Google

În căutarea timpului pierdut (CIIIC)

Written on:februarie 13, 2022
Comments are closed

Am mers pe 22 decembrie 1989 în faţa primăriei din Bârlad, alături de mii de oameni. De pe treptele Primăriei se vorbea despre viitorul democratic. Aveam speranţă! Printre primii veniseră tineri cu banere pe care era caricaturizat Ceauşescu. Evident că nu fuseseră desenate pe loc, atunci. Erau pregătite dinainte de luptători anticomunişti care nu s-au deconspirat nici azi de teamă. Aveau dreptate să nu se deconspire pentru că la un moment dat vedem că la etajul clădirii cineva filma de după perdele. De ce o făcea pe ascuns? Lumea a  vociferat, aşa că individul a ieşit liniştit la balcon şi a continuat să filmeze. Nu l-a întrebat nimeni cine-i şi de ce filmează! Unii sperau că regimul lui Ceauşescu va supravieţui, iar filmul le trebuia ca să identifice răsculaţii. Mai trece un timp şi staţia de amplificare tace, fusese sabotată din clădire, iar de la un geam lateral a început să iasă fum. Înăuntru cineva dăduse foc la niscavai hârtii.Cam de ce hârtii putea fi vorba, mi-am dat seama puţin mai târziu când am fost cooptat în CFSN, la Fepa unde lucram. Consiliul a hotărât să cerceteze documentele organizaţiei Fepa a partidului comunist. Direcţiunea ne-a zis că sunt în arhivă. Erau într-adevăr nişte saci cu hârtii. I-am dus la sediul nostru şi am început investigaţia. Stupoare, în saci erau numai ciorne pentru şedinţele de partid. Nu era niciun document oficial, semnat şi ştampilat. Unde dispăruseră documentele partidului nu se ştie. Sperasem să găsim lista cu informatorii din fabrică. Evident că nu era. Am trimis o delegaţie la poliţie, care preluase activele fostei securităţi. La poliţie au negat că ar avea lista şi cred eu că nu o aveau. Am închis subiectul! După şedinţa consiliului un coleg mă întrebă ce s-a mai discutat. Mint şi-i zic că am intrat în posesia listei cu informatorii, că o vom analiza şi o vom publica. Într-un sfert de oră alţi doi colegi mă abordează. Ambii recunosc că au semnat angajamentul cu securitatea, dar rugau să nu fie daţi în vileag. Unul a colaborat ca să fenteze viaţa şi să urce o treaptă socială, celălalt fusese şantajat că va avea dosar penal după ce a fost prins la graniţă cu aur cumpărat din Rusia. ”Nimeni n-a suferit din cauza mea”, spune cel cu aurul. “Colegii ascultau Vocea Americii, spuneau bancuri cu Ceauşescu ori criticau regimul, dar nu i-am dat în gât”. Aşa era! La Revoluţie lumea nu se temea de turnători, ci de terorişti şi de romi. Romii erau o pacoste. Dintre ei s-au racolat cetele de ghiogari care la colectivizare zvântau în bătaie pe gospodarii ce nu voiau să intre în colhoz. Mai apoi, în timpul lui Ceauşescu, când nu se mai găsea carne, romii furau vitele oamenilor de pe păşune şi le tăiau prin râpi. Începuseră să tâlhărească la drumul mare. O ceată de romi a oprit în toiul nopţii un autocar care se deplasa spre Otopeni. Voiau să prade pasagerii, dar în maşină era lotul naţional de box. Borfaşii au luat o bătaie soră cu moartea! În Bărăgan se specializaseră la furat porumbul din câmp. Romii se împărţeau în două cete, fiecare la un capăt al tarlalei. Începea să fure ceata de la un căpat. Dacă apărea miliţia, hoţii fugeau cu căruţele. Miliţienii încercau să-i prindă, timp în care a doua ceată intra să fure la celălalt căpat.  În zilele Revoluţiei, la Bârlad, gărzile patriotice au alungat romii care făceau bişniţă cu ţigări BT în piaţa Sf. Ilie. Timoraţi, romii au dispărut de pe străzi. S-a zvonit că s-au adunat în Râpa Albastră şi plănuiau să atace oraşul. Disperaţi, muncitorii din fabrică cereau arme ca să-şi apere familiile. Zvonurile lansate în timpul Revoluţiei semănau groază. Oamenii spuneau cu teamă că la Zorleni, lângă Bârlad, a fost un schimb de focuri între armată şi terorişti. De soţia unui miliţian se zicea că a fost arestată de armată, după ce luase de la un centru de deratizare otravă pe care intenţiona să o arunce în lacul de la Râpa Albastră care alimenta cu apă oraşul. Lumea înfricoşată reacţiona ca atare. Un tânăr a fost bătut în staţia de autobuz Crolux pentru că a trântit receptorul unui telefon public. Băiatul era acuzat că a vrut  să strice telefonul, ca în cazul unui atac terorist armata să nu poată fi alertată. Într-un sat de la Prut, un profesor de istorie nu are ce face şi explică la birt unor beţivi cum e cu revoluţia. Chefliii n-au priceput nimic, iar unul din ei zice: “Aista-i tiorist”. Îi terorist, voise să zică! Profesorul a fost legat cu sârmă ghimpată şi o păţea rău, dacă alţi săteni, zdraveni la minte, nu-l scăpau. Peste ani adevăraţii terorişti apar