În căutarea timpului pierdut (CCLXXXII)

Suvernitatea incertă asupra unor teritorii a permis aventurierilor să fondeze state independente, dar nerecunoscute  internaţional. Să vedem cazuri celebre! În Patagonia Chiliană cuprinsă de Munţii Anzi este o zonă cu gheţari. Zona gheţarilor este disputată de Chile şi Argentina. Spunând că gheţarii sunt în pericol datorită activităţilor miniere din ţinut, activiştii ecologisti au proclamat în 2014 un aşa zis stat independent numit Republica Gheţarilor. Iniţiatorii au declarat că atunci când zona gheţarilor va intra sub suveranitate certă a statului Chile, iar Chile va adopta legi care să protejeze gheţarii, republica se va desfiinţa. Deocamdată Republica Gheţarilor are peste 50.000 de cetăţeni onorifici şi a deschis tot onorific consulate în 40 de state. Apa provenită din gheţarii Patagoniei ar fi cea mai pură din lume chimic şi biologic. Republica Gheţarilor are o fabrică unde apa este decantată, filtrată pentru a îndepărta suspensiile solide şi îmbuteliată în sticle de 700 de mililitri. Procesul tehnologic se face în hale unde se aude muzică clasică care  încarcă apa cu energie pozitivă. În materialul sticlei cu apă sunt încorporate fotografii cu peisaje din gheţari. Aceste sticle cu apă se vând la New York cu 40 de dolari bucata! La limita apelor teritoriale ale Coreii de Sud şi Coreii de Nord se află o insulă numită Koya, în suprafaţă de 60 de hectare şi asupra căreia niciun stat vecin nu exercită clar suveranitatea. De situaţia juridică echivocă a profitat cetăţeanul britanic Luke Walker care în 2014 a proclamat insula republică. Cele două state coreene s-au format în 1948, desprinse din fosta colonie japoneză Coreea, ori faptul că insula Koya nu-i administrată de nici una din Coreii l-a făcut pe Walkar să considere că până în 2014 insula a fost teritoriu japonez. Prin urmare a notificat la Tokyo proclamarea noii republici şi a declarat anexarea altor câtorva insule mărunte din vecinătate, dar care nu apar pe hartă. Japonia a fost indiferentă la actul lui Walker, dar este interesant că niciuna din Corei nu a reacţionat. Walker a creat pe insula Koya un centru comercial liber prin care mărfurile circulă fără restricţii între cele două state coreene, China şi Japonia. Aici au cu toţii interes. O singură problemă a avut Koya: atacul unor bătăuşi din insula japoneză Shurigawa, condusă de o grupare naţionalistă nerecunoscută de guvernul japonez. Insula Shurigawa, că tot a venit vorba, a făcut parte din principatul Satsuma condus de lorzii (daimyo) Shimazu. A rămas în proprietatea clanului Shimazu până în 1911, când este inclusă administrativ Japoniei moderne. Locuitorii sunt cu toţii pescari, zona fiind bogată în bancuri de bonite. Între anii 1945-1952 Shurigawa a fost administrată de americani. Aceştia au construit o centrală electrică, un liceu şi un far pentru navigaţie. În 1970 şase elicoptere militare chinezeşti au aterizat pe insulă cu gând să o ocupe. Până să vină militarii japonezi, vajnicii pescari din Shurigawa au alungat invadatorii chinezi cu forţe proprii. Republica Koya a deschis consulate onorifice în Norvegia, Spania şi Egipt. Poetul şi dramaturgul Heathcote Williams, alături de sociologul şi scriitorul Nicolas Albery, au proclamat în 1977 principatul Frestoni, stat cu o suprafaţă de 73 de ari. A fost înfiinţat într-un mic raion cu clădiri părăsite şi un spaţiu verde de la marginea Londrei. Zona a fost ocupată de un grup de 120 de oameni săraci, fără locuinţă. Atâta vreme cât locatarii fără drept au fost toleraţi, nu  s-a întâmplat nimic. Secesiunea a intervenit atunci când primăria Londrei a decis evacuarea locatarilor. Atunci a fost proclamat principatul Frestonia! Actul a găsit înţelegere la un politician britanic de vază, Sir Richard Geoffrey, baron de Howe,  fruntaş al partidului conservator. Sir Richard a arătat că întemeierea Frestoniei se datorează erorilor în materie de asistenţă socială ale guvernului partidului laburist. Frestonezii reuşesc să păstreze teritoriul ocupat folosindu-se de varii artificii juridice. Pentru a avea venituri principatul organizează campionate de „immoralist”, joc de noroc care în principiu este interzis în Regatul Unit. Litigiul apărut între jucătorii participanţi la un astfel de concurs este tranşat de instanţa englezească printr-o sentinţă ciudată. Pe de o parte stabileşte cine este câştigătorul, iar pe de alta spune că acolo unde se practică jocul nu se consideră a fi teritoriu britanic! Sentinţa a fost interpretată ca o recunoaştere indirectă a independenţei Frestoniei! Timbrele emise de principat sunt bine cotate pe piaţa de specialitate şi comercializate prin General Post Office, cea mai titrată companie de filatelie din