Google

În căutarea timpului pierdut (CCIII)

Written on:martie 25, 2022
Comments
Add One

Spuneam într-un articol anterior că Florida, la fel precum California şi Brazilia, a împrumutat numele de la o insulă fantomă! Antonio de Herrera, autorul lucrării „Istoria generală a faptelor castilienilor în insulele şi pe continentul numit Indiile de Vest”, descrie expediţia lui Ponce de Leon pentru descoperirea insulelor Benimy, unde se spunea că s-ar afla Fântâna Tinereţii. Se credea că cine se scaldă în acea fântână nu va îmbătrâni. Despre insulele Benimy spaniolii ştiau de la indienii din Porto Rico. Ponce de Leon nu le va găsi, dar la 2 aprilie 1513 vede o insulă acoperită de junglă, căreia îi spune Florida pentru că a găsit-o în Duminica Floriilor! Spaniolii au cercetat insula dar nu au dat de Fântâna Tinereţii. Se zice că Leon s-a înşelat. El nu a descoperit o insulă, ci peninsula Florida! Ipoteza nu poate fi susţinută, dacă avem în vedere că o hartă din 1502 desenată de Alberto Cantino indica clar peninsula Florida, la nord de Cuba. Numai că acea peninsulă o numea Tegesta, după un trib de indieni care locuia acolo! Pe harta lui Cantino sunt precizate  inclusiv micile insule care înconjurau Tegesta! Când a plecat în expediţia către insulele Benimy, Ponce de Leon era guvernator în Porto Rico. Ca funcţionar colonial superior, este greu de crezut că nu ştia de harta lui Cantino! Deci nu putea face vreo confuzie, el chiar a descoperit o insulă! Insula Florida este amintită de Gonzalo de Oviedo în „Istoria generală şi naturală a Indiilor” publicată în 1535 şi de Francisco de Gomar, în „Istoria generală a Indiilor” apărută în 1551. Amănunte despre indienii Tegesta se cunosc din memoriile lui Hernando de Fontaneda, scrise în 1575, după ce a trăit între băştinaşii aceia vreme de 17 ani. În 1565 spaniolii iau în stăpânire Tegesta şi o numesc Florida, după insula lui Ponce de Leon care nu a mai fost găsită. În 1821 americanii cumpără peninsula Florida de la spanioli şi o alipesc la SUA ca teritoriu. În 1845 teritoriul Florida devine stat american. După 1821 Spania a păstrat dreptul perpetuu de a folosi gratuit şi liber porturile Floridei şi deasemeni indienii Seminoli din Florida recunosc şi astăzi protectoratul Spaniei. Chiar şi seminolii emigraţi pe teritoriul statului Oklahoma recunosc acest protectorat. Indienii seminoli nu au încheiat pace cu americanii, cum au făcut celelalte triburi. Ei sunt oficial şi azi în război cu SUA. Evident războiul este formal, nu mai sunt lupte. Indienii seminoli primesc bucuroşi turiştii pe teritoriul lor şi merg la târgurile americanilor să vândă ţesături şi artizanat. Despre lupta seminolilor scrie Miloslav Stingl în “Aventura marilor căpetenii indiene”. Nu disputa cu seminolii este periculoasă pentru Florida de azi, ci mişcările secesionite care vor ca Florida de Sud (sudul peninsulei) şi oraşul Miami să devină state aparte în cadrul SUA.

