Google

În căutarea timpului pierdut (CCXXV)

Written on:septembrie 1, 2022
Comments are closed

“Frumuseţea Cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în unitate” afirma Umberto Eco în romanul “Numele trandafirului”. Diversitatea se manifestă nu numai static, precum elementele unui tablou, ci şi dinamic. Este o spirală a istoriei în care lucrurile se petrec, iar mâine se reiau în altă formă. Nu degeaba Hendrik van Loon scria că “istoria este cea de a patra dimensiune a geografiei”, iar Hermes Trismegistrul că “nu-i nimic nou sub Soare”. Continua schimbare în care civilizaţiile înfloresc, pier, renasc pe alt palier al istoriei dar în aceeasi esenţă fundamentală, ca apoi să piară iarăşi, este generată de entropie, mărimea fizică a instabilităţii. Entropia neîngrădită este mereu crescătoare şi acţionează deopotrivă în natură, societate şi economie. Variaţia entropică ascunde planul lui Dumnezeu, este exprimarea liberului arbitru care dă omului posibilitatea de a alege şi de a modela variante de istorie. În acest joc în care dezordinii entropice i se opune acţiunea umană, civilizaţiile se nasc şi pier lăsând în urmă ruine şi scrieri. La Viena linia de metrou trece în subteran pe lângă rămăşiţele unei aşezări neolitice. Situl este protejat de un perete transparent, iar pasagerii metroului privind pe geam se cred într-un muzeu. În articolul anterior spunem de Macrobius, savant roman din sec V, autor al unei hărţi care redă sudul Americii de Nord cu peninsula Florida şi golful Mexic, ce vor fi descoperite de europeni, cum spune istoria oficială, un mileniu mai târziu. Desigur Macrobius s-a inspirat din lucrări mai vechi, astăzi considerate piedute. Or fi poate ascunse, dar dispărute nu sunt. Aşa se face că Papa Ioan Paul al-II-lea a afirmat despre indienii nordamericani că sunt babilonieni plecaţi din Mesopotamia după Potop. Ioan Paul al-II-lea a fost singurul şef de stat care a recunoscut oficial existenţa extratereştrilor. O personalitate de talia unui Papă nu face afirmaţii fără acoperire! Arhiva Vaticanul care se întinde pe 50 de kilometri sub teritoriul Italiei conţine scrieri antice nevăzute de istorici. În volumul „Isis dezvăluită” Elena Blavatski afirma că toponimul America vine de la numele insulei munte Meru, Axa Lumii în mitologia hindusă. Blavatski a studiat la un templu din statul indian Mysore textele dyzan, scrieri de vechime fantastică şi plecând de aici a creat teozofia, curent filosofic la care au aderat multe personlităţi de cultură. Deşi nu a fost văzută decât cumpărând romane poliţiste de la chioşcurile din gări, toate referinţele bibliografice şi miile de citate din opera sa sunt corecte. Elena Blavatski a fost prinţesă rusoaică, fiică de scriitoare, a trăit în Anglia, India şi Tibet şi are rădăcini paterne româneşti prin Sf. Mihail de Cernăuţi, străbunul ei. Enrico Mattievich, autorul cărţii „Jurnal în infernul mitologic”, a identificat asemănări între mitologia greacă şi mitologia indienilor sudamericani. Pongo de Manseriche-Poarta Fricii din Anzii Peruvini, un defileu prin care trece râul Maranon, principalul afluent a Amazonului, seamănă până la amănunt cu descrierea râului Styx care duce în regatul subteran a lui Hades, regatul morţilor, pe unde au trecut, spune mitologia greacă, în drumul aventurii lor eroii Hercule şi Ulise. În Odiseea lui Homer scrie că Ulise a ajuns în lumea subterană a morţilor. Alte lucrări antice completează Odiseea care nu s-a păstrat integral şi spun că Ulise a ajuns pe o insulă stâncoasă aflată pe Ocean, dincolo de Coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar). Pe insulă era o peşteră care cobora în regatul lui Hades. Care să fi fost acea insulă? Oare în amintirea vechilor grecii, distorsionată cu trecerea timpului, insula stâncoasă din ocean era vreun un stei rupt din Anzi? Au navigat grecii în Pacific? Greu de zis! Pe templul Chavin de Huantar din munţii Anzi, operă incaşă veche de 3500 de ani, se văd capete de gorgone. În mitologia greacă gorgonele erau femeile monstruoase care păzeau merele de aur din Grădina Hesperidelor. Grecii plasau tărâmul Hesperidelor, cât şi arhipelagul Gorgonidelor, patria Gorgonelor, în largul Atlanticului. Tot pe pereţii templului peruvian se văd frize care înfăţişează câinele Cerber, cel de care spuneau grecii vechi că păzeşte intrarea în regatul lui Hades. Poetul antic grec Aristeas a făcut o călătorie în Hiperborea pe care o povesteşte într-o carte, pierdută pentru noi, dar amintită de Herodot în „Istorii”. Aristeas spune că în drumul lui a trecut prin Sciţia, apoi prin ţara arismapilor, ciclopii canibali, pentru ca apoi să ajungă într-un ţinut unde trăiau grifonii, păsări cu chip de om. În basmele ruşilor apar femeile-pasăre alkonost şi gamayun, aidoma grifonilor lui Aristeas şi de care zice povestea că au cuibul pe o insulă vecină Paradisului. Probabil nu este vorba de Raiul creştin, ci de Hiperboreea ori de America. Grifonii aparţin spiritualităţii antice europene  şi cu toate acestea o statuie de grifon, sculptată de incaşi, a fost găsită la Cuzco, în Peru, aşa cum o statuie a zeiţei egiptene Isis este găsită în Salvador, pe ţărmul Pacificului. Cosma Indicopleustes a fost un călător egiptean din secolul VI d. Hr. care a vizitat regatul Axum din Abisinia, Eritreea, India şi Ceylonul. A scris o carte intitulată “Topografia creştină”. După Cosma, dincolo de Ocean se întinde Edenul. Se pare că exploratorul nostru ştia ceva despre pământurile aflate dincolo de oceanele care mărginesc Asia şi Europa. Acel tărâm este bogat şi exotic, scria el. Suedezul Gunnar Thompson, preocupat de contactele antice dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă, a adunat în cărţile sale: „Adevărata istorie a descoperirii Americii”, „Voiajele secrete”, „Descoperirea Americii, Moştenire multiculturală” etc. o seamă de fapte inexplicabile prin prisma istoriei oficiale. Se ştie că porumbul, coca, tutunul, ananasul, bostanii, floarea soarelui ori dovlecii, plante aduse din America, au fost cunoscute de europeni abia după călătoria lui Columb. Totuşi în silozurile romane construite în Spania antică arheologii au găsit boabe de porumb vechi de două milenii. Boabe de porumb au fost găsite şi într-un sarcofag antic egiptean. Până în 1957 Franţa a gestionat siturile arheologice şi muzeele de antichităţi ale Egiptului pe baza unei impuneri din vremea lui Napoleon I Bonaparte. Secretarul de stat pentru antichităţi, funcţionarii superiori din departament, şefii de muzee şi de şantiere arheologice erau francezi plătiţi de statul egiptean. Când prin 1920 s-au descoperit boabele de porumb în sarcofag, francezii au zis că au fost puse în bătaie de joc de muncitorii egipteni. Ulterior s-a constatat că boabele aveau o vârstă milenară. Catedrala Rossylin din Scoţia are frontoane decorate cu ştiuleţi de porumb, deşi au fost sculptate cu ceva decenii înainte de descoperirea oficială a Americii. Capela Rossylin a aparţinut Cavalerilor Templeri, ori se spune că aceştia ajunseseră în America prin sec. XIII şi au ascuns celebra lor comoară pe insula canadiană Oak, scrie Tim Wallace Murphy în volumul “Templierii în America”. Interesant este că templierii numeau continetul de peste Atlantic, Merica, asemenea ţării mitice Omerike pe care vikingii o ştiau situată în vest. În scrierile Romei antice sunt descrise porumbul, tutunul si dovleacul. Pliniu cel Bătrân din sec. I scrie în “Istoria Naturală” despre floarea soarelui. Se zice că europenii au văzut prima dată ananas în anul 1494 pe insula Guadelupa din Antile şi totuşi acest fruct apare pe un mozaic antic dezgropat la Pompei, în regiunea italiană Campania, dar şi pe o frescă din templul reginei egiptene Hatshepsut de la Deir el Bahri. Tot la Deir el Bahri sunt reprezentati ştiuleţi de porumb. Pipe pentru fumat cu urme de nicotină s-au găsit în ruinele băilor publice din oraşul roman Londondinum, actuala Londră. Acestea seamănă cu pipele dezgropate pe pământ american, în Brazilia şi Louisiana. Urme de nicotină şi cocaină s-au găsit în trupurile multor mumii din Egipt şi Nubia. În abdomenele faraonului Ramses al-II-lea şi a reginei Hatshepsut s-au găsit frunze de tutun. Frunzele de tutun sunt bactericide, permit conservarea şi deci îmbălsămatorii egipteni foloseau tutunul în cunoştinţă de cauză. Ca o paranteză, foloasele tutunului nu se reduc la producţia de ţigări, ţigarete, tutun de pipă, tutun de prizat şi de mestecat. În 1938 compania americană R. J. Reynolds, fabricantul ţigărilor “Camel”, producea 84 de sortimente de tutun de mestecat consumate mai ales de americanii sudişti, cum sunt numiţi locuitorii statelor din Sud, membre ale fostei Confederaţii Americane din timpul Secesiunii. Din seminţele de tutun se produce ulei comestibil, din flori se extrage ulei volatil folosit la parfumuri. Din frunze s-au preparat medicamente de uz extern. Frunzele servesc şi la combaterea paraziţilor pielii în zootehnie şi tot din ele se extrage proteină vegetală, utilizată în alimentaţie la fabricarea preparatelor “de post”. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.