Google

În căutarea timpului pierdut (CCXII)

Written on:iunie 2, 2022
Comments are closed

O altă fantomă geografică este reciful Tranzit, parte a arhipelagului Palau din Pacific. Oficial reciful este inclus în statul Hatohobei, unul dintre cele 16 care alcătuiesc republica Palau, pusă sub tutela SUA. Deşi palauanii nu se îndoiesc de existenţa recifului Tranzit, pe hartă nu-i trecut deoarece topografii marini americani nu l-au găsit. Statul Hatohobei este alcătuit din insula Tobi, în suprafaţă de 85 de hectare şi atolul Helen de 30 de hectare. Atolul Helen este acoperit de cocotieri şi nu are populaţie stabilă. Oamenii vin doar să culeagă nuci de cocos. Pe atolul Helen păzesc trei soldaţi cu misiunea să interzică accesul străinilor pe un alt atol din imediata vecinătate! Nu păzesc reciful Tranzit, un simplu banc de nisip aflat, zic ei, la 50 de kilometri distanţă de Helen, ci un atol căruia nu-i dezvăluie numele şi care nu-i trecut pe hartă! Nu-i uşor de răspuns la întrebarea ce teritoriu apără vitejii ostaşi, cu atâta îndârjire! Cum este posibil ca un guvern, fie şi al statului Hatohobei, să apere o fantomă? Atolul enigmă este desigur unul scufundat, dar laguna acestuia a rămas individualizată de ocean şi este bogată în vietăţi marine, resursă pe care Hatohobeiul o apără, iar când eşti mic cea mai bună apărare este secretul! În 1978 un consorţiu american, japonez şi iranian plănuia construcţia unei insule artificiale cu o rafinărie, în apele arhipelagului Yap, vecin cu Palau. Investiţia nu s-a realizat datorită instaurării republicii islamice Iran la 1 aprilie 1979. Continuâd excursia printre fantomele geografice ajungem la insula Sandy din Pacific, localizată între arhipelagul francez Chesterfield şi Insulele Barierei de Corali, posesiune australiană. Sandy este găsită de James Cook în 1774 şi amintită în jurnalul de călătorie. În 1876 baleniera engleză Velocity constată că Sandy este de fapt un grup de două insule nisipoase despărţite de un canal foarte îngust, sterpe, doar cu câţiva cocotieri pe ele. Ulterior insulele Sandy nu vor mai fi văzute. Abia în 2012 apar pe o fotografie din satelit. Francezii şi australienii le revendică imediat, s-a iscat şi un conflict diplomatic, dar nici unii şi nici ceilalţi nu găsesc insulele Sandy la faţa locului! Povestea seamănă cu păţania unui coleg care a făcut o fotografie surorii sale. Când a developat filmul, a avut surpriza să vadă pe poză, lângă sora lui, un copac care nu exista la faţa locului! Cazul colegului este demn de cărţile ieşeanului Florin Gheorghiţă, doctor în fizică şi cercetător al fenomenelor insolite. Altă insulă care a atras atenţia presei pentru dispariţia ei, deşi fotografiile din satelit o arată, este Bermeja din largul statului mexican Yucatan. Se spune că insula este un deal de nisip galben-roşcat la culoare şi de aici denumirea spaniolă Bermeja. În 2008 Statele Unite Mexicane alipesc Bermeja şi insulele vecine acesteia. Mexicul voia ca prin asta să extindă marea teritorială într-o zonă cu rezerve de petrol. Din păcate expediţia trimisă de Universitatea Mexicului nu a găsit Bermeja şi nici insulele vecine ei: Negrilos, Arenas, de Nisip şi Triunghiulară, deşi apar pe pozele din satelit. În zonă nu erau decât insulele mărunte din arhipelagul Alacranes. Pe insula Perez din arhipelag funcţionează un far pentru navigaţie, construit de mexicani în sec. XIX. Dispariţia Bermejei şi a insulelor vecine a primit explicaţii de-a dreptul naive. Mai mult, americanii care revendică aceeaşi zonă maritimă spun că Bermeja şi insulele din jur nu au existat şi prin urmare pretenţiile mexicane asupra acelor ape nu sunt îndreptăţite. Totuşi, despre insulele Bermeja, Triunghiulară, Negrilos, de Nisip şi Arenas au pus mărturie istorici, geografi şi mari navigatori.  De istoria Bermejei s-a ocupat Michel Kolpa, un francez naturalizat în Mexic. Kolpa a scris mai multe cărţi dedicate patriei adoptive: „Istoria insulei Cozumel”, „Yucatanezii”, „Insula Bermeja”, „Istoria Yucatanului”, „Istoria statului Campeche” etc. Bermeja este notată pe o hartă din 1535 de cartograful Gaspar Viegas. Pe harta realizată în 1544 de navigatorul Sebastian Cabot, alături de Bermeja, apar insulele Negrillos, Arenas, Triunghiulară, de Nisip şi arhipelagul Alacranes. Cabot face referire la aceste insule în memoriile sale. Descrieri ale insulei Bermeja au făcut doi autori din sec. XVI: Alonso de Santa Cruz şi Alonso de Chaves. Alonso de Santa Cruz a fost istoric, geograf, explorator şi astrolog. A inventat instrumente topografice şi a elaborat