Google

Giganţii şi amazoanele (IV)

Written on:aprilie 6, 2014
Comments
Add One

Amazoana copyMujeres este una dintre insulele care însoţesc ţărmul statului mexican Quintana Roo. Primii colonişti spanioli au găsit aici numeroase statui de femei, vestigii ale perioadei mayaşe, când insula a găzduit o confrerie închinată lui Ixchel, zeiţa fecundităţii. În 1541, Francisco de Orellana pleacă din oraşul Quito spre răsărit pentru a căuta El Dorado şi Ţara Scorţişoarei. Un an mai târziu expediţia descoperă un curs de apă impunător pe care îl va numi Rio Grande. Pe malul fluviului trupa spaniolă s-a confruntat cu un atac feroce din partea unui grup de femei înarmate, eveniment consemnat de cronicarul Gaspar de Carvajal, în lucrarea „Despre descoperirea fluviului Rio Grande de către căpitanul Francisco de Orellana”. Întâmplarea l-a impresionat atât de mult pe Regele Spaniei Carol al V-lea, cititor al cărţii lui Carvajal, încât a decis ca numele apei să fie schimbat din Rio Grande, în Amazon. Tupac Amaru al II-lea, suveranul efemerului Imperiu Inca proclamat în 1780, se declară printre altele „Lord  al neamului amazoanelor”. Titlul împăratului confimă convingerea indienilor andini în existenţa triburilor de femei războinice. Suveranii regatelor africane Dahomey, Ashanti şi Swaziland au gărzi alcătuite din câteva sute de tinere soldat. Sunt celebrele amazoane negre. În mitologia vikingilor apar  walkiriile, cavaleriste care conduc sufletele eroilor în Walhala, tărâmul fericirii veşnice. Adam de Bremen scrie în „Faptele Episcopilor Bisericii din Hamburg” despre o ţară a amazoanelor nordice, numită „Terra Feminarum – Ţara Femeilor”. Semiramida, regina care a construit Grădinile Suspendate din Babilon a fost amazoană, afirmă autorul roman Marcus Justinus în “Istoria Lumii”. Tudor Arghezi descrie în paginile lucrării “Cu bastonul prin  Bucureşti” o semniţie ciudată întâlnită în capitală până în anii interbelici. Membrii etniei vorbeau rusa, motiv pentru care li se spunea muscali. Erau birjari, trăiau organizaţi în clanuri, nu comunicau cu lumea din jur decât în limita strictului necesar şi aveau obiceiul barbar de a extirpa femeilor sânul drept, întocmai ca la amazoane. Fiecare clan locuia într-o casă comună. Clădirea închidea o grădină cultivată cu flori, plină cu stupi de albine. Grajdurile de cai şi remizele cu atelaje erau dispuse la stradă, pe când locuinţele de familie se înşirau de jur împrejurul grădinii interioare. Provenienţa muscalilor din  Sciţia, mutilarea femeilor, faptul că îşi câştigau existenţa cu ajutorul cailor şi pasiunea pentru flori, demonstrează că erau urmaşii amazoanelor şi ai gargarilor!

Insula California este un pământ mitic poziţionat în estul Pacificului, lângă continentul nordamerican. Apare pe două hărţi, ambele publicate în 1650. Una a fost desenată de un  anonim, iar cealaltă aparţine lui Nicolas Samson, autorul unui atlas al lumii şi a 17 cărţi de geografie. Forma uscatului aduce cu litera T, latura lungă a conturului fiind un istm rupt de masa continentală. California lui Samson are ţărmul crestat, o câmpie litorală şi relief muntos în interior. Este înconjurată de peste o sută de insule, dintre care o duzină sunt semnificative ca mărime. Geomorfologia pe deplin plauzibilă susţine ipoteza  că insula California a existat cu adevărat. Cititorii romanului „Faptele lui Espladian” scris în anul 1500 şi publicat în 1508 de Garcia Rodríguez de Montalvo, află că băştinaşii insulei erau negri. Nu este exclus ca aceştia să fi fost rudele primitivilor negroizi din Mato Grosso, amintiţi de Percival Harrison Fawcett în lucrarea “Călătorie Neterminată”. Cavalerul Espladian, eroul naraţiunii, care a vizitat insula California la finele secolului XIII, relatează că negrii erau sclavii amazoanelor albe conduse de regina Calafia. De la Califia, Espladian a dat insulei numele California. Toponimul va fi atribuit ulterior statului american California şi statelor mexicane Baja California şi Baja California de Sud. Amazoanele  nordamericane din secolul XIII se foloseau de cai  la fel ca surorile lor europene, deşi oficial acest animal a fost adus în Lumea Nouă trei veacuri mai târziu. Nu erau străine de lumea mediteraneană, date fiind relaţiile militare cu Imperiul Bizantin. Se pune întrebarea dacă semniţia Califiei era venită din Europa. Femeile războinic stăpâneau navigaţia, prin urmare performanţa de a ajunge în estul Pacificului, deşi greu credibilă, este posibilă. Nu-i lămurit de unde a avut autorul „Faptelor lui Espladian” informaţii geografice despre coasta vestică a Americii. Când a fost scris romanul Pacificul nu fusese descoperit. Cartea lui Montalvo a determinat spaniolii să  întreprindă expediţii în vest pentru găsirea insulei, soldate însă cu descoperirea Californiei continentale. Autorul mărturiseşte că a fost inspirat de un manuscris cumpărat ocazional. Lucrarea aparţinea scriitorului şi aventurierului Amadis de Guala, tatăl lui Espladian. Exegeţii cred că povestea lui Montalvo este o prelucrare făcută după scrierile lui Gomes Eanes de Zurara şi Vasco de Lobeira, cronicari portughezi din secolele XV şi  respectiv XIV, fără a observa totuşi că cei doi nu fac referire la America, ci la Guineea şi Rif. Medicii spun că omul nu poate rămâne fără oxigen mai mult de două – trei minute. Peste această limită apar leziuni definitive pe creier, iar dacă întreruperea respiraţiei continuă încă pe atât survine moartea. Vestitele pescuitoare de perle, femeile ama din Japonia şi Ryu – Kyu, contrazic teoria fiziologilor. Ama, a căror denumire înseamnă în niponă „om de mare”, coboară pentru multe minute în apele reci la zeci de metri adâncime, unde culeg scoici perlifere, alge, crustacei, castraveţi de mare şi orice altceva comestibil. După Xenofon “femeia nu este câtuşi de puţin inferioară bărbatului, în afara lipsei de putere”. Nu aflase de curajoasele ama! (Marian Rotaru)

Leave a Comment