Spuneam în articolele trecute de insule mai mult sau mai puţin fictive, dar trecute pe hartă. Nici statele fictive nu lipsesc. Astfel, în 1935 a fost proclamat statul Absaroka separat din statul american Montana. A fost proclamat pe fondul nemulţumirilor sociale ale fermierilor locali. Absaroka nu a ocupat niciodată locuri în Congresul SUA, a existat fictiv până prin 1945, dar are şi acum o echipă naţională de bassebal şi organizează propriul concurs de miss, a cărui câştigătoare se înfruntă cu rivalele din celelalte state americane, la competiţia unională. Deasemeni Absaroka aplică propriile numere de înmatriculare auto, recunoscute ca atare. Maestrul yoghin Surya Syahputra a găsit cu cale să declare independenţa principatului Ineria. Statul cuprinde 10 ari de teren în regenţa Situbondo şi alte două parcele în oraşele Jember şi Surabaya, toate aflate în insula Java din Indonezia. Totalul suprafeţei principatului proclamat în anul 2011 măsoară un hectar. Evident că Ineria nu este recunoscută, dar aceasta nu a împiedicat-o să declare război Germaniei. Obiectul disputei l-a constituit aşa zisa stăpânire de către Germania a unor insule nespecificate din Oceanul Pacific. Principele Syahputra I declară că a învins Germania, graţie unui spion al Ineriei care a efectuat acte de sabotaj pe teritoriul inamic!?! Germania, fie din amuzament, fie ca să arate lumii cât este de tolerantă, a capitulat, a recunoscut insulele fictive cu pricina ca aparţinând Ineriei şi a plătit o despăgubire de 100 rupii. De curând războinicul Surya Syahputra s-a confruntat cu o problemă majoră. Fostul său prim ministru, Nafi Hayyulhaqque, a proclamat regatul Messidona pe un teritoriu secesionat din Ineria. Pare o poveste cu nebuni! Un grup de evanghelişti fondează în 2010 republica Bethania. Teritoriul situat pe ţărmul peninsulei Delmarva din statul Delaware avea iniţial suprafaţa de 3.360 hectare. Motivaţia independenţei o constituie faptul că zona a aparţinut coloniei Noua Olandă şi nu a fost niciodată integrată explicit posesiunilor britanice nordamericane. După anexări teritoriale succesive Bethania a ajuns să fie alcătuită din şapte provincii şi şapte oraşe autonome. Deţine protectoratul asupra a două teritorii din Florida şi respectiv din statul american Rhode Island. Asociate cu Bethania sunt republicile Sarasota şi Celor Cinci Insule aflate deasemeni în statul Delaware. Sarasota constituită din 12 provincii cuprinde localităţile Sarasota şi Saint Armands, iar cele cinci insule sunt regăsite în arhipelagul barieră ce se înşiruie de-a lungul coastei Delmarva. Întregul commonwelth al Bethaniei ocupă suprafaţa de 100 kilometri pătraţi. Bethania are relaţii speciale cu imperiul Starland, stat secesionist din California şi cu republica federală Los Bay Petros, autoproclamată de un grup de anarhişti japonezi pe teritorii din Indonezia, Singapore şi Franţa. Principala resursă a Bethaniei este turismul. Guvernul pune accentul pe utilizarea energiei eoliene şi solare, ca strategie de supraveţuire economică. Bethania nu recunoaşte Coreea de Nord, considerând că unicul reprezentant al poporului coreean este guvernul de la Seul. Acum să mergem în alte spaţii. Astronautul american Richard de Cayeux a cumpărat în 1993 de la ruşi, cu 68.500 dolari, staţia lunară Lunokhod 2 abandonată în craterul Le Monnier. A declarat craterul domeniu personal şi plecând de aici a creat un joc electronic care i-a adus bani. După ce americanii au dezintegrat experimental o cometă, un cetățean indian le cere despăgubiri spunând despre cometă că-i ruptă din lumea de baştină a strămoşilor săi. Americanul Gregory Nemitz, proprietar al companiei Orbital Development, producătoare de mezeluri a introdus în activele firmei asteroidul Eros 433 şi cerut curţii federale de justiţie să recunoască dreptul de proprietate. A fost refuzat, dar Nemitz solicită Agenţiei Spaţiale Americane-NASA 20 dolari taxă pentru parcarea unei sonde spaţiale pe asteroid în anul 2001. În SUA sunt vreo 20 de societăţi: Orbital Settlements, Space Colonization, Institul de colonizare a Planetei Marte, Societatea Marte, Space Society, care îşi propun colonizarea spaţiului. Societatea Martie este înfiinţată de Robert Zubrin. Acesta a întemeiat pe insula canadiană Devon un laborator pentru studierea terraformării şi colonizării Planetei Roşii. Zubrin a abordat problema colonizării spaţiului în 14 cărţi: “Insule în Cer”, “Noua civilizaţie pe staţiile orbitale”, “Cazul Marte” etc. Societatea Spaţială a editat câteva lucrări de specialitate: “Coloniile umane în spaţiu”, “Coloniile Spaţiale” sau “Resursele Spaţiului”, scrise de Gerard Neill, Gerry Grey şi John Billingham. Coloniile pe corpurile cereşti vor fi cupole ce vor acoperi locuinţe şi toate facilităţile necesare vieţii civilizate, întreprinderi industriale şi minere, lacuri, terenuri