Google

În căutarea timpului pierdut (CCII)

Written on:martie 25, 2022
Comments
Add One

Photo Credit: Spencer Lowell (Photographer)

Insulele California şi Santa Cruz de care scriam în articolul de acum două săptămâni au trezit interesul lui Herman de Cortez, viceregele spaniol al Mexicului. În 1539 Cortez porneşte într-o expediţie pentru a le găsi, dar nu va avea succes. Descoperă însă Marea Cortez, iar peninsula uscată de dincolo de mare o numeşte California. Peninsula cuprinde azi statele mexicane Baja California şi Baja California de Sud. Cortez a numit peninsula după Califia, regina amazoanelor californiene de care scriam mai înainte şi nu după sintagma spaniolă Caliente Fornax- Cuptor Fierbinte, cum se crede. Fierbinte nu-i numai California, la fel de fierbinte este bunăoară statul vecin Sonora. De la Cortez au rămas cinci cărţi în care povesteşte aventurile sale. Insula California va fi căutată la sfârşitul sec. XVI de un alt explorator spaniol, Juan de Fuca. L-a urmat la drum un negustor englez, Michael Lok, de la care a rămas un jurnal de călătorie. Scrie Lok că Fuca navigând la nord de peninsula California, a văzut o insulă mare la vest de continentul american. Din descrierea lăsată de Lok, se pare că totuşi insula văzută nu era California! Ultima referire la misterioasa insulă California apare în 1602, legată fiind de expediţia spaniolului Sebastian Vizcaino. Expediţia este relatată în jurnalul călugărului Antonio de Ascension care l-a însoţit pe Vizcaino. Părintele Antonio spune că insula California a fost văzută, dar Vizcaino nu a acostat. Propune totuşi ca Spania să o alipească. Sir Simon Fraser, explorator scoţian, a cercetat la finele sec. XVIII coasta nordică a Pacificului, pe unde se bănuia că a trecut Juan de Fuca. Nu a văzut insula California, dar a descoperit insula Vancouver pe coasta vestică a Canadei şi a fondat colonia britanică Noua Caledonie. Colonia cuprindea insula Vancouver cu măruntele insule din apropiere, numite insulele Golfului, arhipelagul Regina Charlote, aflat la nord şi zona costieră vecină marginită de munţii Stâncoşi. Columbia Britanică, provincie a Uniunii Canadiene, va îngloba zona continentală a Noii Caledonii în 1858, în 1863 arhipelagul Regina Charlotte, iar în 1866 insula Vancouver. Noua Caledonie n-a dispărut chiar fără urmă. Şi astăzi pe teritoriul care i-a aparţinut sunt emise documente oficiale în numele fostei colonii şi deasemeni numele Noii Caledonii este purtat de instituţiile publice locale. Insula California nu va mai fi căutată. Spaniolii vor coloniza coasta continentală vecină cu locaţia bănuită a insulei şi pun temelie oraşelor Los Angeles, San Diego şi San Francisco, nucleul viitorului stat american California. Statul California, “perla Americii”, este arid în mare parte, iar terenul agricol este scump. De aceea o companie californiană a organizat grădini de legume în structuri tip turn unde răzoarele sunt etajate unele deasupra altora. Grădinile turn-verticale, ocupă puţin teren la bază. Modelul grădinilor etajate a fost urmat în Anglia ori în emiratul Abu Dhabi. O grădină turn din emirat produce zilnic trei tone de salată. Suprafaţa de teren ocupată de turn este infimă, raportat la producţia de salată obţinută. Grădinile turn sunt invenţia unei românce. La noi ideea nu a prins, dar în lume sunt un million de grădini verticale!

