Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, a aniversat recent 385 de ani de la înființare. Lăcașul de cult, închis în 1970, a fost redeschis după 1989 la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Aniversarea a coincis cu a doua zi de Paști, motiv pentru care a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica așezământului monahal.
Din sobor au făcut parte pr. Ioan Vicovan, decanul Facultății de Teologie din Iași și protos. Elisei Nedescu, starețul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.
Pe această cale, pr. Ioan Vicovan a evocat mai multe aspecte din istoria așezământului monahal, dar și din viața celor care au contribuit semnificativ la edificarea mănăstirii devenită simbol al artei medievale din Moldova.
Protos. Elisei Nedescu a vorbit despre tradiția duhovnicească cultivată în timp la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și despre aportul cultural pe care așezământul monahal l-a avut de-a lungul timpului.
„În cei 385 ani de existență ai Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi s-au desfășurat numeroase evenimente importante culturale, dar și duhovnicești. Unul dintre acestea a fost deschiderea primei școli din Moldova, „Colegiul Vasilian (Academia Vasiliană)”, în anul 1641, în incinta Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi”, a spus starețul Mănăstirii Sfinții Trei Iearhi.
Construită între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi se află pe lista monumentelor propuse spre a fi incluse în patrimoniul UNESCO.
Ulterior secularizării averilor mănăstirești între anii 1863-1864, mănăstirea a rămas fără obște monahală, astfel ajungând la un grad ridicat de deteriorare. Pe timpul regelui Carol I al României, în 1890 au început ample lucrări de restaurare în cadrul mănăstirii, care au inclus restaurarea integrală a bisericii, a broderiei de piatră, a picturii interioare și a mobilierului. Sfințirea lucrărilor a avut loc în data de 3 octombrie 1904, fiind oficiată de Mitropolitul Partenie Clinceni, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.