Google

Gheorghe Vrănceanu, matematicianul din Valea Hogei

Written on:iunie 22, 2020
Comments
Add One

În vara anului 1980 două județe (Vaslui și Bacău) reprezentate de ale lor Comitete de cultură și Educație, susținute de două instituții științifice din țară (Societatea de Științe Matematice și Universitatea din Craiova) își uneau eforturile organizând Colocviul Național de Geometrie și Topologie ale cărui lucrări erau dedicate împlinirii a 80 de ani de la nașterea profesorului Vrănceanu.

Ce știe însă puțină lume (mă refer la generații de maturi ai acelor ani, căci pentru cei tineri ai zilelor noastre zadarnică e observația) e faptul că adunarea științifică ar fi trebuit să se fi întrunit cu un an înainte, la împlinirea a 79 de ani de viață, demersurile organizatorice fiind finalizate cu mult mai devreme de data nașterii lui Vrănceanu. Însă moartea fulgerătoare în aprilie 1979 surprinde, întristează, bulversează și, evident, anulează festiva aniversare devenită inutilă fără cel pentru care și cu acordul căruia se pregătise. Iată ce avea sa-și amintească în plenul dezbaterilor din iunie 1980, profesorul emerit Vasile Țugulea (cadru didactic al colegiului bârlădean Gh. Roșca Codreanu), fost student, colaborator, admirator al marelui matematician: „Filiala Societății de matematică din Vaslui își propusese să organizeze în 1979 o amplă manifestare în care să sărbătorească personalitatea marelui profesor, în  prezența domniei sale. Savantul își dăduse acordul cu bucurie, lucrurile erau perfectate, când am citit în ziare că trecuse în neființă”. Telefonul fix al matematicianului sunase în gol zile la rând înainte si după 23 aprilie (Sf. Gheorghe), cunoscuții neștiind de internarea la spitalul Sahia, operația de ocluzie intestinală, stopul cardiac… Două luni de ar mai fi trăit ar fi fost sărbătorit cum se cuvine, primit cu dragoste și deosebită apreciere….

Un an mai târziu (1980), organizatorii moldoveni ai colocviului matematic anunțau participanții că dezbaterile celor trei secțiuni (geometrie, topologie și domenii conexe, geometrie în învățământ și aplicații) se vor desfășura simultan în cele două orașe capitală de județ în perioada 27-30 iunie. Pe parcursul celor patru zile destinate dezbaterilor, 100 de matematicieni din toate colțurile țării au poposit în Moldova spre a prezenta lucrări de specialitate. Titluri precum Structuri Finsler conforme, Locul și rolul geometriei în învățământ și în viață, Aspecte metodice ale predării geometriei, Ecuații Laplace și matrice Dirac, fost-au lecturate, dezvoltate de maeștrii Radu Miron (născut în Vaslui, profesor universitar și vicepreședinte al Societății de științe matematice) și Gh. Gh. Vrănceanu (profesor, conferențiar doctor, fiul matematicianului celebrat). Au fost împărtășite gânduri menite să rememoreze activitatea de cercetare a savantului Vrănceanu, „ilustru geometru român”,„un precursor al geometriei diferențiale globale”, vorbitorii dorind să sublinieze munca neobosită de peste o jumătate de secol pentru progresul științei românești și mondiale. Sensibile și emoționante au fost amintirile ce au adus în prim plan pe marele dispărut și din perspectiva umană, recunoscându-i-se valoarea dată de „o conștiință, un stil”,  în timp ce foști studenți și colegi au readus în actualitate „utilitatea ideilor profesorului Vrănceanu în predarea geometriei”, au demonstrat cu mândrie că profesorul Vrănceanu „șef de catedră” în București, Craiova și Iași nu a fost nicicând „dezamăgit de vreunul dintre elevii săi”, transformându-i în valoroși matematicieni și lăsând în urma sa  specialiști ce au realizat un învățământ de înaltă ținută.

