În căutarea timpului pierdut (CCLXXII)

Spuneam în articolul anterior că este o “modă” a mişcărilor secesioniste în SUA şi nu mai puţin de 73 de noi state federale se chinuie să se nască! Astfel din Florida vrea să plece oraşul Miami, din Massachuttes oraşul Boston, iar din Mississippi oraşul Saint Louis. Cele trei metropole ţintesc să devină oraşe-stat, la fel cum este bunăoară Hamburgul în Germania. Radu D. Rosetti este autorul cărţii “La capătul Lumii. Note de călătorie”. Spune în cartea sa că în anul1909 a vizitat oraşul Hamburg, pe atunci republică aparte în cadrul Imperiului German. Cu un an înainte Wilhelm al-II-lea, împăratul Germaniei, vizitase Hamburgul, iar la recepţia de bun venit preşedintele hamburghez nu s-a adresat suveranului aşa cum era protocolar, cu formula Majestatea Voastră, ci ca să sublinieze liberarea oraşului i-a zis “iubitul nostru aliat”! Comitatul Werd din Colorado a convins alte câteva comitate vecine să se unească în statul Colorado de Nord. Mai complicată este situaţia în statul California, stat de care au scris admirabil Bogdan Fiinceac în volumul “California. Mirajul Vestului” şi Paul Dobrescu în cartea “America Americii. California”. California de Sud se consideră locomotiva economică a întregii Californii. California de Nord, cu viaţa ei pastorală, nu face altceva decât să profite de pe urma bogăţiei sudului. Nu toată California de Sud este dezvoltată. Interiorul regiunii este deşertic şi sărac, pe când litoralul are metropole înfloritoare precum San Francisco, Los Angeles, Oakland ori San Diego. Ca urmare Coasta Californiei tinde spre o statalitate proprie, separată de restul Californiei de Sud. Există şi un sâmbure de adevăr: produsul intern brut al Coastei Californiei este egal cu al Braziliei. Aşa de mare este! În volumul “Sub cerul liber”, Mark Twain descrie admirativ zona din jurul oraşului Sacramento, capitala Californiei. Ţinutul are climă blândă şi agricultură dezvoltată, este un colţ de Rai. Oamenii din partea locului răspund la separatismul sudului, cu propria lor idee despre un stat al Californiei Centrale. Lipsa de coeziune a californienilor are nu numai motivaţie economică, ci şi bază istorică. În timpul stăpânirii spaniole şi mai apoi, atât timp cât a aparţinut Mexicului, au existat două state separate: California de Nord şi California de Sud. Partea de la graniţa Californiei cu Arizona şi Nevada, deşertică şi săracă aşa cum este, vrea să se constituie într-un viitor stat Reagan. Secesioniştii se folosesc de numele fostului preşedinte american Ronald Reagan, originar din aceste locuri. Ca să rămânem în nomenclatorul preşedinţilor americani, amintesc efemerul stat Jefferson, ce poartă numele fostului preşedinte Thomas Jeferson. Statul Jefferson s-a rupt din statul federal Oregon în 1941. Statul Jefferson nu a fost recunoscut oficial şi a existat doar scurtă vreme. Un stat Washington tinde să apară prin divizarea statului Ohio. Poartă numele primului preşedinte american, George Washington, deşi aceeaşi denumire o are deja un stat recunoscut aflat la ţărmul Pacificului. În partea estică a aceluiaşi stat Ohio, un grup militează pentru separarea regiunii Westsylvania. Regiunile din vestul Texasului vor să formeze un stat aparte, căruia i se va spune din lipsă de inspiraţie, Lincoln, după numele preşedintelui Abraham Lincoln. Baza juridică a statului Lincoln este acordul din 29 decembrie 1845 care a consfinţit intrarea Texasului în SUA şi care a avut loc efectiv la 20 februarie 1846. Acordul amintit a stabilit că la dorinţa cetăţenilor, Texasul se poate diviza în cinci state aparte. Stipulația nu a fost pusă în practică, deşi mişcările centrifuge n-au lipsit de pe scena politică texană. Sunt destule voci care cer să se desprindă din trupul Texasului, statele Jarisco, Texasul de Nord şi Cimarron. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, sudul Texasului doreşte chiar independenţa faţă de SUA, invocând relaţia tradiţională cu Mexicul vecin. În 1992 au existat ciocniri între separatiştii texani şi armata federală americană. Din nu ştim pentru care interes, regele Angliei a acordat în 1681 coloniei Connecticut aflată pe ţărmul Atlanticului, în Noua Anglie, două teritorii din interiorul continentului: Connecticutul de Vest şi respectiv Noul Connecticut. Ulterior Connecticutul de Vest a fost alipit statului Ohio, iar Noul Connecticut, statului Vermont. Toate acestea s-au întâmplat de mult, dar astăzi Ohio şi Vermontul se confruntă cu mişcările separatiste din cele două regiuni istorice. Dealtfel Vermontul are probleme şi cu dorinţa localităţilor Killington