Google

În căutarea timpului pierdut (CCIX)

Written on:mai 18, 2022
Comments are closed

Să ne reîntoarcem la marele mister, Australia Sfântului Duh, descoperită de Louis de Torres şi Pedro de Queiros în 1605. În mod bizar toate exemplarele cărţii scrise de Torres, cu privire la expediţia australă, au dispărut. Lucrarea putea lămuri ceva din taina ce acoperă Australia Sfântului Duh, continentul descoperit de el. Memoriile adresate de Torres regelui Spaniei şi „Relatările sumare” semnate de Queiros, camaradul lui Torres, sunt încuiate în arhivele Spaniei! Pare-se că a avut acces la acele scrieri doar istoricul George Collingridge, care aşa cum spuneam susţine că Torres si Queiros nu au descoperit continentul Australia şi că acesta nu ar fi totuna cu Australia Sfântului Duh şi cu Terra Australis Incognita. Dealtfel nu putem şti nici dacă ultimele două sunt pământuri diferite ori unul şi acelaşi! Privitor la Queiros se spune că a scris multe cărţi despre călătoriile sale. Azi sunt de negăsit. Regele Spaniei a refuzat multă vreme să-i finanţeze o nouă expediţie spre Australia Sfântului Duh! În final cedează aparent la insistenţele navigatorului şi îi promite fonduri pentru o nouă călătorie, cu punct de plecare în portul Callao din Peru! Queiros moare în Panama, pe când era în drum spre Peru. Asasinat poate! De ce oare regele Spaniei nu a vrut să adauge Australia Sfântului Duh la coroana sa? Oficial, din opera lui Queiros se ştie doar de existenţa memoriilor numite „Manuscrisele de la Prado” şi „Relatările sumare”, ambele nepublicate şi un tratat de navigaţie. Cu toate acestea din scrierile ascunse câte ceva tot a “transpirat”. Astfel în anul 1617 este publicată în engleză o scriere lui Quieros, „Descoperirile din emisfera sudică”, iar în 1630, la 16 ani de la moartea lui, Juan de Loyola trimite regelui Spaniei un raport cu discuţia pe care acesta a avut-o cu Queiros despre Australia Sfântului Duh. Episcopul Samuel Purchas, contemporan cu Torres şi Quieros, publică „Observaţii despre lume şi religii făcute în toate timpurile”, „Istoria omului” şi „Istoria voiajelor pe mare şi a călătoriilor pe uscat”. În ultima lucrare, foarte vastă, alcătuită din 20 de volume, povesteşte şi călătoriile celor doi navigatori, folosind informaţii din surse obscure. De remarcat că lucrarea a apărut în 1625, cu 16 ani înainte ca olandezul Abel Tasman să plece în căutarea Terrei Australis Incognita şi a Australiei Sfântului Duh. Nu le-a găsit, dar a găsit Noua Olandă, adică Australia ştiută de noi! Tasman desigur a citit cartea lui Purchas, de aceea când a atins ţărmul Noii Olande nu a considerat că a redescoperit Australia Sfântului Duh. Ce citise nu semăna deloc cu ce a descoperit! Informaţii din surse neidentificate stau la baza descrierii Terrei Australis Incognita din cartea publicată în anul 1597 de flamandul Cornelius Wytfliet, „Descriptionis Ptolemaicae Augmentum”. Istoricii australieni nu îmbrăţişează ideea că Quieros şi Torres ar fi descoperit continentul lor. Teoria că Pedro de Queiros a ajuns pe coasta Ţării Carpentaria din viitorul stat australian Queensland şi a înfiinţat aici prima aşezare europeană, Noul Ierusalim, despre care nu se ştie nimic altceva, a fost impusă de cel dintâi cardinal al Australiei, Patrick Moran. Părintele Moran a fost atlet a lui Hristos, catolic fervent, dar şi om de cultură. A publicat opt lucrări de istorie a bisericii, o carte de administraţie publică şi un volum de poezii. Susţinea că descoperirea şi prima colonizare a Australiei se datorează lui Queiros, spre a sublinia primatul catolicilor pe acest continent. În sec. XVIII geograful scoţian Alexander Dalrymple are ocazia să cerceteze rapoarte confidenţiale ale marinei spaniole, capturate de britanici în Filipine, pe atunci colonie a Spaniei. Documentele care conţin informaţii privitoare la Terra Australis Icognita sunt redate parţial de Darymple în „Istoria mai multor voiaje în Pacificul de Sud”, publicată 1771, carte ce a determinat expediţiile exploratorului James Cook. Interesul pentru Terra Australis Incognita piere după ce a căutat-o zadarnic exploratorul Matthew Flinders. Flinders recunoaşte eşecul căutării în cartea „Călătorie spre Terra Australis”, publicată în 1814. În estul Pacificului au fost descoperite în sec. XIX insulele Gallego, Duncan, Camira, Congresului şi Exchequer, dar care nu au mai fost găsite ulterior şi de aceea sunt declarate pământuri incerte. Cea mai cunoscută este insula Gallego, apropiată de arhipelagul Galapagos, posesiune a statului Ecuador. În sec. XIX geograful englez Alexander Findlay descrie Gallego