Google

În căutarea timpului pierdut (CCXVIII)

Written on:iulie 13, 2022
Comments are closed

Am povestit în articolul trecut întâmplarea din 1945 cu cele două submarine germane care s-au predat în portul Buenos Aires şi de la echipajele cărora s-a aflat de baza secretă germană Noul Berlin din Antarctica. În  1947 sub comanda amiralului Richard Byrd, 4.000 de puşcaşi marini americani, sprijiniţi naval şi aerian, ocupă Noul Berlin. Se spune că în baza germană Byrd a capturat farfurii zburătoare construite după modelul anticelor vimane din India şi că, folosind informaţiile nemţilor de la bază, amiralul a descoperit la Polul Sud intrarea în Continentul Interior de sub pământ. Despre existenţa unei intrări prin Antarctica într-o lume subterană scrie Edgar Rice Burrough în seria de romane de aventuri “Pellucidar”, serie începută în 1911. Pellucidar era un continent subteran populat de animale antediluviene şi locuit de oameni-reptilă, de fapt metaforă pentru extratereştrii reptilieni. Nu ştim ce sursă de inspiraţie a avut Burrough, dar seria “Pellucidar” va inspira romanul SF “Munţii Nebuniei” al lui H.P. Lovecraft şi seria de romane „Zanthodon” a lui Lin Carter. Acţiunea acestor romane este plasată în aceeaşi lume subpământeană. La baza Noul Berlin s-a ascuns în 1945 Adolf Hitler. Probabil l-au dus acolo submarinele de care spuneam. Oricum în 1947 când au ajuns americanii, Hitler plecase de la Noul Berlin. S-a aciuat în colonia germană San Carlos de Bariloche din provincia argentiniană Rio Negro. San Carlos de Bariloche se află la poalele Anzilor şi are înfăţisarea unui oraş alpin din Bavaria. Acum este centru turistic şi universitar, dar aici a trăit Hitler până în 1962, când a murit de boală. În Argentina sunt 70 de colonii germane, răspândite în 12 procincii. Nemţii argentinieni au păstrat identitatea naţională, limba, portul, tradiţiile şi cultura. Ei nu recunosc actualul stat german. Unele colonii sunt fidele Imperiului German  care a existat până în 1919, iar altele celui de la Treilea Reich, desfiinţat la 5 iunie 1945. Nemţii au creat cea mai apreciată marcă de bere argentiniană, Quilmes, fabricată din 1888 la Buenos Aires. O colonie germană puţin ştiută este Noua Germanie situată în provincia paraguayană San Pedro. A fost fondată în 1886 de profesorul Bernhard Forster, căsătorit cu Elisabeth Nietzsche; sora filosofului german Friedrich Nietzsche. De la Elisabeth Nietzsche a rămas o monografie dedicată coloniei înfiinţate de soţul ei. Nemţii din Noua Germanie s-au aşezat pe pământul indienilor Qom, unul din popoarele băştinaşe ale Paraguayului. Ocupaţia de căpetenie a indienilor Qom este să adune mierea de la albinele sălbatice din pădure. De aceea li se mai zice “indienii de miere”. Ca o paranteză, tata povestea că până în anii 1940 o porţiune din pădurea de la Ghidigeni, satul nostru natal, era numită La Stupină. Acolo erau numai tei bătrâni în ale căror scorburi se cuibăriseră albine sălbatice. Oamenii fugăreau albinele cu fum şi dintr-o singură scorbură scoteau chiar şi 100 de kilograme de miere. Din ceara adunată făceau lumânări. Pădurea de la Ghidigeni, întinsă pe lunca râului Bârlad, era bogată şi frumoasă. Avea ciuperci, mure, hectare de lăcrămioare, hectare de grâuşor bun pentru salată, sute de arbuşti de păducel, sute de meri şi peri sălbatici, ale căror fructe sătenii le adunau, le tăiau felii şi le uscau pentru iarnă. La marginea pădurii dinspre Gara Nichişeni, cânepa creştea sălbatic pe hectare întregi. Ţăranii o adunau, o topeau în apa Bârladului, o meliţau, iar din fibrele obţinute femeile ţeseau pânză. O parte din pădure era a primăriei, cealată parte, pădurea boierească, era a familiei Chrissoveloni, proprietarii fabricii de spirt. Indiferent de proprietar, ţăranii aveau voie să adune liber fructe, plante medicinale, ciuperci, urzici din care scoteau fibre pentru borangic, să cosească în poieni, să adune glădiţe pentru târnuri, să pescuiască în iazurile din pădure ori să adune vreascuri. Sătenii aveau parcele proprii de pădure sus pe deal, în locul numit Dumbravă. Dar să revenim la subiect! Interesul Berlinului pentru Antarctica, stârnit de bănuiala că lumea îngheţată de la Polul Sud are resurse minerale notabile, se manifestă odată cu începutul sec. XX. Primul explorator german al Antarcticii a fost geograful Erich von Drygalski, savant născut la Konigsberg, capitala Prusiei Orientale şi totodată oraşul natal al filosofului Immanuel Kant. Drygalski este autorul a zeci de volume şi a condus expediţia germană din Antarctica