Google

În căutarea timpului pierdut (CCXV)

Written on:iulie 13, 2022
Comments are closed

Sunt în lume fenomene atât de bizare, încât mulţi ca să nu îşi bată capul cu explicaţiile, le declară simple ficţiuni, adică poveşti. Totuşi limita cunoaşterii este împinsă nu de adevărurile “bătute în cuie”, ci de cercetarea fenomenelor insolite, “ficţiuni” cum le zic unii. Privind sub acest aspect, scriitoarea Doris Lessing, cunoscută cititorilor români prin volumul “Povestiri africane”, spunea că “ficţiunea face o treabă mai bună decât adevărul”. În luna decembrie a anului 1900, cei trei paznici de la farul de pe insula scoţiană Flannan din arhipelagul Hibridelor au dispărut. La ancheta dispariţiei celor trei s-a văzut că şalupa cu care ar fi putut pleca era la locul ei, lucrurile arătau că activitarea paznicilor a fost normală până când ceva a întrerupt-o brusc. Nu erau urme de violenţă. Dispariţia paznicilor de pe Flannan nu este o poveste, ci un eveniment real pentru care ştiinţa nu a găsit explicaţie. În 1923 un vas de croazieră britanic se îndrepta către Insula Paștelui. Toate bune şi frumoase, numai că ajunşi la destinaţie după calculele marinarilor Insula Paştelui nu este văzută. Pur şi simplu dispăruse! Cum Insula Paştelui este posesiune a statului Chile, căpitanul anunţă autorităţile chiliene, după care vasul cu turişti părăseşte zona. O navă militară chiliană ajunsă la faţa locului găseşte insula la locul ei. Rămâne întrebarea cum de dispăruse Insula Paştelui? Poate că vasul cu turişti a trecut printr-o falie staţio-temporară şi a navigat o vreme pe o mare din altă lume, unde Insula Paştelui lipsea. Spre norocul lor, pasagerii şi echipajul au revenit pe Pământ. Alphonse Pinart scrie în cartea “Călătorie în Insula Paştelui”, publicată în 1877, că pascuanii supranumesc insula lor “Te pito o te henua”, adică Buricul Pământului, ori în geografia mitică “buricul” face legătura între diferitele lumi. În yoga, ştiinţa străveche a Indiei, buricul este chakra Manipura, punct prin care energia cosmică intră în corp şi se răspândeşte în organism. Alexandra David-Neel scria că iniţiaţii tibetani stând afară într-o noapte geroasă pot usca unul sau mai multe cearceafuri ude puse pe trupul gol. Ei vizualizează buricul ca un grăunte de jar de forma unei flori de lotus al cărei foc încălzeşte tot corpul. Într-o noapte anume din luna februarie, când este ger cumplit, călugării unei mănăstiri din principatul himalaian Mustang merg pe munte şi dorm pe gheaţă cu trupul acoperit doar de o pânză portocalie din bumbac. Spun băştinaşii că Insula Paştelui conectează lumea terestră cu lumea subterană numită Po. Lumea subterană este Continentul Interior la care a ajuns în 1947 exploratorul american Richard Byrd, dar şi încrengătura de tunele care traversează până şi Atlanticul, săpate în străvechime de o civilizaţie necunoscută! În anii 2006 şi 2011, turiştii îmbarcaţi pe vase de croazieră aflate nu departe de insula chineză Hainan au avut ocazia să vadă un arhipelag de insule fantomă. Insulele erau înalte, aveau faleze abrupte, pietroase, iar sus pe vârf erau acoperite de pădure luxuriantă. Apăreau ca nişte ciuperci uriaşe, deoarece falezele erodate de valuri aveau baza mai îngustă decât vârful împădurit. Când vasul s-a apropiat, insulele au dispărut! S-a zis că ar fi legendarele insule Penglai, locul de întâlnire al Nemuritorilor din mitologia chineză şi care vin aici purtaţi de “cocori”. Cocorii erau desigur aerostate. Chinezii antici inventaseră lampioanele ce se înalţă cu aerul cald produs de o flacără, deci puteau foarte bine să aibă aerostate. Țăranii neştiutori confundau aparatele de zbor cu nişte cocori. Insulele Penglai sunt amintite de istoricul chinez Se-Ma-Tsien, de Mircea Eliade în “Alchimia Asiatică” şi de Jose Freches în romanul “Insulele Nemuririi”. Nemuritorii nu veneau întâmplător pe insulele Penglai! Acolo creştea iarba nemuririi. Pe insule erau palate păzite de oameni-balaur, probabil nişte baze ale extratereştrilor reptilieni, de care am mai spus în alt articol. Că a existat o legătura între elita chinezească din vremurile vechi şi extratereştri o dovedeşte titlul de Fiu al Cerului, pe care-l purtau împăraţii Chinei. Literatura antică indiană aprecia că în Cosmos sunt 400.000 de specii omeneşti! Cum spuneam în articolul anterior, insulele Penglai sunt notate şi în lucrare antică “Cartea Munţilor şi a Mărilor”, dar aceasta le localizează nu lângă Hainan în Marea Chinei de Sud, ci în Marea Bohai din nord-estul Chinei. Indiferent unde au fost localizate, insulele Penglai nu aparţin