În căutarea timpului pierdut (CCLVIII)

Spuneam în articolul anterior despre reminiscenţele britanice din SUA. Una, am văzut, este ducatul Apalashia din Munţii Apalaşi, fondat de emigranţii germani în anul 1715, ducat care a recunoscut suveranitatea Marii Britanii, dar pe care britanicii nu l-au recunoscut ca entitate teritorială şi teoretic l-au alipit administrativ comitatului York al coloniei Pennsylvania, viitor stat american. Azi ducatul Apalashia există neoficial şi este guvernat nominal de familia de nobili nemţi von Mosella, urmaşii primului duce din sec.XVIII, Jacob von Mosella. Ducatul Apalashia face parte dintr-o regiune mai întinsă numită Pennsylvania Germană. Nu a aparţinut niciodată Germaniei, dar a fost de la început colonizată de nemţi. Deşi lipsită de orice putere reală, familia von Mosella a transmis din tată în fiu titlul ducal de Apalachia. În trei secole s-au rânduit 12 duci dintre care a fost o singură ducesă, Fianna, între anii 1898-1910. Penultimul duce, William-Matthias von Mosella, cu numele dinastic James al IV-lea, s-a născut în 1976 şi este scriitor. A fost suveranul Apalashiei din 2005 până în 2016. Apoi a transmis titlul fiului său în vârstă de 13 ani, devenit după abdicarea tatălui, ducele Andrew al II-lea. Ducatul Apalachia, înfiinţat în prima zi de Crăciun a anului 1715, ocupă o suprafaţă de 100 de kilometri pătraţi. Din acest teritoriu o parte aparţine astăzi oraşului Manchester. În toată zona locuiesc azi 25.000 de oameni, dar numai 48 dintre ei recunosc autoritatea ducilor von Mosella. Cu toate acestea suveranii Apalashiei, de care adminstrația americană face abstracţie totală, emit decrete în limbile engleză şi germană, ambele oficiale în ducat şi o monedă, dolarul Apalashia, căutată de numismaţi. Declară că pe diferite considerente istorice aparţin ducatului terenuri din statele New Jersey, Nebraska şi Ontario. Casa ducală deţine un club privat de baseball. O altă reminiscenţă britanică din SUA poate fi considerată Transylvania, colonia care nu şi-a declarat niciodată independenţa faţă de Regatul Unit! În manuale sunt înşiruite cele 13 colonii britanice de pe coasta Atlanticului, numite la un loc Noua Anglie şi care au constituit nucleul Statelor Unite ale Americii. Puţini însă au auzit Transylvania, Noua Olandă şi Noua Suedie, teritorii din aceeaşi zonă geografică, dar particularizate istoric. În afara celor 13, a existat în Noua Anglie şi o a 14-a colonie britanică numită Transylvania, ceea ce în latină înseamnă „Ţara de dincolo de pădure”. În cazul Transilvaniei româneşti înţelesul este mai nuanțat, „Ţara de dincolo de Silvania”. Ţara Silvaniei separă Transilvania de Sătmar şi Crişana şi se întinde între Munţii Meseşului din Apuseni şi Munţii Gutâiului din Carpaţii Orientali. Toponimele Ţara Silvaniei- “Ţara pădurii” şi Transilvania-“Ţara de dincolo de pădure” au fost date de populaţia romanizată din stepa Panoniei unde pădurile sunt rare. În româna contemporană există femininul Silvia – “Fata din pădure”, care în Transilvania este un nume vechi. Transylvania americană s-a constituit ca şi colonie britanică la 17 martie 1775 pe un teritoriu cumpărat de Richard Henderson de la indienii Cherokee. Capitală era nou înfiinţatul oraş Boonesborough. Istoria coloniei este foarte scurtă. Transylvania nu s-a alăturat declaraţiei de independenţă a Statelor Unite din 4 iulie 1776. A rămas sub control britanic. În 1780 este ocupată de armata americană şi ca pedeapsă că rămăsese fidelă coroanei britanice Congresul SUA desfiinţează Transylvania ca entitate politică şi împarte teritoriul acesteia între statele Carolina de Nord şi Virginia. Astăzi numele efemerei colonii îl poartă un comitat din Virginia, dar a cărui întindere înseamnă două procente din suprafaţa iniţială a Transylvaniei. Comitatul s-a format pe domeniul atribuit de Congres în folosinţă viageră lui Richard Henderson ca despăgubire pentru pierderea poziţiei de guvernator. Amintirea celei de a 14-a colonii, cum o numesc americanii, este păstrată de câteva plăci puse la margine de drum ca să anunţe turiştii că au intrat pe teritoriul Transylvaniei. Vin destui turişti în zonă, mai ales că în ţinutul Transylvaniei întins pe crestele munţilor Apalași sunt 250 de căderi majore de apă, ceea ce i-a atras numele de Ţara Cascadelor. O urmă europeană în peisajul american este Noua Suedie care a existat pentru scurtă vreme în sec. XVII pe valea fluviului Delaware. A fost înfiinţată în anul 1638. După 17 ani este cucerită de olandezi şi înglobată coloniei Noua Olandă