din anii 1902-1903. Cu acest prilej ia în posesiunea Germaniei regiunile antarctice Ţara Împăratului Wilhelm al II-lea şi Coasta Luitpold. Juridic, Ţara Împăratului Wilhelm al II-lea şi Coasta Luitpold, alipite în 1902, Noua Suabie alipită în 1938 şi Coasta Prinţesei Martha preluată în 1939, sunt şi acum posesiuni ale Germaniei. Administraţia acestor teritorii aparţine teoretic ministerului federal de interne. Spun teoretic, deoarece în 1948 Norvegia a luat în stăpânire Coasta Prinţesei Martha, Ţara Împăratului Wilhelm al II-lea, coasta Luitpold si hinterlandul acesteia, Noua Suabie. Pe toate le-a alipit mai vechii sale posesiuni antarctice, Ţara Reginei Maud. Apropriaţiunile Norvegiei din 1948  nu au fost recunoscute de Germania şi nici de ONU. Berlinul consideră că aceste teritorii îi aparţin, deşi nu a făcut nimic ca să le recupereze. Pe de altă parte Norvegia, la cererea americanilor, a interzis terţelor state să organizeze expediţii pe Coasta Luitpold, desigur ca intruşii să nu dea de locul bazei Noul Berlin. Coasta Prinţesei Martha a fost primul pământ antarctic văzut în 1820 de Fabian von Bellingshausen, oficial descoperitorul continentului. Germania mai are posesiuni în Antile. Una este insula Kantia din Antile, descoperită în 1884 de navigatorul german Johan Polte. Polte numeşte noua insulă în cinstea filosofului Immanuel Kant şi o ia în posesia Germaniei. Expediţii germane ulterioare au vizitat insula până în 1909. În 1914 izbucneşte primul razboi mondial şi Germania nu se mai interesează de mica dependenţă antileză. După primul război mondial, insula nu mai este găsită. Tratatul de pace de la Versailles din 28 iunie 1919, în urma căruia Germania pierde coloniile, nu a făcut referire la Kantia, cum nu a făcut referire nici la Coasta Luitpold şi la Ţara Împăratului Wilhelm al II-lea. De aceea juridic, insula a rămas teritoriu german. Cealaltă posesiune germană din Antile a fost insula Cayo Blanco de Sud, de lângă coasta Cubei. La 18 august 1972 guvernul lui Castro a înlocuit vechiul nume al insulei, cu numele fostului lider comunist german Ernest Thaelmann. Actul s-a săvârşit în prezenţa ambasadorului Republicii Democrate Germane la Havana. Pe plaja insulei a fost arborat drapelul estgerman. Germania Răsăriteană a interpretat gestul cubanezilor ca o cedare teritorială. În anii următori estgermanii folosesc insula pentru propriile interese: ca tabără turistică, pentru reclame comerciale sau ilustrate. Chiar şi după 18 august 1972, cubanezii au continuat  să vină pe insula Thaelmann în suprafaţă de 700 de hectare, ca să culeagă fructe din pădurea ce o acoperă şi să pescuiască în apele din jur. După 1990 nemţii nu au mai folosit insula şi în cele din urmă, pentru a îndepărta orice echivoc la adresa integrităţii teritoriale, Havana obţine prin demersuri diplomatice, declaraţia guvernului german din 14 februarie 2001, prin care acesta recunoaşte că insula Ernest Thaelmann aparţine Cubei. Lângă oraşul Dayton din statul Nevada, un oarecare domn Kevin Baugh a fondat în 1977 o republică numită Molossia. Molossia are câteva hectare în suprafaţă şi esperanto ca limbă oficială. Nu-i recunoscută de niciun alt stat, deşi Nevada o tolerează ca obiectiv turistic. Molossia a declarat război Republicii Democrate Germane în 1980. Care a fost motivul? Baugh zice că atunci când servea în armata americană staţionată în Republica Federală a Germaniei, estgermanii au aruncat manifeste pe teritoriul RFG, în zona unde era încartiruit. De aici a căpătat o stare de anxietate ce i-a adus insomnia cronică de care suferă şi azi! După ce în 1990 RDG dispare, Baugh declară că insula Thaelmann rămâne teritoriu estgerman, deoarece nu-i menţionată în tratatul de reunificare a Germaniei. Prin această insulă, RDG continuă să existe şi deci războiul trebuie continuat. Baugh a încercat în 1997 să debarce pe insula Thaelmann însoţit de mercenari, dar i-a pus pe fugă garda de coastă cubaneză. Cuba a ajuns stat comunist la presiunea liderului sovietic Nikita Hruşciov. Este “celebrul” Hruşciov care atunci când a luat cuvântul în adunarea ONU, delegaţii occidentali şi-au pus pantofii pe masă, pentru a arăta dispreţul. Hrusciov s-a dezis de crimele lui Stalin. A dat ţăranilor dreptul de a arenda pământ de la colhoz şi tot el a inventat “sferturile de hectar”, loturi date în folosinţă colhoznicilor. Prima dată a introdus aceste reforme în Ucraina, ţara sa.  Mai târziu Ceauşescu va aplica în România reformele lui Hruşciov. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.