În căutarea timpului pierdut (CCVIL)

Autorul Vine Deloria se ocupă, în cartea “Pământul Roşu”, printre altele de legendele tribului de indieni Paiute din Nevada, despre giganţii de rasă albă şi cu părul roşu, numiţi de ei Si-te-cah. Indienii au cucerit actuala lor ţară de la aceşti giganţi şi pentru asta au purtat împotriva lor un război crâncen. Despre uriaşi cu părul roşu vorbesc legendele mayasilor şi ale aztecilor din Mexic. Ei zic că giganţii locuaiu la nord de teritoriile lor, ceea ce se potriveşte cu poziţia geografică a Nevadei. Rămăşiţele unor uriaşi cu părul roşu s-au găsit şi în mormintele antice egiptene. Există părerea că o rasă de uriaşi a trăit pe Pământ încă din perioada Genezei, aşa numiţii uriaşi adamici şi care nu au nimic comun cu uriaşii mai târzii zămisliţi de “oamenii din cer” cu pământecele. Unele aluzii despre uriaşii adamici apar în “Cartea Giganţilor”, scriere biblică apocrifă. Pe de altă parte, trebuie spus ca o paranteză că prezenţa albilor în America are o vechime milenară. Cadavre mumificate ale unor oameni de rasă albă, europeană, bine conservate, dar vechi de cinci milenii, s-au găsit într-o mlaştină din zona oraşului Titusville, statul Florida şi în bălţile din zona Cap Canaveral, statul Massachuttes. ADN-ul cadavrelor este european. Intersantă este descoperirea fermierului John Brewer, făcută în Peştera Spiritului din statul Utah. Utahul este locuit de mormoni, sectă a cărei Biblie, numită “Cartea lui Mormon”, spune că strămoşii lor sunt evreii de pe actualul teritoriu al Omanului care cu cinci veacuri înainte de Hristos au venit în America conduşi de judecătorul Nefi. Brewer a descoperit în peşteră mumia unui tânăr cu trăsături semitice, îmbrăcat în straie ţesute din in. Descoperirea a făcut furori în Utah, deoarece confirmă Cartea lui Mormon. Indienii nu au numit întâmplător grota Peştera Spiritului, deoarece Brewer a găsit alături de mumie tăbliţe din cupru gravate cu o scriere necunoscută. Să revenim la uriaşi! După ce Paiute i-au învins, uriaşii albi Si-te-cah s-au refugiat pe plaurii unui lac dispărut astăzi, numit Lahotan. Se hrăneau cu rădăcini de tula, o plantă de apă, iar din fibrele de tula îşi împleteau hainele. Si-te-cah erau canibali şi adesea prindeau indieni şi-i mâncau. Toate până într-o zi, când Paiute sătui de teroarea uriaşilor îi atacă şi-i măcelăresc. Ultimii uriaşi s-au ascuns în peştera Lovelock. Paiute au făcut foc la gura peşterii şi i-au axfisiat. În 1911 o companie concesionează peştera ca să exploateze guano. Într-o bună zi muncitorii găsesc patru cadavre de uriaşi albi cu părul roşu, ceea de confirmă legenda indienilor, dar descoperă totodată o sală subterană, cu pereţii acoperiţi de inscripţii. În sală era un tron de piatră şi lănci de bronz care nu puteau fi folosite decât de oameni de talie foarte mare. Tunele radiale porneau din sală în diferire direcţii. Săli subpământene de la care plecau tunele şi în care s-au găsit schelete de cinci metri, tăbliţe scrise cu o grafie necunoscută, dar şi obiecte de mari dimensiuni, s-au descoperit în statele Kentucky, Michingan, Tennesse, Missisippi şi Arizona. Descre uriaşii Si-te-cah a scris Adrienne Mayor în cartea “Legendele primilor americani”, iar  Sarah Hopkins, profesoară şi scriitoare din neamul Paiute, spune în cartea “Viaţa printre Paiute” că bunica ei avea o rochie împletită din părul roşu al uriaşilor. Rămâne întrebarea ce s-a întâmplat cu mumiile uriaşilor, cu sălille subterane, cu inscripţiile şi cu artefactele găsite? Indienii Hopi din Arizona au legenda că strămoşii lor au locuit într-o ţară subterană, în care se intra printr-o peşteră din Marele Canion Colorado. În această ţară locuia şi un popor de oameni cu două inimi, numit Manchoto. La un moment dat între Hopi şi Manchoto a izbucnit un război. Hopi au trebuit să părăsească ţara subterană şi s-au stabilit la suprafaţa Pământului. Pentru ca să intre iarăşi în graţiile zeilor şi să se poată întoarce în paradisul subteran, Hopi au trimis un mesager la Templul Soarelui. Unde o fi acest lăcaş nu se ştie şi nici mesagerul nu s-a întors. Până astăzi, în fiecare seară, bătrânii din satele Hopi stau la apusul soarelui pe acoperişul caselor şi pândesc venirea celui trimis la zei. Când se va întoarce Hopi vor redeveni puternici şi îşi vor lua revanşa faţă de tiranii Manchato. Este intresant că un model stilizat care reprezentă două inimi era foarte prezent în oraşul subteran din Marele Canion Colorado, descoperit cum spuneam în alt articol de