în lucrarea „Coastele şi insulele Pacificului”. Teoretic insula Gallego aparţine Ecuadorului, iar celelalte enumerate Perului. În 1947 guvernul de la Lima l-a însărcinat pe exploratorul Thor Heyerdhal să ia în posesia statului Peru o insulă din largul coastei sale, reperată de pescari , dar necunoscută până atunci. Heyerdhal scrie în cartea “Expediţia Kon Tiki” că a căutat-o zadarnic. Dacă o găsea voia să o numească insula Tiki. Existenţa unui pământ la sud de America a fost bănuită de Fernando de Magellan, care l-a căutat în trecerea sa spre Oceanul Pacific. În anul 1602, călugărul Matteo Ricci, misonar in China, realizează prima hartă a lumii redactată în Imperiul Ceresc. Interesante sunt notaţiile foarte corecte făcute de Ricci. Astfel notează pe hartă existenţa bizonilor din preeria nordamericană şi dă informaţii pertinente despre teritoriile Canadei, Floridei, Yucatanului şi Guatemalei. Apare totuşi ceva în plus. În emisfera vestică Ricci figurează trei continente: America de Nord, America de Sud şi Magellanica, ultimul numit în cinstea lui Magellan care l-ar fi descoperit în anul 1520. Mai multe nu spune despre Magellanica, iar azi considerăm că acest pământ este o ficţiune. Totuşi tot ce a scris Ricci despre Americi era adevărat, atunci de ce ar fi inventat pământul lui Magellan? Povestea expediţiei lui Magellan o ştim din jurnalul lui Antonio de Pigafetta. Acolo nu scrie nimic de Magellanica. Dar de ce să credem că jurnalul ar fi fost publicat complet? Se vorbeşte bunăoară de jurnalul secret a lui Cristofor Columb, ascuns în arhivele spaniole. Amiralul nu a murit la 20 mai 1506, aşa cum se ştie, ci a dispărut pe 30 iunie 1506 în cursul unei a cincea expediţii. Oficial Columb a făcut patru expediţii în America, atunci de unde această a cincea călătorie? Istorii spun că amiralul a murit la 20 mai 1506, dar pe 23 mai era pare-se viu şi se afla pe insula Jamaica din Antile! A cincea călătorie a fost secretă şi finanţată de amiral cu proprii bani. Ideea călătoriei venise cu doi ani înainte tot în Jamaica. Acolo a găsit o hartă scrijelată pe o stâncă, ce arăta drumul spre Ciguru, ţară tainică de pe continentul american, locuită de un popor civilizat. Ciguru avea palate măreţe, aur, pietre scumpe şi perle. La 23 mai 1506 Columb pleacă din Jamaica şi după patru zile de navigaţie atinge un ţărm continental locuit de sălbatici. În dimineaţa zilei de 30 iunie amiralul dispare de pe corabie. A lăsat o scrisoare pentru regele Spaniei. Scrisoarea a ajuns la destinatar, iar de acolo i s-a pierdut urma. Îşi dispută onoarea de a oferi locul de veci amiralului catedralele din Sevilia (Spania), Santo Domingo (Republica Dominicană) şi Havana (Cuba), dar în nici una nu-i sigur că cel ce odihneşte ar fi cu adevărat Columb. Taina lui Columb a inspirat romanele: “Afacerea Columb”, “ Columb. Ultimul templier” şi “Mormântul lui Columb”, scrise de Steve Berry, Ruggero Marino şi respectiv Miguel Montanez. Misteriosul tărâm Magellanica nu trebuie confundat cu regiunea Magellania alcătuită din Ţara Focului şi insulele apropiate acesteia din jurul canalului Beagle care uneşte Atlanticul de Pacific. Magellania este împărţită între Argentina şi Chile. Prima colonie în Ţara Focului o înfiinţează în 1869 amiralul argentinian Luis Piedrabuena. În 1880 Argentina se declară suverană asupra Ţării Focului, dar un an mai târziu o împarte cu Chile. Partea răsăriteană a Ţării Focului devine protectorat argentinian, iar partea de vest este inclusă statului Chile. Vestul Ţării Focului, arhipelagul Chiloe şi regiunea continentală Ultima Esperanza, alcătuiesc aşa numitul Teritoriu Antarctic administrat direct de guvernul central chilian. Ţara Focului de Est a rămas protectorat argentinian până în 1991, când este inclusă Argentinei ca provincie federală. De Ţara Focului Estică ţine Antarctica Argentiniană. Dintre stabilimentele argentiniene din Antarctica se numără baza Brown din Ţara Danco, incendiată de un sabotor în 1980. Din 1881 Chile şi Argentina îşi dispută insulele Picton, Lennox şi Nueva, vecine Ţării Focului. Conflictul se acutizează în 1976 când au loc ciocniri armate între cele două state. Pasiunea se inflamase de la petrolul găsit în marea adiacentă insulelor. În 1977 insulele sunt date chilienilor prin arbitrajul Marii Britanii. Argentina cere un alt arbitraj. Noul arbitraj susţinut în 1980 de Vatican, confirmă apartenenţa insulelor la Chile. În volumul “Ţara Focului”, chilianul Francesco Colone zugrăveşte cum nu se poate mai bine viaţa omenească din acest loc indepărtat. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.