Google

Geopolitica de buzunar

Written on:februarie 28, 2016
Comments
Add One

Granita dintre Maroc si Penon de Velez pe istmul Tombolo netCele mai scurte frontiere din lume măsoară 85 de metri. Una separă statele australiene Victoria şi Tasmania pe insula Boundary din strâmtoarea Bass, iar cealaltă împarte istmul nisipos Tombolo între Maroc şi posesiunea spaniolă Penon de Velez. Spania şi Franţa sunt în litigiu de la un teren de 300 de metri pătraţi. Din anul 1660, de când datează disputa, niciuna din părţi nu cedează considerând palma de pământ de pe crestele Pirineilor parte inalienabilă a teritoriului naţional. Dionisie cel Bătrân, conducătorul cetăţii siciliene Siracuza (sec.V-IV i.Hr.), remarca că “e de bun simţ ca în timp ce visăm la lucruri mari să avem grijă de lucrurile mici”. Sunt în lume entităţi statale mici, bogate în istorie, dar ignorate de opinia publică. După o existenţă seculară mulţi pigmeii geopolitici au sfârşit înghiţi de vecini, fără ca pieirea lor să facă vâlvă. Exemple sunt ducatele Oswiecim, Zator, Opole şi Raciborz, puse sub sceptrul regelui Prusiei. La 28 noiembrie 1918, odată cu abdicarea monarhului prusac, sunt alipite la voievodatul autonom Silezia, parte a Poloniei, act recunoscut la Versailles pe 28 iunie 1919. Carnovia, Nysa şi Troppau, alte trei ducate sileziene locuite de germani, sunt incluse Ceho-Slovaciei pe 28 octombrie 1918 odată cu Ţările Coroanei Boemiei. Cum regatul Boemiei şi ducatele erau în uniune personală cu Austria, anexiunea este oarecum oficializată la 11 noiembrie acelaşi an prin abdicarea împăratului austriac şi consfinţită internaţional la 10 septembrie 1919. În ziua de 5 noiembrie 1918 armata poloneză ocupă ducatul Teschen. Nu după mult timp, la 23 ianuarie 1919, Ceho-Slovacia adjudecă cu forţa armelor regiunea Transolza din sudul Teschenului. Deşi cehii şi polonezi s-au înţeles pe 5 august 1920 să împartă ducatul, Transolza trece iarăşi la Polonia în 1938, pentru ca în 1945 să revină Cehiei. Populaţia Teschenului, formată din germani şi români gorali, nu a fost întrebată niciodată dacă acceptă noii stăpâni, ultimul suveran de Teschen nu a abdicat, iar dispariţia ducatului nu a fost oficializată de puterile europene. Juridic ducatul Teschen există şi astăzi. Spre deosebire de ducatele sileziene, alte state mărunte supravieţuiesc “în umbră”. În 1870 mii de islandezi din arhipelagul Westman care îmbrăţişau religia mormonă au emigrat în America ca să întemeieze o nouă patrie. Coloniştii sunt aşezaţi de guvernul canadian pe ţărmul lacului Winnipeg, inclus Teritoriilor de Nord Vest. Clima este asemănătoare celei din Westman, iar lacul oferă suficient unor oameni obişnuiţi să trăiască din pescuit. Emigranţii intemeiază o republică independentă pe care o numesc Noua Islandă. În 1875 statul islandez este desfiinţat de guvernul canadian de la Otawa şi alipit provinciei Manitoba. Comunitatea devine rezervaţie naţională, statut echivoc, dar care a permis islandezilor să aibă în continuare un guvern propriu, este adevărat, nerecunoscut de Otawa. Spre cinstea lor urmaşii coloniştilor păstrează intacte limba şi obiceiurile înantaşilor. Menţinerea identităţii naţionale aduce foloase economice. Mii de turişti vin în Noua Islandă ca să participe la festivalurile folclorice, să cumpere artizanat, să deguste bucătăria locală şi să viziteze muzeele. Epopeea islandezilor canadieni este zugrăvită de Halldor Laxness in romanul “Paradisul regăsit”.

