Google

În căutarea timpului pierdut (CIC)

Written on:martie 3, 2022
Comments are closed

Când mama mea era copil, bunicul din Ciocani, Vasele Ivas, avea în satul Râpa Mâţului trei hectare de grădină unde cultiva varză. Satul Râpa Mâţului este aşezat la poala dealului lui Pălici, despărţit de Ciocani doar de lunca râului Tutova. Grădina era un loc frumos, cu un iaz alimentat de un pârâu care curgea din deal. În nopţile calde de august, mama şi surorile mai mari dormeau adesea la grădină, într-o colibă. Erau în siguranţă şi totul în jur era binecuvântat de pacea lui Dumnezeu. Într-un miez de noapte fetele văd că jumătatea nordică a cerului s-a luminat ca ziua. Stelele dispăruseră. Era straniu! Sursa luminii nu se vedea. Cerul era luminat, dar jos pe pământ domnea întunericul nopţii. Liniştea era deplină. După vreun sfert de oră bolta cerească s-a întunecat iarăşi şi stele au reapărut de firmament. Ce au văzut mama şi surorile ei în august 1946 nu a fost o auroră boreală. Într-un volum din seria “Lecturi Geografice” scrie că unica auroră boreală observată pe teritoriul României a avut loc în 1935 şi a fost văzută foarte slab numai în Mararamureş. Atunci ce fenomen s-a petrecut deasupra Colinelor Tutovei? Literatura de profil descrie un fenomen similar celui văzut de mama petrecut pe cerul Venezuelei. Autorul cărţii pune fenomenul pe seama activităţii OZN! Fenomenul de care spuneam s-a mai tot întâmplat. Generalul Constantin Găvănescul a întreprins în 1920 o călătorie în jurul Lumii ca însoţitor al Prinţului Carol Caraiman, viitorul Rege Carol al-II-lea. Prinţul îndeplinea o misiune diplomatică la cererea tatălui său, Regele Ferdinand I. În urma acestei călătorii circumterestre generalul Găvănescul a scris cartea “Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi”. Delegaţia românească naviga cu vaporul britanic “Africa”  pe Oceanul Indian, undeva între Insula Socotra şi Ceylon, ambele colonii engleze la vremea aceea. Găvănescul suporta greu căldura tropicelor. În cabina vasului era înăbuşitor, în ciuda ventilaţiei.  De aceea noaptea citea cât citea, dar şi becul dădea ferbinţeală, aşa că după un timp ieşea pe punte unde privea cerul, medita şi fuma o ţigară. Avea ce fuma: ţigări cumpărate din Egipt, la care tutunul era înmiresmat cu grăuncioare de ambră. Ţigările cu ambră erau o marcă a industriei egiptene. Avea şi la ce medita. Călătoria deja îi oferise destule subiecte. Bunăoară, Insula Socotra a anului 1920, deşi era colonie britanică, mai avea printre locuitori triburi de canibali! Mirat era de cele ce văzuse în Egipt: statuile din granit ale faraonului Ramses al-II-lea de la Luxor, înalte de 18 metri şi grele de o mie de tone. Coloanele din sala hipostilă a templului din Karnak erau încă şi mai mari! Toate aceste opere fuseseră sculptate dintr-o singură bucată de piatră. Cum au fost transportate blocurile de piatră de la carieră, cum a fost cioplit la perfecţiune granitul dur şi cum au fost ridicate în picioare aceste greutăţi enorme, erau întrebări la care generalul nu putea răspunde. În 1920 nu exista nicio macara capabilă să ridice o mie de tone, darămite cu patru milenii mai înainte! În Valea Regilor l-au fascinat picturile din mormintele faraonilor. Picturile erau vii, proaspete. În porii lor nu era pic de funingine de la torţele care să fi luminat spaţiul unde au lucrat pictorii. Ce sursă de lumină or fi avut artiştii la capătul unor galerii întortocheate, la câteva zeci de metri de intrare? Oglinzile din bronz, singurele cunoscute atunci, nu puteau transmite lumina soarelui de afară pe asemenea distanţe. Iată la ce fenomen bizar a fost martor generalul în nopţile de nesomn din timpul traversării Oceanului Indian: “Astă noapte, la ora 24, a avut loc un fenomen ceresc remarcabil. Deodată s-a luminat partea de sud a orizontului şi a apărut un fel de lumină la fel ca aurora boreală şi care s-ar putea numi auroră australă. Un mare semicerc luminos, un fel de curcubeu, a apărut la orizont. Din el porneau divergent, raze luminoase în fâşii late. Şi am stat aşa 20-25 de minute. Întregul orizont din partea aceea se luminase de o lumină ca aceea ce precede răsăritul soarelui. După câtva timp totul a revenit la normal”. La tropice nu se produc aurore. În aprilie 1920 Găvănescul a văzut o manifestare similară celei pe care o va vedea mama 26 de ani mai târziu. Şi pare-se că acest fenomen chiar poate fi pus pe seama OZN-urilor, pentru că într-o noapte următoare generalul vede o altă ciudăţenie pe cerul oceanului. “Calea Laptelui brăzdează cerul deasupra noastră. O stea puternică, luminoasă, albă, stă drept în