Spuneam într-un articol anterior despre războiul de apărare purtat de locuitorii constelaţiei Pleiade, binefăcătorii pământenilor, contra agresiunii umanoizilor reptilieni care i-au atacat. Patria reptilienilor este constelaţia Orion sau, zic unii, constelaţia Draco ori poate chiar ambele constelaţii. Constelaţia Draco a primit încă din antichitate acest nume semnificativ: în latină draco înseamnă şarpe, ori şarpele este simbolul reptilienilor. Marice Doreal, autor amintit mai înainte, scrie în cartea “Misterele din Gobi” că în deşertul Gobi, atât în subsol, cât şi la suprafaţă, locuieşte rămăşiţa unei populaţii de oameni blonzi, cu ochi albaştri. Sunt urmaşii coloniştilor din Pleiade, ori străbunii acestor blonzi au purtat războiul pustiitor cu reptilienii. Blonzii din Gobi sunt strămoşii scandinavilor, continuă Doreal. Venus, Marte, Pleiadele sau constelaţia Lira, nu sunt singurele locaţii cosmice din care au venit pe pământ extratereştrii, adică zeii. Un candidat serios este sistemul solar al stelei Sirius B. Există un dublet de două stele, Sirius A şi Sirius B, din care numai prima se vede cu ochiul liber. Cu toate acestea dogonii, un trib primitiv de negri afrricani, cunosc din tradiţia lor steaua Sirius B şi chiar îi desenează corect traiectoria. Ei venerează acest corp ceresc şi spun că de acolo au venit zeii. Poate că această etnie chiar poartă numele seminţiei venite din Sirius B. Spun aşa pentru că în Japonia există statuiete confecţionate în antichitate şi care înfăţişează personaje îmbrăcate în costume spaţiale. Aceste statui se numesc dogon. Negrii dogon locuiesc în Nigritia, colonie franceză înglobată în 1905 Sudanului Francez. Din 1960, Sudanul Francez devenit indepemdent, a luat numele Mali, după un imperiu de-al negrilor, desfiinţat din 1670. Spuneam că reptilienii au subjugat omenirile din constelaţiile Pleiade şi Sirius.Textele antice sumeriene sunt se pare primele care amintesc de reptilieni. Îi numesc anunnaki şi spun că au venit din steaua Tabur, despre care astronomii moderni cred că aparţine constelaţiei Draco. Reptilienii ajunşi în lumea noastră au învins slaba rezistenţă a pământenilor primitivi, dar nu au rămas la lumina zilei, ci s-au ascuns în cavităţile uriaşe de sub pământ. Mai zic textele sumeriene că unii anunnaki au avut relaţii sexuale cu pământencele şi au zămislit pe uriaşi. Uriaşii au fost un accident genetic, pentru că iată străinii anunnaki au creat prin mutaţii genetice nişte hibrizi pământeni-reptilieni. Hibrizii se deosebesc greu de oamenii obişnuiţi, trăiesc printre noi şi ne domină. Ei sunt în spatele Ocultei care aduce nenorocire lumii, arată David Icke în cartea “Secretul suprem”. Indienii Hopi din Arizona spun că strămoşii lor, ca şi ai altor indieni, au obârşia într-o ţară subterană numită Sipapuni. În ţara aceea, de străbunii lor aveau grijă oamenii furnică, care erau un fel de sclavi, dar societatea din Sipapuni o dirija un popor dominant, numit de Hopi, “fraţii noştri şerpi”. Cum arătau la fizionomie fraţii şerpi este o taină pe care vracii Hopi o transmit între ei din generaţie în generaţie fără a o dezvălui profanilor. Cine o va face va muri, cred vracii. Reptilienii nu vor să fie demascaţi! Sclavii oameni furnică erau creaţia anunnakilor. Am scris de mirmidoni, un popor războinic care trăia în regiunea grecească Boeţia. Spune anticul latin Ovidiu în lucrarea “Metamorphoze” că pe mirmidoni zeii i-au creat din furnici! Nu întâmplător s-a folosit material genetic de la furnici. Sunt harnice, disciplinate şi războinice. Într-o zi străbunii Hopilor şi ai altor indieni au ieşit din Sipapuni. La suprafaţa pământului a apărut o pasăre uriaşă care le-a “încurcat graiurile” şi de atunci indienii vorbesc limbi diferite. Legenda Hopi aduce cu mitul turnului Babel. Pasărea din legenda Hopi nu putea fi decât o navă extraterestră. Arată David Icke că legenda hopi despre pasărea care a încurcat graiurile şi mitul turnului Babel evocă conflictele care la un moment dat s-au iscat între reptilieni. Turnul Babel care trebuia să se “înalţe până la Cer”, urma să fie de fapt un cosmodrom. Răzvrătiţii voiau să se întoarcă în lumea lor ca să ceară ajutor de la Anu, împăratul anunnakilor, în lupta contra cosângenilor dictatori din lăuntrul Pământului. Oculta reptiliană a manipulat pe lucrătorii de la cosmodrom, “le-a amestecat graiurile”, adică a semănat între ei discordia şi nu au mai putut munci. Se poate ca şi strămoşii indienilor să fi plecat din Sipanuni tot în urma unor neînţelegeri. Aceaşi