Un  autor american care semnează cu pseudonimul B. Branton, dar pe care îl cheamă Bruce de Walton, se preocupă de Baza Dulce şi de oraşele subterane locuite de nepământeni, în cărţile “Baza Dulce” şi  “Baze şi tunele subterane”.  Despre baza extratrestră descoperită în 1979 lângă localitatea Dulce din statul Noul Mexic am început referirea în articolul anterior. B. Branton semnalează în cărţile sale şi oraşul subteran Shin-au-av, ctitorit în vechimea îndepărtată pe pământul Californiei, sub deşertul numit de băştinaşi, deloc întâmplător: Valea Morţii. Indienii din tribul Mojave, băştinaşii locului, îi numesc pe locuitorii oraşului, “oamenii şarpe” şi se tem de ei. În Shin-au-av trăiesc peste 40.000 de reptilieni, malefica rasă umanoidă venită din Cosmos şi care nu a făcut decât rău pământenilor. Acum sunt aliaţi cu americanii, le oferă tehnologie şi putere, dar în schimb guvernul american a devenit unealta lor. De aceea valorile lumii s-au întors cu susul în jos, civilizaţia tradiţională şi bunul simţ pier, iar răul înfloreşte în toată lumea. Rezultatul este “noua ordine mondială” iniţiată de Iluminaţi, slugile reptilienilor şi al cărei scop este de a aduce oamenii în sclavie. Reptilienii au generat inchiziţia, comunismul, fascismul, ateismul, totalitarismul, iar mai nou neomarxismul, postmodernismul, globalismul și așa zisul progresism. Reptilienii au dirijat dintotdeauna finanţele lumii, de accea se zice în popor că “şerpii fac pietre scumpe”. O tradiţie din provincia portugheză Estremadura zice că în codri vieţuiesc femei şarpe, adică reptilience. În legendă reptiliencele au răul renume că ucid bărbaţii care le iubesc. Dacă totuşi nu o fac, pentru că le este drag, îi arată locul unde sunt ascunse comori, spun ţăranii din Estremadura! Pentru români, reptilienii sunt dracul. Ecoul luptei dintre pământeni şi reptilieni îl găsim într-o legenda românească culeasă şi publicată de Mircea Liţe în “Astronomia populară și constelaţiile românesti”. Iată fragmentul: “A tot mers omul așa, cam până la jumătatea drumului dintre Pământ și Cer. Aici îi ieși înainte Ucigă-l Toaca, care îi zise omului: ”Unde te duci?”. La care Omul îi răspunse: ”Nu-i treaba ta!”. Cum Omul nu a vrut nicicum să-i spună unde merge, după mai multe schimburi de vorbe, ce au început să devină jignitoare de ambele părți, s-au luat la harță. Diavolul scoase atunci din traista lui balaurul și șarpele năpraznic și le aruncă în preajma Omului, ca să îl sperie. Omul însă nu se sperie deloc, căci românul nu se sperie cu una-cu două și se luă la luptă cu Dracul atât de vitejește, că dintr-un fleac de trânteală s-a făcut sub cer o mare vijelie, pe care o numim noi azi ”vântul turbat”. I se spune așa acestei vijelii deoarece orice pasăre zburătoare care urcă până unde suflă acest vânt turbează pe loc și cade jos moartă. Orice lighioană de pe Pământ care mănâncă din această mortăciune turbează pe loc și moare”. Legat de oraşul subteran  Shin-au-av,  B. Branton povesteşte că doi aventurieri americani ar fi găsit în Valea Morţii, celebră datorită romanului omonim a lui Karl May, o sală subterană din piatră. Se intra printr-o poartă tot din piatră, perfect echilibrată cu contragreutăţi. În sală erau statui gigantice din aur, mumii bine conservate, îmbrăcate în veşminte de piele fină şi care ţineau în mână suliţe de aur. Erau acolo cufere cu bijuterii de aur şi pietre scumpe. Aventurierii au găsit în sală şi artefacte tehnice incredibile pentru perioada când au fost executate şi care nu puteau aparţine culturii tribului Mojave. Sala era tezaurul unei vechi civilizaţii, iar mumiile aparţineau unor regi care au trăit cine ştie când. Greu de spus dacă între acea sală şi oraşul oamenilor şarpe, Shin-au-av, ar fi vreo legătură. Oricum pe aventurieri i-a speriat ceva rău de tot, de vreme ce nu au luat nimic din bogăţiile găsite. Branton redă o poveste ciudată auzită de la indianul navajo Oga-Face din Arizona şi care la rândul lui a auzit-o de la un vraci din neamul indienilor Paiute. Foarte de mult, pe vremea când Valea Morţii era o mare legată de oceanul Pacific, au venit nişte oameni cu pielea arămie, cu părul negru şi lung, îmbrăcaţi în robe albe şi cu fruntea înconjurată cu o bentiţă de aur. Aceşti oameni s-au ascuns în adâncul Pământului şi acolo au construit “canoe argintii care zboară”. Cu navele lor se ridicau la cer şi, spunea Oga-Face, ţinta călătoriei era o stea din constelaţia Lyra. Autorul George Adamski enumera vreo 70 de baze subterane  extraterestre în California, dintre