Există temerea guvernelor că orașele plutitoare din apele internaționale ale oceanului planetar și coloniile spațiale să devină într-un final state independente. Autorul Alexandru Mironov, într-un articol din revista “Magazin”, teoretiza o viitoare posibilă Republică Luna, ca federațtie de colonii lunare independente. Chiar și companiile care concesionează exploatarea teritoriilor maritime internaționale sau spațiul cosmic să devină un fel de stat în stat. Exploatarea noilor spații maritime și cosmice desigur va fi concesionată de state unor companii private. Acestea, prin puterea lor economic, acționând dincolo de frontierele naționale, vor devenit un veritabil stat în stat. S-a mai întâmplat așa ceva în trecut și un exemplu este Compania Golfului Hudson, firmă britanică înființată în anul 1669. Prin patentă regală compania obține dreptul exclusiv de a face comerț cu indienii de pe actualul teritoriu al Canadei, drept păstrat până azi. Compania britanică s-a comportat de-a lungul timpului ca o entitate statală. Directorul companiei poarta titlul de guvernator, titlu păstrat prin tradiție până azi. Toate factoriile comerciale ale companiei se aflau sub jurisdicția suverană a guvernatorului. În 1818 teritoriul Oregon, parte a Americii de Nord Britanice, cum era denumită oficial Canada, este alipit Statelor Unite. În 1853 în partea de nord a Oregonului se va proclama statul federal american Washington, iar în 1859, sudul teritoriului va deveni statul federal Oregon. Disputa legată de frontiera comună dintre SUA și America de Nord Britanică se va încheia abia în 1913. Chiar și după 1818 compania bitanică a Golfului Hudson va păstra dreptul de a face comerț cu indienii din statele Oregon și Washington, drept pe care cel puțin teoretic îl are și azi. Mai mult, sediul Companiei Golfului Hudson nu este la Londra, ci la New York, deși este firmă britanică. Îi va veni în curând sorocul, dar nu-i suficientă, trebuie să căutăm alte spații!
Pentru că anticii au lăsat mărturii despre existența oamenilor amfibie nu putem să ignorăm preocuparea umanității actuale pentru colonizarea mediului submarin. Oceanul planetar este o nouă frontieră, un spațiu ce se cere colonizat, astăzi când populația lumii este tot mai numeroasă, iar resursele tot mai puține. Este de altfel o reîntoarcere la origini, având în vedere teorie modernă, susținută de dovezi anatomice, că specia noastră, homo sapiens, s-a născut în mare. O primă tentativă de habitat submarin locuit permanent a fost experimetul lui Jacques Yves Cousteau făcut în 1962 în largul portului Nisa. Cousteau a colaborat atunci cu un cunoscut scufundător, Alberto Falco. Aventura primei colonii submarine apare în “Memoriile” publicate de Falco în 1977. Pe coasta Crimeii, în 1966, a funcționat pentru scurtă vreme baza submarină Ychtyander, organizată de un club privat. Numele a fost împrumutat de la personajul romanului “Omul amfibie” scris de Alexander Beliaev. Mentorul clubului a fost Alexander Cernov, autorul cărții “Homo Subacvaticus”. Autoritățile sovietice, în prostia lor, au desființat clubul în 1968. Orice inițiativă privată era privită cu suspiciune de bolșevici. În anii 1970, pe vremea când Sinaiul aparținea Israelului, a existat dorința de a construi un hotel subacvatic sub Marea Rosie și tot de atunci datează proiectul japonez pentru primul oraș submarin, Aquapolis, amplasat în largul insulei Kyushu. În 1984 aquanautul Chris Olstad a amplasat lângă insula Kay Largo, Florida, stația subacvatică La Chalupa, transformată în hotel cu restaurant de lux. Stația are sală de cursuri pentru studenți care studiază oceanografia la fața locului și o bibliotecă pentru turiști. Liniștea subacvatică, “Lumea Tăcerii” cum suna titlul uneia din cărțile lui Cousteau, este propice lecturii și meditației.În Dubai există un restaurant submarin și urmează a se construi sub mare un teren de tenis. Cel mai avansat experiment submarin aparține Australiei și a fost realizat în 2007. Este vorba de stația Biosub. Aquanauții au obținut în stație electricitate, cu ajutorul unui dinam acționat de pedale, apă desalinizată, oxigen și o parte din hrană, cultivând alge într-un bazin. Nu este exclusă existența unor orașe submarine secrete precum acel Tărâm Umed din romanul lui Clive Cussler, “Dragonul”. Oricum, deocamdată omul este mai preocupat să colonizeze suprafața apei decât mediul subacvatic. Construcțiile lacustre, înălțate pe piloni deasupra apei, insulele artificiale fixe sau plutitoare sunt des întâlnite și au cele mai variate destinații. Ecologiștii danezi din asociația N 55 construiesc locuințe plutitoare care vor fi amplasate pe lacurile și canalele din Copenhaga, dar și un model