şi Winhall să devină oraşe-stat. Mişcările secesioniste din cele două târguri, iniţiate în 2004, sunt sprijinite de statul vecin New Hampshire care poartă Vermontului o ranchiună istorică. Statul Michingan este alcătuit din două regiuni geografice net individualizate şi care nu au legătură terestră: Peninsula de Sus şi Peninsula de Jos. Cele două regiuni sunt despărţite de strâmtoarea dintre lacurile Michingan şi Huron, ambele veritabile mări interioare. Fermierii din Peninsula de Sus vor să creeze propriul stat. Rămânem în zona Marilor Lacuri, unde oraşul Chicago şi întregul comitat Cook care-l înconjură, aspiră la independenţă faţă de statul Illinois. Noua entitate politică se va numi Illinoisul de Sus. Sunt şi partizanii unei viziuni transfrontaliere. Ei vor un stat ChicagoLand care să cuprindă metropola şi zone adiacente din statele vecine Indiana şi Wisconsin. Illinoisul, pentru că tot am ajuns aici, mai are o regiune separatistă. Este vorba de ţinutul situat în extremul sud şi care poartă un nume cel puţin bizar: Micul Egipt. Regiunea nu are nicio legătură cu Valea Nilului. În 1830 nordul Illinoisului a fost lovit de secetă, dar în sud anul a fost bun. Oamenii din nord au plecat în sudul îmbelşugat ca să caute de mâncare. Au suferit destule umilinţe. S-a făcut analogia între migraţia fermierilor flămânzi din nordul Illinoisului cu exodul evreilor în Egipt pe timpul lui Iosif, povestit de Biblie. Nouă ne aminteşte episodul dureros din 1947, când zeci de mii de moldoveni au luat drumul Olteniei ca să caute cereale. Cei rămaşi acasă ajunseseră ca de foame să mănânce troscot. Atunci sute de copii moldoveni au ajuns sclavi la bulgari. Se ajunsese aici deoarece ruşii furaseră rezervele alimentare de stat ale României! Diferenţa între bogaţi şi săraci duce la ruptură teritorială. Exemplu este statul Nevada cu zone rurale sărace, locuite de crescători de vite şi cu cele câteva oraşe a căror economie înfloreşte graţie cazinourilor şi a cohortelor de turişti. Unele din aceste cetăţi ale banului cu legi locale permisive date pentru vizitatorii care caută distracţii deocheate ori să încheie căsătorii ilegale în alte părţi, sunt cunoscute: Las Vegas şi Reno, de multe altele s-a auzit mai puţin în Europa: Paradise, Carson, Dayton, Sparks, Henserson, Jean, Amargosa Valley, Cristal City, West Wendover, Sunrise Miror, Mesquite, Winchester, Winnemucca, Spring Creek, Eureka, Indian Creek etc. Aceste oraşe aparţin câtorva dintre comitatele Nevadei: Clark, Douglas, Churchill, Washoe, Elko şi Lyon, ori aceste comitate care aduc la bugetul Nevadei mult mai mulţi bani decât amărâţii de fermieri, au decis să se separe ca state libere. Nici cetăţenii din partea montană a Nevadei, nevoiaşi aşa cum sunt, nu se lasă mai prejos. Ei vor să creeze statul Nataqua. Au şi bază istorică. În 1858 a fost proclamat teritoriul federal Nataqua de locuitorii Munţilor Stâncoşi. Ei vroiau să nu plătească impozit statului California, care controla atunci regiunea. Până la urmă Nataqua este încorporată Nevadei în 1861. Zona deşertică a Nevadei cuprinde ţara indienilor Paiute. Aici în 1882 minerii de la o exploatare de guano, excremente fosilizate de păsări şi lilieci, găsesc un uriaş complex de peşteri, alcătuit din 32 de spaţii subterane. Înăuntru erau cadavre mumificate de uriaşi, oameni înalţi de cel puţin trei metri şi cu părul roşcat, aparţinând cert rasei albe. Îmbrăcămintea lor semăna cu hainele moderne: pantaloni, veste, cizme etc. De jur împrejur era mobilier din piatră: dulapuri, scaune, mese, un tron şi conducte parcă asemănătoare cu cele pentru transportat gazul natural. Pe pereţi erau inscripţii cu caractere necunoscute. Uriaşii albi apar în legendele indienilor Paiute. Asupra acestui aspect insolit al istoriei americane s-au aplecat autori care au scris cărţi. Printre ei se numără Mary Sutherland. Pentru cercetările făcute pe tema uriaşilor care au trăit în vechime pe teritoriul statului Kentucky, doamna Southerland a primit de la guvernator gradul de colonel al Gărzii Naţionale a statului. Privitor la seminția uriaşilor americani Mary Sutherland a publicat cărţile “Uriaşii cu părul roşu”, “Giganţii lui Dumnezeu. Rasa pierdută”, “Pierduţi în timp”, “Vânătoare în comitatul Burlington, statul Wisconsin” etc. Alt stat cu probleme este Virginia! Cei mai importanţi contribuabili din Virginia locuiesc în nordul ţării. Ei sunt nemulţumiţi că oferă prea mult la bugetul statului şi primesc înapoi prea puţine investiţii şi protecţie socială. De aici se profilează în mintea oamenilor ideea unui stat numit Virginia de Nord. Marian Rotaru