În urbea noastră amplele lucrări ale colocviului constând și în conferințe, comunicări, simpozioane au răsunat în sălile Muzeului Județean, sala de lectură a Bibliotecii Județene, amfiteatrul Școlii nr. 3, iar în Bacău generoasele spații ale Institutului de Învățământ Superior vor fi fost de asemenea arhipline. Acțiunile colocviului fost-au armonios întregite de expoziția documentară „Gheorghe Vrănceanu” pregătită, organizată de lucrătorii bibliotecii vasluiene și deschisă publicului vizitator în sala Arta a muzeului județean (frumoasă colaborare între cele două instituții de cultură!). Au fost expuse multe cărți, lucrări, conferințe, matricole școlare ce au fost aduse de reprezentanții Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, Seminarului matematic Al. Myller, Institutului Central de Matematică, Arhivelor Statului (filiala Vaslui). Din mulțimea de documente cred că au atras în mod deosebit atenția manuscrisele, scrisorile, diplomele, cele câteva obiecte personale, titluri științifice, distincții, ordine, medalii, toate acestea fiind păstrate cu religiozitate de Mărioara Vrănceanu (soția matematicianului) sau de prieteni apropiați. Fotografii vechi din care copilul Vrănceanu surâdea alături de elevii din clasa I-a a Gimnaziului din Vaslui, fotografii îngălbenite de curgerea timpului surprinzând fericite momente din viața matematicianului moldovean vor fi pregătit emoțional participanții pentru vizita din duminica de 29 iunie când organizatori, profesori, lectori, conferențiari implicați în buna desfășurare a manifestării științifice aveau să se întâlnească într-o ședință comemorativă în Valea Hogii, locul nașterii matematicianului. Chiar dacă așezarea e situată oarecum la jumătatea distanței dintre cele două mari orașe  moldovene, modificările organizării administrativ teritoriale nu au fost niciodată motive de dispută în a-l considera pe Vrănceanu mai mult vasluian sau mai puțin băcăuan, părțile fiind întru totul de acord că ilustrul matematician s-a ridicat de pe meleagurile Vasluiului.

