Google

În căutarea timpului pierdut (CC)

Written on:martie 10, 2022
Comments are closed

O insulă a Femeilor există în Marea Antilelor. Descoperitorii spanioli au numit-o aşa pentru că pe insulă au găsit multe statuiete ce înfăţişau femei. Mai înainte maiaşii stăpâniseră insula şi o locuise o confrerie de femei, preotesele lui Ixchel, zeiţa medicinii şi a maternităţii. Azi Insula Femeilor aparţine statului mexican Quintana Roo. Sarea scoasă din lagune, pescuitul, vânătoarea de broaşte ţestoase, legumele şi fructele: mango, papaya, cocos, fructul dragonului, avocado, fructul local numit mamey, producţia de sucuri, lichior şi şerbet, înseamnă alături de turism economia insulei. În 1541 spaniolul Francesco de Orellana pleacă în interiorul Americii de Sud să caute El Dorado-cetatea de aur şi Ţara Scorţişoarei. În 1542 descoperă un curs de apă măreţ, pe care-l numeşte Rio Grande. La scurt timp ostaşii spanioli sunt atacaţi pe malul fluviului de nişte femei războinic feroce. Cronicarul expediţiei, Gaspar de Carvajal, consemnează întâmplarea în cartea „Despre descoperirea fluviului Rio Grande de către căpitanul Francisco de Orellana”. După ce a citit cartea lui Carvajal, regele Spaniei a schimbat numele fluviului în Amazon, după femeile războinic care au atacat expediţionarii. Tupac Amaru al-II-lea, suveranul efemerului Imperiu Inca proclamat în 1780, luase şi titlul de „Lord peste neamul amazoanelor” (americane). Amazoanele nu ştiau de Tupac Amaru şi nici n-ar fi acceptat stăpânirea lui, dar titlul luat de împărat confimă existenţa tribului de femei războinic care l-au înfruntat pe Orllena. Adevărata patrie a amazoanelor americane a fost insula California din estul Pacificului, poziţionată lângă continentul nordamerican. În zadar căutăm insula pe hărţile contemporane n-o vom găsi! Este un mister geografic! Insula California apare pe două hărţi din 1650. Pe prima hartă, cu autor anonim, are forma unui triunghi dreptunghic. Ţărmurile nordic şi răsăritean, catetele triunghiului, sunt rectilinii, pe când ţărmul vestic, ipotenuza, expus la valurile oceanului, este foarte crestat şi fragmentat în vreo 60 de insule mărunte. Relieful este alcătuit dintr-o câmpie litorală întinsă la vest şi din munţi la est, parcă rupţi din lanţul Cordilierilor de pe continent. A doua hartă este semnată de Nicolas Samson, totodată autor a 17 cărţi de geografie. Samson înfăţişează insula California sub forma literei T, perpendiculară pe ţărmul continental. Coada lui T este îndreptată spre est şi pare să fi fost un istm care s-a rupt de continent. Pe harta lui Samson insula are o câmpie litorală şi munţi în interior. Ţărmurile sunt crestate, înconjurate de peste o sută de insule mici. Între desenele de pe cele cele două hărţi nu-i nicio asemănare, este ca şi cum cartograful anonim şi Samson au reprezentat două insule diferite, dar pe care le-au denumit la fel. Interesant este că ambele hărţi sunt plauzibile geomorfologic şi par să redea pământuri care ar fi putut exista. Clima insulei California era, se spune,  subtropicală la fel ca pe Coasta Californiei de pe continentul vecin, iar vegetaţia luxuriantă. O locuiau negri primitivi şi un neam de femei războinice de rasă albă supuse reginei Califia. Amazoanele nordamericane, la fel ca surorile lor din bazinul Mării Negre, foloseau caii, necunoscuţi de indienii americani până la venirea spaniolilor, ori descrierea insulei California datează de la finele sec. XIII, dinainte ca în America să ajungă Columb! Oare obârşia amazoanelor californiene să fi fost zona Mării Negre? Amazoanele stăpâneau într-adevăr arta navigaţiei, dar ca să ajungă din Marea Neagră în Pacific, deşi nu-i imposibl, pare puţin credibil! Şi totuşi se spune că amazoanele reginei Califia au ajutat Imperiul Bizantin în războiul cu turcii! Femeile soldat ajungeau la Constantinopol zburând cu un dragon. Asta înseamnă că războinicele din insula California aveau un aparat de zbor, un aerostat. Iarăşi pare incredibil, totuşi în vremurile vechi pelasgii din Hiperborea stăpâneau arta zborului. Zeul Boreas a plecat spre Hiperborea în zbor şi scrie Pseudo Scymnus în “Peregrinări” (sec. II) că în nordul Galiei (prin zona Flandrei Franceze de azi), un obelisc marca locul de unde a decolat. Boreas era zeul vântului, ori vântul şi zborul ca noţiuni pot fi consubstaţiale. Că Boreas a zburat spre nord o dovedeşte panteonul viking în care pe zeul vântului îl chema Borr! Poetul grec Aristofan scria că pelasgii din Hiperborea au ajuns în Grecia “aduşi de berze”. Pelasgii au venit în zbor