Filosofia noilor societăţi flotante pe mare transpare în lucrările lui Patri Friedman şi în romanul “Transumanistul Wager” scris de Zoltan Istvan. Pentru a eluda legislaţia restrictivă există vase amplasate off-shore, unde sunt prestate servicii medicale sensibile, precum avorturile, operaţiile estetice sau diverse transplanturi. Insula Cedrului va fi o structură flotantă, construită de Liban pentru turism. Două insule asemănătoare va avea Israelul. Arhitectul olandez Koen Othuis a lansat conceptul waterscraper. Acesta presupune construcţia de clădiri plutitoare care să adăpostească comunităţi autonome alimentar graţie serelor şi acvaculturii, cât şi energetic prin folosirea forţei valurilor, vântului şi a soarelui. Koen Olthuis proiectează viitoarele oraşe plutitoare. Deţine brevete de invenţie în domeniul structurilor flotante, iar împreună cu David Keuning a publicat o carte dedicată acestui gen de amenajări. Este asociat cu Paul de Câmp la o companie specializată în realizarea şoselelor, docurilor şi clădirilor pe apă. O colonie waterscraper se va construi în apele sultanatului malaiezian Johor. Clădirea va fi înaltă cât zgârie norul The Empire State Building din New York. Oraşul de Cristal este un complex hotelier plutitor amplasat de norvegieni în rada portului Oslo. Ruşii vor construi pe Marea Neagră, în largul staţiunii Soci un arhipelag de insule artificiale suspendate pe piloni. Grupul denumit Insulele Federaţiei va fi destinat turismului, industriei de divertisment şi de gameling. Se preconizează că va fi marea atracţie a Rivierei Ruseşti. Tot pentru a servi industria turistică sunt gândite 18 insule plutitoare care vor fi ancorate în India, de-a lungul coastei Malabar de o companie locală. Având teritoriu putin, principatul Monaco s-a extins pe seama desecărilor marine, dar a câştiga astfel teren e posibil numai acolo unde apa mării este puţin adâncă. Pentru a depăşi impedimentul, un cartier al oraşului monegasc Monte Carlo este construit pe o platformă susţinută de piloni, deasupra mării. Arhipelagul Maldivelor se va îmbogăţi cu două grupuri de insule plutitoare: Dockland şi Amillarah, fiecare cu câte zece atoli. Pe Dockland vor fi spaţii rezidenţiale, industriale şi antrepozite. Grupul Amillarah este destinat turismului şi va avea hoteluri, spaţii de recreere şi parcuri cu vegetaţie. Cu deşeurile inerte aduse din Ceylon, în Maldive s-au construit insulele artificiale Hulhumale, în suprafaţă de 200,90 hectare, Marele Thilafushi de 70,50 hectare şi Micul Thilafushi de 20 hectare. Pe noile terenuri sunt amplasate industrii, depozite şi cartiere muncitoreşti. Gulhi Falhu este un atol care urmează a fi construit. Pe suprafaţa lui se vor amplasa cartiere rezidenţiale pentru 100.000 de oameni.
China a construit deja 5 insule artificiale în Marea Chinei. Insulele au în total vreo mie de hectare în suprafaţă şi sunt independente energetic graţie energiei eoline şi solare. De asemenea China intenţionează să investească în alte 1.200 de noi insule amplasate în apele statului Maldive, care vor avea la un loc 22.000 de hectare. Guvernul Maldivelor se mulţumește doar cu chiria pe aceste insule, este de acord să fie colonizate de chinezi, ceea ce produce multă îngrijorare în India vecină.
Cu încetul am trecut de la insulele plutitoare la insulele artificiale fixe. Primele au avantajul că nu restrâng mediul marin, celelalte oferă mai multă securitate pentru locuitori şi permit activităţi economice diversificate. Micile insule crannong, făcute din pietre şi lemne, în apele puţin adânci de lângă malurile lacurilor şi râurilor, sunt în Irlanda şi Scoţia o modă veche de cinci milenii. Pe ape se înalţă cabane. Sistemul de locuinţă insulară aducea omului vechi un plus de protecţie faţă de atacurile tâlharilor, clanurilor duşmane şi sălbăticiunilor. De altfel, insulele de tip crannog au apărut prima dată la gali, celţii care locuiau în Alpi. Pe râurile şi lacurile Alpilor nu mai vedem insule crannog, au dispărut de mult. În Irlanda sunt 1.200 de insule crannog, iar în Scoţia 500. În Ţara Galilor există un singur crannog pe lacul Llangorse. Azi toate insulele crannog sunt folosite în scopuri de agrement. Proprietarii moderni au înălţat pe ele locuinţe de vacanţă cu arhitectură tradiţională. În comitatul Down din Irlanda de Nord există o mare insulă artificială din pământ, înălţată de oameni care au trăit cu două milenii înainte de Hristos. Se cheamă Loughbrick, după numele lacului. Ţinutul din jur şi satul apropiat de lac se numesc Loughbrickland. Insula Lougbrick, chiar dacă este artificială, nu este un crannog. Are dimensiuni mult mai mari decât ar fi necesare pentru amplasarea unei biete