În apele Golfului Mexic este consemnat şi alt pământ fantomă, insula Aligatorilor. De bună seamă s-a înfăţişat descoperitorului ca băltoasă, plină cu fioroasele reptile, care dealtfel sunt spaima mlaştinilor Everglades din Florida. Revenim la amazoanele californiene şi la regina lor Califia. Se crede că numele Califiei vine de la zeiţa indiană Kali, divinitatea dragostei şi a morţii. Posibil, având în vedere că amazoanele din bazinul Mării Negre, din care se trag amazoanele americane, erau rude cu geţii, iar aceştia aveau legături spirituale cu India. Bunăoară Caloianul românesc este o divinitate păgână de sorginte getică, care ca zeietate a fecundităţii are aceeaşi arie mitologică cu zeiţa Kali. Patria europeană a amazoamelor europene a fost Crimeea. Cum arată doctorul în istorie Mihai Andrei Aldea, Crimeea face parte din spaţiul de etnogeneză a românilor. Când ruşii au anexat-o în 1783, Crimeea era locuită de tătari, români băştinaşi, greci şi goţi. Nu era picior de ucrainean. Dorinţa Bucureştiului din 1942 de a reuni la România Crimeea şi Zaporojia s-a lovit de opoziţia Germaniei. După războiul mondial Crimeea a rămas republică în Federaţia Rusă. Goţii au dispărut prin sec. XIX, dar ceilalţi locuitori ai Crimeii: tătarii, românii, grecii şi armenii vor fi în mare parte deportaţi de Stalin în Kazastan. Pe pământul lor vin colonişti ruşi. Puţini dintre deportaţi se vor reîntoarce după 1980. Între timp, în 1954, liderul sovietic Nikita Hruşciov, ucrainean de naţie, a dat Crimeea Ucrainei. În 1987 am văzut în Piaţa Basarabească din Kiev tătari crimeieni care vindeau mandarine cultivate de ei. Purtau haine negre, cămăşi albe închise la gât şi pe cap o tichie neagră. Astăzi românismul din Crimeea pâlpâie prin Asociaţia Românilor din Crimeea şi Tauria (ţinutul de la nord de Crimeea). Liderul asociaţiei este domnul Nicolae Untilă. Nu era picior de ucrainean nici în Bugeac când ruşii au furat Basarabia în 1812. Trăiau acolo numai români şi nişte venetici, aşa zişii tătari de la Dunăre. În 1947 Stalin a dat Bugeacul Ucrainei. Să nu uităm că judeţul Cetatea Albă din Bugeac avea cel mai bun pământ agricol din România Mare. Acum dă grâu Ucrainei! În recea şi pietroasa Islandă oamenii cultivă legume pentru nevoile casei în cutii de lemn pline cu mraniţă obtinuţă cu greu. Pentru islandezi, Islanda cea săracă este moştenirea lor la care ţin cu dinţii. Noi privim neputincioşi cum o parte din fabulosul pământ românesc, moştenirea lăsată de străbuni, zace în mâini străine! Cum spuneam, legendara Insulă California era locuită de negri. Băştinaşi americani negri chiar au existat. Dovadă sunt uriaşele capete de piatră din jungla Hondurasului, sculptate de olmeci şi care înfăţişează chipuri negroide. Maiaşii spun că înainte de venirea spaniolilor, erau vizitaţi de negri “cu suliţi de aur”, iar zeul maiaş al negustorilor, En-chu-ah, era negru. Dintre băştinaşii negroizi din America amintesc poporul washitaw din Louisiana care se declară a fi american get beget, sălbaticii muncegos din Mato Groso amintiţi de exploratorul Percival Fawcett în cartea “Expediţie neterminată” şi negrii garifuna din insula antileză Saint Vincent. Samuel Rafinesque relatează în volumul “Popoarele negre ale Americii”, vizita la indienii negri Moros din Panama. În statul venezuelean Bolivar s-a dat de urma unui trib de pigmei negri, iar autorul Harold Gladwin face afirmaţia că un neam de pigmei negri ar trăi prin munţii Arizonei. Schelete de pigmei negroizi s-au găsit în stateleTennessee şi Ohio, iar exploratorul spaniol Hernando de Alarcon din sec. XVI consemnează în jurnalul său de călătorie pe uriaşii negri din neamul Cocopa care trăiau în California. Tot în California au locuit negrii Khalifani, numiţi aşa de europeni în amintirea reginei Califia din insula California. Kalifienii spuneau că sunt urmaşii unei regine africane care venea din ţara mitică Kemet, ori Kemet este numele pe care egiptenii antici îl dădeau ţării lor. Khalifanii credeau în existenţa Raiului, adorau zeităţi asemănătoare cu divinităţile egipteme Ra, Isis, Horus, cunoşteau principiul Maat privitor la nemurirea sufletului din filosofia antică egipteană şi credeau într-un Dumnezeu unic, asemenea divinizării lui Aton, zeul unic din vremea faraonului egiptean Akenaton. Probabil Kalifienii veniseră din Nubia, ţară de la sud de Egipt, locuită de negri. Stirpea Kalifienilor s-a stins la finele sec. XIX, dar ei sunt subiectul unor cărţi: “Profesorii ne-au minţit”, “Holocaustul american”, “Invazia Americii”, “Primii californieni”, scrise de James Loewe, Robert Beverly, Francis Bushellrt şi Theodora Kroeber. În munţii Apalaşi din estul Statelor Unite vieţuieşte o populaţie ciudată, meleugeonii. Au trăsături de europeni, dar pielea neagră. Vorbesc limba indienilor Cherokee, vecini cu ei, însă au nume de familie cu rezonanţă englezească. Trăiesc izolaţi, contactul cu lumea exterioară se reduce la comerţul minim necesar. Sunt violenţi şi refuză contactul cu alte etnii. În anii 1980 un ziarist de la “New York Times”, care a vrut să se documenteze în ţinutul lor, a fost împuşcat mortal. Scriitorul Bill Brysson a vrut să-i întâlnească, dar nu a reuşit datorită ostilităţii localnicilor albi din zonă. O monografie intitulată “Meleugeonii”, este publicată în 1994 de Brent Kennedy. Autorul declară că se trage din meleugeoni. Deoarece meleugeonii au nume de familie englezeşti, Brisson face legătura între aceştia şi misterul coloniei englezeşti din insula Roanake de la ţărmul Carolinei de Nord. În 1587 pe insula Roanake au sosit primii colonişti englezi în America. După doi ani vine o corabie din Anglia. Marinarii au găsit pe insulă o aşezare bine întemeiată, dar nici ţipenie de om. Nu erau semne de luptă ori cadavre. Toate lucrurile erau la locul lor. Unde au dispărut coloniştii de pe Roanake este un mister! Jumătate de secol mai târziu, coloniştii englezi stabiliţi pe continent află de la indienii Cherokee, că într-o vale din munţii Apalaşi ar trăi un trib de albi. Albii misterioşi n-au fost văzuţi decât de indieni şi oricum englezii din Roanake nu ar fi avut motiv să plece în Apalaşi! Marian Rotaru

Leave a Comment