interesant de sere plutitoare. Acestea din urmă sunt sfere cu diametrul de trei metri cu pereți transparenți și pline cu ghivece cu plante exotice. Sferele, asemenea unor mingi verzi, vor fi ancorate pe apă. Pe lacul Gremminer din Berlin a fost ancorata o platformă, Insula Deschisă, unde pot veni tineri care să se exprime liber în artele interpretative. Insula Deschisă urmărește să promoneze interculturalitatea. Cu toate acestea zona a fost teatrul unor manifestări violente antisociale. Aceasta a determinat o mai atentă verificare a celor care vor să “emigreze” pe Insula Deschisă. O insulă similară a fost amplasată pe unul din canalele orașului Bangkok, Thailanda. Uneori insulele plutiroare sunt construite de dragul artei. Este cazul insulei japoneze Kawasaki și a insulei chinezești numită a Nemuririi, ambele împodobite cu sculpturi moderniste. Un oarecare domn J.P. Zoppini a găsit sprijin la compania belgiană de transport urban, ALSTOM, să construiască și să amplaseze în Marea Nordului, lângă țărmul Flandrei o insulă artificială multietajată, numită AZ și a cărei suprafață de bază va avea 12 hectare. Jumătate din suprafața insulei va fi ocupată de spații comerciale, iar pe cealalaltă jumătate vor fi locuințe. Chinezoaica Ma Yidong, autoarea cărții “Zgârie norii Evolo”, a imaginat turnuri plutitoare, numite Oazele lui Noe, care să fie amplasate pe câmpurile petroliere marine, în zonele portuare sau la gurile de vărsare ale fluviilor care drenează zone industrializate. Aceste structuri vor avea sub apă biofiltre cu bacterii care să consume substanțele poluante dizolvate în apă. Din metabolismul bacteriilor rezultă un fel masă plastică folosită apoi la construcția recifelor artificiale unde se vor crește stridii. În partea aeriană a turnurilor, acoperită cu vegetație, se vor amenja cabane pentru turiști sau pentru muncitorii de pe platformele petroliere. Un întreprinzător ecologist englez, Richard Sowan, a reușit ca din bidoanele de plastic adunate să construiască două insule plutitoare, Spiral și Joyxee pe care a plantat vegetație și a ridicat cabane pentru turiști. Insulele sunt ancorate într-o lagună din Insula Femeilor, teritoriu care aparține Mexicului. Realizarea lui Sowan a inspirat compania olandeză WHIM, să proiecteze o insulă plutitoare din deșeuri de plastic și care să fie ancorată în Pacific. Insula olandeză va oferi spațiu pentru 10.000 de oameni și va avea inclusiv teren agricol. Pe Marea Caspică, în largul peninsulei Apsheron din Azerbaijan, există un oraș plutitor locuit de muncitorii de pe schelele petroliere marine. Orașul pare o “Veneție” cu străzi acvatice, numai că totul, casele, grădinile dintre care unele au copaci, sunt așezate pe plute ancorate în largul mării. În Bangladesh creșterea populației a determinat apariția așa numitelor ferme pe apă. Sunt grădini plutitoare de legume încropite pe rogojini împletite din zambila de apă, o planta acvatică. Rogojinele sunt acoperite cu mâl scos de pe fundul apei sau cu gunoi de grajd și fie sunt lăsate să plutească liber, fie sunt agățate de pari deasupra apei. Plutele bengalezilor pot fi folosite un singur sezon agricol, odată deterioarate devin îngrășământ organic. Experiența țăranilor din Bengal trebuie împărtășită, crede profesorul S.K. Saha, autorul cărții “Agricultura fără sol. Soluție pentru oamenii fără pământ”. În Costa Rica se caută dezvoltarea agriculturii pe plute care să fie ancorate în lacuri și râuri, oportunitate pentru populația nevoiașă. Cultura plantelor pe plauri artificiali este fapt obișnuit pe canalele cu apă dulce și pe râurile din China. Collins Chen, unul dintre pionierii și experții de vârf în orașe plutitoare ecologice, are propria companie, Oceanix Ltd, cu sediul în Hong Kong. Speră să profite de avantajul tehnologiei oferite de faptul că se află în zona Greater Bay și se așteaptă să construiască primul prototip pentru un oraș plutitor din China. El a spus că decizia sa de a stabili Oceanix în Hong Kong a fost foarte inspirată de politicile din China pentru integrarea globală „inteligentă, verde și albastră” a infrastructurii. Politica chineză Belt and Road urmărește să integreze infrastructura inteligentă și ecologică între țările în curs de dezvoltare pentru a facilita comerțul, investițiile și comunicațiile. De altfel, Hong Kongul are până și un cimitir plutitor. Toate acestea sunt în concordanță cu obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă pentru reducerea sărăciei și protejarea mediului. Politica Chinei privind „civilizația ecologică” are prioritate pentru protecția mediului prin aplicarea tehnologiei pentru îmbunătățirea energiei ecologice și dezvoltarea orașelor ecologice. Marian Rotaru