arheologul G.E. Kinkaid în 1909! Insula Mierii este un pământ mlăştinos de la vărsarea fluviului Mississippi în Golful Mexic şi aparţine statului Louisiana. Este celebră pentru Monstrul din Insula Mierii, un umanoid înalt de 2,2 metri, solid şi păros, de culoare gri. Uriaşul din Insula Mierii, umanoid primordial, este rudă cu mult mai cunoscutul om maimuţă Bigfoot, întâlnit în statele California, Washington, Oregon şi în Columbia Britanică ori cu aşa zişii uriaşi de la lacul Dewey, statul Michingan. Uriaşii de la lacul Dewey sunt înalţi de trei metri şi au greutatea estimată la 250 de kilograme. În iunie 1964 au atacat în mai multe rânduri  localitatea Decatur, comitatul Van Buren din Michingan. Garda Naţională a statului Michingan a intervenit, dar nu a reuşit să captureze ori să ucidă vreun agresor. Totuşi armele de foc i-au speriat pe hominizi şi atacurile au încetat. În zona canionului Ape de pe Muntele St. Elena, statul Washington, a avut loc în 1924 o confruntare violentă între un grup de mineri şi o ceată de Bigfoot. Cei care au atacat au fost oamenii maimuţă. Minerii s-au apărat cu puştile şi au ucis mai mulţi agresori. În aceasi zonă umanoizii Bigfoot au ucis un schior în 1967. În 1970 o fermă izolată din apropierea oraşului Fouke, comitatul Miller, statul Arkansas, a fost atacată de un Bigfoot. Creatura a fost numită în presă, Monstrul din Fouke. Despre întâmplarea din oraşul Fouke a scris o monografie autoarea Lyle Blackburn. Indienii Cherokee din Georgia spun că în păduri locuieşte un umanoid de talie mare, căruia îi spun Tsul Kalu, fermierii din Ohio povestesc că în preierie sunt întâlniţi uneori Oamenii Ierbii, nişte sălbatici foarte înalţi şi vânjoşi, mai degrabă maimuţe decât oameni. În statul Mississippi, acestor primitivi li se spune Momo. Umanoizi primitivi cu păr roşcat sunt semnalaţi în Valea Mogollon din Arizona. Monştrii din Mogollon, cum li se spune, sunt foarte violenţi când li se încalcă teritoriul, relatează fermierii. Omul Sconcs este varianta lui Bigfoot întâlnită în Florida, mai precis prin mlaştinile din comitatul Dade. Acestor hominizi li se spune aşa pentru că miros foarte urât, la fel de dezagreabil ca sconsul, un mic rozător specific faunei nordamericane. Dacă despre originea uriaşilor Biblia dă o explicaţie, obârşia piticilor este învăluită de mister. Piticii sunt mai scunzi decât pigmeii. Printre piticii americani se număra populaţia Pukwudgie, astăzi dispărută, dar a cărei amintire o păstrează indienii Wampanoag din Massachusett. Pukwudgie erau războinici atât de buni, că au măcelărit clanul de uriaşi Maushop care locuia în zona peninsulei Cape Code şi care era în bune relaţii cu indienii Wampanoag. Indienii Cheyenne din statul Montana povestesc că piticii stau prin păduri ori pe dealurile nisipoase, iar indienii Ho-chunk din statul Wisconsin zic că pe ţărmul lacului Michingan locuiau cândva nişte pitici păroşi şi care aveau canoe miniaturale în care încăpeau până la şapte indivizi. Petroglifele din zonă, pietre scrise şi desenate în vechime de indieni, îi prezintă pe aceşti pitici ca având coarne! Lawrence L. Loendorf notează în cartea “Spiritul muntelui” că piticii americani iubeau copiii. Se povesteşte că au ajutat un copil rătăcit prin pădure, altfel sortit pieirii şi mai ales că făceau farse fetelor care veneau la scăldat. Nu erau deloc discreţi, ba dimpotrivă, se bucurau să le vadă goale pe domnişoare şi să se ia de ele.  Dacă un adult îi prindea ori dădea peste sălaşul lor, îl rugau să nu dezvăluie nimănui taina, în schimb îl ajutau toată viaţa în fel şi chip. Alminteri erau destul de răutăcioşi cu oamenii. De regulă oamenii ocoleau locurile unde ştiau că locuiesc piticii, mai ales dacă era vorba de peşteri. Piticii stăpâneau magia şi de aceea unele clanuri de indieni îi considerau zei primordiali. Sunt enumerate destule alte seminţii de pitici nordamericani: Yunwi Tsundi pomeniţi de indienii Cherokee din Tennessee, Nunnupi de indienii Comanche din Noul Mexic, Agahoh de indienii Irochezi din Ontario, Ircinraq de indienii Yupik din Alaska sau  Ishigaq de eschimoşii din Teritoriile de Nord Vest ale Canadei. La începutul sec. XIX Meriwethwr Lewis nota în jurnalul “Traversarea continentului american până la Pacific” că în munţii Pryor din Montana a văzut piticii pe care indienii Crow îi numeau Nirumbee sau “micul popor”. Indienii îi consideră cei mai vechi oameni de pe Pământ, îi cred un fel de strămoşi, le lasă în anume locuri jertfe şi se tem de ei. Marian Rotaru