Începusem în articolul anterior să spun despre mitul chizesc al călătoriei prinţesei Change pe Lună şi vedem în mit că anticii chinezi ştiau că astrul noptii este pustiu. Palatul de pe Lună unde Change a intrat şi, cum scriam, a fost iradiată, era pare-se o bază defectă şi părăsită a unor extratereştri veniţi din afara sistemului nostru solar. Tot acelor exratereştri aparţinuse şi “iepurele care lovea într-o tobă” văzut pe Lună de Change. Iepurele era un robot care funcţiona haotic, alimentat de baterii solare. Urechile “iepurelui” erau antenele robotului. Spre deosebire, europenii medievali credeau că Luna este populată. În drum spre Lună Change cunoaşte imponderabilitatea: “simte trupul uşor, picioarele se desprind, pluteşte”. Sigur Change a călătorit dus întors spre Lună cu o vinamă, navă amintită în Vede, epopea Indiei antice. “Povestea cuţitului de bambus”, lucrare antică japoneză, spune că o prinţesă din Lună a venit pe Pământ. Pe fată o adoptă un pădurar. Tânăra era de o frumuseţe răpitoare, însuşi împăratul Japoniei se îndrăgosteşte de ea şi o cere de soţie. Ori nu i-a plăcut de suveran ori că măritişul cu un pământean, fie şi cu strămoşi extratereştri precum împăratul Japoniei, nu era permisă genetic, fata pleacă. Se întoarce pe Lună în oraşul Tsuki-no-Miyako, la poporul ei. Miturile chinez şi japonez trebuiesc interpretate. Fata era solia unui popor ce trăia pe o planetă din străfundul Universului. Tsuki-no-Miyako era o bază, un avanpost al acestei seminții cosmice. E posibil ca plecarea ei să se fi datorat avansurilor amoroase ale împăratului. O străbunică a familiei imperiale nipone a fost sirenă, deci bănuiala că nepotrivirea genetică care a speriat-o pe tânăra noastră pare a fi credibilă. A plecat dintre ai ei cu o supărare şi a preferat să se întoarcă, decât să încalce o lege a Firii. Mitul indienilor Hopi din statul american Arizona are ciudate asemănări cu cosmografia populară din Moldova! Spuneam că Hopi se declară fiii lui Tawa- Spiritul Soarelui. Țăranii nostri zic că soarele este chipul lui Dumnezeu Creatorul. Hopi cred că există nouă lumi. Șapte sunt cereşti, una pământeană şi una subterană, lumea morţilor. Moldovenii pun mortului pe piept bani pentru ca sufletul să treacă cele şapte vămi cereşti. În China se vând la papetării hârtii similare unor bancnote. Se zice că sunt emise de Banca Iadului. Aceste pseudobancote sunt arse la înmormântarea celui decedat. Cu ele mortul va plăti vămile ceresti! Și la români există credinţa lumii subterane locuită de morţi. Acolo este Iadul. La Hopi paznicul Lumii de Jos este Omul Schelet. La români Moartea este înfăţisată ca un schelet acoperit de o mantie cu glugă! Are şi o coasă. Este celebra Doamnă cu Coasa, pe care unii muribunzi cu păcate grele în viaţă zic că o văd. Omul Schelet al indienilor Hopi este totodată şi Paznicul Focului. În simbolistica populară focul este consubstanţial ştiinţei. Știinţa a fost adusă pământenilor de extratereștrii reptilieni reprezentaţi de şerpi ori de balauri. Eva în Rai a primit mărul, fructul cunoaşterii, de la un şarpe, adică de la un reptilian. Ca o ciudată concidenţă fizicianul englez Isaac Newton a intuit legea gravitaţiei când, plimbându-de prin grădina casei, un măr i-a căzut în cap. Cu enunţarea legii gravitaţiei începe fizica modernă! Românii zic că zmeii ori balaurii, adică reptilienii stăpâni ai Focului, sunt ascunşi sub pământ. Hopi cred că originea omului este nonterestră. Oamenii vin din lumea a patra. După ce lumea a patra a fost inundată de Potop, au migrat pe Pământ aduşi de divinitatea Masauwu. Mitul Portopului este cum se vede universal! Masauwu inspectează periodic pământenii cu ajutorul Femeii-Păianjen. În Femeia Păianjen recunoaştem o sondă spaţială, adaptată deplasării pe solul accidentat al unei planete. Lucruri vechi? Eschimoşii găsesc sub gheaţă mamuţi morţi de câteva zeci milenii şi perfect conservaţi. Iau fildeşul mamuţilot, iar carnea o mănâncă fără reticenţe! Azi societatea National Space din California vinde terenuri pe astrul nopţii şi a editat nouă cărţi privind colonizarea Lunii, scrise de diverşi autori: Haym Benaroya, David Schrunk,, Peter Eckart, Harrison H. Schmitt, Rick Tumlinson, Dennis Wingo, Paul D. Spudis Carl Koppeschaar, G. H. Heiken. Gravitaţia scăzută, vidul atmosferic, lipsa contaminării biologice, alternanța diurnă a temperaturilor joase şi înalte pot fi avantaje pentru industriile de vârf. Luna are sol roditor, rezerve de apă îngheţată şi mari resurse minerale, de exemplu izotopi de heliu care pot fi folosiţi drept combustibil în centralele nucleare pământene. Energia ieftină poate fi oferită pe Lună de panourile fotovoltaice. Oxigenul poate fi