diagrame maritime. Acestea din urmă dau marinarilor informaţii despre lăţimea şi adâncimea căilor navigabile. A publicat cărţile: „Yucatanul şi insulele din vecinătate”, „Istoria tuturor insulelor din lume”, „Geografia Perului”,  „Geografia universală”, „Cartea blazoanelor nobiliare”, lucrări de astrologie etc. Alonso de Chaves a scris volumul „Oglinda Marinarilor”, a lucrat în cartografie îndrumat de Ferdinand Columb şi a navigat către insulele Moluce din Insulinda sub comanda lui Sebastian Cabot. Ferdinand Columb a fost fiul lui Cristofor Columb. S-a remarcat în cartografie şi a scris o biografie a tatălui său. Bermeja şi celelalte insule vecine apar pe o hartă din 1772 elaborată de Jose de Alzate, preot, fizician, chimist, botanist, farmacist, astronom, geograf, istoric şi literat mexican. Alzate a scris numeroase lucrări ştiinţifice şi a fondat periodicele „Ziarul Literar din Mexic” şi „Gazeta Literară”. Ciriaco de Tova a cartografiat golful Mexic în 1805 la cererea armatei spaniole. Pe hartă figurează şi insula Bermeja. Tova a participat la expediţia circumterestră a amiralului spaniol Jose de Malaspina din anii 1789-1794. Povestesc aventura Malaspina în lucrarea „Călătorie politică şi ştiinţifică în jurul lumii” şi Tomas de Suria, alt participant la expediţie, în cartea „Pe patru continente”.  Scrierile lui Malaspina rămase nepublicate vor fi reunite mai târziu de Pedro de Novo în volumul „Călătoria turistică şi ştiinţifică în jurul lumii a căpitanului de Malaspina”. Pe alt meridian o altă fantomă stârneşte pasiuni: insula Parang. Pescarii coreeni spun că o văd uneori, dar niciodată nu pot ajunge la ea. De pe insula Parang nu te poţi întoarce zic ei. Acolo locuiesc camarazii lor dispăruţi pe mare. Fantomatica insulă Parang, deşi nu a acostat nimeni pe ea şi nu a cartografiat-o, a aparţinut formal imperiului coreean înainte de 1910,  anul când Japonia a anexat Coreea. Sectorul maritim unde se zice că ar fi insula Parang a rămas în apele teritoriale ale Japoniei şi după 1948, când Coreile de Sud şi de Nord îşi proclamă independenţa faţă de Tokyo. În 1951 Coreea de Sud cere Japoniei să-i restituie acel sector maritim, dat fiind că acolo s-ar afla un vechi teritoriu coreean, insula Parang. Tokyo refuză să restituie zona maritimă deoarece insula Parang este doar o poveste şi încă din 1938 Japonia a înălţat în zonă o platformă pe piloni, cu magazii pentru pescari. Litigiul a rămas deschis. Altă fantomă este insula Maria Tereza descoperită în 1843 de căpitanul de balenieră Peter Taber. Insulei i se mai spune Tabor, deoarece numele vânătorului de balene care a văzut-o seamănă cu numele muntelui Tabor din Galilea, unde s-a săvârşit Schimbarea la Faţă a Lui Iisus. În 1957 insula Tabor este căutată zadarnic de nava sovietică Viteaz, arată un participant la expediţie, Eduard Kreps, în cartea “Pe Viteaz spre insulele Oceanului Pacific”. Totuşi în 1966 un navigator neozeelandez publică fotografii ale insulei. Imediat un vas militar neozeelandez se deplasează la faţa locului pentru a arbora pe insulă drapelul britanic, Noua Zeelandă fiind dominion al Marii Britanii. Insula Tabor însă nu-i găsită de militarii neozeelandezi! În aceeaşi zonă s-au descoperit şi alte insule fantomă: atolii Jupiter în 1878, Wachusett în 1899, Ernest Legouve şi Rangitiki în 1902. Jupiter, Wachusett şi Rangitiki aparţin Marii Britanii. Tabor şi Ernest Legouve sunt disputate de Marea Britanie şi Franţa. O astfel de insulă cu existenţă nesigură oferă statului care o deţine formal dreptul la marea din jur. Deoarece nu pot avea mare teritorială, insulele plutitoare din piatră ponce, acoperite de cocotieri, întâlnite în sudul Pacificului, nu sunt alipite de niciun stat. Ele interesează doar pescarii care adună nucile de cocos. Lucrarea „Pacificul” scrisă de Aurel Lecca în 1966 atestă existenţa insulelor Tabor, Wachusett şi Ernest Legouve. Aurel Lecca a fost un apreciat autor de literatură geografică. „Pacificul”, “Atlanticul”, “Geografia Distractivă”, “Papuaşii”, “Eschimoşii”, “Lumi Dispărute”, “Dincolo de cercurile polare”, “Un român în Congo”,  sunt titluri de referinţă din opera sa.  Aurel Lecca era urmaşul unei familii boiereşti din judeţul Bacău. În satul băcăuan Gioseni, bunicul său, Dumitru Lecca, ctitorise la început de sec. XX  biserica, şcoala şi baia comunală. Rude cu Aurel Lecca au fost istoricul Octav George Lecca, dramaturgul, scriitorul şi poetul Haralamb Lecca ori Constantin Lecca, pictor, tipograf, editor, scriitor şi traducător. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.