În căutarea timpului pierdut (CCIIL)

Este de mirare cum spuneam într-un articol trecut că piticii Menehume din Hawaii făceau construcţii din piatră: case, poduri, diguri. Cum ridicau pietrele? Spuneam atunci că probabil procedau la fel ca magii din Insula Paştelui care cu puterea gândului mutau uriaşele statui moai. Moaii mergeau singuri spune tradiţia pascuanilor! Posibil cu puterea gândului au fost mutate lespezile piramidelor ori ale oraşelor ciclopice. În 1978 era pericolul ca asteroidul Icar să lovească Pământul. Gruparea Meditaţia Transcedentală, legală pe atunci, printr-un articol din revista “Magazin”, a sfătuit oamenii să gândească cu toţii simultan la devierea asterodului, aşa încât să nu se ciocnească cu Pământul şi lumea noastră să fie salvată. În fine, asteroidul şi-a văzut de drumul lui, dar pe atunci nu eram lămurit cum este posibil să deviezi un corp ceresc cu gândul! Uitasem că în popor este vorba că poţi muta munţii cu credinţa şi că până şi pietrele au un suflet al lor. În Bretania anilor 1970 a apărut moda, ajunsă azi la noi, de a orna grădinile cu statui din gips care înfăţişează pitici. În Bretania ca şi în alte ţări din Vest, piticii sunt numiţi gnomi şi apăruse în Bretania acelor ani o organizaţie care se autointitula Frontul de Eliberare a Gnomilor. Membrii organizaţiei intrau pe ascuns în grădini şi spărgeau statuile de gnomi, care ziceau ei, ţineau captiv câte un suflel de pitic. Militanţii voiau să elibereze sufletele de gnomi! În Islanda gnomii şi zânele dealtfel au primit prin lege recunoaştere de naţionalităţi conlocuitoare. Movilele de pământ de care Islanda este plină şi sub care, zice tradiţia, ar sălăşui gnomii, sunt arii protejate. Americanii au o bază militară în Islanda şi avioanele lor fac mult zgomot. Prin anii 1980 la Reykjavik, capitala Islandei, a fost un protest al cetăţenilor care cereau americanilor să înceteze manevrele aeriene. “Zgomotul avioanelor sperie ganomii şi zânele”, strigau protestatarii. Avem expresia “a rămas stană de piatră”. Tema oamenilor pietrificaţi o găsim şi în mitologia greacă. Polydictes, regele insulei greceşti Serifos, îl obligă pe eroul Perseu să-i aducă capul uneia dintre gorgone, monştri feminini care în loc de păr aveau pe cap şerpi. Cine privea gorgonele se transforma în stană de piatră, scrie Euripide şi tot el ne informează că Gorgonele sunt fiicele Geii-Mama Pământ şi că ele au ajutat titanii în lupta contra zeilor. Diodor din Sicilia nota că femeile monstru trăiau pe insulele Gorgonide din Atlantic şi mai scrie că mai mare dintre Gorgonide era insula Cerna. Care or fi fost acele insule Gorgonide, nu se mai ştie. Fac parte din geografia mitică, dar nu aceasta este important, ci misiunea lui Perseus aparent imposibilă. Cum putea să reteze capul unei gorgone fără să o privească? Reuşeşte să taie capul Meduzei, regina gorgonelor, folosind o mască pe care i-a dat-o zeiţa Atena. Prin mască Perseu putea privi gorgonele fără să fie împietrit. După victorie Perseu porneşte îndărăt către Serifos purtat de sandalele zburătoare pe care i le dăduse zeul Hermes. Ce or fi fost în realitate acele încălţări este greu de spus, dar orice legendă are un dram de adevăr. Hermes nu era pământean, venise dintr-o lume superioară tehnic şi poate că i-a dat lui Perseu un aparat individual de zbor, ceva în genul celor create în zilele noastre de inventatorii Iustin Capră şi Raffaelo de Andrea. În drumul spre Serifos Perseu vrea să făcă popas în Mauretania, regat din nordul Africii, numai că regele nu-l primeşte în ospeţie. Supărat eroul scoate capul Meduzei din sacul unde îl ţinea, îl arată regelui şi acesta devine stană de piatră. O simplă poveste? Există sintagma  “a rămas împietrit” sau “a rămas înlemnit”, ori vorbele pleacă de la lucruri petrecute aievea. În capela din oraşul Sansevero, regiunea italiană Campania, sunt două trupuri împietrite, un bărbat şi o femeie. Nenorociţii au fost făcuţi stană de piatră la anul 1763 de un alchimist celebru, Raimondo di Sangro. Nu se ştie ce substanţă a injectat Sangro victimelor sale, dar cert este că respectivul cunoştea bine alchimia, a scris cărţi în domeniu şi avea înclinaţie către experienţe macabre. În 1754 Sangro a reuşit zice-se o experienţă de palingeneză, adică a recreat un om viu din cenuşa unui cadavru. Făcătura a trăit câteva clipe, după care s-a descompus iarăşi în cenuşă. Sangro ar fi redescoperit combustibilul care alimenta celebrele lămpi cu lumină eternă ştiute din antichitatea romană. Asemenea obiecte au fost găsite în morminte