care una pe insula Santa Catalina din Pacific. Într-un număr din 1934 al ziarului “Los Angeles Times” scria că în catacombele metropolei locuiesc familii de reptilieni, “oameni şopârlă”, foarte avansaţi tehnic şi mai inteligenţi decât pământenii. “Oameni şopârlă” ar fi venit cândva pe Pământ de pe Venus. Evident că civilizaţia lor a înflorit când acolo existau condiţii de viaţă. Acum Venus nu-i decât un infern fiebinte cu ploi de acid sulfuric. Cu toate acestea, tradiţiile vechi spun că Venusul a fost locuit de umanoizi. Emanuel Vekovski susţine în cartea “Ciocnirea Lumilor” că planeta Venus a aparţinut iniţial altui sistem solar, situat cine ştie unde în Cosmos. A ieşit de sub gravitaţia stelei care o guverna, a migrat prin spaţiu şi a fost captată de Soarele nostru. Poate că în sistemul planetar de unde vine, Venus avea condiţii propice vieţii. Un  partizan al existenţei unei străvechi civilizaţii umane pe Venus este Robert Dicckoff, cunoscut pentru cărţile: “Garuda din Venus”. “Venirea marţienilor”, “Agartha 1951”. În mitologia Indiei, garuda sunt oameni pasăre, deci oameni zburători, servitori ai zeului Vishnu. Seminţia reptilienilor locuieşte sub pământ şi în cartea “Agartha 1951”, Dicckoff continuă prin a spune că a găsit documente la mănăstirea Dorjelutru din Tibet, care-i susţin teoria. Să nu uităm de tradiţia Indiei după care în peşterile de sub Himalaia ar locui nagaşii, ori naag înseamnă şarpe în limba sanscrită. Departe de a fi monstruoşi, nagaşii sunt frumoşi şi blonzi, dar foarte răi. Femeile şarpe naag ucid pe bărbaţii care le iubesc, zic indienii. Reptilienii au putere hipnotică şi pot manipula subiecţii umani. Fie prin hipnoză, fie prin alte căi, reptilenii au găsit printre pământeni aliaţi care să-i servească. Este vorba de Iluminaţi şi de alţii ca ei. De vreme ce Venusul nu mai este locuibil, reptilienii vor să ia în stăpânire Pământul, iar puţinii pământeni pe care-i vor lăsa în viaţă să le fie sclavi. Se spune că în vechime la intrarea în cetăţi gărzile îi puneau pe drumeţi să pronunţe repede cuvântul kininigin. Reptilienii nu pot!  La Lopătari, judeţul Buzău, sunt Focurile Vii care ies prin găuri din Pământ. Oamenii zic că focurile vin din iad. Pe acel loc, un voinic s-a luptat cu un balaur. Balaurul a fugit sub Pământ. Desigur balaurul era un reptilian care locuia alături de semenii lui într-o cavitate subteramă. Se mai zice că un bătrân şi cele trei fete ale lui, prinşi noaptea printre Focurile Vii, au fost răpiţi de nişte oameni iesiţi de sub Pământ.În 1948  W. Hefferlin publica cartea “Descrierea Oraşului Curcubeu”, unde spune că în subsolul Antarcticii s-ar afla o colonie a reptilienilor venusieni. Pare-se că Hefferlin a participat în 1947 la expediţia amiralului Byrd din Antarctica. Se ştie că amiralului nu i s-a permis să publice jurnalul de călătorie. Howard Lovercraft a scris în 1931 romanul “Munţii Nebuni”, ai cărui eroi descoperă în Antarctica un oraş străvechi. Sub oraş erau tunele în care locuiau reptilieni. Evident că Lovercraft face în romanul lui aluzie la Oraşul Curcubeu. Acţiunea romanului SF “Lucrul”, scris de Alan Dean Foster, e legată de descoperirea în Antarctica a unui reptilian extraterestru. Cât adevăr ori câtă ficţiune ascunde romanul nu ştim. Ideea coloniilor subterane, asemenea misteriorului Oraş Curcubeu din Antarctica, locuite de nepământeni are notorietate. O susţine Raymond Palmer în cartea “Invazia OZN este reală”, iar înaintea lui spaniolul Felix Baltanas în cartea “O mie de kilometri mai jos”. Baltanas spune că normal polii magnetici şi geografici ai Pământului ar trebui să se afle în aceleaşi puncte. Decalajul existent se datorează faptului că interiorul planetei este o cavitate luminată de un mic soare şi care nu-i alceva decât miezul ei incandescent. Acest soare permite viaţa în lumea interioară pe care Baltanas o numeşte Ţara Huasca. În 2001 s-au descoperit în Ţara Victoria, ţinut antarctic controlat de americani, ruinele unui oraş ciclopic, acoperit de zăpezile veşnice. În 2002 câţiva cercetătorii au ajuns în zonă pe cont propriu. Nu se mai ştie nimic de soarta lor, au dispărut fără urmă. Ţinutul  este păzit de militari americani şi se bănuieşte că au făcut de petrecanie exploratorilor. Tot în Ţara Victoria, aproape de ţărmul oceanului, s-au găsit trei piramide imense, asemenea celor din Egipt. Nu se ştie nimic de oamenii care au populat continentul antarctic, iar în privinţa cercetărilor pe care le fac, americanii păstrează cel mai straşnic secret. Marian Rotaru