face invizibil. A fost auzit câteva clipe ţipând, apoi totul s-a terminat. În 1943 în campusul Universităţii din Caracas, Venezuela, un profesor urcă în maşina lui, salutat de studenţii din jur. Profesorul vâră cheia în contact şi în acel moment dispare. Masina a rămas locului. În 1949 un cetăţean din oraşul St Albans, statul Vermont, călătorea cu autobuzul. Stătea liniştit pe banchetă, când la un moment dat spre groaza celorlalţi pasageri se face nevăzut. În 1970 nişte hipioţi îşi aşează corturile între megaliţii de la Stoenhenge, Anglia. Pe la miezul noptii, deşi cerul era senin, trăzneşte şi fulgerele cad chiar între megaliţi. Hipioţii încep să urle disperaţi. Un poliţist şi un fermier aud ţipetele. Vin în ajutor, dar găsesc tabăra devastată şi nici urmă de hipioţi. Dispăruseră. Acele fulgere din senin i-au dus altă lume, pentru că iată o relatare făcută de Dan Boerescu în cartea “Viaţa după moarte”. La o casă de pe Calea Rahovei, în Bucuresti, locuia la finele sec. XIX o fată, Tinca, care ziceau vecinii, se iubea cu un zmeu. Poate o fi avut Tinca un iubit din altă lume care venea la ea, pentru că în fiecare miez de noapte se auzea un trăsnet, apoi un şuierat care cobora din cer, în curtea fetei. Când şuieratul înceta, curtea se lumina brusc. Ultima dată fenomenul s-a petrecut în noaptea de Ajun a Crăciunului din 1890. În 1986 un spaniol se deplasa de la Sevilia la Alcala lângă Madrid, călătorie care o făcea adesea. Odată însă a avut viziunea că şoseaua pe care merge devine autostradă, iar câmpul sterp din jur lăsa locul unei zone industriale pe dreapta şi unui cartier cu vile pe stânga. Șoferul era şocat. Aşa ceva nu ar fi trebuit să existe! Ajunge la o intersecţie unde un indicator arăta o bifurcaţie spre Alcala. Intră pe drumul spre Alcala şi peisajul redevine cel obişnuit. O tânără care mergea cu maşina spre San Bernardino, California, a zis să facă un ocol prin oraşul Riverside unde locuiseră bunicii ei. Deşi GPS-ul arăta că se află la Riverside, oraşul unde ajunsese era cu totul altul. Nici cimitirul unde odihneau bunicii nu exista. Pe locul cimitirului era un câmp cu buruieni. A părăsit oraşul fantomă. Revenită pe autostradă, intră iarăşi în lumea noastră. Marian Rotaru

Leave a Comment