În comuna Lipova, la Valea Hogii, pe uliță în jos mai la vale de primărie, într-o casă mică, modestă străjuită de o poartă de lemn cu ivăr ruginit, avea să se nască la 30 iunie 1900 și să crească alături de alți patru copii (Ion, Costică, Valentina, Aneta) „bădia” Gheorghe, întâiul născut al Anicăi și al lui Costache Vrănceanu. Nu a uitat niciodată locurile acestea, fiind mândru de originile sale, ajutându-și vechii prieteni, interesându-se, preocupându-se îndeaproape de situația materială sau școlară a fraților și nepoților. Se întorcea cu drag în casa copilăriei sale, rudele păstrându-i cu sfințenie odaia sa, a doua încăpere din partea stângă, cu intrare/ ieșire din curtea interioară. Aici își va fi scris în ore de tihnă departe de zumzetul capitalei, fragmente din Opera matematică, Lecții de geometrie diferențială, scrisori, manuscrise, conferințe, note de curs. Dar până la desăvârșirea profesională, până la capacitatea de elaborare a unor astfel de opere științifice au fost anii de formare și de studiu. Clasele primare au fost urmate în localitatea natală sub îndrumarea învățătorului G. Arnăuțescu. Atent la evoluția școlară a micului elev, dascălul va descoperi remarcabile aptitudini la învățătură, minunată pricină de intervenție spre  a convinge pe tată să-și dea fiul la gimnaziul din Vaslui. Anii războiului (1916-1918) nu-l îndepărtează de carte,  Gheorghe Vrănceanu figurând în matricolele școlare elev de liceu, aflându-se într-o altă treaptă de școlarizare marcată (și aceasta) fericit de exigența unui alt profesor. Nicolae Abramescu – distins geometru, cunoscut pentru activitatea la Gazeta  matematică dar și pentru ale sale vii  și atractive lecții, va reuși să capteze definitiv atenția elevului către această disciplină. În 1919 și- a trecut bacalaureatul, apoi printr-un concurs la care a reușit primul, a obținut bursa V. Adamachi de la Universitatea din Iași. La această instituție superioară de învățământ a urmat cursurile Facultății de științe, secția matematici, având profesori pe Al. Myller, Vera Myller-Lebedev, V. Vâlcovici, S. Sanielevici, S. Stoilov, vestiți matematicieni ai timpului. Datorită studiilor sale strălucite este numit încă din anul trei de facultate preparator la Seminarul matematic iar după obținerea licenței în matematică (1922) pleacă în străinătate unde își continuă studiile la Universitatea din Roma. În inima Italiei lucrează sub conducerea științifică a lui Tullio Levi-Civita, celebru prin cercetările sale în geometrie și mecanică, își trece doctoratul „con laude” în 1924 cu dizertația „Asupra unei teoreme a lui Weierstrass și aplicațiile ei la studiul stabilității” impresionând comisia de examinare formată din 11 matematicieni ce se vede „nevoită” a-l nota cu maximul de 110 puncte. Influențat de preocupările de mecanică ale maestrului său italian, impresionat de gândirea geometrică a acestuia, continuându-și apoi meditațiile profunde asupra problemelor care-i atrăseseră atenția încă din timpul șederii la Roma, după revenirea la Iași, în anul 1926, Gh. Vrănceanu face descoperirea fundamentală a spațiilor neolonome. Lucrările  asupra spațiilor neolonome au atras de îndată atenția lumii matematice, încă din 1928 cunoscutul geometru J.L. Synge vorbea despre „metoda lui Vrănceanu în geometria neolonomă”, iar mai târziu, geometrul rus V.V. Wagner aprecia că „introducerea noțiunii de geometrie neolonomă intrinsecă a reprezentat un mare progres în dezvoltarea geometriei”. Este descoperirea care îi va aduce celebritatea și va pune o amprentă decisivă pe toată activitatea viitoare.

Universități din țară și din străinătate vor să-l aibă în colectivul profesoral

Porțile învățământului superior se deschid larg, universități din țară cât și din străinătate voind a-l avea în colectivul profesoral. Drept urmare este numit conferențiar la Universitatea din Iași (1 noiembrie 1926), iar un an mai târziu obține o bursă Rochefeller în Statele Unite unde va lucra/ preda  la Universitățile Harvard și Princeton. Dorința de a-și perfecționa formația matematică îl îndeamnă pe Gh. Vrănceanu să ia contact cu marii matematicieni ai momentului, primind prețioase îndrumări din partea lui E. Cartan, G. Birckoff, D. Hilbert, H. Weyl, O. Veblen,  călăuziri, orientări, ghidări ce aveau să se reflecte în activitatea științifică ulterioară a savantului român.

Anii 1927-1928 reprezintă momentul în care matematicianul nostru a vrut sau măcar a fost tentat să rămână definitiv în Canada, diferențele culturale, sociale, economice dintre cele două state fiind enorme. Însă legat prin toate fibrele ființei lui de glia strămoșească, va refuza ofertele măgulitoare de a fi profesor în universitățile americane. Poate și asprele vorbe ale tatălui îl vor fi făcut să reflecteze adânc și să se răzgândească. „Dacă te-ai născut deștept, fii deștept pentru țara ta, nu pentru alții!”, sunt cuvintele ce-i vor fi înturnat pașii spre patria mumă, frigându-l nu doar mustrarea verbală ci și focul din privirile părintelui său.

Se va întoarce la Iași, unde va ocupa succesiv posturile de preparator, asistent, conferențiar de algebră superioară la Universitate. Sărbătorile de iarnă ale anului 1929 îl află la Catedra de geometrie analitică de la Universitatea din Cernăuți mai întâi ca profesor agregat, devenind în februarie 1930 titularul catedrei de analiză matematică, poziție de pe care a desfășurat o remarcabilă activitate didactică și științifică timp de un deceniu.

