În căutarea timpului pierdut (CCLXXIX)

Spuneam în articolul anterior de Ţara Cockyne care apare în mitologia engleză şi pe care tradiţia a făcut-o cvasireală  în imaginarul colectiv. Apropo de tradiţii fac o paranteză! După Înălţare, spune obiceiul, următoarele nouă zile de joi nu se lucrează în vie, pentru că altminteri se abate grindina şi de asemenea nu se coase. În Kabala, cartea magică a evreilor, cifra nouă aduce noroc. Joia este ziua zeului Jupiter, stăpânul zeilor din panteonul roman. În vechea Romă, Jupiter era totodată divinitatea trăsnetelor, a bunei credinţe, dar şi a agriculturii pentru că el, dacă voia, ferea recolta de urgia Cerului. De aceea zilele de joi sunt la ţăranii moldoveni zile de târg. Trăsnetele lui Jupier îl pot speria pe croitor. Croitoria este o meserie magică, ori croitorul speriat de trăsnet poate scăpa veşmântul la care lucrează sau poate rupe aţa. Acestea aduc moartea celui ce va purta acel veşmânt. Se vede bine că românii au moştenit mitologia romanilor! O doamnă din satul tutovean Perieni a povestit o întâmplare din adolescenţa ei. La trei săptămâni după Înălţare era la coasă cu tatăl ei în locul numit Lacul Cerbului. Alături adunau iarbă câteva femei, dintre care una purta bluză nouă. La un moment dat vine o furtună cu trăsnete. Trăsnetele o ţinteau parcă înadins pe femeia cu bluza nouă. Cădeau numai alături de ea! Femeia vizată de urgie fugea când colo, când dincoace, dar trăsnetele veneau numai spre ea. O femeie din grup o întreabă: “de când ai bluza asta”? Cea întrebată răspunde: “am cusut-o joia trecută!’ “Arunc-o imediat”, zic celelalte femei. Bluza este aruncată jos. Imediat un trăsnet cade pe bluza căzută şi o face scrum. Apoi vremea s-a potolit ca prin farmec. De mare ajutor sunt în asemenea situaţii rugăciunile universale “Tatăl Nostru” compus de Iisus Hristos şi “Crezul” compus de Sf. Apostoli după Înălţarea Domnului. Lacul Cerbului este de mult secat. A rămas doar toponimul. Tot la Perieni este locul La Iezer. În graiul vechi moldovenesc iezer înseamnă iaz. Nu mai este niciun iaz acolo. Iazul secat a rămas în amintirea colectivă. Cerbii au trăit în Codrii Tutovei. Prelucrarea coarnelor de cerb era un meşteşug prezent în Ţările Bârladului şi a Tutovei ale primului mileniu. Acum un secol a fost văzut un cerb în pădurea satului Mireni. Poate a fost ultimul cerb tutovean. Multe ape au pierit! Îmi amintesc din tinereţe că la Ciocanii Vechi pe valea Tutovei, lângă drumul spre satul Movileni, era o fântână cu cumpănă. Fântâna era funcţională, foarte veche şi pitorească. Avea contragreutate din pietre de gresie adunate din zonă. Furca şi cumpăna erau din lemn de salcâm pârlit la foc ca să nu putrezească. Rămăsese unica pe valea Tutovei şi putea fi monument etnografic. A fost distrusă! Iată altă tradiţie născută de data asta nu din mitologie, ci din imaginaţia unui scriitor! Astfel mirat am fost să văd în heraldica germană, printre stemele multelor state ale Sf. Imperiu Roman de Neam German, stema regatului Ruritania. Precizez că regatul Ruritaniei este fictiv. Sir Anthony Hawkins a imaginat Ruritania ca spaţiu pentru romanele: “Prizonierul din Zenda”, “În serviciul reginei”, “Rupert von Hentzau”, “Inima Prinţesei Osra” etc. Un portal de internet prezintă Ruritania ca ţară reală. Mai mult, o doamnă numită Anastasia se autodeclară regina Ruritanei, drept pentru care reclamă un teritoriu din Boemia Germană şi se consideră suverana a 34 de hectare de teren în oraşul Atlanta, capitala statului american Georgia. Ruritania Anastasiei numără 41 de cetăţeni, a stabilit relaţii de ambasadă cu alte micronaţiuni şi are consulate onorifice în statele americane  Florida, Louisiana, Texas și  Arizona. Regatul lui Hawkins a făcut carieră în diplomaţie, unde apare în documente ca “naţiune ipotetică” sau ca “ipoteză de lucru” necesară când diplomaţii fac simulări de acţiune. Apare deopotrivă și în multe alte opere literare, unde scriitorii recurg la ficţiune pentru a scăpa de cenzură ori de vendetele celor ce se cred demascaţi. Ţara Sultanului Albastru de la Golful Persic este povestea din cafenelele pariziene, culeasă de Ernest Hemingway şi amintită în “Sărbătoare de neuitat”, romanul unde rememorează anii de tinereţe petrecuţi în Europa alături de ziarista Pauline Pfeiffer. Scriam în articolul anterior de comunităţile egalitariene, precum Los Harcones din Mexic. Revin asupra temei cu falansterurile apărute în sec. XIX ca rezultat al socialismului utopic. În general aceste experimente nu au rezistat timpului. Bunăoară comuna egalitariană Kristeen Communitycreată pe 1.200 de hectare în statul american Indiana a rezistat doi ani, din 1845 până în 1847. Finlandezii au întemeiat la finele sec XIX