West Who este un nume ciudat chiar şi pentru o micronaţiune. Republica West Who înfiinţată în 1969 a fost inspirată de afirmaţia autorului Theodor Seuss în cartea pentru copii “Horton şi mai cine?”: “orice persoană oricât de mică, este o persoană”. Lăsând la o parte legenda, trebuie spus că West Who are 50 de cetăţeni, un teritoriu privat de 10 ari în Los Angeles, unde este sediul administrativ, precum şi o sumă de alte parcele de asemenea în proprietate privată, care la un loc au 100 de hectare şi care sunt situate în împrejurimile metropolei. Cetăţenii autodeclaraţi ai republicii West Who solicită statului California să fie recunoscuţi ca entitate autonomă, la fel ca triburile de indieni băştinaşi. Problema este că totuşi aceşti oameni nu sunt indieni. Republica emite timbre filatelice şi monedă numismatică, se pare că ambele afaceri sunt universal profitabile, lumea aleargă după curiozităţi şi editează ilustrate pentru turişti, scoate un ziar, deţine un serviciu poştal privat şi o agenţie de reclame. Cea mai bănoasă afacere a republicii o constituie confecţionarea de obiecte mărunte, utile sau decorative pe care West Who le vinde turiştilor care vizitează Los Angeles. Republica deţine un muzeu cu exponate bizare şi insolite care poate fi vizitat contracost, însă susţine financiar un festival cultural, un festival sportiv, dar și un cerc de cercetări astronomice care colaborează cu NASA. Republica West Who are propria forţă paramilitară de autoapărare. La fel ca principatul Caereleus, de care spuneam anterior, recunoaşte republicile rusesti Doneţk şi Luhansk din Ucraina şi Odesa din Transnistria, dar nu recunoaşte statele islamice fundamentaliste. Din motive necunoscute a declarat război regatului Atlantium, micronațiune din oraşul australian Sidney, amintită într-un articol anterior. În fine West Who anunţă că a anexat insulele Benelly, arhipelag mărunt de care nu a auzit nimeni şi căruia nu-i precizează locaţia.
Pe câteva proprietăţi private din comitatul Taksil Horni Cermna, Boemia, au fost declarate prin anii 1990 regatele Arca Maramia, Manakva, Kunagan. Hiberia şi Vitga. Teritoriile reclamate de aceste micronațiuni nu sunt precizate. De fapt avem de a face cu grupuri de cetăţeni constituiți ad-hoc în asociaţii civile, iar existenţa aşa ziselor regate este cantonată în spaţiul virtual. Deşi nu par să desfăşoare activităţi economice sau politice, între adepţii formaţiunilor amintite au avut loc adeseori confruntări violente. Fiecare pseudoregat are propria limbă construită artificial. Similar este regatul Apiya proclamat în anul 2006 în oraşul Spuz din Muntenegru. Entitatea are ca teritoriu ferm apartamentul regelui ei, Cadan Bogovici şi o proprietate de 71 de ari la marginea oraşului. Limba oficială a regatului este de asemenea artificială, un fel de păsărească cum odinioară foloseau studenţii bârlădeni din Iaşi. Apiya revendică fortul istoric Czverka, aflat pe litoralul Muntenegrului şi vinde amatorilor de iluzii titluri nobiliare. Cetăţenii Apiyei nu sunt altceva decât persoane afiliate pe internet şi însăşi Bogovici, autodeclaratul monarh, locuieşte în Ţara Galilor.
Travis McHenry înfiinţează în 2009 regatul Kalsahara pe două parcele de teren sterp în deşertul Carizzo, California de Sud. Una din parcele, unde este şi sediul regelui, are două hectare în suprafaţă, iar cealaltă 50 de hectare. Regatul nu desfăşoară vreo activitate economică, singura dorinţă a lui McHenry era să facă pe interesantul şi să apară în presă.
