Google

În căutarea timpului pierdut (CIIIL)

Written on:februarie 28, 2021
Comments
Add One

S-a întâmplat în statul american Maryland. Doi verişori, un băieţel şi o fetiţă, se jucau pe pajştea din faţa unei vile, aşezată la marginea pădurii. Mamele lor stăteau la taifas pe terasă. Femeiile nu au observat că doi adolescenţi, tot un băiat şi o fată, au apărut lângă copii lor. “Vreţi să vedeţi un castel?”, întreabă tinerii pe copii. “Da” răspund aceştia. “Atunci mergeţi pe cărarea dintre copaci. Noi venim din urmă”. Copii pornesc iute pe cărare şi imediat văd în faţa ochilor un castel ca din poveste. La castel nu era nici ţipenie de om, iar adolescenţii dispăruseră. Copiilor li s-a făcut frică. Fug înapoi pe cărare. Acasă spun mamelor că au văzut un castel minunat. “Lăsaţi minciunile. Nu este niciun castel în toată America”. Copii au devenit adulţi, dar au rămas convinşi că au văzut aevea castelul. Cred în povestea asta pentru că şi eu am trăit întâmplări similare. Într-o zi însorită de octombrie, cu cer senin, eram cu colegii de clasă la cules de vie pe coasta unui deal între satele tecucene Slobozia Corni şi Slobozia Blăneasa. La amiază apare la vest un munte. Conturul neregulat se vedea clar. Întrebăm profesorul care ne însoţea ce munte o fi acela? Nici dânsul nu ştia, dar trebuia să dea un răspuns. “Este Măgura Odobeştilor, băieţi”. Nu avea cum să fie. Măgura era mai la sud de noi şi cu cei 1001 de metri înălţime pe care-i are, este mai scundă decăt Munţii Vrancei. Totuşi Munţii Vrancei se zăresc de pe colinele Tutovei şi ale Bălăbăneştilor abia cât nişte vârfuri de creion, ori muntele pe care-l vedeam părea că multiplică înălţimea dealurilor luate ca reper. Păstrând proporţia muntele fantomă era cât Himalaia. L-am privit pănă-n seară. A rămas neclintit, straniu şi ameninţător. Denivelările crestei au prins contur la asfinţit când soarele trecea în spatele muntelui. A doua zi era tot senină, dar muntele nu s-a mai ivit. În copilăria petrecută la Ghidigeni, mergeam în Ţarnă la bunici. Spre nord-est de casa bunicilor era un deal, la poalele căruia începe satul Nicuşeni. Într-o zi priveam dealul şi deodată pe vârful lui văd nişte case albe. „Bunică, uite Bârladul”! „Unde vezi tu Bârladul? Acolo este un saivan de oi”, răspunde bunica. De saivan ştiam, dar vedeam casele şi ziceam că alcătuiesc un oraş, iar Bârladul era oraşul de care eram familiarizat. Îmi povestea mama o întâmplare petrecută demult acasă la părinţii ei din Ciocani. Era în vie, pe coasta dealului şi privind la un moment dat în vale, pe lunca râului Tutova, a avut viziunea trecătoare a unui oraş cu clădiri albe! Iată şi cazurile unor oameni veniţi din altă realitate! În 1990 pe aeroportul din Tokyo este reţinut un bărbat cu trăsături de european care vroia să părăsească Japonia cu un paşaport emis de un stat care nu există, Taued. Omul vorbea franceza şi japoneza şi a declarat că venise în Japonia pentru afaceri. Poliţistii au constatat că nu există compania unde cetăţeanul din Taued spunea că a fost şi nici hotelul din Tokyo, unde declara că a locuit. Cu toate acestea paşaportul nu părea fals. Mai mult, pe paşaport erau şi alte vize de intrare în Japonia cu ocazia unor călătorii anterioare făcute de misteriosul domn. Bărbatul din Taued a fost pus de poliţişti să arate ţara sa pe harta lumii. Spre consternarea lui, omul nu a găsit-o. Seara Tauedianul este dus la hotel şi cazat într-o cameră la etajul cinci. La uşă doi poliţişti stăteau de pază. Spre uimirea poliţiştilor, dimineaţă camera era goală. Bărbatul din Taued dispăruse! Ziarele germane din 1851 relatau de un bărbat pe care poliţia l-a oprit pe stradă în oraşul Frankfurt am Oder, landul Brandenburg. Bărbatul a declarat că nu-i german, dar era în Germania ca să-şi caute fratele. Spunea că vine dintr-o ţară numită Laxaria, ţară care ocupă o parte dintr-o insulă numită Sacria. Laxarezul se exprima greu în germană, alt grai european nu ştia. Vorbea fluent laxariana şi abramiana, limbi folosite în ţara lui. Laxaria şi Sacria nu apar pe harta lumii, dar filologii au stabilit că laxariana şi abramiana,  nu erau inventate, ci erau limbi naturale fără înrudire cu vreun grai european. Dealtfel cine ar fi inventat două limbi numai ca să joace o farsă? Pe un şantier din Mexico City s-a găsit o monedă emisă de Reichul German în anul 2036! Avea toate caracteristicile unei monede din Germania nazistă. Nu era falsă, dar cine ar falsifica perfect o monedă, ca apoi să o arunce fără nicio garanţie că va fi găsită? Unica explicaţie