Google

Grozăviile au continuat la FC Botoşani cu eşecul în faţa Timişoarei

Written on:martie 12, 2017
Comments
Add One

Un fel de „Săptămâna patimilor” în avans s-a derulat la FC Botoşani în perioada 6-11 martie, totul culminând cu „răstignirea” antrenorului Leo Grozavu. Oare va reuşi acesta „ să învie a treia zi, după scripturi?” Lăsând ironicile parafrazări deoparte, reamintim că toată tărăşenia botoşăneană a început în ultima etapă a campionatului, pe malul Dunării, la Giurgiu. În timpul partidei cu localnicii de la Astra, antrenorul Leo Grozavu a decis schimbarea lui Cătălin Golofca, tehnicianul fiind nemulţumit de alergarea fără sens a libertinului jucător adus la Botoşani de la liga secundă. Iar nemulţumit, impertinentul blond a izbit cu tricoul de pământ taman în faţa băncii de rezervă botoşăneană. Gestul l-a scos cumplit din sărite pe tehnicianul Grozavu care s-a ridicat şi i-a tras o „părintească” peste guriţă, provocând o mică despărţitură de buzuţă a impertinentului Golofca. Gestul în sine nu ar fi fost de speriat pentru că au fost bătăi mai grave la case mai mari. Însă televiziunile au imortalizat incidentul, probabil pentru posteritatea scandalului românesc, şi l-au difuzat la nesfârşit de zeci de ori Vorba aceea, în direct şi în reluare la cererea amatorilor de senzaţional ieftin. Sătul de reluările televiziunilor, Leo Grozavu a ieşit bărbăteşte în faţă anunţându-şi demisia, timp în care Golofca i-a venit în mintea-i creaţă să spună ziariştilor că se gândeşte să-l dea în judecată pe Leo. Mai nasol era pentru clubul botoşănean că se apropia prima partidă din play out cu ACS Poli Timişoara, antrenor principal nema, iar nevoia de trei puncte era imperios necesară. Drept pentru care s-a apelat la „mantaua de vreme rea”, adică cuplul de antrenori Alin Bordeanu şi Alin Bejan, să pregătească partida cu timişorenii. Pentru amatorii de statistici, reamintim că acelaşi cuplu de antrenori au stat pe bancă şi în urmă cu un an, mai exact pe 4 aprilie 2016, când l-au înlocuit pe Cristi Pustai, plecat cu… „lecţia neterminată” de la FC Botoşani. Iar atunci, cu Bordeanu şi Bejan antrenori, FC Botoşani a decimat cu 6-1 pe aceeaşi bănăţeni, fiind cea mai categorică victorie produsă de echipa botoşăneană în prima ligă. Însă acum minunea nu s-a mai produs pentru că lotul botoşănean rulat de cei doi Alini, respectiv Albuţ – Unguruşan, Tincu, Miron, Muşat, Vaşvari, Cârstocea (min. 60 Moruţan), Bordeianu, Herghelegiu (min. 68 Golofca), Kuku, L. Buş (min. 84 Elek), a fost penibil. fiind învins cu 2-1 de elevii antrenaţi de hâtrul Ionuţ Popa. FC Botoşani a marcat în min.8 prin Andrei Miron, Timişoara a egalat în min.23 prin fostul căpitan al botoşănenilor Marius Croitoru, plecat de la FC Botoşani în urma unor divergenţe de opinii taman tot cu Leo Grozavu. Băiat subţire şi plin de fair play, Marius nici nu s-a bucurat la marcarea golului, iar cei 500 de spectator, care au îndurat o ploaie continuă şi rece, au apreciat gestul reţinerii bucuriei. În fine, în repriza secundă, prin minutul 67, Timişoara “pune bomboana pe coliva botoşăneană” şi înscrie golul de trei puncte din penalty prin Şeroni. Scor final FC Botoşani – ACS Poli Timişoara 1-2, în urma unei partide în care Cătălin Golofca, introdus în min.68, a alergat din nou fără folos, iar timişorenii au marcat la Botoşani primele două goluri din 2017. În plus pe teren s-au dovedit a fi şi Kuku, Bordeianu, în timp ce portarul Albuţ a fost un soi de… înger şi demon. Demon la golul lui Croitoru, când a scăpat mingea şutată de la 25 de metri şi înger în minutele 21, 55, 60 când s scos miraculous mingile expediate de timişoreni. La final de meci, antrenorul Alin Bejan a spus: “A fost un joc pe care din păcate l-am pierdut. Eu zic nemeritat. Am pregătit jocul la victorie, am început bine, am deschis scorul, am avut ocazii. Din păcate a venit golul norocos marcat de Croitoru. Au fost momente psihologice de ambele părţi. Au avut ei ocazii la 1-1, am avut noi bară. Un rezultat de egalitate era echitabil astăzi. Golofca a avut câteva situaţii dar din păcate nefructificate. Noi am ţinut legătura cu Leo dar băieţii au fost afectaţi de incidentul de la Giurgiu, nu aveau starea de spirit cea mai bună. Băieţii au avut ideea să afişeze acel tricou. Ei ştiu cât suflet pune pentru echipă, că le vrea binele jucătorilor, că este un perfecţionist care vrea tot timpul mai mult. Ei s-au simţit bine cu Leo”. Iar făcând referire la incidentul Grozavu-Golofca, simpaticul Ionuţ Popa a declarat pro Grozavu:“Îl apăr. Deşi am fost amândoi la Iaşi şi am avut păreri diferite, eu ţin la colegii mei de breaslă. Arbitrii sunt atât de compacţi, de grupaţi, buni prieteni. Cred că şi antrenorii ar trebui să fie la fel. El ce a făcut e nimic pe lângă ce am făcut eu la pauza meciului UTA cu Electroputere, în divizia A. Am bătut vreo trei jucători de i-am rupt şi am câştigat cu 2-0. Nu e pedagogic ce spun dar sunt sincer. Cred că nu vine DNA-ul să mă ia. Eu ştiţi ce zic: domnilor, le-am spus ziariştilor la mişto. După meci, jucătorii ăia au venit la mine şi m-au pupat. Bătaia e ruptă din rai. Ca părinte, copilul meu să fie bătut de antrenor, aş face scandal. Se mai întâmplă la antrenori. E cea mai grea meserie”. Revenind la turneul play out, menţionăm că în a doua etapă FC Botoşani se va deplasa la Gaz Metan Mediaş, partidă care se va disputa duminică 19 martie de la ora 18.00. Cu sau fără Leo Grozavu pe bancă… (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment