Google

În căutarea timpului pierdut (CIIL)

Written on:martie 7, 2021
Comments
Add One

“Acolo unde faptele vorbesc, nu există niciun motiv ca noi să tăcem”, scria filosoful Jean Jacques Rousseau. Aşa că să medităm asupra câtorva fapte stranii! În februarie 1959 nouă studenţi ruşi făceau o excursie în Urali. Voiau să urce pe Muntele Morţii, cum îl numesc băştinaşii locului, poporul Mansi. Zic Mansii că uneori deasupra muntelui apar mingi de foc, probabil OZN-uri. Cei nouă nu s-au mai intors din munţi. Echipa de salvare găseşte cortul tinerilor în pasul Diatlov, la poalele Muntelui Morţii. Cortul avea pânza tăiată din interior, iar în zăpadă erau urme de picioare goale. Prin pădure zăceau împrăştiate cadavrele tinerilor. Se vedea că părăsiseră cortul în grabă, erau sumar îmbrăcaţi şi desculţi. Prezentau leziuni interne, parcă produse de ultrasunete. Cazul a fost secretizat. Abia în anii din urmă Ana Matveeva a dedicat incidentului cartea “Pasul Diatlov”. Cazul Diatlov are legătură cu un altul, petrecut în 1959. Șase ruşi de la staţia Mârnâi din Antarctica mergeau spre Polul Magnetic. La un moment dat apare un OZN, ce părea o minge de foc. Din OZN sunt focalizate asupra lor nişte sunete. Un rus este ucis. Ceilalţi răspund cu focuri de pistol, dar până să se retragă OZN-ul sunt ucişi alţi trei. Întâmplarea a fost povestită de unul dintre supravieţuitori, emigrat în SUA. Se pare că OZN-urile au pricinuit necazuri ruşilor şi în spaţiu. Astfel înaintea lui Gagarin în 1961, alţi ruşi au pătruns în Cosmos, dar în mod inexplicabil navele n-au mai răspuns la comenzi şi s-au depărtat de Pământ. Doi radioamatori italieni au interceptat în anii 1957- 1960 de opt ori apeluri disperate ale piloţilor ruşi care se pierdeau în spaţiu. Un informator a relatat aceste cazuri scriitorului american de SF, Robert Heinlein, când acesta a efectuat o vizita în URSS.

Era pe 29 august 1944 în satul Mosoru din Țara Pădurenilor. În ziua aceea familia Simion a trimis copiii, pe Elena şi Andrei, să adune din pădure mânătărci. Copii nu s-au mai întors. Părinţii cu sătenii i-au căutat, dar zadarnic, nici urmă  de copii. După 40 de ani, pe 29 august 1984, copiii apar în curte cu coşul plin cu ciuperci. Erau neschimbaţi, dar flămânzi şi obosiţi. Au fost miraţi să vadă părinţii bătrâni, alte lucruri în ogradă şi alt câine. Când au fost întrebaţi unde au fost vreme de 40 de ani, copiii au făcut ochii mari. Au lipsit doar două ore, ziceau ei. Inevitabil tot satul a aflat de apariţia copiilor, inclusiv  un codoş care a informat securitatea. La Mosoru apar două elicoptere cu soldaţi. Cu toată împotrivirea părinţilor, copiii sunt suiţi într-un elicopter şi duşi au fost. Părinţii s-au stins de inimă rea. Securitatea a dat copiii pe mâna KGB-ului care i-a trimis la Moscova ca să fie studiaţi. În 1980, Albert, un tânăr şvab de 20 de ani din Lindenfeld, sat din Munţii Semenic, a hotărât cu prietena lui să fugă în Vest, prin Iugoslavia. Au angajat o călăuză care să-i treacă Dunărea cu barca în Serbia. Ajunşi în Iugoslavia, fugarii erau trimişi în Occident. Pentru fiecare fugar eliberat Iugoslavia primea bani de la Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Deşi era noapte grănicerii români au văzut barca fugarilor şi au deschis focul. Fata şi călăuza sunt ucişi pe loc, iar Albert rănit cade în apă. Îl va salva un vas comercial sârbesc, comandat de căpitanul Goran. Doi ani Albert va munci clandestin pe vapor. A fost bine până când nava lui Goran a avut de transportat marfă la Odesa. S-a apropiat de insula Șerpilor. Ruşii de pe insulă opresc vasul pentru control. La bord urcă zece grăniceri. Albert s-a ascuns. Ruşii verifică actele echipajului, apoi vor să percheziţioneze nava. Ca să nu fie găsit la percheziţie, Albert sare în mare. Ruşii l-au văzut şi se pregăteau să tragă în el, când nişte limbi de foc ieşite din apă îl învăluie pe Albert şi-l fac nevăzut. Grănicerii cheamă un elicopter, dar nici cu elicopterul nu-l găsesc. Marinarii sârbi sunt arestaţi şi duşi la Odesa. Vor fi anchetaţi cinci zile, după care sunt eliberaţi. După 17 ani pe o plajă a golfului Hudson, în provincia canadiană Labrador, un pescar găseşte un tănâr îngheţat întins pe nisip. Îl duce în casă la căldură. Băiatul îşi revine şi-i spune că îl cheamă Albert şi că vine din satul Lindenfeld din Banat, România. Albert arăta ca la 22 de ani. În 17 ani nu se schimbase deloc, era ca şi cum pentru el timpul a încremenit! Într-o zonă vecină insulei Șerpilor se produc dispariţii inexplicabile. Pescarii spun că apele acelea sunt blestemate. La 31 mai 1944 dispare în apele blestemate un crucişător sovietic. În august acelaşi an piloţii a cinci avioane de vânătoare sovietice  raportează că au intrat într-un nor negru din care nu pot ieşi. Apoi semnalul radio s-a stins, iar avioanele dispar pentru totdeauna. Ruşii au crezut că avionale au fost distruse de germani cu o armă secretă. Nu a fost aşa pentru că, iată, după război nişte rachete militare lansate de pe un vas rusesc se pierd într-un nor negru. Nu au mai ieşit din nor. În 1990 un avion grecesc se volatizează în aceeaşi zonă. În 1991 o platformă petrolieră sovietică nu mai răspundea la apelurile radio. Este găsită plutind în derivă la 50 de kilometri de locul unde era ancorată. Cei 80 de oameni de pe platformă dispăruseră. Nu erau semne de violenţă, dar se vedea că activităţile de la bord încetaseră brusc. Deşi trecuseră multe ore de la eveniment, ţigările ardeau în scrumieră, semn că pe platformă curgerea timpului s-a oprit. În 1946 un avion de pasageri care zbura pe ruta Rio de Janeiro-Havana dispare deasupra Atlanticului. În 1993 avionul dispărut aterizează la Bogota, Columbia. Cum a aterizat nu se ştie, pentru că la bord erau numai schelete omeneşti. Totuşi cafeau din ceşti era caldă, ţigările ardeau în scrumieră, iar ziarele păreau prospăt ieşite din tipografie. Deci pentru obiectele din avion timpul a stat pe loc! În sec. XVI nişte ţărani care scoteau prundiş găsesc în apa Mureşului câteva scuturi făcute dintr-un metal alb, necunoscut. Pe scuturi era scris un text în alfabet getic sau, cine ştie, pelasg. Țăranii munceau pentru un conte secui. Contele a luat scuturile şi cum, necum, află de pe ele că într-o peşteră din Mărginimea Sibiului este ascunsă o sabie de diamant. A vrut sabia, dar nu a găsit peştera. Scuturile au ajuns la Viena şi acolo au rămas. În al doilea război mondial a apărut în Mărginimea Sibiului un colonel austriac înrolat în armata germană. În civilie era profesor universitar. Ofiţerul s-a interesat de peşterile din ţinut. Căuta sabia de diamant! A aflat ceva, dar a avut loc insurecţia din 23 august 1944 şi profesorul s-a retras cu armata germană. În 1972 austriacul revine în Mărginime ca turist. A angajat un băiat care să fie călăuză spre o peşteră unde de bună seamă ştia că-i ascunsă sabia de diamant. Cei doi găsesc peştera, găsesc sabia, dar apare imediat securitatea. Fuseseră filaţi. Profesorul este expulzat din România, tânărul arestat, iar sabia confiscată de securişti. Un diamant atât de mare încât să se confecţioneze din el lama unei săbii, nu s-a mai văzut! Se poate ca sabia  să nu aibă origine pământeană! Ciudat este Muntele Baigong din provincia chineză Qunghai perforat de sute de conducte care duc în interiorul masivului. Au diametre de la câţiva milimetri, până la opt ţoli, sunt perfect drepte şi făcute dintr-un aliaj al fierului cu un alt metal, dar care nu-i cunoscut pe Pământ. Țevile sunt radioactive, au vechimea de 150.000 de ani şi se crede că au servit unei baze extraterestre din adâncul muntelui. La 17 iulie 1947 s-a prăbuşit un OZN pe teritoriul statului mexican Sonora. Imediat au intrat în Mexic militarii americani ca să caute epava. Au găsit-o şi au dat de cadavrul unui pilot, aşa cum s-a înâmplat şi în celebrul caz Roswell din Noul Mexic, petrecut cu 15 zile mai înainte. Epava şi cadavrul sunt duse în SUA. Cazul Sonora a fost dezvăluit în 1980 de revista franceză “La Recherche”, pe baza relatării unui martor. Martorul a prezentat fotografii care s-au dovedit veridice. După apariţia articolului, martorul şi fotografiile originale au dispărut. În 1966 un crucişător norvegian a deschis focul asupra unui OZN care survola insula Spitzbergen, posesiune a Norvegiei. OZN-ul s-a prăbuşit pe insulă, scrie Ion Hobana în cartea “OZN. O sfidare la adresa raţiunii umane”. Americanii, degrabă prezenţi la faţa locului, preiau epava. În 1965 un OZN a căzut într-o pădure, lângă oraşul Kecksburg din statul Pennsilvania. Pe navă era o inscripţie cu semne hieroglifice. Militarii vin imediat, îndepărtează civilii şi preiau OZN-ul. Un soldat care a destăinuit presei baza unde a fost dusă nava a fost concediat din armată. S-a aflat că în navă erau piloţi răniţi, dar ce s-a întâmplat cu ei nu ştim! Se ştie însă că în inelul A al planetei Saturn sunt două corpuri autoluminoase şi vădit artificiale. Din câte s-a observat, corpurile par să fie două uzine extraterestre care extrag minerale din rocile care gravitează în jurul lui Saturn. Marian Rotaru

Leave a Comment