Google

În căutarea timpului pierdut (CI)

Written on:aprilie 11, 2020
Comments
Add One

În satul Zorleni, vecin Bârladului, un mandatar avea un magazin general. Era extraodinar de bine aprovizionat. Veneau clenţi şi din judeţele vecine. Reuşita mandatarul punea în lumină proastă comerţul socialist, slab la capitolul aprovizionare. Până la urmă a intervenit securitatea. L-a arestat pe mandatar şi a răspândit apoi zvonul că avea o staţie de emisie şi transmitea la radio Europa Liberă. Că tot a venit vorba, nu din presa românescă, ci de la “oficinile occidentale” am aflat bunăoară că şeful de proiect al navelor americane Apollo care au ajuns pe Lună, a fost românul Ioan Ioaniţiu! La fel a procedat securitatea cu distinsul medic bârlădean Ion Negoiţă, psihiatru, unul dintre cei mai buni din Moldova şi mare om de cultură. La obârşie era basarabean din judeţul Lăpuşna. Ion Negoiţă a scris peste 100 de lucrări ştiinţifice, dar şi romane, eseistică şi poezie şi a fondat revista “Pagini medicale bârlădene”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor. Medicul a salvat nişte oameni hăituiţi pe nedrept de miliţie şi pentru asta Securitatea i-a înscenat o “primire de foloase necuvenite”. Un pacient i-a lăsat pe masă o sumă modică. Doctorul a refuzat, dar individul iese imediat şi tot imediat intră miliţia. Doctorul Negoiţă a fost arestat. Mai târziu agentul provocator va recunoaşte că doctorul a refuzat banii şi că i-a lăsat pe birou şi a fugit. Era prea târziu. Soţia doctorului Negoiţă a cedat psihic, nu a suportat calvarul şi s-a sinucis. Medicul era iubit în Bârlad, lumea era revoltată de ce i s-a făcut. După acelaşi clişeu Securitatea a zvonit că doctorul avea o staţie de emisie şi transmitea informaţii la duşmanii occidentali. Metehnele securiste au supravieţuit. Cazul scriitorului basarabean Alexandru Vakulovski este elocvent. Alexandru Vakulovski este fratele scriitorului Nicolae Vakulovski şi fiul lui Alexei Vakulovski, profesor de limba şi literatura română la Chişinău şi dizident antisovietic. Pe timpul ocupaţiei ruseşti în Basarabia, Alexei Vakulovki a refuzat să se declare scriitor sovietic. Pentru curajul său, Alexei Vakolovski a fost evocat de Paul Goma în “Jurnalul” publicat în 2009. Alexandru Vakulovski s-a stabilit la Cluj Napoca unde desfăşura o bogată activitate scriitoricească şi culturală. A depus cerere pentru a primi cetăţenia română cu toate documentele necesare, dar un funcţionar cretin de la Ministrul de Externe nu numai că nu a dat curs cererii, dar fără motiv l-a expulzat din România, cu interdicţia de a mai reveni timp de 30 de luni! Sute de scriitori şi oameni de cultură, dar şi simpli cetăţeni din România, au luat apărarea lui Alexandru Vakulovski împotriva represiunii la care era supus. S-au trimis petiţii la Preşedintele României, Guvern şi Parlament. Chiar şi presat de intelectualii ţării Ministerul de Externe a tărăgănat lucrurile cât a putut şi abia în 2010 a acordat cetaţenia română lui Alexandru Vakulovski. Scriitorul, aflat la Chişinău, a fost invitat la Bucureşti pentru a depune jurământul de credinţă ca cetăţean român. Pare de necrezut, dar deşi era invitat oficial de Ministerul de Externe, consulatul României la Chişinău a refuzat cu orice preţ să-i acorde viza de intrare în România. Nicio autoritate din România nu s-a putut impune în faţa consului din Chişinău. S-a ajuns ca un funcţionar public să sfideze statul care l-a numit in funcţie şi care-l plătea din bani publici. Aşa ceva nu s-a mai pomenit! Până la urmă s-a aranjat ca Alexandru Vakulovski să depună jurământul la ambasada României de la Chişinău, să devină cetăţean şi să vină liber în România! În volumul “Noua Caledonie. La un pas de Paradis”, autorul Ioan T. Morar poveşteste o întâmpalre din mai 2007 când a vizitat insula Noua Caledonie, colonie franceză din Pacific. La sfârşitul sejurului în Noua Caledonie a vrut să viziteze arhipelagul vecin Noile Hibride, până nu demult condominiu franco-britanic. Ca să intre în Noile Hibride i s-a cerut viză pe paşaport. Domnul Morar ştia că nu are nevoie de aşa ceva, de vreme ce la 1 ianuarie 2007 România aderase la UE, iar cetăţenii UE pot intra liber în Noile Hibride. Totuşi autorităţile din Noile Hibride cereau viză. De ce? Ambasada Română din Australia, care reprezenta interesele noastre şi în Noile Hibride, nu notificase autorităţile locale de intrarea României în UE. Indolenţă sau opoziţie? Nu ştim! Iată şi altă mostră de securism. Acum vreo 18 