Ocultă a semănat vrajba şi a spart pentru totdeauna unitatea indienilor nordamericani. Spuneam că reptilienii au zămislit pe uriaşi şi ecoul acestui fapt îl găsim în legenda argonauţilor, evocată de Ion Chiru Nanov în cartea “Pe căile Profeţilor”. Se ştie că argonauţii  în frunte cu eroul Iason au plecat din ţara grecească a Argolidei ca să caute lâna de aur. Peregrinarea lor îi duce pe ţărmul caucazian al Mării Negre, în Colhida. Aetes, regele Colhidei, avea lângă palat un câmp pe care “semăna colţi de balaur ca să crească uriaşi”. Pentru oamenii din popor balauri sunt şerpii mari, ori şarpele este simbolul reptilienilor. Pe altă parte reptilienii sunt totuna cu zmeii din basme şi iată că Aetes l-a plimbat pe Iason în zbor cu un “car de foc” tras de zmei. Desigur carul de foc era o navă pilotată de extratereştri reptilieni aflaţi în slujba lui Aetes. Berbecul cu lâna de aur era păstrat în templul lui Marte din grădinile lui Aetes, iar templul era păzit de un balaur cu 24 de ochi, veşnic treaz. Altfel spus reptilienii supravegheau templul cu camere video. De ce păzeau reptilienii “berbecul”? Pentru că era o navă zburătoare creată de o civilizaţie rivală. Berbecul cu lâna de aur era a lui Zeus, deci a unui nepământean. De frica mamei vitrege care-i voia moartea, Frix, prinţul Tesaliei, altă regiune a Greciei, a zburat călare pe berbecul cu lâna de aur până în Colhida. Aici, ca să primească azil, a dăruit berbecul lui Aetes. Iason a furat lâna de aur, a furat-o şi pe Medeea, fiica a lui Aetes şi după aşa isprăvi s-a îmbarcat pe corabie şi a luat calea mării. Când nava trimisă de Aetes ca să prindă fugarii s-a apropiat  de corabia argonauţilor, Medeea scoate o “bobuşoară” din cutia cu vrăji şi o aruncă spre urmăritori. Bobuşoara ridică un val care împinge înapoi vasul colhidenilor. Bobuşoara era o grenadă pe care prinţesa o avea de la prietenii nepământeni ai tatălui ei. Argonauţii s-au întâlnit cu o maşinărie extraterestră şi pe ţărmul Cretei, unde au acostat ca să se aprovizioneze. Aici i-a pus pe fugă uriaşul de fier care păzea ţărmul insulei. Uriaşul era un robot android, pe care bineînţeles regele Cretei îl avea de la extratereştri. Autorul Nicolae Densuşianu credea că regatul lui Aetes nu se afla în Colhida, ci la vărsarea Siretului în Dunăre. Acum un veac Densuşianu a cules de la ţăranii de la gura Siretului legenda că a existat o cetate numită Ţiglina cu ziduri înalte şi cu “drumuri şi mai multe pe sub pământ”. În cetate domnea un rege bogat, păzit de uriaşi.Vedem că legenda din Covurlui face trimitere la uriaşii reptilieni şi la lumea lor subterană. Într-un articol din almanahul “Dracula” scria că la San Francisco, după un cutremur, au ieşit printr-o fisură a solului 20 de uriaşi. De pe un blindat al gărzii naţionale californiene s-a tras cu mitraliera în ei, dar uriaşii au fugit. Relatarea este confirmată de o întâmplare petrecută în catabombele Mosta din Malta. Un grup de elevi însoţitţi de doi profesori vizitau catacombele. La un moment dat dascălii şi ghidul au rămas singuri. Elevii au şters-o şi ca să râdă au închis poarta de acces. În cele din urmă profesorii au fost scoşi afară, dar cât au stat în catabombe au văzut pe culoare nişte umanoizi foarte înalţi. Pe ghidul grupului l-au pierdut din vedere. De altfel ghidul a dispărut pentru totdeauna. Să-l fi răpit uriaşii? David Icke pune pe seama reptilienilor şi peştera Kinkaid din Arizona, de care am scris nu demult. Ne amintim că într-o secţiune a Marelui Canion al fluviului Colorado din comitatul Yuma din Arizona, arheologul G.E. Kinkaid a descoperit în 1909 o peşteră cu artefacte egiptene şi tibetane, cu inscripţii hieroglifice şi mumii. Peştera lui Kinkaid adăpostise un oraş cu 50.000 de locuitori. Din peşteră plecau radial galerii spre adâncul pământului. Despre peştera din Yuma s-a scris la 5 aprilie 1909 în “Gazeta Arizonei”, apoi subiectul a fost uitat. Atât doar, va inspira romanul „Anubis” a lui Wolfgang Hohkbein. Veird True susţine în cartea “Istorii bizare” că în anii din urmă profesorul S.A. Jordon de la Institutul Smithsonian a redescoperit în secret peştera din Yuma. O peşteră din Marele Canion a fost pierdută şi apoi regasită! Se poate? Pare-se că da! În 1972 americanii au găsit în Marele Canion un trib necunoscut de indieni, scrie Dan Grigorescu în volumul „Marile Canioane”. În 1932 indieni dintr-un trib necunoscut au atacat un oraş din Munţii Aguila, Arizona. Indienii au scalpat şase americani şi apoi au fugit, fără a mai fi găsiţi! Marian Rotaru