Un domn, Howard Turney, a început edificarea republicii Noua Utopia pe insula artificială care urmează să o înalţe pe bancul submers Misteriosa din Marea Antileor. Un grup din New York a pornit la întemeierea statului Atlantis pe o structură de beton amplasată la un loc potrivit din apropierea arhipelagului Bahamas. Operaţiunea a eşuat datorită unui urgan, care a scufundat vasul ce transporta materialele şi utilajele necesare construcţiei. Pornind de la ideile expuse în cărţile “Proiectul Mileniului. Colonizarea galaxiei în opt paşi”, scrisă de Marshall Thomas Savage şi “Ferma marină. Ghid de supravieţuire în căminele oceanice”, datorată lui Ken Neumeyer, s-a dezvoltat proiectul  Seasteading, care constă în organizarea unor comunităţi autonome în apele internaţionale, pe insule plutitoare sau acolo unde adâncimea este relativ mică, în clădiri construite pe piloni. Se iau în calcul chiar şi aeroporturile plutitoare! Rusia este pe cale de a construi platforme plutitoare alimentate cu energie atomică, care vor fi folosite de  companii pentru exploatarea şi procesarea primară a petrolului şi gazelor naturale găsite în câmpurile submarine off – shore. China, Argentina și Malaiezia sunt interesate de achiziţia acestor construcţii. Deloc lipsită de interes este utilizarea pentru apele puţin adânci a tehnologiei „biorock”, pusă la punct de arhitectul, marinologul şi inventatorul dr. Wolf Hartmut Hilbertz. Prin depunerea pe suporturi solide a sărurilor dizolvate în apa mării se pot crea recife necesare susţinerii fermelor de maricultură, a scoicilor şi crustaceielor. Soluţia va înlocui vechiul procedeu adoptat după 1950, de a construi recifuri artificiale din beton. În 2002 Wolf Hilbertz creează experimental, plecând de la o structură metalică, o mică insulă artificială în arhipelagul britanic Cargados Carajos din Oceanul Indian. Pentru a crea spaţii artificiale destinate locuirii, Hilbertz a proiectat insulele marine plutitoare Amper generabile din apa mării. Vor avea formă de amfiteatru pentru a capta uşor energia solară. Aceasta convertită în electricitate va servi nevoilor coloniei umane. Locaţiile prevăzute pentru amplasarea insulelor – scoică sunt apele din largul Louisianei, Texasului şi Coastei Californiei de Sud. Thomas J. Goreau şi Robert K. Trench, doctori în inginerie marină, sunt autorii unor lucrări pritoare la aplicaţiile biorock. Amenajările marine vor fi realizate după conceptele arcologiei. Aceasta presupune clădiri în care să se desfăşoare toată suma activităţilor coloniei, cu spaţii verzi integrate pe acoperişuri, pe pereţii şi terasele exterioare, cât şi în încăperi. Cea mai mare parte a energiei va fi furnizată de soare, vânt şi mare. Un proiect experimental, realizat de către arhitectul Norman Robert Foster, baron de Thames Bank, va fi implementat în capitala Rusiei. Este insula artificială Crystal amenajată pe fluviul Mocova pe care se va înălţa o clădire – arcology înaltă de 450 de metri şi care va deţine un spaţiu utilizabil de 27 hectare. Un proiect ambiţios va prinde viaţă în golful Tokyo. Aici, pe o insulă artificială se va înalţa o megaclădire piramidală de 2.000 de metri. Structura organizată după regulile arcologiei va avea parcuri la cinci dintre etaje. Unul dintre promotorii arcologyei este americanul Jacque Fresco, autor a cinci cărţi şi a multor articole în care-şi expune conceptele de avangardă. Ideea comunităţilor marine a fost îmbrăţişată şi dezvoltată de economistul Patri Friedman, fiul laureatului Premiului Nobel pentru Economie, Milton Friedman şi de John F. Stossel, jurnalist şi scriitor. În concepţia celor care s-au aplecat asupra colonizării apelor internaţionale, viitoarele comunităţi au avantajul că nu vor cunoaşte îngrădirile pe care legislaţiile naţionale le impun economiei şi societăţii, din considerente de oportunism politic sau pur şi simplu datorită îngustimii de vederi. De la viziunea Seasteading a pornit proiectul Blueseed. Acesta presupune o navă ancorată în largul celebrei Silicon Valey din California de Nord, dincolo de fruntariile maritime americane. Aici va fi găzduită o colonie ocupată cu producţia electronică. Deja se spune că o serie de companii din China, deţin asemenea nave unde se montează inclusiv rulmenţi. Un proiect concurent este „Libertatea”. Ideea constă în folosirea vaselor marine gigant, care vor naviga permanent pe apele internaţionale, sub pavilioane de complezenţă. Aceste oraşe plutitoare mobile vor găzdui colectivităţi independente, preocupate de propria lor viaţă economică şi socialâ. Până una, alta, arhitectul Vincent Callebaut a gândit modelul fermelor marine de alge. Vor apare sub forma unor schele  plutitoare pe care