Google

În căutarea timpului pierdut (CCXXIII)

Written on:septembrie 2, 2022
Comments are closed

Amazoanele americane din insula California, despre care scriam mai demult, erau albe de tip european şi ca urmare vine concluzia că a existat o populaţie americană de bărbaţi albi, care le-au asigurat perpetuarea spiţei, aşa cum făceau gargarii din Sciţia cu amazoanele de la Marea Neagră. De aici ideea că nu Columb a descoperit America! Cronica din Nurenberg consemnează călătoria peste Atlantic a geografului Martin Behaim din 1482, cu un deceniu înainte de Columb. Marco Polo însoţit de navigatori chinezi ar fi atins ţărmul Americii încă din sec. XIII. Din păcate, odată întors la Veneţia, jurnalul în care povesteşte această călătorie a fost confiscat. I s-a interzis să scrie despre continentul dintre Asia şi Europa. De ce? Greu de zis, oricum „Cartea Minunilor”, opera pentru care este cunoscut, nu a parvenit cititorilor în forma completă. În 1428 spionii portughezi au furat manuscrisul nepublicat a lui Marco Polo. Existenţa unei populaţii europene precolumbiene în California poate fi doar bănuită, pentru că mărturii directe într-adevăr nu există. Indienii Seri de pe insula Tiburon din Marea Cortez, care scaldă ţărmurile statelor mexicane Sonora, Sinaloa, Baja California şi Baja California de Sud, păstrează legenda că insula lor a fost vizitată cândva de navigatori cu părul blond şi ochi albaştri. Inscripţii vikinge scrise în alfabet runic s-au găsit în statele americane Massachusetts, Rhode Island, Tennessee, Virginia de Vest, Oklahoma, Colorado, dar şi în Peru, Ecuador ori Paraguay. Inscriptiile din Peru şi Ecuador demonstrează că vikingii au ajuns în Pacific prin Pasajul de Nord-Vest. În 2007 s-a  descoperit în Suedia scheletul unui incaş, deci al unui băştinaş american. Incaşul, probabil adus de vikingi, murise în urmă cu vreo mie de ani. În sec. XIII doi indieni americani, purtaţi de valuri în piroga lor, au ajuns pe ţărmul francez. Au fost prezentaţi regelui Franţei şi au rămas pentru restul vieţii la curtea regală. În volumul „Precolumbia”, spune Darie Novăceanu că pe coasta  statului venezuelean Miranda s-au găsit îngropate monede romane. Autorul era de părere că tezaurul a fost ascuns de vreun aventurier spaniol. Ipoteza nu poate fi acceptată. Este total improbabil ca cineva care obţine printr-un mijloc oarecare monede antice în Europa să le ducă în Lumea Nouă şi să le ascundă. Europenii veneau în America să caute aur, nu să îngroape comori aduse de acasă. Este mai sigur că o corabie romană a ajuns pe coasta sudamericană. La bord erau banii expediţiei. Fie că un membru a echipajului i-a furat şi i-a ascuns ca să-i recupereze mai târziu, fie corabia a naufragiat şi supravieţuitorii au zis că-i mai bine să ascundă banii şi ascunşi au rămas. Ideea că monedele au fost ascunse în zilele noastre este absurdă. Cine renunţă la o avere numai ca să joace o farsă? Urmele unei corăbii romane naufragiate au fost găsite pe coasta Texasului! Monedele romane aveau căutare în antichitate, fiind emise de unul din cele mai puternice state ale lumii. S-au găsit dinari romani tocmai în Vietnam! Pe uscat banii merg din mână în mână, dar monedele găsite în America dovedesc că navele Romei au trecut Atlanticul! S-au găsit pe fundul mării, în rada portului Rio de Janeiro, ceramică romană desigur împrăştiată de pe vreo corabie naufragiată. Darie Novăceanu a crezut că tezaurul din Venezuela este unic. Nu-i deloc aşa! Monede romane sau emise de oraşele-stat ale Imperiului Roman s-au găsit în statele americane Maine, Alabama, Texas, Oklahoma şi Illinois. Bănuiala că nişte nebuni din zilele noastre au îngropat drahmele din bronz emise în Roma, Sicilia ori Siria prin situri arheologice precolumbiene pentru a pune în încurcătură istoricii nu este de acceptat. Demersul ar fi fost ilogic, iar făcătura era uşor de demonstrat. Banii au fost descoperiţi pe parcursul a câteva decenii. Este o copilărie să credem că generaţii de nebuni au hălăduit prin Preerie ca să ascundă monede antice din Lumea Veche, fără măcar a fi siguri că vor fi găsite! Într-un mormânt din Calixtlahuaca, statul mexican Vale de Mexico, s-a găsit o statuietă romană din sec. II d. Hr. Este absurd să credem că obiectul de artă a fost pus în mormânt de spaniolii care au cucerit Mexicul! De ce să fi făcut conchistadorii sau misionarii spanioli una ca asta? Mormântul are aceeaşi vechime ca statuia şi când a fost găsit de arheologi era intact, neprofanat. În alt stat mexican, Yucatan, la Chichen Itza, s-a