şi la noi din nefericire. Exemplu este cazul ştiut al unui timişorean trecut la musulmani şi care în numele jihadului islamic a vrut să comită un atentat cu o bombă confecţionată dintr-o butelie de aragaz! În primele zile ale Revoluţiei am auzit la radio că s-a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice. În Moldova lumea nu uitase barbaria ruşilor. Ruşii au prădat, au ucis, violat şi distrus. Spre deosebire de ce au făcut ei, în puţinul timp cât a fost unită cu Patria Mamă, statul român a ctitorit în Transnistria şcoli, biserici şi Universitatea din Odesa! Nu la mult timp după anunţul cu ruşii dat la radio, directorul fabricii adună în şedinţă pe şefii locurilor de muncă. Când şedinţa era în toi, uşa se deschide şi apare secretara crispată de groază. “Vin ruşii”, ţipă femeia. Într-o clipă sala era goală. Pe geam văd că dinspre nord intra în oraş o coloană de transportoare blindate. La un megafon se anunţa că transportoarele vor lua poziţe la sud de oraş, ca să-l apere. M-am întrebat ce inamic venea de la sud, dinspre Bucureşti? La Revoluţie s-a zis într-o seară că sediul televiziunii este atacat de arabi. A doua zi la prânz secretariatul din Fepa anunţă şefii de compartimente că arabii au atacat uzina vecină, IRB şi ca urmare femeile să plece acasă, iar bărbaţii să apere fabrica. Femeile au plecat plângând, iar noi am mers la gardul cu IRB. Unii aveau răngi. Nu ne-a atacat nimeni, dar pe acoperişul vecinei de la răsărit, fabrica de textile Vigonia, apare un individ care voia să sară în curtea noastră. S-a aruncat în el cu pietre şi atunci a făcut cale întoarsă. De pe acoperişul Vigoniei probabil acelaşi individ a aruncat o pisică pe un transformator la postul TRAFO. Pisica putea produce un scurt circuit care să oprească alimentarea cu electricitate, ori într-o fabrică de femei căzută în beznă teroarea ar fi fost cumplită. Pisica însă a aterizat pe gardul staţiei, nu pe transformator. La IRB nu au fost arabi, ci am auzit că nişte romi au pus cuţitul la gât unui şofer de autobuz şi l-au forţat să intre cu maşina în curtea uzinei. Odată intraţi, romii au coborât şi s-au îndreptat spre palatul administrativ, dar muncitorii i-au oprit şi i-au alungat din fabrică. Într-o zi din martie 1991 eram cu nişte colegi în curtea fabricii, când vedem că un bărbat fugea urmărit de alţi patru. Fugarul sare în curtea Fepei, iar după el sar imediat urmăritorii. Chiar lângă gard îl prind, îl trântesc la pământ şi-i pun cătuşe. Unul din urmăritori ne zice că fugarul tocmai violase o fetiţă de cinci ani în Grădina Publică, aflată peste drum. “Nu-i adevărat”, strigă  încătuşatul.  “Am fost în Piaţa Universităţii”! Atât a zis. Cei patru sar gardul cu tot cu prizonier şi duşi au fost. Am plecat în secţie bulversaţi. Fugarul părea om serios. În Bârlad totul se află şi nu am auzit ca vreo copilă să fi fost violată. Care să fi fost realitatea? În 1940 părintele Roger a fondat la Taize în Burgundia unica mănăstire interconfesională din lume, cu călugări catolici, ortodocşi şi protestanţi. Părintele l-a inspirat pe Papa Ioan Paul al II-lea în opera ecumenică de reunificare a Bisericii. Iisus a creat o singură Biserică! În august 2002, la patru luni după moartea Papei, părintele Roger este înjunghiat mortal în altar de o româncă. Avea 36 de ani şi era inginer chimist. Femeia fusese externată de la Socola, dar şofase fără oprire de la Iaşi la Taize în inima Franţei. După ce a comis crima nu a încercat să fugă, nu s-a opus arestării şi a zis poliţiştilor: “nu eu, ci mâna mea l-a ucis pe părinte”! Femeia fusese manipulată psihic. Papa murise, iar ecumenismul părintelui Roger deranja pe ruşi! Moscova care se crede a treia Romă vrea ca toată creştinătatea răsăriteană să i se supună! Mentalitatea rusească ne sufocă şi iată păţania mea din vara lui 1993 când am mers într-un sat din ţinutul Fălciului cu un coleg şi cu regretatul medic bârlădean Aurel Ionescu Moţet. Opriserăm la marginea aşezării. Doctorul a plecat în sat, eu şi colegul am rămas la maşină. Imediat ne înconjoară o ceată de femei care ne acuzau că am desfiinţat CAP?! O fetişcană din grup le îndemna să ne ia la bătaie şi o sfârşeam rău dacă nu se întorcea doctorul. Îl ştiau, era ginecolog. “Ce-i fetelor”?. “Domnu doctor s-a desfiinţat CAP, dar noi ca să trăim ne ajungea jumătatea de hectar dată de Iliescu”. “Fetelor, la o jumătate de hectar cu porumb se munceşte 40 de zile?”. “Daa, domnu doctor” “Păi voi vreţi să munciţi 40 de zile şi să trăiţi ca unul care lucrează în fabrică 250 de zile pe an?”, întreabă doctorul. Au tăcut! Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.