Google

În căutarea timpului pierdut (CIIC)

Written on:februarie 21, 2022
Comments are closed

Eu cu părinţii ne-am mutat la Bârlad în 1977. Acasă la Ghidigeni veneam la sfârşit de săptămână şi în concediu. Prin vara lui 1992, tata a vrut să “testeze piaţa” şi a spus într-o doară unor săteni că vindem casa. De aici a pornit o întreagă poveste. Casa noastră era în centrul satului. Dinspre sud ne învecinam cu gospodăria mătuşii mele, tanti Paraschiva, sora bunicii. La răsărit aveam ieşirea la drumul principal, azi se cheamă strada Chrissoveloni, după familia de boieri care a făcut mult bine comunei. În faţa casei, până la drumul principal, se întindea grădina cu legume. În fine, la nord ne învecinam cu o uliţă care pleca din drumul comunal, trecea pe lângă grădină şi casă, iar la capătul de vest al casei făcea o curbă spre nord. Dincolo de uliţă era şcoala construită de Nicolae Chrissoveloni în 1885. Mai departe uliţa descria un arc de cerc terminat iarăşi în drumul principal. Casa avea forma literei L. Latura mică era paralelă cu drumul principal şi îndreptată spre gospodăria mătuşii. Latura lungă a casei era paralelă cu uliţa şi se termina unde aceasta făcea curba. Aici aveam garajul. De pe acoperisul garajului se intra în podul casei. Era într-o sâmbătă de iulie când vin ca de obicei acasă. Am udat grădina şi seara intru în casă. Citesc ceva, apoi mă culc. Era spre miezul nopţii, liniştea era deplină, când deodată aud un zgomot venit parcă din curtea mătuşii, ca şi cum cineva muta scânduri. Nenea Mitică, soţul mătuşii, de obârşie bucovinean din judeţul Rădăuţi, era harnic şi adesea îl prindea noaptea muncind. În anii 1930 lucrase ca telefonist la poşta din Cernăuţi, a luptat apoi în război. Voia să apuce ziua în care Bucovina lui iubită se va reîntregi cu România! “Nenea Mitică vrăfuieşte scânduri la miezul nopţii!”, îmi zic. Abia termin gândul că aud cum în podul casei era târât un obiect. Obiectul în deplasarea lui se freca de grinzi şi zgomotul pe care-l făcea a pornit de deasupra ultimei camere, poziţionată spre curtea mătuşii. Când a ajuns deasupra camerei unde eram, aflată la colţul casei, tavanul se cutremura. Apoi deplasarea  a continuat spre capătul casei unde era garajul şi gura podului. Pe măsură ce obiectul târât se depărta de mine, hârşâitul de pe grinzi se auzea  tot mai slab. Am ieşit tiptil pe uşa din faţa casei, în grădină. Afară luminau doar stelele. Merg pe aleea din grădină până la poarta de la drum. Acolo era o tablă cu morcov, trec pe lângă ea şi ajung la gardul de la uliţă. Privesc în susul uliţei şi văd în dreptul garajului jăraticul unei ţigări pe care cineva o ţinea în mână. Aproape imediat aud un zgomot ca de ladă din lemn goală căzută pe pământul uliţei. Desigur lada aceea fusese târâtă prin pod şi fusese plină cu ceva, judecând după zgomotul făcut pe grinzi. Între timp ţigara a fost palmată şi nu mai vedeam nimic. După câteva minute aud cum la celălalt capăt al uliţei pornea un autoturism. Maşina a plecat şi am auzit-o tot mai slab. Se depărta de mine în direcţia nord spre Gara Ghidigeni, la şoseau naţională. În noaptea aceea am stat în grădină cu urechile ciulite. Aşa m-au prins zorii, când lumea mergea la piaţa din sat. Către prânz ajung părinţii acasă. Le povestesc. “Trebuia să stai în casă. Nu intra nimeni peste tine”, zice tata. Sâmbăta următoare vin iarăşi la Ghidigeni. Cobor la gara Nichişeni. Drumul până acasă era lung. Ajung. Intru în casă şi mă întind pe pat să mă odihnesc. Sub pernă simt ceva! Găsesc un pahar, iar în pahar era un praf alb. Ce căuta acolo paharul şi de unde era praful? Mă uit în jur. În cameră aveam un minibar cu sticle de vin. Fuseseră luate şi duse alături în sufragerie. În sufragerie lăsasem o valiză, care acum era în dormitor. Cineva ne-a ascultat şi a mutat lucrurile ca să arate că poate intra peste noi în casă să ne omoare. A spus şi cum, prin otrăvire. Asta însemna praful din pahar! Am chemat poliţia, dar nu a cercetat cazul pentru că nu s-a furat nimic în afara câtorva romane poliţiste din colecţia “Enigma”! După vizita poliţiei n-am mai fost deranjaţi. Totuşi ce a fost? Ani la rând casa nu a fost locuită permanent. Sigur, în pod securitatea pusese un aparat pentru ascultat în jur. Asemenea aparate avea securitatea şi în anii 1970, arăta Ion Gavrilă Ogoranu în lucrarea “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Alarmaţi că tata vrea să vândă casa, au luat aparatul de teamă că noul proprietar va inspecta podul şi-l va găsi. Eram student la Iaşi şi într-un septembrie Ceauşescu urma să viziteze urbea. Mergeam pe trotuarul umbrit de salcâmi