În căutarea timpului pierdut (CCLIV)

“Out Land”, tradus “În afara Pământului”, este titlul unui roman SF scris de Alan Dean Foster. Acţiunea cărţii se petrece într-o colonie spaţială instalată pe Io, satelit a lui Jupiter. Acolo era o exploatare minieră, locuitorii coloniei erau aventurieri, oameni duri, ce înfruntau tenebrele unei lumi străine pentru un pumn de bani. Economistul Ricardo Malthus scria în sec. XIX că odată cu creşterea populaţiei lumii vine sărăcia, urmează apoi inevitabil războaiele. Populaţia Pământului scade după războaie şi urmează iarăşi o perioadă de prosperitate. Teoria ondulaţiei formulată de alt filosof al sec. XIX, Vasile Conta, reia în esenţă teoria lui Malthus. Conta se bazează pe date statistice care arată creşterea populaţiei în perioada de propăşire economică şi scăderea natalităţii în vremuri de sărăcie. Acum trăim în sec. XXI şi ştim că legea lui Malthus nu-i imuabilă. Este loc pentru ca toţi oamenii să trăiască decent, câte zile dă fiecăruia Dumnezeu, cu condiţia ca omenirea să părăsească leagănul, suprafaţa uscatului, pentru a coloniza noile medii: Oceanul Planetar, subsolul şi Cosmosul. Marile descoperiri geografice din sec. XV-XVII au avut ca motor tocmai criza economică în care intrase Europa. Colonizarea Americilor, Australiei, Oceaniei, Africii şi Asiei a adus prosperitate Europei şi civilizaţie în teritoriile cucerite. Graţie acestor colonizări au apărut noi state: SUA, Canada, Brazilia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, ca să enumăr câteva. Acum a rămas doar un singur continent necolonizat, Antarctica. Spuneam în articolul anterior de Monaco. Cum ştiu oamenii aceia să folosească cât mai bine spaţiul! În Monte Carlo, principalul oraş al principatului, există un cartier comercial subteran, un cartier de blocuri ridicate pe o platformă susţinută de piloni deasupra mării şi mai sunt grădinile Saint Joseph, parc plantat pe acoperişurile unor blocuri. De la o parcelă la alta a parcului, adică de la un acoperiş la altul, se circulă pe pasarele. Oraşul Mocaco Ville, capitala principatului, este aşezat pe o peninsulă stâncoasă. Pe vârful peninsulei este palatul princiar. Mai jos în stânca peninsulei monegascii au săpat grote în care au amenajat magazine. Cetăţenii monegasci sunt obligaţi să aibă la ferestre jardiniere cu flori! Oceanele pot hrăni 150 de miliarde de oameni, deci colonizarea spaţiilor marine este un atu. Omul va trebui să se adapteze la viaţa subacvatică, iar încercările actuale de scufundare în apnee, adică fără costum de scafandru, pornesc de la experienţa confreriilor feminine tradiţionale din Japonia şi arhipelagul corean Jeju. Japonezele ama şi coreencele haenyo coboară în adânc fără nimic altceva decât o traistă în care să pună ce culeg de pe fundul mării, un cârlig pentru nas şi un cuţit. Adună fructe de mare şi scoici cu perle. În comunităţile ama şi haenyo domneşte matriarhatul. Principiul postindustrialist: “dimensiunea potrivită asigură eficienţa” este demn de urmat. Bunăoară uriaşele electrohidrocentrale, care brutalizează mediul cu lacurile artificiale de acumulate, pot fi înlocuite acolo unde e posibil cu unităţi mici care nu schimbă cadrul natural. Din cauza acestor uriaşe lacuri de acumulare au pierit insula Ada Kaleh şi ţinutul Țara Hangului! De regulă lacurile de acumulare ale hidrocentralor nu sunt folosite eficient. Iată însă că în China un întreprinzător a organizat pe lacul unei hidrocentrale o fermă de sturioni şi asigură neceasarul de icre negre al Chinei, adică o treime din producţia lumii! Și la noi pe lacurile de acumulate din munţi întreprinzătorii pot organiza bunăoară păstrăvării. Exemplu pozitiv sunt centralele mareomotrice care produc electricitate din forţa mareelor. S-au pus în funcţiune asemenea centrale în Bretania (la Rance), în Anglia (pe estuarul râului Tees, comitatul York), în statul indian Kochin (pe golful omonim), în Scoţia (pe insula Islay din arhipelagul Hibridelor), în Ţara Galilor (pe laguna Swansea şi golful Ramsay), în statul Maine (pe golful Coobscook), în statul New York (pe East River), în Columbia Britanică, Canada (la Race Rocks, insula Vancuver,), în Noua Scoţie, Canada (pe golful Foundy). în Rusia (pe golful Kislaya din Ţara Terskaya, la Marea Okhotsk în Kamciatka şi în estuarul râului Menzen din regiunea Arkhangelsk), în China (pe golful Huangzhou şi estuarul râului Yalu din provincia Zhenjiang) şi în Coreea de Sud (pe insula Ganghwa din arhipelagul  Incheon, în golful Uldolmok şi pe lacul Sihwa). Sunt centrale electrice flotante ancorate la punct fix, tip Evropod, care pun în valoare curenţii submarini. Generatoare de acest tip funcţionează pe laguna Strangford din Irlanda de Nord şi în golful Sanda din Scoţia. Curenţii inelari costieri din Marea Neagră pot pune în funcţiune centrale Evropod şi la noi.  