Prin tratatul Pirineilor Spania se obligă să cedeze Franţei ţinutul Cerdanya. Drept urmare în 1660 spaniolii predau Franţei 33 de sate, dar refuză să transfere târgul Llivia, capitala ţinutului, pe motiv că acordul face referire doar la localităţile rurale, nu şi la oraşe. În consecinţă apare enclava Llivia, entitate cu statut politic special care aparţine Spaniei, dar care este înconjurată de teritoriul francez. Are 1283 de hectare în suprafaţă şi 1600 de cetăţeni. De   oraşul Llivia depind cătunele Cereja şi Gorguja, precum şi fermele izolate Travis şi Jonquer. Urbea se mândreşte cu decanul de vârstă al farmaciilor europene. A fost înfiinţată la începutul secolului XV şi de atunci funcţionează neîntrerupt. Cele mai vechi ustensile datează din anul 1426. Pierdera hinterlandului odată cu anexarea Cerdanyei îi condamnă pe llivioţi la sărăcie. Spania le sare în ajutor şi după lungi insistenţe determină Franţa să ofere Lliviei dreptul de a folosi două terenuri situate pe ţărmul estic şi respectiv vestic a lacului Bouillouses, vecin oraşului. Terenurile rămân sub suveranitatea franceză, dar locuitorii enclavei pot păşuna nestingheriţi vitele. Datorită unor chichiţe judecătoresti, în 1931 llivioţii pierd dreptul asupra terenului din estul lacului. Suprafaţa rămasă enclavei se diminuează iarăşi în 2001, când Franţa construieşte hotelul Oase Hores pe parcela din vestul lacului. Protestele Spaniei smulg Parisului promisiunea că va ceda hotelul Lliviei în anul 2030. Ca să şicaneze guvernul regal de la Madrid, Franţa declară în 1939 că Llivia este parte a republicii spaniole, defunctă în 1937. La începutul anilor 1990 se instituie blocada rutieră asupra Lliviei. Automobilele cu număr spaniol care circulau pe şoseaua de legatură dintre enclavă şi patria mamă, sunt supuse de jandarmii francezi la controale abuzive. Faţă de reacţia Madridului, Parisul răspunde că acţiunile sunt justificate deoarece pe drumul cu pricina există un segment cu grad ridicat de risc. Cu acordul Frantei, Spania construieşte în 1995 un viaduct peste segmentul încriminat. Carosabilul de pe           viaduct intră sub jurisdicţia Spaniei şi tot Spaniei aparţine o intersecţie cu sens giratoriu pe o altă porţiune a şoselei care o leagă de Llivia. Nu departe de Llivia sunt câteva ferme spaniole înconjurate de teritoriul francez. Aici trăiesc izolaţi de patria mamă 40 de oameni. Într-o situaţie similară se află enclava croată Brezovica Zumberacka de pe teritoriul Sloveniei. Are 1,83 hectare şi este locuită de patru familii. Tratatul Pirineilor s-a semnat pe insula Fazanilor de pe râului de graniţă Bidasoa. Pentru că nu s-au înţeles cui să revină ostrovul întins pe 6820 metri pătraţi, vecinii au decis ca acesta să fie administrat cu rândul de fiecare, şase luni pe an. Fânul este singurul folos adus de insulă. Altă enclavă celebră este oraşul Busingen cu 1500 de locuitori. Teritoriul de 762 hectare aparţine Germaniei, dar se află în cantonul eleveţian Zurich. Busingenul nu face parte din UE, are numere de înmatriculare auto proprii, utilizează francul elveţian, poliţia este elveţiană, învăţământul este inclus în sistemul cantonului Zurich, comerţul este scutit de accize, iar echipa locală de fotbal joacă în campionatul elveţian. Verenahof a fost un teritoriu german aflat în cantonul elveţian Schaffhausen. Cuprindea trei gospodării. La 4 octombrie 1967 Elveţia cedează banda de teren ce separa Germania de mica sa posesiune şi primeşte la schimb alt teren de 53 de hectare. Verenahoful contopit astfel Germaniei pierde statutul special. Germania are în Belgia şase enclave. Dintre acestea, Hemmeres, care cuprinde cinci gospodării, a fost anexată de Belgia la 1 aprilie 1949, apoi retrocedată Germaniei la 28 august 1958. Cel mai mic teritoriu german din Belgia este Ruckschlag de 1600 metri pătraţi. Include o casă şi o grădină. În Roetgener Wald, unul din cele şase teritorii germane, există o contraenclavă a Belgiei, adică o enclavă în enclavă. Se numeşte Fringshaus, are 2279 metri pătraţi şi este ocupată de intersecţia a trei autostrăzi. Marian Rotaru

Leave a Comment