care la rândul ei este preluată de Anglia în 1667 și inclusă coloniilor britanice New York, New Jersey, Delaware, Connecticut și Pennsylvania. Dealtfel și azi o regiune este numită prin tradiţie Pennsylvania Olandeză. Acum amintirea teritoriul Noii Suedii aparţine statului Delaware. De la suedezi s-au păstrat biserici şi conace, dar şi mentalitatea de locuitori ai unei regiuni aparte împărtăşită de americanii care trăiesc pe teritoriul fostei colonii. Există un muzeu americano-suedez. Apartenenţa peninsulei Delmarva din statul Delaware la fosta colonie Noua Suedie şi cele câteva vestigii de civilizaţie suedeză sunt motive suficiente pentru unii ca să ceară separarea ţinutului. Poate este aici şi oarecare încurajare tacită din partea guvernului de la Stockholm, dar oficial nu se ştie nimic. Odată cu suedezii au venit în Noua Suedie finlandezi din regiunea Savonia. Finlanda a aparţinut Suediei pâna în 1809, an când a fost inclusă cu rang de mare ducat în Imperiul Tuturor Rusiilor. De pe valea fluviului Delaware finezii au împânzit nordul american, aşezându-se în ţinuturile păduroase. Finlandezii din Savonia păstrează caracterul etnic distinct. Dintre ei provin o bună parte dintre trapperi, vânătorii care trăiesc izolaţi prin pădurile americane şi care nu recunosc nicio autoritate. Cele mai apropiate rude la trapperilor finlandezi din America de Nord sunt finezii de pădure, popor seminomad care trăieşte în Norvegia şi Suedia. În acelaşi sec. XVII finlandezii din Savonia s-au aşezat în câteva ţinuturi împădurite din Norvegia şi Suedia. Cu timpul au format un grup etnic distinct cu propriul grai, denumit al finezilor de pădure. Ţinutul lor din Suedia este numit Finnskogen şi face parte din provincia Varmland. În Norvegia au ocupat mai multe ţinuturi numite generic Pădurea Finezilor, pe care le găsim înşirate în provinciile Troms, Finnmark, Nordland, Hedmark şi Austmark. Finezii de pădure obişnuiau până în sec. XIX să incendieze o suprafaţă de pădure ca să cureţe terenul şi apoi să-l cultive. Doi-trei ani pământul îngrăşat cu cenuşă dădea recolte bune. După care mutau ogorul. O practică similară au negrii Peul din Niger, colonie franceză până în1960. Negrii Peul incendiază ierburile din savană tot pentru a elibera şi îngrăşa pământul agricol. Cu acelaşi scop ţăranii noştri incendiau miriştile. Iarba din savană ajunge într-un an la trei metri înălţime, pe când pădurile din Scandinavia se refac într-un secol, plus lemnul pierdut prin incendiere. Distrugerea pădurilor este motivul pentru care suedezii şi norvegienii nu au agreat pe veneticii finlandezi. În sec. XX finezii de pădure erau aproape complet deznaţionalizaţi. Doar numele şi toponimele amintesc de originea lor. În sec. XX graiul finezilor de pădure desprins din dialectul savonian al limbii finlandeze era vorbit doar în măruntul ţinut norvegian Solor din provincia Hedmark. Până acum un secol puteau fi întâlniţi magii finezilor de pădure. Li se spunea tietaja, erau maeştri în arta vindecării prin puterea sugestiei, se puteau dedubla şi teleporta, sufletul lor putea să călătorească oriunde în timp şi spaţiu. Pe de altă parte naţionaliştii irlandezi se mândresc că strămoşii lor sunt primii care au pus piciorul pe pământul Statelor Unite. Că au sau nu dreptate este altă problemă. Este de exemplu posibil ca pe ţărmul Noii Anglii să fi păşit primii vikingii. Oricum în sudul actualelor State Unite au ajuns încă din antichitate evreii, grecii şi romanii.Un grup de irlandezi stabiliţi în statele New York şi New Jersey, desigur nostalgici după vremurile eroice din antichitate, au proclamat pe insula Long Island regatul celt Aynvaul. Pseudoformațiunea statală reclamă două mici peninsule pe care le-au numit Fadainysi de Est şi Fadainysi de Vest, precum şi câteva insule mărunte din vecinătate. Aşa zisul regat este activ în spaţiul virtual, dar în lumea fizică nu îşi face mai deloc simţită prezenţa. Iniţiatorii spun că numele regatului face trimitere la arvanauli, spiritele feminine care în mitologia vechilor celţi ar da personalitate unui loc geografic. Erau un fel de spiritus loci-spiritul locului, cum spunea Mircea Eliade. Conducătorul statului Ayvanaul poartă titlul de ras-rege, substantiv înrudit cu latinescul regis ori cu sanscritul raja. Religia oficială a regatului Ayvanaul este wicca, credinţă închinată Mamei Natură şi naturismului, în fapt fiind ştiinţa preoţilor druizi ai vechilor celţi. Alfabetul oficial al regatului Ayvanaul este orgham în care au fost scrise cărţile druizilor antici. Marian Rotaru