Revine în București abia în 1939, ocupând catedra rămasă vacantă după moartea lui Gh. Țițeica. Era firesc, natural ca Vrănceanu să preia succesiunea ca titular al catedrei de geometrie analitică și superioară a Universității din București.  Acest episod din viața lui Vrănceanu mă face să îmi aduc aminte de Ralea, un alt vasluian ale cărui capacități intelectuale au fost recunoscute într-un mod asemănător, chemat fiind a prelua conducerea revistei Viața românească rămasă fără diriguitor prin dispariția pământească lui Ibrăileanu. Doi vasluieni plecați din vatra satului, doi tineri la început de carieră profesională, cu deosebite însușiri intelectuale, ajung prin forțe proprii a înlocui oameni recunoscuți la nivel național și internațional în domeniile lor de activitate. Și mai zic răuvoitorii că pe aceste meleaguri nu se întâmplă nimic, că aceste plaiuri nu dau oameni de valoare…

Până în 1970, anul pensionării,  profesorul Vrănceanu a ținut cursuri de analiză, geometrie analitică, mecanică și geometrie diferențială. 31 de ani la catedra bucureșteană și peste 50 de ani în domeniul învățământului superior au trecut unul după altul, universitarul Vrănceanu fiind prezent zi de zi la universitate, predând studenților săi, conferențiind colegilor de breaslă din țară sau străinătate, cercetând, descoperind noi noțiuni matematice. Nu a renunțat la munca sa de cercetare nici după pensionare, la 78 de ani academicianul putea fi întâlnit în sălile facultății, afundat în studiu sau înconjurat de elevi și profesori. Chiar și vizibil slăbit de boală, Vrănceanu nu a renunțat la munca de creație în știință, publicând studii de geometrie până în momentul când ne-a părăsit.

Pentru el, geometria era „știința spațiului în care trăim”, un spațiu ce trebuia să se dezvăluie oamenilor de știință. Încă din timpul profesoratului i-a fost recunoscut aportul considerabil la promovarea ideilor moderne în geometria mondială. Cercetarea științifică  a fost îndreptată în următoarele direcții: spații neolonome, calcul diferențial absolut al congruențelor, mecanică analitică, geometrizarea ecuațiilor cu derivate parțiale de ordinul al doilea, teorie unitară neolonomă, spații cu conexiune conformă, spații parțial proiective, grupuri Lie, geometrie globală, grupuri de mișcări ale spațiilor cu conexiune afină, spații cu conexiune constantă, tensori armonici, spații Riemann cu conexiune constantă, curbura unei varietăți diferențiabile, spații Riemann în conexiune geodezică, scufundarea spațiilor Riemann în spațiul euclidian, subvarietăți de sferă, spații cu conexiune neliniară, geometrizarea sistemelor mecanice. Această simplă enumerare a direcțiilor de cercetare pe care le-a abordat și în care și-a adus contribuții remarcabile ne oferă o imagine a dimensiunilor operei matematice a lui Gh. Vrănceanu. Lumea științifică îl reține în actualitate pentru a sa viziune de ansamblu asupra geometriei diferențiale, Vrănceanu creând o metodă puternică de studiu a spațiilor abstracte care reprezintă de fapt o îmbinare a teoriei congruențelor cu cea a pseudogrupurilor Lie. Toți specialiștii au remarcat cum dintre cele trei metode cunoscute în geometrie, metode datorate matematicienilor Cartan,  Schouten, Vrănceanu, ultima se evidențiază prin naturalețe, fiind la îndemâna oricărui matematician. „Metoda Vrănceanu” s-a afirmat, s-a  impus repede ca fiind deosebit de eficientă.