Londra! Succesul a făcut pe liderii  principatului să înceapă o afacere cu monede numismatice. O neînţelegere administrativă cu municipalitatea din Sidney l-a făcut pe învăţătorul Paul Delprat să proclame la 13 noiembrie 2004 independenţa gospodăriei sale din Sidney faţă de statul australian  Noua Ţară a Galilor de Sud. Formaţiunea statală se numeşte principatul Wy şi are suprafaţa de 700 metri pătraţi. În afara obişnuitelor timbre, monede şi paşapoarte pe care le vinde, Wy este cunoscut pentru producţia de obiecte de artizanat, pentru expoziţiile de artă plastică şi pentru târgurile de carte pe care le organizează. Principatul Wy a fost înregistrat în Uniunea Australiană ca marcă pentru comerţul cu obiecte de artă şi carte. Wy a fost studiu de caz la seminarul de sociologie a micronaţiunilor desfăşurat în 2010 pe insula Dangar. Locaţia manifestării nu a fost aleasă întâmplator. Ostrovul de 29 de hectare este situat în raza oraşului Sidney, pe râul Hawkesbury. În 1886, 400 de emigranţi americani constituie pe Dangar o micronaţiune. Comunitatea a avut propria şcoală, o bibliotecă mare şi cămin cultural. Dangar este absorbită de sistemul administrativ australian în anul 1920. Tradiţia culturală s-a păstrat, insula fiind în prezent zonă rezidenţială, dar şi centru de comercializare a cărţilor. În lume sunt câteva zeci de localităţi numite “oraşe ale cărţii”. Le găsim în Japonia, Scoţia, Anglia, Ţara Galilor, Danemarca, în regiunea norvegiană Ragaland, în regiunea Sodermanland din Suedia, în regiunea finlandeză Tavastia, în regiunile franceze Provansalia, Bretania, Lorena, Ţara Catarilor, Flandra Franceză, în Italia (regiunea Toscana), în provincia belgiană Flandra de Vest, în regiunea spaniolă Leon, în landurile germane Brandenburg şi Saxonia Inferioară, în Gelderlande care este una dintre Ţările de Jos, în cantonul elveţian Valais, în statele americane Minnesota, Nebraska, New York şi Texas, în statele australiene Victoria şi New South Wales, în provincia canadiană New Brunswick, ori în sultanatele malaeziene Kedah şi Malacca. Târgurile periodice şi expoziţiile de carte, festivalurile şi concursurile literare, conferinţele pe teme de literatură şi ştiinţă, zecile de librării şi anticariate, precum şi turismul cultural asigură acestor aşezări prosperitatea economică.Există o ligă mondială a Oraşelor Cărţii. Aceste oraşe sunt foarte diverse. Cetate a cărţii este bunăoară şi Tombuctou, centru medieval de cultură islamică din fostul Sudan Francez, dar şi Saint Martin, sat din provincia canadiană New Brunswick, fondat de loialiştii emigraţi la finele sec. XVIII din statul a merican Vermont. Loialiştii sunt americanii care nu recunosc independenţa SUA faţă de Regatul Unit. Au rămas fideli coroanei britanice.Unii s-au stabilit în Canada de Jos, dar cei mai mulţi locuiesc în statul american Maine. Kampung Buku, cetatea cărţilor din sultanatul malaezian Kedah, este aşezată pe insula Langkawi, loc de pelerinaj pentru musulmanii din partea locului. Ciudat este regatul Craiteland care se vrea a fi o monahie de tip britanic. Siteul “regatului” spune că statul ar fi alcătuit dintr-o serie de insule din care şase sunt importante. Craiteland reclamă arhipelagul Ketia, aflat zice-se sub administraţia britanică. Din păcate nimeni nu ştie unde se află arhipelagul Ketia şi nici insulele regatului Craiteland! Craiteland există de fapt numai în spaţiul virtual. Asemenea entităţi se numesc cibernaţiuni! Cibernaţiunile sunt în realitate forumuri, platforme de socializare care se adresează doritorilor de utopii irealizabile în lumea fizică ori de jocuri electronice. Adesea sunt medii de propagandă pentru politici extremiste, oficine de minciună şi manipulare. Astfel Regatul Hurdania este amplasat spune-se pe insula omonimă locuită de amatori ai muzicii rock care caută să socializeze cu alţi fani ai genului din lume. În fine, insula nu există! Unele cibernaţiuni fac bani din reclame,  promovarea de produse şi servicii, tranzacţii electronice, inclusiv cu criptominede, cazinouri virtuale etc. Accesarea siteurilor care aparţin naţiunilor virtuale aduce bani proprietarilor acestora. Cu cât sunt mai mulţi cei interesaţi de naţiunea virtuală în cauză, cu atât vor fi bani mai mulţi. Plata este inclusă pe factură la “servicii speciale” şi o facem fără să ne dăm seama. Altă cibernatiune este Principatul Paulovia, localizat la un sever din Bulgaria. Paulovia deţine o bancă virtuală care oferă credite micilor întreprinzători şi vinde online sub marca ei tricouri, pixuri şi alte obiecte mărunte. Statele virtuale sunt cel mai strălucit exemplu de comerţ cu iluzii! Tranzacţiile în spaţiul cibernetic se fac pe bani adevăraţi pentru bunuri reale, dar şi virtuale. Marian Rotaru