Google

În căutarea timpului pierdut (CCXXVII)

Written on:septembrie 21, 2022
Comments
Add One

În ceea ce priveşte contactele antice dintre Lumea Veche şi America, un caz straniu sunt două tăbliţe de gresie datate în sec. III î.Hr., identice şi scrise cu acelaşi text în ebraică veche, dar găsite la mare depărtare una de cealaltă. Prima este dezgropată în 1838 în localitatea Braxton Creek, statul american Virginia de Vest, iar peste cealaltă a dat un fermier din comitatul  Morristown a altui stat american, Tennessee, în 1922. Braxton Creek, Morristown, dar şi Los Lunas din Noul Mexic unde cum spuneam în articolul anterior există stânca inscripţionată în antichitate cu textul ebraic a Decalogului, ar putea fi obiective turistice de interes cultural şi istoric pentru americani. Din nefericire însă nimeni nu le promovează. Exploratorul american Sir Robert F. Marx a observat că zeii albi, de rasă europeană, sunt prezenţi în mitologiile băştinaşilor din ambele Americi, ceea ce trădează contactul pe care indigenii americani l-au avut cu Lumea Veche în antichitate. Sir Marx a căutat urmele zeilor albi şi a publicat pe această temă multe cărţi de succes în care susţine teoria schimbului cultural transatlantic: „În căutarea zeilor albi”, „Întotdeauna o altă aventură”, „În căutarea comorilor înecate”, „Noi aventuri” etc. Astfel, în 1971 s-au găsit amfore romane în golful Castine din statul Maine, în 1972 epava unei nave cartagineze încărcată cu amfore este descoperită lângă coasta Hondurasului, iar în 1976 pescarii localizează amfore în largul portului Rio de Janeiro din Brazilia. Amforele găsite la Rio datau din sec. I i.Hr. şi fuseseră confecţionate pe teritoriul Marocului, care făcea parte la vremea aceea din regatul Mauretania, un stat clientelar Romei. Dealtfel alături de vasele de lut s-a găsit pe fundul mării o fibulă din bronz romană. Fibula este o agrafă metalică folosită în antichitate pentru a prinde pelerinele. Spania invocă dreptul primului venit şi revendică în continuare suveranitatea nominală asupra Americii Latine, mai puţin asupra Braziliei, unde acelaşi drept îl invocă Portugalia. Suveranul Spaniei poartă titlurile de rege al Spaniei de Est (Filipinelor), Indiilor de Vest şi a Tierrei Firme. Prin Indiile de Vest, cancelaria regală spaniolă înţelege Cuba, Santo Domingo şi Porto Rico, iar prin Tierra Firme, lumea hispano americană continentală din Ţara Focului până în statele americane: California (de Sud), Nevada, Colorado, Arizona, Noul Mexic, Texas şi Florida. Nu întâmplător la Olimpiada de la Barcelona din 1992 în tribuna oficială stăteau alături de regele Spaniei, şefii de stat latinoamericani, inclusiv liderul comunist al Cubei, Fidel Castro. În 2019, la aniversarea a cinci secole de existenţă a Havanei, capitala Cubei, regele Spaniei a fost invitatul de onoare. Vechea aristocraţie spaniolă încă ocupă o poziţie influentă în ţările Americii Latine şi în Filipine, deşi în unele state privilegiile nobiliare au fost oficial abolite. Bunăoară în Chile, din anul 1853, iar în Mexic din 1917. Un reprezentant strălucit al aristocraţiei hispanice din America Latină este romancierul peruvian Jorge Mario Pedro marchiz de Vargas Llosa, laureat a Premiului Nobel pentru Literatură. Pe altă parte, aristocraţii băştinaşi amerindieni au devenit aristocraţi spanioli. Aşa este exemplul urmaşilor împăraţilor azteci din dinastia Monctezuma. S-au stabilit în Spania, unde trăiesc şi azi ca cetăţeni spanioli şi deţin rangul de duce. Deşi locuiesc în Spania din sec. XVI, ducii Monctezuma primeau pensie viageră de la guvernul mexican. Dreptul de pensie nu a fost anulat, dar guvernul Mexicului a suspendat plata din 1934. Există şi un revers al medaliei în relaţiile hispano-americane! Astfel, în 1873 consiliul oraşului spaniol Cartagena din regiunea Murcia a cerut prin petiţie Congresului american ca urbea să adere la SUA ca stat federal! Petiţia edililor din Cartagena nu a primit  răspuns. Până în 1910 suveranii Portugaliei au fost şi împăraţi ai Braziliei, precum regi de Algarves şi Silves. Custodia coroanei o au azi ducii de Braganza. Algarve şi Silva sunt doar cu numele regate. În fapt, Algarve este o simplă provincie a Portugaliei, iar Silva o municipalitate. Ca o curiozitate, ducii de Braganza poartă şi titlurile de lorzi ai Coastei Golfului Guineii din vestul Africii şi ai oraşului Alcacer din nordul Marocului. Oraşul este ieşit de mult de sub controlul Portugaliei. Suveranitatea teoretică sau mai degrabă morală, pe care Spania şi Portugalia o pretind asupra Americii Latine, este apărată de organizaţii