În calitate de profesor universitar a pus preț pe disciplina științifică pe care a slujit-o cu talent, cu dragoste și devotament. A avut în vedere formarea unui puternic colectiv de tineri geometri, creând de altfel și o școală de matematică. A redactat manuale didactice care au sprijinit ani la rând pregătirea geometrică a studenților și cercetătorilor, contribuind în acest mod la modernizarea învățământului din țara noastră în domeniul matematicii. Curs de geometrie analitică și elemente de algebră liniară (1963), Lecțiile de geometrie diferențiată (patru volume), Geometrie elementară din punct de vedere modern (1967), Geometrie euclidiană. Geometrii neeuclidiene. Teoria relativității (1965), Introduction in Relativityand pseudo-Riemanniangeometry (1976) sunt doar câteva titluri care expun rezultatele cercetărilor matematice obținute de autor. Multe din aceste lucrări sunt concepute în colaborare cu elevii săi Teleman, Filipescu, Mihăileanu, Gh. Gh. Vrănceanu, numele acestora regăsindu-se alături de cel al marelui academician.

Avem informații că întreaga sa activitatea matematică însumează peste 300 de lucrări, memorii, articole caracterizate prin profunzimea conceptelor pe care le-a introdus și bineînțeles prin importanța problemelor rezolvate. Parte dintre aceste materiale au fost adunate sub titlul Opera matematică, rezultând o lucrare de specialitate în patru volume. Sub îndrumarea academicianului Vrănceanu, echipa de colaboratori alcătuită din studenți au reconstituit din revistele matematice românești și străine ale anilor 1924 și până în 1970 toate intervențiile științifice  ale profesorului. Efortul a fost enorm, aflându-se, redactându-se, reunindu-se 162 de lucrări. În prefața fiecărui volum, profesorul amintește elogios pe cei ce și-au dedicat timp prețios pentru aceste minuțioase, meticuloase căutări.

Vrănceanu a fost un adept convins al unui învățământ „pentru cei mulți”, acordând noțiunii de accesibilitate un sens mult mai complex decât se atribuie de obicei. Se referea mai cu seamă la nevoia de a se „impune o mai mare importanță modalităților în care se  predă matematica în școlile de toate gradele”, scopul principal fiind acela al „însușirii mai întâi a elementelor fundamentale, ele contribuind la formarea unei solide gândiri matematice”. Trebuie subliniat faptul că prima carte de geometrie analitică tipărită în limba română apare în 1945  și  aparține profesorului  Vrănceanu. Cursul de geometrie analitică și proiectivă se adresa nu doar studenților facultăților de matematică sau politehnică ci și  elevilor de liceu atrași în mod deosebit de studiul matematicii. La fel de important este că în ultimii doi ani ai vieții s-a preocupat mult și de învățământul matematic în școlile generale și licee, aflate pe atunci în curs de reorganizare, pledând pentru un învățământ modern, echilibrat al geometriei. A scris și un manual de geometrie care a văzut lumina tiparului abia în 1982. Coperta manualului Elemente de geometrie integrală afișează la loc vizibil numele autorilor: academician Gheorghe Vrănceanu și Dumitru Filipescu, iar prefața semnată de cel de-al doilea menționează: „această lucrare a fost elaborată în întregime cu regretatul acad. Gheorghe Vrănceanu. Curmându-i-se firul vieții nu a mai avut posibilitatea să vadă ieșind de sub lumina tiparului această ultimă operă a sa”.

Gh. Vrănceanu a cărui faimă științifică data de la crearea geometriei spațiilor neolonome (1924), a fost deseori invitat să țină cursuri și conferințe de specialitate în diverse țări. În peste 30 de instituții academice și universitare de mare prestigiu profesorul cu rădăcini vasluiene și-a expus teoriile și teoremele matematice. Înșiruirea noastră de astăzi cuprinde doar câteva: Universitatea din Praga (1935), Paris (1935, 1978), Roma, Neapole, Bologna (1937), Roma (1939), Moscova (1956), Berlin (1956), Shanghai, Nankin, Pekin (1957), Budapesta (1960), Leningrad (1961), Cracovia, Katowicze (1961), Kiev (1962), Gainsville-Florida (1964), Princeton (1964, 1971), Messina (1972, 1978), Munchen, Bruxlles (1975)… S-a preocupat în egală măsură pentru a impune pe plan internațional realizările științifice românești organizând numeroase colocvii, reuniuni și simpozioane de specialitate, trei dintre acestea, Congresul al IV-lea al matematicienilor români (1956) și Reuniunea matematicienilor de expresie latină din București (1969), simpozionul Țițeica de la Craiova (1978) dându-ne măsura muncii sale ca administrator de evenimente de mare amploare.

