În căutarea timpului pierdut (CCLXXV)

Unele micronaţiuni se nasc din motive etnice. Aşa bunăoară sunt triburi de indieni din Alaska care vor independenţa Este interesantă cartea “Alaska. Patria Totemurilor” a Marietei Nicolau! Alte micronaţiuni se nasc din aventurismul unora. Fluviul Rio Grande separă din 1846 SUA de Mexic. Când s-a trasat graniţa fluvială între vecini, o insulă în suprafaţă de 200 de hectare a fost omisă. Insula nu are nume, dar frontiera mexicană trecea pe la sud de ea, iar cea americană pe la nord. Insula a rămas a nimănui! În anii 1970 un şmecher a aflat de situaţia insulei şi a proclamat acolo un regat independent. A înfiinţat pe insulă cazinouri şi hoteluri care-i aduc venit, fără a plăti cuiva impozit! În largul statului australian Victoria este Insula Olandezului. În anul 1851 când s-a constituit statul Victoria, din omisiune Insula Olandezului nu a fost notată între fruntariile sale. La începutul sec. XX o familie de irlandezi colonizează insula. Trăiau izolaţi. Creşteau oi, aveau plantaţie de eucalipt şi adunau cauciuc de la arborii din pădure. Pe ţărmul continentului aveau o ceainărie unde foloseau plante aromate de pe insulă, vindeau bere marcă proprie şi cârnaţi de oaie preparaţi după reţeta lor. Irlandezii au aflat că insula nu aparţine legal statului Victoria. S-au condus după propriile legi patriarhale şi nu au plătit impozit până în ziua când autorităţile din Victoria au intervenit în forţă, au confiscat insula şi i-au expulzat. Insula a fost dată unui trib de negri australieni. Insula Olandezului a inspirat romanul “Insula” a nordirlandezului Adrian McKinty. În 2007 două fete, Lamia Roro și Fathia Reza, au vrut să intre în sultanatul Brunei cu pașapoarte eliberate de un regat numit Sunda, situat într-un loc neprecizat din Indonezia. Fetele au declarat că sunt prinţese ale acestui regat și că părinţii lor, suveranii din Sunda, sunt arestaţi de indonezieni. Oficial nu există un regat Sunda. Fetele au stat arestate până în 2008. Indonezia nu le-a recunoscut cetăţenia. Sunt declarate de Brunei apatride și internate într-un lagăr. Oare de ce fetele acelea au stat închise pentru o fantasmă, regatul Sunda? Insula Treriksroset de pe lacul Koltajauri din Laponia este tăiată de frontierele Finlandei, Suediei şi Norvegiei. Ostrovul are câţiva metri pătraţi. În anul 2000 mai multe persoane au avut ideea să declare stânca independentă pentru a oficia aici o căsătorie. Au dorit să eludeze restricţiile legate de vârsta minimă a miresei, impuse de legislaţiile celor trei state riverane lacului. Din păcate pentru miri, nimeni nu a recunoscut independenţa stâncii şi ca urmare căsătoria lor, valabilă poate pe Treriksroset, nu-i acceptată nicăieri altundeva. Un grup de artişti plastici şi muzicieni din Slovenia a alcătuit grupul NSK, care-şi propune să demaște ideologiile totalitare, indiferent de culoarea politică. În 2006 NSK s-a constituit ca stat. Emite timbre şi paşapoarte pe care le vinde colecţionarilor, declară că exercită suveranitatea asupra unui teritoriu, dar fără a-l localiza şi a deschis consulate onorifice în Croaţia, Franţa şi Germania. Maverick Malnar, ziarist şi călător croat, a declarat cartierul muncitoresc Pescenica din Zagreb în suprafaţă de 130 de hectare republică. Malmar afirmă într-un interviu acordat ziarului Globe din Zagreb că republica Pescenika nu înseamnă propriu-zis o secesiune, ci vrea să satirizeze scena politică croată. Sfişchiul satirei are scopul de a corecta totuşi declaraţiile lui Malmar, preşedintele republicii Pescenika, vis a vis de scena politică croată care sunt contradictorii, ceva în genul că “trebuie să ne legăm de orice şi să criticăm orice”. În unele luări de poziţie pune la zid politica militaristă a guvernului de la Zagreb, iar în altele persiflează neputinţa Croaţiei de a tranşa cu Slovenia vecină, golful Savudrijska Vala de la Marea Adriatică, insula Vallone şi exloatarea de sare marină de pe malul golfului, teritorii care însumează 1.900 de hectare şi pentru care cele două state sunt în litigiu. Malnar a murit în 2013 şi i-a urmat la conducerea Pescenikei, prietenul său Sead Braco, liderul asociaţiei ţiganilor din Zagreb, cunoscut ca “exhibiționist politic”. Malnar rămâne în istorie prin volumul ”Filosofia republicii Pescenika” şi a două jurnale de călătorie în Asia Centrală: “În căutarea oraşului de sticlă” şi “Pe urmele lui Alexandru cel Mare”. În anul 1897 statul francez vinde la licitaţie publică Insula de Aur, ostrov stâncos în suprafaţă de 6 hectare, situat la trei sute de metri de ţărmul Coastei de Azur. Noul proprietar era arhitectul Sargeant Lautand. Treisprezece