În 1980 cetăţeanul californian Dennis M. Hope era falit şi căuta disperat o soluţie ca să scape de sărăcie. Ideea salvatoare a venit într-o seară. Ce ar fi să devină prorietarul Lunii? Tratatul Lunii încheiat la ONU în 1967 interzice statelor să alipească teritoriile selenare sau teritorii de pe alte corpuri cereşti. Iniţiativa documentului a avut-o Uniunea Sovietică, depăşită de americani în cursa cosmică. Deja programul Apolo al Statelor Unite care avea ca scop trimiterea de echipaje umane pe Lună era în plină desfăşurare. Ruşii nu voiau în ruptul capului ca Washingtonul, în baza dreptului primului venit, să declare Luna posesiune americană. Tratatul a fost adoptat într-un mod curios. L-au votat doar Uniunea Sovietică şi câţiva aliaţii ai ei, aşa zisele ţări de democrație populară. Majoritatea membrilor ONU, fie s-au abţinut, fie au votat contra proiectului de tratat. Cu toate acestea a fost adoptat. Ruşii rămaşi în urmă cu programul cosmic se temeau că americanii vor alipi Luna şi planeta Marte şi voiau ca prin această lege internaţională să blocheze explorările americane. Putem spune că au reuşit. Acum niciun stat nu mai este interesat de colonizarea Cosmosului. Un act similar, Tratatul Mării, iniţiat tot de sovietici, a oprit proiectele occidentale de explorare şi colonizare a Oceanului Planetar. Institutul Seasteading din California urmăreşte într-adevăr colonizarea oceanului, dar ca organizaţie privată şi de asemenea susţine înfiinţarea de state independente pe insule plutitoare, ceea ce Tratatul Mării nu interzice. La fel Hope a constatat că Tratatul Lunii nu interzice companiilor private şi persoanelor fizice să aibă proprietăţi pe Lună. Ruşii care au gândit proiectul documentului, fiind comunişti, scăpaseră din vedere iniţiativa privată. Observând aceasta Dennis Hope trimite o petiţie la ONU prin care anunţă că reclamă în nume propriu întreaga suprafaţă a Lunii şi cere forului mondial să-l recunoască drept proprietar. ONU nu a dat niciun răspuns. Hope acţionează în justiţie. O hotărâre judecătorească în California stipulează că Naţiunile Unite, refuzând să răspundă, s-au dezis de Tratatul Lunii şi recunosc tacit proprietatea lui Hope. În baza hotărârii judecătoreşti Dennis Hope obţine prin act notarial dreptul de proprietate asupra Lunii. Înfiinţează o societate, “Ambasada Lunii” care vinde doritorilor terenuri pe astrul nopţii. Printre doritori s-au numărat savanţi şi preşedinţi americani, scritori precum George Lucas, autorul romanelor SF din seria “Războiul stelelor”, oameni simpli, dar şi companii. Nimeni nu crede în justeţea tratatului din 1967! Omenirea va avea într-o zi nevoie de mineralele Lunii şi atunci proprietarii care deţin terenuri pe satelitul natural al Pământului le vor revinde, închiria sau concesiona pe bani mulţi. Sunt deja peste 1.800 de companii care au cumpărat suprafeţe lunare. Prin ele se numără lanţurile hoteliere Hilton şi Marriott. Achiziţia nu este întâmplătoare: o companie rusească şi alta japoneză vor să contruiască câte un hotel pe Lună, iar turismul în navete spaţiale a devenit o realitate. Sunt de asemenea o sumedenie de organizaţii private care doresc colonizarea Cosmosului şi chiar lucrează la acest deziderat. Printre acestea se numără compania olandeză Mars One a omului de afaceri Bas Lansox, specialist novator în domeniul centralelor electrice eoliene şi care vrea să colonizeze planeta Marte! Pornind de la precedentul indienilor nordamericani, Hope, care se declara fiul lui Tawa-Spiritul Soarelui, un notar din regiunea spaniolă Galicia a eliberat doamnei Angeles Duran un act de proprietate asupra Soarelui. În virtutea dreptului de proprietar doamna Duran a cerut guvernelor lumii să impună o taxă pe lumina şi căldura Soarelui. Guvernului spaniol de atunci i-a surâs ideea, deşi nu o putea legifera şi nu o putea pune în practică. De ce a surâs ideea executivului spaniol? Duran s-a arătat dispusă ca din ce încasează să plătească statului contribuabil: 50% la buget, 20% la fondul de pensii, 10% pentru cercetare şi alţi 10% pentru programe de dezvoltare economică. Doamnei Ducan i-ar şi rămas 10% din încasări şi acelea impozabile. Toate legislaţiile lumii însă moştenesc principiul din dreptul roman care zice că lumina şi căldura soarelui sunt res nulis, adică bun al tuturor care nu poate fi obiectul unei proprietăţi private ori de stat. Mai modestă este întreprinderea unui olandez care se prezintă ca fiind principele Michael. Omul era nemulţumit de modul în care se acordă titlurile nobiliare în regatul Ţărilor de Jos. I s-a părut că sunt favorizate numai anume categorii sociale. Prin urmare Michael proclamă Luna stat independent sub numele de principatul Beauluna. Autorităţile olandeze nu au avut nimic împotriva declaraţiei de vreme ce nu era vorba de o seccesiune din teritoriul naţional şi niciun alt stat nu s-a simţit ameninţat în interesele sale prin actul lui Michael. Principatul Beauluna, recunoscut tacit, are tot dreptul să vândă titluri nobiliare şi chiar o face. Prinţul Michael foloseşte banii adunaţi pentru acte de caritate şi pentru a sprijini cultura. Beauluna este de fapt o fundaţie de binefacere sui generis. Apropo de cultură! Din “Miturile Chinei antice”, volum alcătuit de Yuan Ke, aflăm de eroul Yi, asemănător lui Hercule din mitologia greacă. Ca şi viteazul Hercule din regiunea grecească Argolida, Yi a îndeplinit 12 munci la porunca Stăpânului Ceresc. Fascinantă este însă aventura soţiei lui Yi, prinţesa Change. Tânăra pleacă pe Lună să caute leacul nemuririi. Pe astrul noptii nu erau oameni. A întâlnit doar un “iepure care lovea o tobă”. Fata întră într-un palat la fel de pustiu. În palat este desfigurată de răni oribile. Simptomele arată că fusese iradiată. (Va urma.)