de lângă Palatul Culturii. Deodată aud răcnind din nişte difuzoare ascunse în copaci: “Ceauşescu, PCR…”. Se punea în scenă mitingul pentru Ceauşescu organizat în faţa Palatului. La mitinguri lumea nu se omora să scandeze pentru conducător. Oamenii huiduiau în surdină, plecau pe furiş ori persiflau pe miliţienii puşi de strajă. Cu scandări înregistrate pe magnetofon, securitatea masca lipsa de entuziasm a poporului. Marile diversiuni le vom vedea însă la Revoluţie! La Brăila bunăoară au murit oameni. Cum s-a ajuns aici mi-a explicat un văr. Cineva s-a suit pe blocul lui şi a tras o rafală de gloanţe în peretele blocului vecin. Individul a fugit, dar din urmă militarii au tras crezându-se atacaţi. De frica gloanţelor, rudele mele au stat trei zile pe podea. Un vecin s-a uitat afară pe geamul de la baie şi un glonte l-a nimerit în frunte. După Revoluţie au urmat vremuri tulburi. În 1995 apare în Bârlad o sectă din Rusia care practica orgii sexuale. Protopopul Bârladului a luat atitudine împotriva acelor rătăciţi. La scurt timp se îmbolnăveşte şi a mers să se trateze la un spital din Italia. Medicii miraţi au întrebat-o pe doamna preoteasă dacă soţul dânsei are o sursă radioactivă în biserică! Boala preotului era cauzată de iradiere şi a fost fatală! „Voi lupta ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. Acesta era  crezul lui Ion Raţiu relativ la democraţie, dar acei pe care securiştii i-au prins în mrejele lor nu l-au înţeles! Când Ion Raţiu a murit, o doamnă exclama fericită: “s-a mai dus unul”. Și azi ce avem în loc, stimabilă? În 1996 sprijineam candidatul CDR pentru primăria Bârlad. Era noapte şi plec cu un amic să punem afişe electorale. Pe o stradă patru indivizi ne tăiau calea. Nu i-am luat în seamă, dar amicul mă opreşte. Atunci văd în mâna unuia lucind un cuţit. Am făcut cale întoarsă, iar în drum spre casă am fost urmărit de o maşină. În acelaşi an particip la un marş electoral pentru un candidat la preşedinţie. De la un balcon s-a aruncat în noi cu cartofi. Din păcate candidatul sprijinit s-a dovedint ca preşedinte a fi un trădător! La 2 iunie 1997 a cedat Ucrainei Bugeacul şi Delta Mică, Hotinul, Herţa, Bucovina de Nord, Pocuţia, Maramureşul de Nord şi Transnistria. Uitase că în 1795, la Moghilău în Transnistria, Ion Cantacuzino a publicat primul volum de poezie în limba română! În primii ani după 1990 era o obişnuinţă ca cei ce credeau în valorile tradiţionale să fie agresaţi verbal şi chiar fizic. Până şi distinsul medic Aurel Ionescu Moţet, lider al “tradiţionaliştilor” bârlădeni, a fost bruscat în Gara Banca. Unii salariaţi de la Fepa Bârlad au cerut direcţiunii să concedieze pe colegii lor care simpatizau cu valorile României interbelice! Chiar Radu Câmpeanu aflat în vizită la Bârlad a încasat o umbrelă de la o femeie şi a suportat huiduielile unei cete de oponenţi. Se zicea de un ziarist bârlădean găsit mort într-un sanţ, bătut crunt, că de fapt a fost asasinat politic. În 1992 doctorul Moţet a participat la alegerile pentru primăria Bârladului. În turul doi, candidaţii s-au confruntat la Casa de Cultură “George Tutoveanu”. Când doctorul lua cuvântul, adepţii rivalului tropăiau ca să-i acopere vocea. Codoşii aceea tropăiau şi răspândeau minciuni la ordin! La serviciu zice unul: “Coposu a venit la Ghidigeni cu un milion de dolari ca să ia fabrica de spirt, dar oamenii l-au fugărit!”. “Sunt din Ghidigeni şi n-am auzit una ca asta!”. “A, nu, la fabrica de conserve Tecuci s-a întâmplat!”, o întoarce cu tupeu. “Dacă te înscrii la PNȚ primeşti 10.000 de lei”, zice altul. “Hai să ne înscriem”, îi propun, dar s-a făcut că plouă. În martie 1990 familia Chrissoveloni trimite la Ghidigeni un TIR cu portocale pentru săteni. S-a zvonit că portocalale erau otrăvite şi că a murit un ţigănuş. Familia a aflat de zvon şi nu a mai trimis ajutoare de Paşte aşa cum plănuise. În anul urmator a vrut să ridice în sat o şcoală specială pentru copii cu handicap. Cărămizile trimise pentru construcţie au dispărut în prima noapte.  Școala nu s-a mai ridicat, dar la Tecuci domnul Ion Chrissoveloni va finanţa o clasă de elevi din familii nevoiaşe. Nici de situaţii anedotice n-a dus lipsă lupta anticomunistă. Astfel în anii 1950 un polonez emigrat în SUA devine campion al înfiinţării de guverne în exil. A înfiinţat guvernele în exil şi s-a declarat rege al Poloniei, Slovaciei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Bielorusiei şi Ucrainei. S-a întors la Varşovia convins că poporul îl va conduce pe tronul ţării, dar la aeroport îl aştepta miliţia! Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.