disociat din rocile lunare. Viitoarele colonii lunare vor fi oraşe acoperite de cupole, aşa cum au fost gândite şi pentru Antarctica. În interiorul cupolelor vor fi spaţii verzi, sere cu legume şi fructe, liziere de pădure şi lacuri. Sunt în lume minuni de arhitectură şi inginerie care ne readuc optimismul. Vedem că totuşi cineva gândeşte constructiv la viitor, un viitor în care va fi loc pentru toţi oamenii! Astfel în Mexico City edilii au demarat un program de amenajare de grădini verticale pe pereţii clădirilor din oraş. Scopul este de a înfrumuseţa cadrul urban şi de a primeni aerul. În plus oamenii se gândesc să semene pe pereţi inclusiv plante comestibile, care să acopere ceva din nevoile de hrană ale metropolei. Deja scultorul Damien Cave a amplasat în oraş lucrări de artă monumentală acoperite de iarbă. Un cartier din Mexico City, numit Xochimilco, de fapt un sat în mijlocul oraşului, este celebru pentru încrengătura de canale pe care plutesc plauri artificiali făcuţi din rogojini şi acoperiţi cu flori. În principatul Monaco legea obligă pe locatarii apartamentelor să pună la ferestre jardiniere cu flori. Sunt şi dispozitive comandate prin computer care udă florile când locatarii nu sunt acasă. În Monte Carlo, principalul oraş din principat, s-au amenajat grădinile St Joseph pe acoperişurile blocurilor. De la un acoperiş la altul vizitatorii grădinilor au acces pe pasarele. Un grup de arhitecţi din oraşul Ganz, landul austriac Stiria, s-au specializat în proiectarea caselor cu acoperişuri şi terase înerbate şi a platformelor cu flori suspendate deasupra străzilor. Au început să fie la modă casele cocoţate pe piloni, care să ocupe foarte puţin teren. De regulă sunt aşezate pe pantele de deal. Sub casă vegetaţia creşte în voie, iar locatarul poate intra în locuinţa pe o alee suspendată. În 2008 primarul Londrei, baronul Boris Johnson, a propus înălţarea bancului submers Maplin din estuarul Tamisei pentru ca pe insula artificială creată să fie amplasate antrepozite. Johnson a mai propus ca în estuarul Tamisei să se construiască un arhipelag de insule artificiale pe care să fie amenajate facilităţi aeroportuare. Presa a numit acest arhipelag insulele Boris. Proiectul a fost abandonat atunci din varii motive. Azi dezvoltatorii imobiliari vor să ridice pe Tamisa, în arealul Londrei, trei insule artificiale. Prima din ele, Insula City cu suprafaţa de şase hectare, va fi zonă turistică cu spaţii comerciale, cluburi şi hoteluri. A doua, Insula Nouă, va fi zonă rezidenţială cu apartamente de lux şi stadion olimpic. În sfârşit, a treia, insula Energiei, va fi administrată de Colegiul Imperial, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ tehnic superior din Marea Britanie. Pe Insula Energiei vor fi săli de curs, laboratoare şi biblioteci. Uneori micronaţiunile par a fi un joc ce ţine de folclor, fără pretenţia de a constitui formaţiuni statale veritabile. Astfel Groland este un sat din Alsacia devenit principat al Sf. Imperiu Roman de Neam German în 1695. În 1707 obţine independenţa, pentru ca în 1795 să fie alipit Franţei de armata revoluţionară. Împăratul francez Napoleon al-III-lea recunoaşte în glumă independenţa Grolandului în 1858. Gluma imperială a prins. De atunci primarii din Groland îşi arogă titlul princiar, satul emite timbre şi paşapoarte onorifice, cărţi de identitate cu sigla principatului şi are numere proprii de înmatriculare auto. Liniştea aşezării a fost tulburată în ultimii ani de greva lucrătorilor feroviari din gara Grosland şi de protestele violente ale viticultorilor nemulţumiţi de impozitul impus de primărie. Până la urmă impozitul a fost anulat. Principatul Hoehnke a fost unul din micile state nobiliare incluse cândva Austriei. Teritoriul se întinde pe 60 de kilometri pătraţi şi este alcătuit dintr-un sector principal cu ieşire la Adriatica, pe Riviera Slovenă şi o enclavă în interiorul continentului. Aflat la extremitatea nordică a peninsulei Istria, Hoehnke este mărginit la nord de fostul principat italian Triest, iar la est de provincia Carniola, parte a Sloveniei. Nefiind un stat suveran, Hoehnke nu a interesat pe participanţii conferinţei de pace de la Versailles care a pus capăt primului război mondial. Ca urmare Hoehnke este inclus în 1920 Italiei odată cu Istria, pentru ca la 7 martie 1948 să între în componența statului Trieste. După desfiinţarea şi partajarea Triestului la 26 octombrie 1954 este alipit Slovenei, pe atunci parte a Jugoslaviei. Principatul are peisaje fabuloase, vestigii istorice şi climă blândă. E locul unde civilizaţia sobră germană se întâlneşte cu lumea zglobie a Mediteranei. Hoehnke are un consulat onorific la Berna. Marian Rotaru