Nu doar geometru, profesor la catedră a fost Vrănceanu, matematicianul a avut preocupări ce țin de sfera de activitate a bibliotecarilor, ocupându-se de organizarea bibliotecii Facultății de matematică din București după modelul celei de la Iași, având în atenție și completarea colecțiilor altor biblioteci universitare, în acest sens urmărind îndeaproape schimbul de reviste de specialitate ale Facultății de matematică dar și ale Institutului de matematică al Academiei României. A fost până la moarte redactor responsabil al revistelor Studii și cercetări matematice, Revue Roumanie de MathematiquesPures et Appliquees la al căror prestigiu internațional a contribuit din plin. Nu se cuvine a uita cum alături de alți matematicieni de renume a pus bazele Institutului de matematică al Academiei R.S. România, că a fost director adjunct al acestui organism științific care a jucat un rol important în promovarea cercetării de vârf, teoretice și aplicative din țară.

S-a bucurat de recunoașterea  meritelor sale științifice, devenind încă din 1948 membru corespondent și din 1955 membru titular al Academiei Române. A devenit președintele Secției de Științe Matematice în 1964. Primește astfel de recunoașteri și pe plan internațional fiind cooptat ca membru în numeroase societăți științifice de peste hotare, cele mai importante fiind Academia din Messina (1968), Academia de Științe din Belgia (1970), Academia Regală din Liege (1972). În 1967 primește titlul de doctor honoris causa al Universității din Bologna, iar în  1970 al universității Al. I. Cuza din Iași.

S-a bucurat de toate aceste onoruri ca un om simplu, nu s-a împăunat, nu s-a lăudat,  le-a primit cu modestie, a muncit în continuare cu o energie ce contrasta cu firea lui calmă, blajină. Omul Vrănceanu avea o frumusețe interioară deosebită, poseda acel simț al umorului specific moldovenesc, încânta cu anecdotele și întâmplările sale din copilărie sau tinerețe. A fost un pasionat al literaturii, autorii săi preferați fiind Eminescu, Sadoveanu, Dostoievski, Tolstoi. La capătul patului său se găsea întotdeauna un volum din poeziile lui Eminescu, din ale cărui versuri citea în fiecare seară fiicei sale Ilinca.

Faptul că fiul unui țăran modest, dintr-un sat necunoscut de pe meleagurile Vasluiului, reușește să ajungă unul din cei mai mari geometri ai lumii, reprezintă o dovadă foarte grăitoare privind posibilitățile nelimitate ale geniului creator al poporului nostru. Reprezintă o dovadă cum pe aceste locuri se nasc nu numai luptători neînfricați ca oștenii lui Ștefan cel Mare sau curcanii lui Constantin Țurcanu, nu numai mari artiști cum a fost Constantin Tănase ci și iluștri savanți ca Gheorghe Vrănceanu.

Mihaela Ochianu –Biblioteca Județeană Nicolae Milescu Spătarul Vaslui

Bibliografie: Liviu Mărghitan, Ioan  Mancaș – Membrii Academiei Române originari din Județul Vaslui (Editura Multimedia Internațional, Arad, 2006); Gazeta matematică și fizică (1961); Gazeta Matematică (1979); Colocviul Național  de Geometrie și Topologie: invitație-program (1980); Gh. Vrănceanu, D. Filipescu – Elemente de geometrie integrală (Editura Academiei R.S. România, București, 1982)

Leave a Comment