California nu-i unicul caz de ţară continentală care ia numele unei insule fantomă. La 22 aprilie 1500 exploratorul Pedro, Cabral atinge ţărmul sudamerian. Regiunea descoperită o numeşte Terra Santa Cruz-Ţara Sfintei Cruci. După câteva zile navigatorii întâlnesc o insulă căreia îi zic Vera Cruz, eveniment notat de cronicarul misiunii, Pero de Caminha. În 1518 şi Magellan vede insula Vera Cruz-Adevăratei Cruci, scrie în jurnalul expediţiei Antonio de Pigafetta. Pe de altă parte în evul mediu pescarii irlandezi ziceau că în vestul Atlanticului există o insulă luxurinată numită de ei Brasil. Etimologia este neclară. Toponimul Brasil apare în textele antice feniciene, dar nu s-a identificat teritoriul căruia îi era atribuit. Istoricii sunt de părere că Brasil vine de la arborii cu lemnul roşu, care formează păduri pe coasta Braziliei. Lemnul preţios oferit de aceşti copaci se numeşte „lemn de Brazilia”. În portugheză brasa înseamnă jar. Cu timpul insula Vera Cruz va fi notată pe hartă cu denumirea Brazil, dar nu de la arborii cu pricina, ci după insula legendară din folclorul irlandez. De la finele sec. XVI, Insula Vera Cruz nu va mai fi zărită, iar numele Brasil a fost atribuit Ţării Sfintei Cruci de pe continent, nucleul actualei Republici Federale a Braziliei. Un pământ muntos, demult dispărut şi numit convenţional Brazila Atlantis, a existat în largul statului brazilian Guanabara. Lângă ţărmul Braziliei sunt înregistrate alte două insule fantomă, văzute de navigatori, notate pe hartă şi apoi niciodată regăsite. Este vorba de Restinga Sefton din largul statului Paraiba şi Capul Punic, la ţărmul statului Pernambuco. După unele referinţe din scrierile antice, se crede că insula Capul Punic era locul unde fenicienii au debarcat prima dată pe pământ american. Punii erau fenicienii din Cartagina. Nume luate de la insule fantomă au deasemenea Corea şi Florida. Olandezul Dirck Gerritszoon este primul european care a pus piciorul pe pământ japonez în 1584. Aici a auzit despre Insula de Mijloc, numită şi Corea, aflată undeva între Japonia şi China. Gerritszoon notează  informaţia în volumele „Note de călătorie” publicat în 1595 şi „Itinerario”, apărut în 1596. Europenii au fost încredinţaţi că există o insulă Corea, dar cum nu au găsit-o, au transferat atunci numele la marea peninsulă dintre Japonia şi China, deşi locuitorii acesteia îi zic Choson. Zona dintre Marea Galbenă şi Marea Japoniei oferă un alt mister geografic, insula Cipangu. Marco Polo a auzit la curtea marelui han mogol că ar fi situată la răsărit de ţărmul asiatic. “Cartea Minunilor”, opera călătorului veneţian, sigur l-a influenţat pe Columb. Amiralul Mărilor a descoperit Cuba şi credea că acea insulă ar fi Cipangu. Scrie în jurnal că a căutat capitala imperiului Cipangu care după ştiinţa sa trebuia să fie o cetate bogată, ale cărei palate erau acoperite cu aur. Oraşul nu l-a găsit. Columb încredinţat că a ajuns în Asia ar fi confundat Cuba cu Cipangu, zic istoricii. În ciuda versiunii istorice oficiale, Columb ştia că navigând spre vestul Atalnticului nu va acosta în Asia, ci pe un cu totul alt pământ, bunăoară în tainicul Cipangu. Îi intărise convingerea povestea unui marinar întâlnit de el pe insula Madeira pe la 1480. Pedro de Anglería relatează în lucrarea “Lumea Nouă” publicată în 1530, că marinarul vizitase o insulă din vestul Atlanticului, Antilia şi că locuise acolo şapte ani. Cum Antilia nu avea aur, Columb căuta insula Cipangu aflată la est de Asia după cum scria Marco Polo. Amiralul a confundat Cuba cu Cipangu, dar greşeala este explicabilă pentru că venind dinspre Europa, Cuba este situată la est de Asia! Dealtfel Cipangu nu-i totuna cu Japonia, cum cred istoricii! Marco Polo scrie că Cipangu este insulă, ori Japonia este arhipelag. Nu-i clar de unde a aflat Marco Polo de Cipangu. Vechile scrieri chineze, “Cartea Tang” bunăoară, numeau Japonia Yamato, aşa cum o numesc şi japonezii înseşi. Textele chineze vorbesc de Ţara Wa, locuită de pigmei. Se referă probabil la o regiune din Japonia, dat fiind că printre populaţiile ancestrale ale acestei ţări se număra un neam de pitici, aşa numiţii oameni din brusturi. Cât despre japonezi, scrierile lor vechi reţin Oyashima- Cele Opt Insule Create de Zei, Mizuho-Ţara Orezului, Yashima-Insulele Multe, Shikishima-Insulele Împrăstiate, Tokyoshima-Insula Bogată, Toyoashihara nu Mizuho-Ţara Orezului şi a Câmpiilor Roşii, Akitsushima-Insula Dragonului Zburător. Aceste insule au rămas neidentificate, dar de remarcat că învăţaţii japonezi nu zic o iotă despre Cipangu. Apropo de Japonia! O formă de luptă a românilor contra regimului Ceauşescu a fost umorul, bancul. În 1990 bancurile cu Ceauşescu au fost traduse în japoneză şi adunate într-un volum publicat în Japonia. Succesul  printre cititorii japonezi a fost enorm! Vorbeam mai înainte de Antilia. Se zice că în anul 743 şapte episcopi din provincia portugheză Estremadura, cu enoriaşii lor, au plecat peste ocean de răul maurilor. Ajung pe o insulă numită de ei Antilia. Împart insula şi întemează şapte cetăţi: Aira, Antuab, Ansalli, Ansesseli, Ansodi, Ansolli şi Con, fiecare cu un episcop în frunte. Geograful arab Masudi (sec.IX) descrie insula în “Cartea pajiştilor de aur”. În Antilia oamenii trăiau după preceptele biblice în pace şi belşug Aşa sunt găsiţi de o navă spaniolă în anul 1411.Apoi insula nu va mai fi regăsită. Geografii au numit Antile insulele dintre Americile de Nord şi se Sud. Antilelor li se mai zice Caraibe, după numele altei insule legendare, Caraiba, de care spaniolii au auzit de la indienii arawaci, băştinaşii din insula Santo Domingo că s-ar afla în Golful Mexic. Spaniolii  au căutat-o zadarnic. Marian Rotaru

Leave a Comment