este că moneda provenea dintr-o realitate paralelă! Două turiste viziatau platoul Maracahuasi din Anzii Peruvieni. În drumul lor văd o cabană, iar în cabană erau nişte oameni care petreceau. Hainele lor aveau o croială nemaivazută. Una din femeii, curioasă, a dat să intre în cabană, dar când a păşit pragul, prietena o opreşte. De cum a oprit-o, cabana dispare, iar femeia cea curioasă face o pareză la piciorul care trecuse peste prag. Incaşii, băştinaşii ţinutului, ştiu că uneori pe platoul Maracahuasi se deschide o poartă spre altă lume. Patru tinere mergeau cu maşina pe o şosea care trece prin canionul Gradinton din statul Utah. La un moment dat asfaltul şoselei a lăsat locul unui drum de pământ, iar în locul peisajului deşertic apare o pădure care nu era marcată pe hartă. Fetele priveau mirate şi mirarea lor devine frică când se văd urmărite de nişte vehicule de formă elipsoidală. Urmăritorii trăgeau asupra lor. Șoferiţa accelerează şi imediat peisajul redevine deşertic, iar urmăritorii dispar. Tinerele se trezesc în mijlocul deşertului, şoseau astfaltată se vedea departe. Maşina lor avea trei cauciucuri sparte, iar capota nu mai avea cupolă. Au chemat poliţia. Poliţiştilor li s-a părut ciudat că maşina ajunsese în plin deşert, dar nu lăsase urme pe nisip. S-a întâmplat în 1980 în oraşul Todmorden, comitatul York, Anglia. Într-o seară minerul Sigmund Adamski spune soţiei că pleacă la magazinul din apropiere ca să cumpere ceva. A ieşit. Pe drum s-a salutat cu nişte cunoscuţi, dar la magazin nu a ajuns şi nici acasă nu s-a mai întors. Soţia speriată anunţă poliţia. După cinci zile de căutare trupul neînsufleţit al minerului este găsit într-un depozit, întins pe o stivă de cărbune. Minerul era bărbierit proaspăt. Nu avea pe el tricoul cu care fusese imbrăcat, nu era încheiat la pantaloni, iar la sacou nasturii nu erau vârâţi în gaica potrivită. Se vedea că cineva l-a dezbrăcat pe Adamski şi apoi l-a îmbrăcat în grabă. Hainele erau curate. Pe corp nu erau semne de violenţă în afara unor arsuri, dar care nu erau letale. Arsurile fuseseră acoperite cu o  gelatină a cărei natură  nu fost identificată. Pe chipul cadavrului se citea groaza. Cauza morţii nu a fost stabilită. Criminalii nu au fost  găsiţi. Șeful poliţiei locale, Godfred Barney, a susţinut că minerul a fost răpit şi ucis de extratereştri. De ce? Într-o noapte ploioasă, cu puţin înainte de dispariţia lui Adamski, poliţistul patrula pe şosea în afara oraşului în căutarea unei cirezi de vaci a cărei dispariţie o reclamase un fermier.  Vede de la distanţă pe şosea nişte lumini. Părea să fie un autobuz. Opreşte maşina şi se apropie pe jos de lumini, dar nu era autobuz. ci un OZN care plutea la un metru de sol. Poliţistul revine la maşină cu gând să ceară ajutor, numai că staţia de radio nu funcţiona şi nici motorul nu pornea. Aproape imediat o forţă îl  mută cu tot cu maşină câteva zeci de metri mai departe. Aici motorul a pornit, dar nu şi staţia. Barney ajunge la secţie. Când a revenit cu ajutoare la locul incidentului nu mai ploua, iar OZN-ul plecase. Pe asfaltul şoselei era o arie uscată, acolo unde staţionase OZN-ul. La marginea drumului, dincolo de un gard, apăruse cireada de vaci căutată. Vacile parcă fuseseră teleportate. Pe solul ud nu erau urme de copite care să arate de unde veniseră animalele. Întors la poliţie dispecerul raportează lui Barney că a primit telefon de la un cetăţean care anunţa că a văzut un OZN zburând aproape de sol. Cetăţeanul era Sigmund Adamski, cel care va fi ucis! Oare Hiperborea, patria pelasgilor, aparţine lumii noastre, ori unei lumi paralele? Urme ale uriaşilor pelasgi sunt, dar în epoca modernă nu s-a găsit nicio urmă fizică a Hiperborii. Pe o monedă dacică apare un zid de cetate. Deasupra zidului este un cap de taur, iar pe zid o zvastică, simbolul puterii la vechii arieni. Vasile Lovinescu scrie în “Dacia Hiperboreană” că moneda înfăţişează Tula-Cetatea Soarelui, capitala Hiperboreii. În revista “Match” se povesteşte de un comunist care explica unui ţăran ardelean că zvastica este un semn străin de poporul nostru. Țăranul îi răspunde. “ba nu, semnul este de aici, il avem de la uriaşi!”, ori pelasgii din Hiperborea erau uriaşi! Apropo de uriaşii antediluvieni, în satul Mihăileşti din Vlaşca, sub un strat de nisip aluvionar s-a conservat o pădure de dinainte de Potop. Copacii au chiar şi frunze. Mihăileştenii scot din nisip lemne de foc! Odată au găsit în pădurea de sub nisip o cabană ridicată cu milenii in urmă. Marian Rotaru

Leave a Comment