algele să fie cultivate hidroponic. Într-o primă etapă fermele de alge vor oferi materie primă pentru producţia biogazului şi a îngrăşămintelor agricole. Oportunităţile viitoare ale algaculturii abia se conturează. Un exemplu este  chinezul Ji Yujun care a reuşit să producă fibre textile din alge. Noul material este fabricat industrial de compania inventatorului. Inventatorul şi omul de ştiinţă Werner Stiefel încearcăt să amenajeze în Marea Caibilor insula arficială Atlantis. Urma să fie un stat independent. S-a vrut înălţarea bancului submers Silver Shoal din apropierea ţărmurilor statului Haiti. Operaţiunea de construcţie a fost oprită de o canonieră a marinei militare haitiene. Intervenţia haitiană a fost abuzivă, deoarece bancul nu află în apele supuse jurisdicţiei sale. Interesul guvernului din Haiti este de a controla bancul pe care se spune că s-ar afla scufundate galioane spaniole încărcate cu metale preţioase. A doua tentativă a lui Stiefel de înfiinţare a coloniei Atlantis se consumă lângă arhipelagul Cayman. De data aceasta încercarea a fost zădărnicită de un uragan. Vazând că nu reuseşte să construiască un uscat artificial, Stiefel cumpără o insulă în Hondurasul Britanic. Nici aici nu i s-a implinit dorinţa de a întemeia un stat libertarian. Autorităţile locale nu au acceptat să acorde insulei autonomia dorită de inventator. Ideea construirii unei entităţi artificiale în Antile este reluată în 1993 de Erik Klien. Acesta începe în 1993 construcţia oraşului plutitor Oceania, amplasat pe aceeaşi caldă şi însorită Mare a Caraibelor. Proiectele clachează din motive financiare. Principatele New  Utopia şi New Pacific sunt alte două tentative de înfiinţare a unor state libere aşezate pe insule flotante. Primul urma să existe în Golful Mexic, nu departe de Porto Rico, iar celălalt, în largul Filipinelor. Ideea comunităţilor marine independente a fost inspirată în bună masură de romanul “Atlas Shrugged”, scris de Ayn Rand (Alisa Zinovievna Rosenbaum). Proiecte guvernametale de data aceasta urmăresc construcţia oraşelor plutitoare Harvest, cu 30.000 de locuitori,  în apele statului Haiti şi Wetropolis, cu 50.000 de locuitori în largul Thailandei. Pe platformele Harvest se va face şi  agricultură. La Seul, pe râul Han, sunt ancorate câteva insule flotante, cu parcuri, librării, biblioteci, expoziţii de artă şi terenuri de sport. Sunt o replică dată Namimarei, republica cărţilor! Spaţiile submarine sunt vizate la rândul lor. Deja există proiecte experimentale în Japonia, care doreşte să construiască oraşele submarine Aquapolis şi Marine City. Deja restaurantele, hotelurile, spaţiile de recreere şi laboratoarele submarine sunt o realitate relativ obişnuită. Richard Buckminster Fuller, arhitect, inventator şi autor a 30 de cărţi de viitorologie, a proiectat oraşe aeriene, în care vor putea trăi şi munci până la câteva mii de oameni. Aerostatele gigant pot găzdui colonii viabile şi autonome. O problemă deosebită o va constitui rezerva de apă, care va trebui reciclată la fel ca în coloniile spaţiale. Fuller a fost inspirat de romanul „Călătoriile lui Guliver”,scris de Jonathan Swift. Până ca ideea vizionarului să fie pusă în practică, coloniile atmosferice sunt prezente în romanele SF, semnate de Poul William Anderson, Laurence Van Cott Niven,Tobias S. Buckell, Kevin J. Anderson, Charles David George Stross, Hannu Rajaniemi sau James Benjamin Blish. Colonizarea corpurilor cereşti şi a solului de sub apele internaţionale este blocată prin instrumente juridice diabolice. După actualele tratate, niciun stat nu poate apropria teritorii submarine sau terenuri aflate pe alte corpuri cereşti. Statele pot cel mult să înfiinţeze laboratoare de cercetare şi să exercite jurisdicţia asupra lor şi pe o rază de 150 metri în jurul acestora. Colonizarea şi valorificarea economică a mai sus pomenitelor spaţii trebuie făcută numai sub agida ONU, de către agenţii internaţionale. Câştigurile, spun tratatele trebuiesc împărţite între toate statele lumii. Este evident că statele care deţin tehnologii, personal calificat, industrie suport, infrastructura necesară şi capital, nu sunt dispuse să împartă profitul cu naţiuni care nu pot să aducă vreo contribuţie cât de mică. În mod clar SUA, Marea Britanie, Japonia, Franţa, Rusia sau Germania, nu sunt de acord să investească capital, inteligenţă şi bunuri, ca să primească apoi Liberia, Bolivia sau Afganistanul. Puterile lumii pot să construiască  structuri în apele internaţionale şi în spaţiul cosmic. Acestea rămân sub suveranitatea statului investitor, căruia îi revin şi beneficiile obţinute în urma activităţilor economice desfăşurate în aceste colonii. Marian Rotaru