agricole şi parcuri cu pomi. Serele cu plante cultivate hidroponic în ţevi prin care circulă apă cu nutrienţi şi bazinele în care se va cultiva spirulina, alga bogată în proteine, minerale şi vitamine, vor asigura hrana, vor purifica apa şi vor genera oxigen. Deşeurile biologice umane şi apele menajere vor fi descompuse cu abur supraîncălzit, la presiune ridicată. Apa cu nutrienţi rezultată după condensarea aburului va hrăni culturile hidroponice. Chinezii vor construi în Pacific platforma plutitoare Atlantis de 1.000 de hectare. Va avea parcele multietajate cu spații verzi, culturi hidroponice şi ferme de animale. Deşeurile se vor recicla complet, sunt permise pe insulă numai automobilele solare și bicicletele, se va utiliza numai energia soarelui, a mării si a vântului. Atlantis va fi autonomă politic. După principiul coloniilor de pe corpurile cereşti vor funcţiona şi coloniile din spaţiul cosmic, arată autorul Marshall Savage. Acestea vor fi sferice ca formă, sfera având cel mai mare volum la o suprafaţă exterioară dată şi acoperite cu o foiţă microscopică de aur cu grosimea de ordinul micronilor. Foița va opri radiaţiile comice. Vizoarele căştilor de cosmonaut sunt ecoperite cu această foiţă. Este fabricată în Liechtenstein. Energia stațiilor din spaţiul cosmic va fi asigurată de Soare. Ideea habitatelor în formă de cupolă a fost teoretizată prima dată de autorul britanic William Delisle Hay în cartea “Domul marelui oraş” (1880). Societatea imaginată de Hay era egalitariană şi locuia într-un oraş acoperit de o imensă cupolă. Tema e reluată de autoarea SF Julianna Baggott în trilogia “Pur” şi în romanul lui Stephen King, “Sub cupolă”. Din literatură oraşele cupolă trec pe planşetele arhitecţilor. Aceste orașe asigură climat constant, ferit de intemperii, iar noxele rezultate în urma viețurii omeneşti sunt purificate înainte de eliminarea în atmosferă. Buckminster Fuller a proiectat în 1960 un oraş cupolă cu diametrul de 3 kilometri, ce urma să fie construit pe insula Manhattan din New York. Habitate omeneşti acoperite de cupolă s-au propus în oraşele Winooski, în Vermont, Houston în Texas şi Mir în Siberia. Mir va adăposti 100.000 de oameni şi plante verzi inclusiv iarna. Un oraş cupolă în suprafaţa de 2.500 de hectare va fi construit în Dubai. Oraşul va fi de fapt o seră cu vegetaţie luxuriantă amplasată în deşert. Oraşul din Dubai este inspirat din experimentul american Biosphere, în care într-o incintă închisă a fost reprodus circuitul apei şi a carbonului în natură. Un mic munte artifcial aşezat în mijlocul spaţiului acoperit va condensa apa rezultată din transpiraţia plantelor şi a oamenilor şi va produce ploaie artificială. Savantul Stephen Hawking crede că unica şansă de supravieţuire a umanităţii este colonizarea spaţiului. În 1960 Buckminster Fuller, architect, inventator, scriitor şi poet american a primit comanda unui magnat japonez de a proiecta un oraş plutitor. Urma să se cheme Triton și să fie ancorat în Golful Tokyo. Astăzi Tokyo are un aeroport plutitor, dar proiectul Triton nu a fost materializat. În cartea “Nouă lanţuri spre Lună” Fuller dezvoltă ideea oraşelor plutitoare aeriene, imaginate ca un aerostat sferic menţinut în flotaţie datorită aerului cald din interior. Proiectul structurii a fost numit “Cloud 9”. Inspirat de relieful Lunii, Fuller a imaginat un crater sub pământ, înalt de 200 de metri, cu diametrul interior de 1.900 de metri şi acoperit cu o cupolă pentru a menţine în interior un climat cald tot anul. În viziunea arhitectului, versanţii interiori şi exteriori sunt terasaţi şi cultivaţi, iar pe fundul craterului urma să fie construit oraşul East St. Louis, cu 70.000 de locuitori. Locuirea în subteran are vechime şi încă este răspăndită. Un localnic din Stroasca, judeţul Buzău, sat aflat în munţii Siriu, povesteşte că în zonă, dincolo de culmea Casa Hoţilor există o grotă numită Puţul Vechi. În 1974 a intrat în grotă ca să se adăpostească de o furtună. A văzut o sală mare cât un amfiteatru, de la care plecau radial tunele. În sală erau mese de piatră şi scheletele unor oameni înalţi de 3-4 metri. Pădurea de la Puţul Vechi este un loc bizar, ocolit de vieţuitoare, iar sătenii zic că uneori văd deaspra pădurii lumini stranii. Vieţuitoarele ocolesc zona pentru că acolo a fost cândva ceva ucigător, otravă, radiaţii, care probabil au ucis uriaşii. În anii 1960 erau ţărani în tegpomea spaniolă Andaluzia care locuiau în peşteri. În peşteri locuiesc şi azi unii păstori berberi din munţii marocani Atlas. Toglodiţi moderni au existat şi în arhipelagul Canarelor la începutul sec. XX. Îi amintește în treacăt J.A. Cronin în romanul “Gran Canaria”. Subiectul cărţii lui Patrick Saint Paul, “Oamenii şobolan” sunt milionul de chinezi săraci care îşi duc viaţa amărâtă în subteranele Beijingului. Marian Rotaru