Spuneam de americanul Marshal T. Savage şi de a sa carte “Proiectul Mileniu”. Savage este doctor în filologie, specialist în literatura medievală engleză. Prin cartea publicată şi prin ce a realizat, Marshal a dovedit că a depăşit specializarea sa. Ocenul planetar, scrie Marshal şi are dreptate, este un deşert lichid. Pescuitul industrial care hrăneşte lumea se face pe lângă ţărm sau în calea curenţilor marini. În rest sunt puţini peşti. În cartea sa Marshal propune ca în largul oceanelor şi binenţeles în apele internationale, să se amplaseze 40.000 de insule plutitoate locuite. Pe aceste insule se vor organiza ferme de maricultură pentru peşti, moluşte, alge, dar şi grădini hidroponice de legume. Din cochiliile moluştelor, care conţin proteina numita chitinină, se va obţine celuloză. Coloniile plutitoare vor folosi energie solară şi eoliană. Profitul adus de coloniile plutitoare va permite lumii să realizeze colonii spaţiale orbitale. Și aici vor fi grădini hidroponone ce vor asigura coloniştilor legumele. Dejecţiile umane vor fi descompuse în abur supraîncălzit la înaltă presiune. Aburul va fi răcit şi în apa nutritivă rezultată se va cultiva spirulină, algă bogată în proteine ce va sigura parte din hrana coloniştilor. Energia coloniilor orbitale va fi asigurată de panouri solare. Condiţiile din Cosmos: vid, frig, gravitaţie inexistentă, lipsa microorganismelor, vor permite dezvoltarea în coloniile spaţiale a industriilor farmaceutică, microelectronică şi metalurgică care să producă aliaje de mare omogenitate etc. Următoarea etapă în viziunea lui Marshall este colonizarea Lunii. În subsolul Lunii există apă îngheţată, solul lunar este bogat în oxigen, în varii minerale utile şi este nutritiv pentru plante. Marshall imaginează oraşe lunare acoperite de o cupolă. Energia va fi solară. În acele colonii vor fi sere cu plante alimentare, exploatări miniere şi varii industrii. Următoarea etapă, spune autorul, este exploatarea minereurilor de pe asteroizi. Urmează colonizarea planetei Martie şi tot aşa. Marshall a creat o fundaţie care să-l ajute la transpunerea în practică a ideilor sale. A contruit două insule plutitoare cum le-a gândit în cartea sa. O insulă se află în Virginele Americane, iar o alta în arhipelagul britanic Seychelles din Oceanul Indian. “Dumnezeu îţi dă, dar nu vâră în traistă” spune un proverb. Ca urmare alte resurse pentru supraveţuire  sunt inventivitatea şi fructificarea tradiţiei. În sec. XVIII un stupar german a trimis ucenicul să ducă faguri unui prieten. Pe drum băiatul a învârtit în joacă traista cu faguri. Destinatarul găseşte ceara uscată şi mierea adunată pe fundul traistei. De aici a venit ideea centrifugii, maşina care separă mierea de ceară. Centrifuga a însemnat sporirea producţiei de miere! Tradiţia iarăşi ar ajuta! Câte leacuri naturale am uitat noi cei de azi? Romanii găteau flori de nalbă şi făină din seminţe de pir, scrie Nicolae Lascu în cartea “Cum trăiau romanii?”. Când eram copil la Ghidigeni, mâncam fructe de nalbă, le spuneam caşu popii. La Iugani, alt sat tutoveam, li se zicea colacu popii! Oare câte din ce ne dă natura, nu irosim? Uităm tradiţiile străbunilor şi voi da un exemplu fără legătură cu subiectul, dar ilustrativ! În satul tutovean Ghidigeni, locul meu de obârşie, în anii 1930 Dumitru Chrissoveloni, proprietarul fabricii de spirt, a ridicat cu concursul unui inginer italian o microhidrocentrală pe râul Bârlad. A construit o casă de apă deasupra satului Tăplău, aparţinător comunei Ghidigeni şi a realizat reţeaua de apă curentă prin conducte de şamotă. Apa se distribuia prin cişmele publice. Italianul a ctitorit în Ghidigeni şi o cişmea cu bazin, de care se serveau oamenii ca să adape vitele şi să pună la umflat butoaiele. În bazin era o stâncă artificială prin care ţâşnea apă. Era de fapt o fântână arteziană! Țăranii din Ghidigeni nu prea auziseră de artezienele ale căror nume vine de la regiunea franceză Artois, unde au fost prima dată realizate în Europa. Au numit opera italianului cu turcesul havuz. Oamenii se duceau “La Havuz”! Vorbeam cu fostul meu învăţător, domnul Lică Șuşnea, că termenul havuz a fost denaturat în timp. Acum lumea zice bazinului “La Obuz”!?! Sătenii zic că duc să adape vaca la  “La obuz!  Marian Rotaru