cu aerostate pe care Aristofan le-a numit alegoric berze. De la relatarea lui Aristofan a rămas în popor vorba că “berzele aduc copii”. Vorba aceasta este necunoscută în Coreea, remarca autoarea Raluca Feher. Firesc: pelasgii nu au fost prezenţi în istoria coreenilor. Anticul Hesiod oferă o altă relatare a unei aventuri aeriene. Povestea are protagonişti pe zeiţa greacă Nemesis şi pe Zeus, stăpânul zeilor. Nemesis, zeiţa răzbunării, era de neam pelasg. S-a născut în ţinutul Rhamnus din Atica, locuit de pelasgi. Toponimul Rhamnus seamănă cu numele Ramaniei, o ţară fabuloasă din legendele geţilor, preluate de la înaintaşii lor pelasgii. Nemesis era fiica titanului Oceanus şi a lui Nyx, zeiţa nopţii. Noaptea simbolizează nordul unde era Hiperborea, iar Oceanus era fratele lui Cronos, regele pelasgilor, spune Pausanias în “Descrierea Greciei”. Nemesis a fost dorită de Zeus, dar ea a vrut să evite relaţia şi s-a transformat în gâscă. Zeus a păcălit-o tranformându-se în lebădă. Nemesis a cedat şi din unirea celor doi s-a născut Elena din Troia. Gâsca şi lebăda denumesc alegoric aparatele de zbor folosite de Nemesis şi Zeus în hârjoneala lor. Informaţiile despre insula California apar în romanul „Faptele lui Espladian”, publicat în anul 1500 de spaniolul Garcia de Montalvo. În 1500 trecuseră numai opt ani de când Columb ajunsese în America şi se credea atunci, cel puţin oficial, că noul pământ este marginea Asiei, nu un continent aparte! Tot oficial, existenţa Pacificului nu era ştiută. De unde a avut autorul romanului informaţii despre ţărmul Pacificului? Montalvo mărturiseşte că la Constantinopol a cumpărat de la un negustor ungur două manuscrise de la începutul sec. XIV. Unul dintre ele l-a inspirat în scrierea romanului. Autorul manuscriselor era Amadis de Gaula, tatăl lui Espladian, cavalerul care a adus amazoanele americane la Constantinopol ca să lupte alături de bizantini. Exegeţii cred însă altceva, anume că naraţiunea lui Montalvo este o prelucrare după scrierile portughezilor Gomes de Zurara şi Vasco de Lobeira, care au trăit în sec. XV, respectiv XIV. Totuşi opera lui Zurara nici nu face trimitere la continentul american, lucru de aşteptat dat fiind că autorul a murit în 1474. Principalele sale cărţi, „Descoperirea Guineei” şi „Căderea Ceutei”, se referă numai la Africa. Atât doar, Zurara aminteşte în lucrarea „Cronica” seria de trei romane cavalereşti numite „Amadis de Guala”, de care afirma că le-a scris Vasco de Lobeira cu un veac înainte. Lobeira s-a distins în luptele cu maurii şi a fost poet. Genul literar abordat, romanul, a determinat pe comentatori să considere că de fapt romanele din seria „Amadis” nu sunt opera poetului Vasco de Lobeira, ci ale tatălui său Joao de Lobeira. Au fost scrise la începutul sec. XIV şi relatează evenimente de la finele sec XIII. Analiza textelor arată  că nici don Joao nu a inventat poveştile, ci a prelucrat manuscrisele altui autor mai vechi. Pe de altă parte Amadis de Guala şi fiul său, Espladian, par a fi personaje istorice reale. Nu-i exclus ca inspiraţia volumelor din seria „Amadis” să vină din scrierile autobiografice ale cavalerului de Guala, aventurier din sec. XIII. Datele se leagă! Espladian, mai neastâmpărat decât tatăl său, ajunge la “capătul lumii” şi aduce ajutoare pentru Constantinopolul aflat în război cu turcii. Isprăvile i-au fost consemnate în două manuscrise de don Amadis, mândru de odrasla sa! Peste două secole Montalvo va cumpăra manuscrisele. Unul din ele va inspira romanul „Faptele lui Espladian”. Din câte se vede Espladian a ajuns în America şi asta cu mult înaintea lui Columb. Pe vremea lui poate că insula California chiar a existat! Romanul lui Montelvo a trezit interesul spaniolilor pentru vestul american. Fortun Ximenez a plecat în 1533 să caute insula amazoanelor şi a ajuns în uscata peninsulă a Californiei, împărţită azi între statele mexicane Baja California şi Baja California de Sud, însă neştiută pe atunci. Ximenez este ucis de indieni, dar oamenii lui se întorc la Ciudat de Mexico, capitala Mexicului şi povestesc viceregelui Herman Cortez că la capătul unei peninsule sterpe au descoperit o insulă căreia i-au zis Santa Cruz şi ai cărei băştinaşi pescuiau perle negre. Chiar aduseseră o pungă cu preţioasele perle. Insula Santa Cruz nu va fi redescoperită. A rămas un mister. Apropo de cărţi: Anual în România se cumpără în medie nicio carte pe locuitor, pe când în Germania se cumpără 16. Fără carte, iată că am ajuns aşa de rău! Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.