oculte foarte puternice, cu multe legături. Aceste organizaţii nu văd cu ochi buni nicio descoperire care pune sub semnul întrebării primatul Spaniei şi al Portugaliei în America Latină. Aşa se face că după descoperirea amforelor de care spuneam mai înainte, atât guvernul Hondurasului, cât şi al statului Rio de Janeiro, au interzis continuarea oricăror cercetări. Poliţia din Honduras chiar a intervenit în forţă împotriva echipei lui Sir Robert Marx. O politică similară întâlnim şi în statul american Indiana, unde pe malul fluviului Ohio s-au găsit în 1975 monede romane autentice din timpul împăraţilor Claudius şi Maximus. Muzeul statului Indiana a refuzat să le expună la public pe motiv că artefactele pun la îndoială primatul colonizării britanice în zonă. Totuşi pe teritoriul american s-au găsit prea multe artefacte antice din Lumea Veche, ca să fie ignorate. Exemple: o lampă romană din sec.I d.Hr. a fost dezgropată în statul Alabama, în statul New Jersey s-a dezgropat o statuietă egipteană, iar în statele New York şi Massachusetts au ieşit la iveală monede romane, greceşti şi evreieşti. În portul Norfolk din statul Virginia şi în statul Illinois s-au descoperit monede romane din perioada republicii. De adăugat că triburile de indieni Sioux şi Ojibwa din statul Dakota de Nord au o particularitate genetică întâlnită şi la huţuli, lemki, boichi, dolieni, gorali şi ruşini, adică la seminţiile de geţi slavizaţi care locuiesc în Carpaţii nordici. Poate că cel mai clar caz de eludare a unei descoperiri arheologice epocale este cetatea subterană din Marele Canion Colorado, comitatului Yuma, statul Arizona. A fost descoperită la 5 aprilie 1909 de  G.E. Kinkaid, un explorator angajat de prestigiosul Institut Smithsonian din Washington. Prima relatare despre oraşul subteran  din canion a făcut-o Kinkaind într-un articol apărut la vremea aceea în “Gazeta Arizonei”. Intrarea în oraşul subteran se făcea printr-o gaură care se deschidea în peretele de stâncă, la 50 de metri deasupra fluviului Colorado. Intrarea era foarte greu accesibilă. Dealtfel pereţii Marelui Canion sunt abrupţi şi ascund cotloane neexplorate. Aşa se face că în 1972 s-a descoperit întâmplător printre stâncile canionului un trib de indieni necunoscut. Cei care l-au cercetat la începutul sec. XX, au apreciat că oraşul subteran a avut pe când era populat 50.000 de locuitori. Peştera era bine organizată, cu pereţi cizelaţi şi cu săli imense, dintre care una centrală era ca un fel de piaţă publică de la care radiau coridoare drepte şi lungi de kilometri. Totul era astfel săpat ca aerul să circule nestingherit şi să asigure ventilaţia. Locuitorii au fost egipteni antici, judecând după tăbliţele cu hieroglife găsite, după statui, arme, obiecte de artă sau utilitare, dar mai ales după mumii. Era o criptă anume, un cimitir, unde odihneau mii de mumii. Egiptenii au venit aici, pare-se pe vremea faraonului Ramses al-II-lea. Tăbliţele cu hieroglife erau din cupru. Cuprul era tare ca oţelul, deci oamenii antici cunoşteau procedeul de durificare a cuprului, pe care metalurgii din zilele noastre încă nu l-au aflat. Unele obiecte erau dintr-un metal asemănător platinei, dar pe care specialiştii nu l-au putut identifica. Se poate ca metalul misterios să fi fost hahniu care este asemănător platinei. Hahniul a fost obţinut sintetic prin reacţii nucleare în vremurile noastre, dar zăcăminte naturale nu au fost găsite. Poate că erau puţine şi încă din antichitate au fost epuizate. Altă descoperire şocantă, pentru că nu-şi găseşte locul în antichitate, sunt vasele cu pereţi dubli, tip termopan, adică alcătuite din două straturi de sticlă care închid între ele un strat de aer izolator. Acele vase erau un fel de termosuri. Cum au fost fabricate acum cinci milenii, nu ştim! Oraşul subteran avea o zonă sacră, cu un templu. Spre mirarea exploratorilor, în altarul templului nu trona o zeietate egipteană, aşa cum era de aşteptat, ci o statuie a lui Budha aşezat în poziţia lotusului, operă de pură factură tibetană! Pe soclul statuii lui Budha erau reperezentaţi în basorelief demoni regăsiţi în arta tibetană. Prin oraş s-au găsit sculpturi minuscule realizate din piatra semipreţioasă numită ochi de tigru, sculpturi ce amintesc izbitor de arta Malaeziei! Textele hieroglifice din peşteră seamănă cu cele egiptene, dar nu sunt identice cu acestea şi ca umare nu au putut fi citite la vremea descoperirii. Hieroglife similare s-au găsit pe stânci şi în alte locuri din Marele Canion, dar şi foarte departe de aici, tocmai în statul mexican Yukatan. Marian Rotaru

Leave a Comment