lumii noastre, sunt “nefireşti”, cum spun chinezii. Interesant este că la est de Taiwan un vas militar chinez a fost nevoit să schimbe direcţia de deplasare pentru că în faţă apăruse brusc o insulă pe care se vedea un oraş cu zgârie nori. În realitate acolo trebuia să fie doar marea pustie! Viziunea oraşului nu putea veni decât dintr-un univers paralel! În secolul III î. Hr. călătorul chinez Sin-fu a căutat trei munţi fantomatici, Penglai (nu are legatură cu insulele omonime), Fang-tchang şi Yng-tchen, unde creşte iarba nemuririi. Sin-fu deşi a văzut munţii, nu putut ajunge la ei, la fel cum se întâmplă cu munţii fantomatici din Buzău şi Făgăraş. Nu aparţin lumii noastre! Însă Sin-fu găseşte o ţară minunată, căreia nu-i dezvăluie numele. Se aşează acolo şi întemeiază un regat. Nici mitologia indiană nu-i străină de iarba nemuririi. Creşte, spun textele budiste, în insulele Sâka şi Sveta, neidentificate de noi, precum şi pe ţărmul lacului Anavaptapta aflat într-un loc din Kashmir unde numai asceţii pot ajunge. O tânără din Kiev era în apartamentul ei, când deodată s-a trezit în altă lume. În jur era o grădină cu trandafiri albaştri. Aleile erau din piatră albă şi tot albe erau clădirile presărate prin grădină. Cerul era senin, iar albastrul cerului se oglindea în apa unui iaz. Peste tot era pustiu, doar un motan cu blana albastră se zbenguia pe o alee. Femeia ia motanul în brate şi imediat revine în propriul apartament. A crezut că a visat, numai că motanul albastru torcea în poala ei. Legendele mongolilor, citate de Michael Kerrigan în lucrarea “Calea diamantelor”, vorbesc de Orizontul Periculos. Orizontul Periculos este o poartă spre altă lume care uneori apare în Munţii Altai. Trecerea prin poartă este fără de întoarcere. Vilegiaturiştii aflaţi la bordul unui vas pe Marea Norvegiei, în drum spre Islanda, zăresc un ţărm necunoscut cu faleze înalte şi stâncoase, scria într-un număr din anii 1990 al revistei “Magazin”. Căpitanul vasului nu a cedat rugăminţii pasagerilor şi nu s-a apropiat de coasta fantomatică. Ştia că ţărmul nu-i în lumea noastră, ori trecerea în alt univers este cel mai adesea ireversibilă. Un vas pescăresc este găsit plutind în derivă în zona arhipelagului Azore. În jurnalul căpitanului se consemna că au întâlnit o insulă necunoscută acoperită de vegetaţie luxuriantă. Întreg echipajul a vrut să viziteze noul pământ. Aici se încheie textul jurnalului. Şalupa care i-a dus pe marinari spre insulă era legănată de valuri fără ocupanţi, doi kilometri mai departe. În folclorul românesc locul tainic prin care se trece în altă lume este Buricul Pământului. Cred dobrogenii şi basarabenii din Bugeac că Buricul Pământului ar fi pe misterioasa insulă Mărul Roşu din Marea Neagră. Mărul simbolizează cunoaşterea. Dobrogenii zic că în Marea Neagră trăiesc nişte oameni amfibie numiţi Dulfi. Când ies pe uscat Dulfii se comportă asemenea oamenilor. Uneori se căsătoresc cu pământence şi nu se mai întorc în mare. Că aşa o fi fost, o arată numele de familie Dulfu. Reprezentantul de seamă al familiei a fost Petre Dulfu, doctor în filosofie, scriitor, poet, traducător. Lui Petre Dulfu îi datorăm cartea “Isprăvile lui Păcală”, citită în copilărie. Dulfii vor musai să fure merele de aur care cresc pe o insulă a Mării Negre. Până acum nu au reuşit să le fure, iar insula nu a fost văzută de nimeni! Ce leagă universul nostru de oricare din universurile paralele cu el? Cei vechi spun că legătura este Timpul! Orfismul, religie creată de poetul trac Orfeu, considera că timpul este preexistent materiei. La fel zic textele antice indiene şi chinezeşti. Din Timp-Cronos s-au născut Infinitul-Spaţiul şi Eterul-Energia. Timpul este personificat de Moş Crăciun. El vizitează copiii în seara de 24 Decembrie, seară care marca sfârşitul unui ciclu temporar de un an. De aceea Moşul se interesa dacă copiii au fost cuminţi peste an. Pe 25 Decembrie geţii celebrau renaşterea Soarelui, începutul unui nou ciclu temporar. Moş Crăciun vine cu sania din Nord. Danezii zic că vine din Groenlanda, colonia lor, iar finlandezii că din Laponia Finlandeză. Din legenda lui Moş Crăciun câştigă bani şi unii şi ceilalţi. Bunăoară milioane de copii trimit scrisori lui Moş Crăciun, iar turiştii vizitează ţinutul unde cică ar fi casa lui. În fizică s-au evidenţiat particulele zise “acauzale”. Aparent ivirea lor nu are o cauză. Apar ca din neant. Matricea lor este Timpul în care sălăşuiesc legile Creaţiei, inclusiv legile probabilistice ale infinitului mic cercetat de atomişti. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.