cabane. Până în secolul XVII, insula a aparţinut familiei Magennis. Este confiscată în 1642, dupa ce clanul Magennis a participat la o revoltă antiengleză. În prezent insula şi lacul sunt administrate de obştea sătească din Loughbrickland. În provincia irlandeză Ulster, insule crannog construite în epoca bronzului sunt astăzi folosite în scopuri turistice de clanurile irlandeze O’Boylans şi Mcmahons din comitatul Monaghan şi respectiv din federaţia de oşti săteşti Oirialla din comitatul Donegal. Nobilii feudali au construit castelele pe creste stâncoase inaccesibile, dar dacă nu le-au avut la îndemână s-au folosit de insule mici aflate la distanţe nu prea mari de ţărm. Este exemplul castelului Chillon înălţat pe o stâncă insulară din lacul Geneva. Este una dintre perlele Rivierei Lemanului. A fost construit de conţii de Savoia, fiind atestat documentar din anul 1005. O vreme castelul a servit drept închisoare. Aici a fost întemniţat în secolul XVI patritotul şi istoricul elveţian François de Bonivard. Este printre altele autorul unei Cronici a Genevei. Cazul l-a inspirat pe George de Byron în poemul „Prizonerul din Chillon”, publicat în 1816. Castelul apare în romanul Daisy Miller, scris de americanul Henry James. Cand relieful nu le-a venit în ajutor, seniorii au construit castele înconjurate de şanţuri cu apă, realizând astfel insule artificiale. Nu numai castelele, dar şi satele în vechime erau împrejmuite cu şanţuri, nu de rare ori pline cu apă. Latinescul fossatum, care denumea șanțul de apărare din jurul unui castru militar, a dat în limba română substantivul sat. Faptul atestă că geții obişnuiau să facă şanţuri în jurul satelor. Fossatum-sat a devenit nume generic pentru localităţile rurale chiar dacă nu s-au mai săpat şanţuri de apărare. Apa a fost element de apărare și sursă de hrană și de aceea în vremurile tulburi, acolo unde nu erau păduri ca să-i adăpostească, țăranii s-au ascuns în bălți, pe grinduri. Acolo și-au făcut satele. Așa a apărut orașul Veneția.
Strămoșul antic al Bârladului este cetatea Paloda, palod în limba tracă înseamnă mlaștină, deci era construită pe o insulă în balta care acoperea lunca râului Bârlad. Altă ipoteză spune că strămoșul orașului Bârlad este un sat de pescari așezat pe insule în balta care acoperea zona Prodana. Dithmarschen este o regiune mlăştinoasă din landul german Holstein, cu satele asezate pe grinduri, izolate de restul lumii. Apărați de mlaștină, locuitorii din Dithmarschen au constituit o republică țărănească a cărei autonomie s-a păstrat până azi în virtutea tradiţiei. Pescuitul, păstoritul şi apicultura sunt ocupaţiile predilecte ale locuitorilor, iar în ultima vreme Dithmarschen, fiind ţinut plat, deschis către mare, a devenit însemnat producător de electricitate pe baza energiei eoliane. În romanul „Codul lui Da Vinci”, Dan Brown aduce în atenţia cititorilor tabloul Madona din Stânci, pictat de Leonardo DaVinci. Probabil că tema era populară avand în vedere devoţiunea mateloţilor din Ragusa, republica maritimă de pe litoralul Muntenegrului, faţă de „Madona şi Pruncul din Stânci”, întruchipare a Sfintei Maria, protectorul marinarilor. În golful Kotor de pe Riviera Muntenegrului au fost scufundate în secolul XV câteva nave vechi. Fiecare marinar întors din voiaj arunca peste ele o piatră. În scurtă vreme s-a înălţat o insulă artificială. Pe ea s-a construit biserica Maica Domnului de pe Stâncă, sfinţită la 22 iunie 1452. Acum patru decenii, Suedia a îmbogăţit arhipelagul Stockholm cu o insulă făcută din deşeurile inerte. Peste ele s-a aşezat pământ fertil şi s-au plantat copaci. Flakfortet înconjurată de un dig inelar, Trekroner şi Middelgrundsfortet sunt trei insule artificiale construite de Danemarca în secolul XIX, în scop militar. În prezent nu mai sunt utilizate de armată. Pe Flakfortet există mult spaţiu verde şi câteva pensiuni, iar pe celelalte două funcţionează spaţii comerciale. Peberholm este o insulă daneză realizată din materialele dragate cu ocazia construirii podului care leagă Iutlanda de Nord de provincia suedeză Skania. Un cartier rezidenţial al oraşului Amsterdam se întinde pe arhipelagul artificial Ijburg. Ţările de Jos deţin deasemeni insula Neeltje Jans aflată în provincia Zeelanda. Scopul construirii insulei este de a asiguraa logistica instalaţiilor hidrotehnice din zonă, menite să apere ţinutul de eventualele inundaţii marine. Insula Pampus a fost realizată în 1887 prin înălţarea unui banc de nisip submers, pentru amplasarea unui fort militar. În prezent, deoarece nu mai serveşte intereselor armatei a fost preluată de companiile interesate de afaceri în domeniul turismului şi comerţului. Marian Rotaru