ani la Cluj Napoca preoţii greco-catolici urmau să săvârşescă o slujbă în aer liber. Primarul Clujului a pus la dispoziţie un teren viran, nestfaltat şi a ordonat pompierilor ca noaptea să ude zdravăn locul, aşa că dimineaţă preoţimea a păşit pe o mare de noroi. Preoţii au săvârşit slujba muceniceşte în glod. Primarul Clujului venit în vizită la Bârlad povestea amuzat ce le-a făcut greco-catolicilor. “Au îngenuchiat să se închine şi când s-au ridicat arătau ca nişte porci murdari de noroi”. Primarul acela a organizat un miting de protest în 2004 când guvernul român a semnat tratatul cu Ungaria, recunoştea actuala graniţă şi practic abandona ungurilor Crişana de Vest. Deşi patriot în felul lui, primarul uita totuşi uriaşa contribuţie a Bisericii Greco-Catolice pentru menţinerea românismului în Ardeal, pentru unirea Ardealului cu Patria Mamă. Uita că greco-catolicii sunt la fel de români ca ortodocşii. De unde atâta ură? Securiştii urăsc Biserica Greco-Catolică pentru că se supune Sfântului Scaun, oponent declarat al bolşevismului. În România anilor 1980 s-a dat un ordin secret la spitale ca persoanele de peste 65 de ani să nu mai fie tratate decât formal. S-a cerut atunci brutăriilor ca pentru înmormântări să nu mai vândă parastase de pâine, ci să închirieze parastase de gips! În spitalele italiene bătrânii infectaţi cu Covid 19 nu erau trataţi, ci lăsaţi să moară. Mârşăvie de neînchipuit! Asasinarea părinţilor este cea mai josnică crimă! Am auzit tineri care aprobau această oribilitate. Bătrânii sunt părinţii lor, sunt purtătorii înţelepciunii şi experienţei de viaţă, au muncit, au crescut copii. Sunt oameni, cetăţeni, au plătit impozit şi asigurări de sănătate! Îmi aminteşte de romanul SF a lui Isaac Asimov, “Piatra din cer”. Acţiunea romanului se petrece într-un viitor în care un guvern mondial fascist eutanasia pe cetăţenii de rând când împlineau 60 de ani. “Moartea celor bătrâni îmbătrâneşte pe cei tineri”, scria Vasile Pârvan. Tinereţea nu-i o calitate intrinsecă, ci o stare de moment şi tinerii uită că “cine nu are bătrâni, să-i cumpere!”. Printre vârstinicii răpuşi de virus în Franţa se numără un om de o uriaşă valoare, luptătorul anticomunist şi romancierul basarabean Paul Goma. Un fost preşedinte al României care a desfiinţat mii de paturi de spital, cerea ca armata să nu lase ţăranii să iasă din casă, cică să nu ia virusul. De fapt ca să nu poată munci pământul şi să câştige bani importatorii de alimente. Suntem lesne de manipulat, delaţiunea a rămas ca în comunism o boală socială, deşi, scria epigramistul Vasile Ghica: “Delatorul e precum cărbunele. Dacă nu te arde, sigur te murdăreşte”. În august 1989 am stat la hotel Dorobanţul din Bucureşti. Erau cazaţi în hotel şi delegaţi la congresul preşedinţilor de CAP. În hol erau nişte fete frumoase foc, îmbrăcate în rochii foarte scurte şi foarte mulate. Sutien nu purtau. Agăţau preşedinţii de CAP, dornici de o aventură. “Prostul nu-i prost destul dacă nu-i şi fudul”, spune vorba populară. Cu o femeie frumoasă în pat indivizii slabi de înger se laudă ce şmecheri sunt, ce avere au şi pe ce căi necurate au dobândit-o. A doua zi tânăra trimitea nota informativă la Securitate. Acele fete erau amazoanele securităţii, lipsite de scrupule ca şi înaintaşele lor, amazoanele antice. Poetul latin Statius spune în epopea “Achileida” că vechile amazoane au invadat insula Achilea de pe Marea Neagră, unde era templul cu mormântul lui Achile, erou al războiului troian. Amazoanele voiau să-i arunce cenuşa. În războiul troian au fost aliatele Troiei, iar Achile le dăduse mult de furcă. Amazoanele nu au reuşit să fure cenuşa. Fantoma eroului le-a speriat caii. Caii înnebuniţi de frică au ieşit galop din pădurea ce înconjura templul şi au sărit în mare de pe faleza insulei, cu tot cu călăreţe. După baia nedorită amazoanele au făcut cale întoarsă. Achilea a fost ridicată de zeiţa Tetis, mama lui Achile, ca să fie loc de odihnă pentru fiul ei. Insula Achilea avea codri întinşi şi văi tainice unde păşteau cerbi albi. Nici insula Şerpilor, măruntă şi stearpă şi nici insula Zarilac vecină Crimeii, întinsă, dar plată, nu corespund descrierii făcută Achileii. Poate că Achile a stat o vreme insula Zarilac. Insula are o peninsulă nisipoasă lungă de trei kilometri şi lată de câţiva metri, numită Fuga lui Achile pentru că acolo eroul se antrena la atletism. Totuşi pe Achilea a existat un oraş, ori pe insula Zarilac nu s-au găsit ruine. Marian Rotaru

Leave a Comment