găsit o statuietă romană lipsită de valoare, confecţionată din lemn şi ceară. Obiectul era aruncat în fântâna jertfelor, printre alte piese indigene de ritual. Limba tribului cherokee, răspândit în statele Carolina de Nord şi de Sud,Tennesse şi Georgia, are asemănări cu greaca veche. Analizele ADN au arătat că poporul cherokee este înrudit genetic cu grecii şi cu evreii. Inscripţii în greaca veche şi ebraică au fost descoperite în statele Kentucky, Tennesse, Ohio şi Oklahoma. Unii autori susţin că numele statului Illinois, de care se zice că a fost împrumutat de la un trib de indieni băştinaşi, ar proveni în realitate de la cuvântul elianas, adică elini, în limba greacă. La fel numele statului Arkansas, căruia deasemenea i se atribuie origine indiană, ar proveni de la Aleka, forma greacă a numelui Alexandru. S-au descoperit asemănări izbitoare între arhitecturile din Yukatan şi din Creta antică minoică. Vase, bijuterii ori instrumente incaşe seamănă cu obiecte similare din Grecia antică. Coincidenţele întâmplătoare sunt excluse, fiind prea multe potriviri. Clar că a existat un transfer de cultură dinspre lumea mediteraneană! C. W. Ceram notează în cartea “Zei, morminte, cărturari”, credinţa indienilor tolteci din Mexic, că zeul lor suprem, Quetzalcoatl, a venit de la Răsărit. Quetzalcoatl era un om de rasă albă, blond şi cu barbă, ori indienii americani sunt spâni. Îl aşteptau să revină şi când au venit spaniolii la începutul sec. XVI credeau că ei sunt avatarurile lui Quetzalcoatl. Confuzia a ajutat hotărâtor slabele forţe castiliene ale lui Hernando Cortez să cucerească Mexicul. Reprezentarea lui Quetzalcoatl în iconografia toltecă este identică cu blazonul familiei Visconti, care au fost duci de Milano din anul 1277. Potrivirea dintre pictura toltecă şi blazonul italian este prea perfectă ca să fie o întâmplare. Înseamnă că un Visconti a ajuns în Mexic cu trei secole înainte de Columb şi impresionat de legenda toltecă a preluat ca blazon simbolul lui Quetzalcoatl! Blazonul Visconti s-a regăsit pe stema ducatului Milano până când a fost desfiinţat în anul 1797 şi a oraşului Milano până în 1934. Atât Lucretius Carus în poemul “De Rerum Natura”, cât şi Pliniu cel Bătrân în “Istoria Naturală”, lasă să se înţeleagă că oficialii Romei aveau ştiinţă de existenţa unui continent transatlantic. Robert Charroux aminteşte în “Cartea Cărţilor” volumul scris de Aristotel în sec.IV i. Hr. intitulat America. Cartea este pierdută, dar din alte surse se ştie că Aristotel scria scolo de un continent aflat la vest de Atlantic. Cartea Egipteană a Morţilor consemnează o ţară din apus, numită Amenti. În Saga islandeză a lui Erik cel Roşu, apare toponimul Ommerike, atribuit unui ţinut aflat la vest de ocean. Pentru vechii islandezi, Ommerike era ţara de dincolo de lumea cunoscută. În Nicaragua sunt munţii Amerique şi tribul de indieni Amerique, care-i populează. Atât toponimul cât şi etnonimul erau folosite când europenii au ajuns în acele locuri, afirmă în “Scrieri caraibiene din exil” Jan Carew, autor din Guiana Britanică.  În lucrarea  “Vestigiile Maya”, Augustus Le Plongeon arată că în folclorul mayaşilor apare ţara numită Amerique. În traducere ar însemna, “Ţara unde bate mereu vântul”. Munţii Amerique nu sunt totuna cu ţara Amerique din mitologia mayaşilor. Furtunile nu-i caracterizează! Sfântului Emeric i se spune Americanus deoarece a vizitat ţara Amerique, cum confirmă scrierile islandeze medievale. Sfântul a trăit în sec. XI, era prinţ ungur şi a murit la o vânătoare de mistreţi la Sântimreu în Bihor, nimerit de o săgeată trasă de alt vânător. Poate a fost un accident sau poate a fost asasinat pentru că ştia prea multe despre lumea de dincolo de Atlantic. În Amerique or fi fost şi alţii, deoarece în inscripţiile Romei antice apare numele Americus. După unele documente, nobilul florentin Alberigo Vespucci, care ca explorator a slujit Spania, ar fi ajuns în ţara Amerique. Cum ţinutul bogat i-a plăcut, a avut ideea să ia numele Amerigo. Aşa a rămas exploratorul în istorie, cu numele Amerigo Vespucci. Cu pseudonimul Amerigo, Vespucci va semna cărţile sale: ”Lumea Nouă”, “Introducere în cosmografie” şi “A treia călătorie în Lumea Nouă”. După prenumele adoptat de Vespucci, geografii vor denumi continentul de la vest de Atlantic, America, fără a bănui că îi restituiau un străvechi toponim băştinaş! Originea toponimului America este tema cărţii lui Rodney MacDonald, “Adevărata poveste a numelui Americii”. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.