creştetul capului meu. Este Siriusul. O alta spre Răsărit, drept spre prora vasului, luceşte puternic, fix roşu. Să fie oare Marte? Cele mai multe, mai toate, cu rare excepţii, luceau ca şi cum ar surâde nouă, celor de jos. Iată o stea care luneca pe bolta cerească, trece dinspre Calea Laptelui înspre nord şi se pierde între roţile Carului Mare”. “Steaua care luneca” paralel cu Pământul nu era vreun meteorit ori asteroid. După traiectorie se pare că a fost un OZN care în dreptul constelaţiei Carul Mare s-a înălţat în Cosmos şi a ieşit din văzul privitorilor pământeni. Găvănescul a avut o “întâlnire de gradul 0” cu o nava extraterestră. “Întâlnirea de gradul 0” presupune a vedea nave nepământene care evoluează pe bolta cerească. Sintagma a fost introdusă de doctorul în astronomie Allen Hynek în cartea “Experienţa OZN”. Oricum România pare-se că de extratereştri este condusă. “Extratereştrii” din fruntea ţării sunt o adunătură de excroci şi de incompetenţi. Alminteri nu se explică de ce vor autostrăzi construite de companii străine, deşi ţara are nevoie de canale pentru irigaţie, de puţuri forate care să valorifice apa de adâncime şi de reîmpăduriri. Ei nu văd că la sate sunt încă drumuri de pământ, ori fără drumuri bune marfa ţăranilor se depreciază la transport, iar industria rurală nu se poate dezvolta? În Polonia anului 1989 am văzut că toate uliţele din toate satele erau asfaltate impecabil, pe când în satele sovietice erau numai drumuri de pământ desfundate! “Extratereştrii” noştri nu au creat un sistem de colectare a produselor din micile gospodării ţărăneşti şi nici nu încurajează industria rurală care să le prelucreze pe loc. S-a ajuns ca România să importe 80% din alimente. S-a arătat că alimenetele importate sunt inferioare calitativ şi nocive pentru sănătate. Românul după ce că mănâncă otrăvurile străinilor, mai şi suportă scumpirile la alimente de pe piaţa externă, alimente pe care România le-ar putea produce din belşug! ”Extratereştrii” din fruntea României vor să amplaseze pe câmpuri parcuri cu panouri solare, fotovoltaice, care să producă electricitate. Parcurile acestea vor diminua suprafaţa agricolă. Panourile fotovoltaice ar trebui montate pe acoperişuri de clădiri şi iată că la Cluj Napoca există un astfel de proiect lăudabil. Altă soluţie este de a amplasa panourile pe structuri înalte care ocupă la bază puţin teren. Se construieşte în satul Piolenic din Provansalia o centrală cu panouri fotovoltaice care va pluti pe fluviul Ron, fără să ocupe niciun metru de sol! Un câmp cu panouri solare va alimenta cu electricitate oraşul Cairo, capitala Egiptului. Panourile vor fi montate în deşert, unde este doar nisip şi niciun fir de iarbă. Insule plutitoare ancorate pe mare care vor susţine panouri fotovoltaice intenţionează a construi Japonia şi Israelul. Am putea să le aveam şi noi pe Marea Neagră!  Nu ştiu ca în România de azi să existe fabrici care să producă panouri solare, centrale eoliene, instalaţii de biogaz ori … biciclete! În 1987 lucra în uzina bârlădeană Fepa un electrician care avea casa la ţară. Prin curtea lui curgea un pârâu cu debit. Ocupând foarte puţin teren, omul şi-a construit o microhidrocentrală care asigura electricitatea pentru gospodărie. Liderii noştri au nimicit până şi sufletul românesc! Aşa s-a ajuns ca tinerii braşoveni de azi să nu aibă habar de revolta anticomunistă săvârşită de părinţii lor la 15 noiembrie 1987. Atunci securitatea a arestat, torturat şi ucis sute de răsculaţi. Nu au habar junii din “generaţia Z” de cei patru studenţi braşoveni care la 22 noiembrie 1987 au protestat contra atrocităţilor securităţii, ieşind în complexul studenţesc cu o pancardă pe care au scris: ”Muncitorii braşoveni nu trebuie să moară”. Pentru asta au fost anchetaţi brutal şi exmatriculaţi! Ignoranţa şi indolenţa tinerilor “Z” are explicaţie: stau numai cu nasul în jocuri electronice. Acum zece ani nişte tineri de calitate promovau voluntar cartea. În Bucuresti şi în oraşe din Transilvania făceau lecturi publice. În parcuri ori în localurile care-i primeau citeau cu voce tare dintr-o carte celor din jur. Am văzut aşa ceva într-o cafenea din Mediaş. Lecturile publice au apărut în SUA. Sunt obişnuite în Germania, Austria, ori Elveţia. La noi n-au prins! La noi prinde reclama cu tinerii care “împuşcă” ţinte pe telefon şi îşi răcoresc unicul neuron cu o duşcă de cola. Instituirea  Zilei Naţionale a Lecturii, 15 februarie, este de apreciat, dar în satele noastre nu mai sunt biblioteci publice şi nici măcar şcolare! Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.

Previous post:

Next post: