În căutarea timpului pierdut (CCXL)

Oraşele subterane, precum Telosul de sub muntele Shasta, de care am scris mai înainte, nu sunt deloc o raritate. Un oraş subteran secret a fost descoperit sub Beijing, un altul există sub Moscova, o metropolă subterană cu suprafaţa de 200.000 de hectare se întinde sub Grădiştea Muscelului în Țara Haţegului. Deasupra sunt ruinele Sarmisegetuzei. În Dobrogea, lângă Mangalia găsim uriaşa peşteră Limanu. Despre peştera Limanu se spune că se continuă sub Marea Neagră, până în Turcia şi adăposteşte un oraş subteran necercetat. După tradiţia dobrogenilor ciobanii duceau iarna turmele în ţinutul Bithinia din Asia Mică, trecând pe sub Marea Neagră prin peştera Limanu. Intrarea în peşteră era păzită cândva de două capete de piatră, de aceea locul este numit şi azi La Icoane, icoană însemnând chip în limba veche. Tot la intrare, pe pereţi, erau inscripţii într-o scriere necunoscută, distruse între timp de turişti. Oamenii din Limanu zic că anume ramificaţii ale peşterii duc în Lumea Subterană, în lumea de dincolo. Cine se aventurează pe acele căi nu se mai întoarce. La fel în Carpați sunt peşteri de care ciobanii zic că ajung în Lumea de Jos. Un sistem de galerii subterane pleacă în varii direcţii de pe platoul Gizeh din Egipt, unde se află Sfinxul şi cele trei mari piramide. Stephen Mehler arată în cartea “Tărâmul lui Osiris” că Sfinxul, piramidele şi tunelele au fost realizate înainte de epoca faraonilor de o civilizaţie neştiută. Moştenitorii acestor amenajări, egiptenii antici, au folosit piramidele ca morminte. Prin unele galerii a trecut un curent de apă ori, având în vedere orientarea şi construcţia acestora, Brien Foerster, autorul cărţii ”Tehnologii antice uitate”, crede că au servit ca tunele de fugă pentru apa Nilului. Apa acţiona turbine care generau electricitate. Au folosit egiptenii antici electricitatea? În manualele şcolare scrie că grecii antici ştiau că o bucată de chilimbar frecată cu o stofă de lână atrage pe moment obiecte uşoare. Zicem azi că s-a încărcat cu electricitate statică. La atât credem că se reduceau cunoştinţele de electricitate aleanticilor. Dar numai la atât? În Mesopotamia s-a descoperit un vas de lut care arată întocmai ca o pilă Volta, construită se ştie de fizicianul francez pe la anul 1800. În vasul antic mesopotamian se putea obţine curent electric între doi electrozi metalici, electrolitul fiind mustul de struguri. Se crede că acest dispozitiv electric era folosit pentru aurirea obiectelor metalice. Nu s-a putut explica cum au luminat egiptenii interiorul piramidelor ca să-l poată picta. Pe pereţi nu sunt urme de funigine, deci nu au folosit făclii din lemn de răşinoase, opaiţe cu seu, lămpi cu ulei de ricin ori de morcov, sursele de lumină existente atunci. Pe vremea faraonilor se foloseau oglinzi din bronz. Lumina soarelui preluată de o oglindă pusă afară, putea fi transmisă în interior la cel mult alte trei oglinzi aşezate în serie la câţiva metri una de alta. Insuficient pentru a duce lumina în adâncul piramidei. Misterul picturilor este lămurit de un basorelief de la templul Dendera. Înfăţişează un personaj care ţine în mână un bec cu filament alimentat printr-un cablu. Deci egiptenii antici foloseau electricitatea!Existenţa tunelelor de sub piramide, a camerelor secrete şi a unei bibioteci ascunsă sub Sfinx, a fost anunţată la începutul sec. XX de Edgar Cayce, clarvăzător, autor în domeniul literaturii de frontieră. Cayce avea calităţi paranormale, evidenţiate de la vârsta de şapte ani. Putea bunăoară să discute cu persoane decedate şi afla lucruri din trecut nebănuite de savanţi. Multe din afirmaţiile lui Cayce vor fi confirmate de ştiinţă, iar pentru altele sunt indicii că ar fi adevărate. Celebritatea lui Cayce vine de la ajutorul care-l acorda bolnavilor. Veneau la el. Cayce nu a avea studii de medicină, dar lua contact mental cu medici morţi ce trăiseră în toate locurile şi în toate timpurile, până găsea leacul potrivit pentru bolnav. Cappadochia, regiune din Asia Mică, este celebră pentru oraşele subterane. În ele s-au adăpostit primii creştini din zonă, pentru a se ascunde de păgâni, dar oraşele sunt mult mai vechi şi nu se ştie cine le-a durat. Celebru este Derinkuyu, descris într-o carte de arheologul britanic James Mellaart. Derinkuyu are zece milenii, în el locuiau permanent mii de oameni şi tot în Derinkuyu s-a găsit cea mai veche pictură peisagistică din lume. Este veche de nouă milenii. Autorii David Childress şi David Wilcock opinează în cărţile “Arheologia extraterestră” şi “Lupta cosmică dintre bine şi rău” că oraşele subterane şi sistemul de tunele împânzit pe toată planeta au fost construite nu de pământenii care nu aveau ştiinţa şi mijloacele tehnice necesare, ci de zei, adică de extratereştri angrenaţi într-un război cosmic. În aceste spaţii subterane, atât ei, cât şi pământenii care le erau supuşi, trebuiau să se adăpostească. Urmele acestor războiae cosmice le găsim înscrise în poemele antice ale Indiei: în Vede, Ramayana şi Mahabharata, dar şi în cărţile biblice apocrife. Zeul Kukulkan a construit adăpostuile subterane de la Tahtzibichen, statul mexican Yukatan, spun mayaşii. Lui Kukulkan, mayaşii îi ziceau Şarpele cu Pene, adică şarpele zburător, Acesta corespunde cu dragonul asiaticilor ori cu zmeul în folclorul românesc. Numele trădează originea zeului: era un extraterestru din rasa reptilienilor. Țăranii români zic că sub pământ locuiesc dracii, entităti malefice, care nu sunt alţii decât reptilienii. Cuvântul românesc drac vine din latinul draco-şarpe, balaur. Şarpele este simbolul reptilienilor pentru că trăsaturile lor faciale aduc a reptilă. Pe altă parte latinul draco vine din arianul dre – a atrage. Arianul dre a dat, de asemenea, germanul dragana, românescul şi getul drag, adică atrăgător, asta deoarece reptilienii sunt blonzi, iar reptiliencele frumoase, atrăgătoare. Sunt destule articole pe internet care spun că pe trupul şi chipul reptilienilor sunt anumite semne particulare prin care pot fi deosebiţi de pământeni. Ceva adevăr o fi, pentru că în popor se zice că “omul însemnat” este rău, slujeşte pe diavol, ori reptilienii sunt răi. Credinţa a denaturant şi prin exagerare s-a ajuns să se spună că şi spânii ar fi însemnaţi! Spânul este personajul negativ din basmul Harap Alb. Indienii Hopi din Arizona zic că sub pământul lor există un oraş pe care l-au construit oamenii din stele. Cât priveşte oraşele subterane din Cappadochia de care spuneam, tradiţia locală zice că le-au ctitorit zeii şi într-adevăr Childress a găsit în vechile scrieri persane că aceste oraşe au fost săpate după planurile zeului Mazda. Numele Mazda vine din arianul mansdeh, care înseamnă minte, înţelepciune. Zeul Mazda face parte dintre spiritele ahura, echivalente cu asurii din mitologia Indiei. Asurii sunt ausonii, strămoşii geţilor ajunşi în India şi care stăpâneau ştiinţa magiei. Ausonii au preluat ştiinţa pelasgilor din Hiperboreea, de care tăbliţele de la Tărtăria sugerează că aveau contact cu extratereştrii. Childress a remarcat în “Cartea Giganţilor”, scriere biblică apocrifă, ideea că oraşele subterane au fost construite de uriaşii din spiţa Nephilim, ori, spune Biblia, uriaşii sunt rodul iubirii dintre pământence şi “oamenii din Cer”. Tradiţia chineză consideră uriaşii urmaşi ai dragonilor cereşti, deci ai reptilienilor. Uriaşii Chinei îi serveau pe extratereştri de vreme ce vizitau cerurile, iar unul dintre ei păzea palatul cosmic al dragonilor, probabil denumirea alegorică pentru o staţie orbitală. Asemenea chinezilor, vikingii spuneau că intrarea pe podul zburător care leagă Pământul de  Asgaard, grădina cerească unde locuiesc zeii, era păzită de uriaşul Heimdallr. La japonezi lumea pământească este legată de lumea zeilor tot printr-un pod zburător, numit Ukibashi, păzit tot de un uriaş. Aceste poduri plutitoare erau desigur nave spaţiale. Phil Schneider, autor în literatura de frontieră, susţine în cartea “Subteran” că în 1979 americanii au găsit întâmplător o bază extraterestră subterană în Noul Mexic, lângă localitatea Dulce. De aici vine numele de Baza Dulce. Baza a fost luată cu asalt de armata americană şi însuşi autorul a participat la luptă. A fost rănit, dar nu înainte de a ucide doi extratereştri. Străinii din Baza Dulce erau înalţi de doi metri şi aveau pielea gri. Americanii au capturat tehnologia din Baza Dulce, iar Schneider a plătit cu viaţa că a dezvăluit cititorilor mai mult decât trebuie. Bineînţeles, oficial Schneider s-a sinucis! Paul Bennewitz va relua tema Bazei Dulci în cartea “Proiectul Beta”. Extratereştrii au acceptat în final să colaboreze cu americanii. Bennewitz a început investigaţiile după ce întâmplător a captat pe staţia de radio, era radio amator, o convorbire dintre amercanii aflaţi în Baza Dulce şi echipajul unei nave extraterestre. O fi adevărat sau nu, oricum extraordinara dezvoltare a tehnicii americane din ultimele decenii ridică mari semne de întrebare. Nu de alta, dar este proverbială naivitatea, incultura şi îngustimea de minte a americanului mediu, obişnuit! Marian Rotaru