vechi, precum în momântului fiicei lui Cicero datat în sec. I sau în cavoul Papei Bonifaciu al VIII-lea trecut la cele sfinte în anul 1303. De lămpile eterne aminteşte un părinte al Bisericii în scrierile sale, Sf. Augustin. Toate aceste lămpi în care ardea o substanţă ce părea inepuizabilă au dispărut. Alchimistul a construit un automobil, ne informează numărul din 24 iulie 1770 al ziarului “Gazetta di Neapoli”. Oficial primul automobil a fost construit în 1769 de Nicolas Cougnot. Automobilul lui Cougnot era o trăsură cu un motor cu abur şi care se deplasa cu 4 kilometri pe oră. Automobilul lui Sangro era amfibiu, se deplasa atât pe uscat cât şi pe apă. Nu-i cunoscut mijlocul de propulsie. Revenim la gorgone şi ne întrebăm cum ochii lor prefăceau oamenii în stană de piatră? Poate că ochii lor focalizau raze infraroşii care focalizau o mare cantitate de căldură. Dacă este aşa, masca zeiţei Atena dăruită eroului era un paravan de protecţie cu vizor, iar gorgonele erau roboţi construiţi de un cine ştie cine venit din altă lume. Ipoteza explică de ce capul gorgonei putea ucide şi după ce acesta aparent murea. Sursa de energie era activă încă. O ciudată legendă întâlnim la aborigenii Bidjara din insula Fraser, posesiune a statului australian Queensland. Zeiţa Kgari s-a îndrăgostit de un pământean.Aşa ceva era interzis. Cosmicii nu doreau încrucişări între ei şi băştinaşii pământeni. Marele zeu Beiral, probabil şeful expediţiei, o pedepseşte pe zeiţa Kgari, poruncind mesagerului divin Yendingie să o împietrească. Oamenii Bidjara spun că insula lor este trupul zeiţei prefăcut în nisip. Gorgonele au fost create de Mama Geea ca să ajute titanii în lupta contra zeilor! Titanii sau uriaşii au populat Pământul şi, cum sugerează Biblia, au fost rezultatul unui accident genetic datorat extratereştrilor, numiţi “oamenii din cer”, care s-au împreunat cu pământecele. Uriaşii s-au răsculat contra “oamenilor din cer”, a“zeilor“ cum erau crezuţi şi care i-au zămislit, ori miturile Greciei surprind acest eveniment. Războiul s-a purtat cu arme pe care nici azi pământenii nu le au, printre acestea numărându-se gorgonele, roboţi ce trimiteau raze ucigătoare. Cât despre şerpii din capul gorogonelor erau desigur antene. Geneza spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam din lut. Mitul creaţiei omului din lut este omniprezent în culturile lumii. Zeul Knum al vechilor egipteni şi titanul Prometeus din mitologia greacă au făcut primii oameni din lut. Zeiţa Nuwa din panteonul chinez a modelat o sută de oameni din loes, lut galben, iar apoi plictisindu-se a aruncat bucăţi de lut care căzând jos se preschimbau în oameni. Cei modelaţi de mâna zeiţei sunt strămoşii celor o sută de clanuri primordiale din care se trage poporul chinez. De aceea în China sunt şi azi numai o sută de nume de familie. Cei născuţi din lutul căzut jos, sunt străbunii altor popoare. Omul are chipul lui Dumnezeu, spune Biblia, iar legendele poporului Fang din Guineea zic că zeul Nzame l-a făcut pe om asemenea lui. Dumezeu a creat omul după asemănarea Sa, adică are, spre deosebire de animale, spirit (duh). Animalele şi plantele au ca oamenii doar suflet. Nu există corp viu fără suflet, deşi sufletul poate trăi şi separat de învelişul fizic. Omul poate reconstitui un corp, ba chiar s-a calculat că toate substanţele ce alcătuiesc fizicul, costă câţiva dolari. Totuşi omul nu poate crea viaţa, adică nu poate obliga un suflet vechi să intre într-un corp inert şi nu poate făuri suflete noi. De aceea viaţa este incalculabilă în bani. Când Dumnezeu a suflat asupra păpusii de lut ce îl închipuia pe Adam, a dat acestuia suflet, adică viaţă. Am spus că omul nu poate însufleţi un trup, dar asta în mod obişnuit, deoarece orice regulă comportă excepţii. Isus cu puterea Sa i-a înviat pe Lazăr şi pe mulţi alţii. iar Lucien Regnault relatează în cartea “Viaţa cotidiană a părinţilor deşertului din Egiptul sec. IV”, învierea unui copil mort, săvârşită de un pustnic din ţinutul Kelia, loc de nevoinţă a asceţilor creştini. Cei Opt Nemuritori din tradiţia chineză înviau morţii, iar Pygmalion a dat viaţă Galateii, statuia de care s-a îndrăgostit, scrie Ovidiu în “Metamophoze”. Un rabin evreu folosindu-se de ştiinţa cabalei a făcut din lut Golemul, umanoid criminal asemănător cu samca ţiganilor, care  la fel este tot o fiinţă din lut însufleţită pentru a ucide. Zombii, morţii înviaţi de vrăjitorii woodoo din Haiti, spre a fi folosiţi ca ucigaşi ori ca sclavi, par a fi o realitate, scrie autorul Brad Steiger. Marian Rotaru