ani mai târziu Sargeant Lautand pierde insula la un joc de cărţi în favoarea rudei sale, medicul Auguste Joseph Lutaud. Doctorul construieşte pe insulă un turn de piatră, Turnul Sarazinilor, aduce pământ roditor şi sădeşte o grădină. Când totul este gata, la 15 septembrie 1913, se proclamă rege al insulei. Pe turn arborează drapelul regatului şi emite o serie de timbre filatelice, inscripţionate în limbile latină şi arabă. Această particularitate le-au făcut să fie foarte căutate de filatelişti. A emis şi monede pentru numismaţi cu marca “Insula Aureea”, dar au fost foarte puţine şi până azi se pare că nu a mai rămas niciuna. Turiştii vizitau insula şi se cazau contracost în Turnul Sarazin. Auguste Lutaud moare în 1925, iar moştenitorii n-au mai fost interesaţi de afacere. În 1961 vând insula armatorului François Bureau. Acesta restaurează micul domeniu căzut în paragină, redeschide insula pentru turişti, arborează iarăşi drapelul regal, dar el nu s-a declarat rege. Organizează un concurs de înot în jurul insulei care a câştigat oarece popularitate. Insula de Aur a inspirat pe belgianul Georges Remi să scrie seriile de cărţi pentru copii: “Aventuri în Insula Neagră” şi “Aventurile lui Tintin”. Francois Bureau moare în 1994. Insula este şi azi în proprietatea familiei Bureau, dar ca domeniu privat închis vizitatorilor. Familia scoţianului Ian King stăpâneşte de câteva secole mica insulă Dry din golful Gairloch. King este pescar, locuieşte pe insulă şi trăieşte din vânzarea langustelor, crabilor şi  homarilor pe care-i prinde cu capcane. O centrală eoliană asigură electricitatea de care are nevoie. În 2015, odată cu referendumul pentru independenţa Scoţiei, pescarului i-a venit idea să proclame insula  regat de sine stătător, că doar nu degeaba îl cheamă King, rege în limba engleză. De fapt motivul era altul! King nu-i de acord cu un stat scoţian independent şi vede viitorul ţării sale numai în cadrul Marii Britanii. Gestul lui a fost unul de protest şi regatul pe care l-a proclamat formal se recunoaşte teritoriu britanic. Oricum King a adoptat o stemă, a arborat drapelul regatului, a emis paşapoarte din care a vândut vreo 6.000 de exemplare, dar a angajat şi un bodyguard care să-l păzească de represaliile vreunui naţionalist scoţian. Pe insula Dry au început să vină turişti şi Ian King a deschis un restaurant cu specific pescăresc, care merge bine. În 1987 Tom Leppard, pe atunci în vârstă de 73 de ani, a renunţat la viaţa de fost militar în trupele speciale ajuns la pensie, pe care o ducea în Londra. Omul şi-a tatuat corpul în pete de leopard, chiar a fost considerat de Guiness Book cel mai tatuat om din lume şi a plecat să locuiască singur pe mărunta insulă scoţiană Mingay din arhipelagul Orkney. A trăit acolo dezbrăcat, a dormit prin copaci vara şi în colibă de crengi iarna. S-a încălzit la foc de vreascuri şi s-a hrănit cu fructe, ierburi, rădăcini, scoici, crustacei, peşti şi ouă de păsări. Când venea cu barca la o prăvălie de pe insula vecină Skye ca să cumpere câte ceva, se acoperea cu o pânză la mijloc. I s-a zis omul-leopard şi a trăit pustnic pe insulă până în 2008, când s-a mutat într-o căsuţă la Liverpool. Omul leopard a trecut la veşnicie în 2016. Probabil Leppard s-a inspirat ca om-leopard de la negrii din Congo Belgian zişi oameni leopard, celebri în literatura timpului. Aparţineau societăţii Anyoto şi care, până să fie anihilaţi de militarii belgieni în 1935, prindeau băştinaşii şi le mâncau membrele. În 1972 baronetul englez John Miller cumpăra insula Mal di Ventre de lângă coasta Sardiniei cu gând să construiască o staţiune turistică. Nu a realizat investiţia de teama unor conflicte cu Frontul de Eliberare a Sardinei, organizaţie finanţată de Rusia. Miller vinde în 2008 insula lui Salvatore Maloni, un şofer de camion sard. Maloni şi adepţii lui proclamă Mal di Ventre republică independentă şi trimit la Roma şi la ONU, petiţii prin care solicitau recunoaşterea noului stat. Recunoaşterea nu a venit, dar asta nu l-a împiedicat pe Malone să încropească pe insulă o aşezare, să instaleze panouri solare şi turbine eoliene pentru electricitate şi să construiască un camping pentru turişti. Plajele insulei erau deschise pentru nudism. Iniţial statul italian nu a fost deranjat de secesiunea lui Malone, dar s-a terminat cu toleranţa când serviciul secret află că banii câştigaţi din turism finanţează mişcarea separatistă din Sardinia. În 2012 militarii italieni invadează insula şi evacuează pe oamenii lui Maloni. Tot ceea ce s-a construit pe insulă este demontat, iar Maloni este închis pentru evaziune fiscală. Marian Rotaru