nu mai puţin de 17 colonii egalitariene în Sierra Leone, Cuba, Columbia Britanică, Alberta, Galilea, Republica Domnicană, Queensland, provincia argentiniană Misiones, pe Casta de Azur ori în statul brazilian Rio de Janeiro. Au rezistat în medie 5 ani. Oamenii sunt egali în faţa legii, dar nu şi în privinţa darurilor cu care i-a înzestrat Dumnezeu şi cum nu pot fi reduşi la acelaşi numitor, nici societăţile egalitariene nu au şanse de reuşită. Totuşi s-a încearcat reactivarea falansterurilor egalitariene în lumea occidentală a sec. XX, sub forma comunelor longomai, iniţiate de agenţii sovietici. Prima comună longomai, Contadour din Provansalia, este fondată în 1930 de scriitorul Jean Giono. Tot în Provansalia un discipol a lui Giono crează în 1973 pe o suprafaţă de 270 de hectare comuna Forcalquier. Giono a fost unul din acei agenţi sovietici cu misiuni speciale menite să facă breşe în sistemul occidental capitalist. Mai interesant decât Giono a fost Boris Skossyrev, descendentul unei familii de aristocraţi ruşi, devenit “ofiţer special” sovietic. În deceniul trei al secolului trecut Moscova a dorit să facă din mica Andorra, stat mărunt dar aşezat strategic între Franţa şi Spania, o bază de operaţiuni în Vest. Se pregătea insurecţia comunistă din Spania, ce avea să ducă la războiul civil spaniol din anii 1930. Andorra este un principat al cărui coprincipi sunt preşedintele Franţei şi arhiepiscopul oraşului Urgell din Catalonia. Plăteşte anual un tribut Franţei şi oraşului Urgel, ceva în jurul a câteva sute de euro. Poşta şi emisiunile filatelice ale principatului sunt exploatate de Franţa şi Spania. Prin maşinaţiuni abile Skossyrev obţine cetăţenia andorreză şi devine prim ministru al principatului în 1933. În 1934 Boris Skossyrev declară Andorra regat şi oferă coroana “Majestăţii Sale Regelui Franţei”. Faptul că la data aceea Franţa era republică şi faptul că moştenitorul prezumtiv al tronului francez, contele de Paris, a refuzat coroana, nu l-a deranjat. El însuşi se numeşte vicerege şi declară război oraşului Urgell. După câteva luni Skossyrev este arestat de militarii spanioli, închis într-un penitenciar din Barceloa, dar este eliberat apoi şi expulzat din Spania şi Andorra. Agentul se stabileşte în Franţa unde crează un guvern în exil al regatului Andorrei. Este iarăşi arestat în 1940, de data asta de poliţia guvernului francez de la Vichy. Oficial Andorra era atunci în război cu Germania, aliata Vichyului. De ce? În 1914 Andorra a declarat alături de Franţa război Germaniei, dar principatul nu a fost invitat să semneze pacea de la Versailles din 1919, aşa că a rămas în război! A încheiat pacea cu Germania Federală în 1957! Cu Germania de Est comunistă nu a încheiat-o niciodată. În 1940 agentul rus este internat într-un lagăr francez şi forţat să desfiinţeze guvernul regalist andorran. Îl vor scăpa americanii în 1944. În următoarele decenii a fost spion rus. Viaţa lui Skossyrev este subiectul cărţii “Secretele Pieţii Smolenskaya” a lui Boris Sopelnyak şi a romanului “Regele Andorrei”, scris de Anroni de Morel, nepotul amantei aventurierului. Dorinţa de a promova afacerile personale este o cauză care a dus la apariţia unora din micronațiuni. Iată cartea: “Cum să-ţi faci propria ţară”, unde autorul Erwin Strauss face un studiu asupra micronațiunilor! Jack Lewis din Los Angeles s-a proclamat principele aşa zisului stat Caereleus, cu numele dinastic Lewis I-ul. Principatul ocupă 22 de ari, adică reşedinţa lui Lewis din Los Angeles şi are 16 cetăţeni, din care rezidenţi sunt doar perechea princiară. Nişte nebuni am zice. Totuşi principatul Caereleus este o companie ce foloseşte această siglă pompoasă ca să atragă clientela. Lewis are în Los Angeles editură, librărie, serviciu de poştă privată, magazin cu suveniruri pentru turişti, piscină cu apă termală, grădină cu legume şi livadă de lămâi. Se adaugă o pensiune unde specialitățile casei sunt limonada din portocale Izzy şi omleta Dorado făcută cu legume călite. Caereleus emite monedă numismatică. La fapte bune notăm biblioteca publică finanţată de Lewis. Ca să fie mai interesant Lewis a stabilit ca limbă oficială a principatului latina, atipic pentru spaţiul american! Latina era pe vremuri limba oficială a multor state europene. Și în Transilvania latina a fost limba de cancelarie până în 1848. Azi limba Romei antice este oficială doar pentru Vatican şi Sf. Scaun. Pseudostatul Caereleus a declarat că recunoaşte republicile ruseşti Doneţk şi Luhansk din Ucraina şi Odesa din Transnistria. Sunt declaraţii nerelevante în diplomaţie, dar banii ruseşti daţi ca aceste formaţiuni statale să ajungă în conştiinţa americanilor puteau fi motivanți pentru  Lewis. Marian Rotaru